ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 125 din 28 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat aplicabilitatea în cauză a legii penale vechi, ca lege penală mai favorabilă, conform art. 5 C. pen.

I. În baza art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și c) din C. pen. din 1969, coroborat cu art. 29 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

II. În baza art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și c) din C. pen. din 1969, coroborat cu art. 29 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință și locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 863 alin. (3) din C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de încercare, următoarele obligații:

a) să desfășoare o activitate prin muncă la o unitate publică sau privată;

b) să participe la programele specifice organizate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 863 alin. (4) din C. pen. din 1969 s-a stabilit ca organ de supraveghere - Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 cu privire la consecințele neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 20.12.2012 și până la data de 7.03.2013, iar din pedeapsa aplicată inculpatului B., durata reținerii din data de 20.12.2012.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 274 C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de 3.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în esență, că, pe fondul unei stări conflictuale preexistente generate de divorțul intervenit între inculpata A. și martorul C. și a faptului că acesta îi evacuase pe inculpată și pe fiul său, B., din locuința comună, A. s-a gândit să "scape" de fostul soț, sens în care, împreună cu fiul său, i-a cerut martorului D. să-i găsească un criminal profesionist care să-l ucidă, fiind dispuși să plătească pentru acest "serviciu" suma de 5.000 dolari.

În acest sens, la sfârșitul lunii noiembrie 2012, inculpatul B. a mers la spălătoria auto aparținând martorului D., unde și-a spălat mașina, ocazie cu care i-a relatat martorului că el și mama sa au fost evacuați de la domiciliu de către tatăl său și că ar fi mai bine dacă acesta din urmă ar muri. În acea împrejurare, martorul nu a luat în serios atitudinea inculpatului, chiar amuzându-se pe seama relatărilor acestuia.

Ulterior, la data de 9 decembrie 2012, într-o zi de duminică, martorul D. a fost căutat de către inculpații B. și A., care i-au spus că ar dori ca amanta tatălui, respectiv, a fostului soț, să fie "nenorocită", respectiv să-i fie ruptă coloana sau să i se arunce acid sulfuric pe corp. Martorul le-a declarat că "au greșit adresa" și că "nu se ocupă cu așa ceva", iar în ziua următoare a anunțat organele de poliție despre cele relatate de inculpați, consimțind să ajute la probarea celor relatate, prin efectuarea unei înregistrări autorizate.

În acest context au fost realizate două înregistrări autorizate: a discuției dintre inculpații A. și B. și martorul D., purtată la data de 13 decembrie 2012, ora 17:24, în care participanții la discuție negociază o sumă de bani și fac diverse scenarii despre modul în care vor pune în aplicare planul de "eliminare a soțului", fixându-și, totodată, o nouă întâlnire, și a discuției din 15 decembrie 2012, dintre inculpata A. și martorul D., purtată în mașina celui din urmă, în cadrