ÎCCJ, Secția penală, decizia din 19.10.2017 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 807/2016 a Judecătoriei Brașov

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969) a fost condamnat inculpatul L., căsătorit, cetățean român, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969),s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969) a fost condamnată inculpata D., necunoscută cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul M., cetățean român, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 1 (un) închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul E., cetățean român, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. (1969), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat pe inculpatul F., cetățean român, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 7 (șapte) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. (1969), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul G., cetățean român, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 7 (șapte) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. (1969), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost conamnată inculpata H., necunoscută cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 7 (șapte) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul I., cetățean român, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. IV.

În temeiul art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. (1969) a fost condamnată inculpata J., necunoscută cu antecedente penale, la pedeapsa în cuantum de 7 (șapte) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. V. În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 998-999 vechiul C. proc. civ., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile N., O., P., Q., R., S. și T., și în consecință: S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 3000 lei reprezentând daune morale datorate părții civile N.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 1.000 Euro, care s-a achitat în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale datorate părții civile O.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 1.000 Euro, care s-a achitat în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale datorate părții civile P.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 1300 Euro, care s-a achitat în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale datorate părții civile Q.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 1300 Euro, care s-a achitat în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale datorate părții civile R.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar sumei în cuantum de 1.000 Euro, care s-a achita în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale datorate părții civile S.. S-a dispus obligarea inculpaților A., B., K., C., D., E., F., G., H., I., J., L. și M. la plata în solidar a sumei în cuantum de 5.500 lei, reprezentând daune morale datorate părții civile T.. În temeiul art. 397 raportat la art. 249 C. proc. pen., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse în baza ordonanței penale nr. 1390/P/2012 din data de 22.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. În temeiul art. 162 C. proc. pen., mijloacele materiale de probă s-au păstrat până la soluționarea definitivă a cauzei. În baza art. 274 alin. (1) și 2 C. proc. pen., art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a obligat inculpații la plata sumei în cuantum de câte 250 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru soluția de achitare plata cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului. În temeiul art. 274 alin. (1), teza a II-a C. proc. pen., suma în cuantum de 1.600 lei reprezentând onorariu apărătorii desemnați din oficiu - av. U. pentru inculpata D., av. V. pentru inculpatul E., av. W. pentru inculpatul K. și av. X. pentru inculpata J. - rămâne în sarcina statului și s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Brașov. S-a luat act de faptul că onorariul parțial în cuantum de 25% a fost încuviințat pentru apărătorii desemnați din oficiu cu privire la situația inculpaților A., B., C., G., L. și I., respectiv pentru apărătorii Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG., conform încheierilor de ședință pronunțate la termenele de judecată din data de 30.09.2014, 11.11.2014 și 03.03.2016. În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata în mod egal a sumei în cuantum de 9.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de părțile civile N., O., P. și Q.. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpații A., B., C., K., L., D., M., E., F., G., H., I., J., părțile civile R., S., T., N., O., Q., P.. Prin decizia penală nr. 331/AP din 20.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpații A., B., C., K., L., D.,M., E., F., G., H., I., J., părțile civile R., S., T., N., O., Q., P. În baza art. 275 alin. (2), (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, părțile civile la câte 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor rămând în sarcina statului. Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, au declarat recursuri în casație inculpații A., B., K., L., D., M., E., I., prin avocat HH., la data de 26.06.2017, inculpatul A., prin avocat II., la data de 12.07.2017, inculpata C., prin avocat JJ., la data de 07.07.2017 și inculpatul G., prin S.C.A. KK., la data de 18.07.2017, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În motivarea recursurilor în casație, toți recurenții, în esență, au invocat faptul că au fost condamnați pentru o faptă care, în raport cu dispozițiile deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, nu este prevăzută de legea penală, întrucât în cauză nu a fost încălcată legea în sensul primar al acesteia. Or, având în vedere dispozițiile deciziei Curții Constituționale anterior menționate și împrejurarea că nu s-a reținut încălcarea unei norme legale, fapta descrisă în rechizitoriu nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de legea penală. În plus, întrucât legiuitorul nu a pus în acord textul de lege ce incriminează infracțiunea de abuz în serviciu cu dispozitivul deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, reluate în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, norma se consideră abrogată. S-a solicitat admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație, iar, pe fond, achitarea inculpaților pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Prin încheierea din 21.09. 2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., K., L., A., I., M., D., E., C. și G. împotriva deciziei penale nr. 331/AP din 20.04.2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Examinând recursurile în casație formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei. Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație. Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, recurenții - inculpați C., A., B., E., G., L., M., D., K. și I. au fost condamnați pentru aceea că, în calitate de consilieri ai Consiliului Local Predeal, cu ocazia repartizării a 72 de locuințe ANL, în ședința din data de 10.03.2011, au încălcat prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată și ale art. 15 alin. (6), (7), (8) din H.G. nr. 962 din 27.09.2011 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, au repartizat 71 de locuințe ANL disponibile cu încălcarea listei de repartizare/prioritate aprobată prin HCL nr. 2 din 21.01.2011, cu consecința atribuirii unor locuințe ANL în favoarea unor solicitanți cu un punctaj de prioritate mai mic în dauna persoanelor vătămate S., O., P., Q., R., T., inculpații A., B., K., L., D., M., E., F., G., I. și pentru aceea că nu au pus în aplicare sentința civilă nr. 1917/CA din 4.04.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, privind persoana vătămată N. iar, inculpații A., B., K., L., D., M., E., I. și pentru aceea că nu au pus în aplicare sentința civilă 4177/CA pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, privind persoana vătămată S., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându - se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență). Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Având în vedere considerentele reținute de instanța de control constituțional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Înalta Curte constată că neîndeplinirea acestei exigențe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situațiile în care acuzația de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curții Constituționale echivalează cu o lege de dezincriminare. Consecința dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală. Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută prin raportare la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esență, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului. Raportând considerentele anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare. Astfel, hotărârile de condamnare precizează dispozițiile încălcate de inculpați, respectiv art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată. Împrejurarea că în adoptarea soluției de condamnare a fost reținută și încălcarea prevederilor art. 15 alin. (6), (7), (8) din H.G. nr. 962 din 27.09.2011 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe nu este de natură să conducă la o altă concluzie, atâta timp cât normele în cauză completează legea specială avută în vedere la adoptarea soluției de condamnare, neconstituind singurul temei în acest sens. Prin urmare, Înalta Curte constată că dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale nu operează în cauza de față, aceasta echivalând cu o lege de dezincriminare doar în situația în care acuzația de abuz în serviciu nu vizează încălcarea unor norme cu putere de lege. Or, în cauza de față s-a constatat cu titlu definitiv că au fost încălcate dispoziții care aparțin legislației primare. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații C., A., B., E., G., L., M., D., K. și I. împotriva deciziei penale nr. 331/Ap din 20.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală. Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurenții - inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În ceea ce privește cheltuielile judiciare efectuate în faza recursului în casație de către părțile civile Q., P., N., R. și O., Înalta Curte reține dovedirea plății onorariului de avocat, prin chitanțele depuse la dosar (filele 99-103), în cuantum total de 10.000 lei, cheltuieli care urmează a fi reduse, în aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmând ca fiecare recurent inculpat să fie obligat la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile. Astfel, suma de bani solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului în casație, în condițiile în care cauza a fost soluționată la primul termen de judecată. În mod evident, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a însuși onorariului de avocat convenit de către părțile contractului de asistență juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor de judecată solicitate de către părțile civile în temeiul acestui contract, care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat și munca prestată de către avocat. Prin urmare, Înalta Curte va obliga fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reduse către părțile civile Q., P., N., R. și O. Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții - inculpați, în sumă de câte 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.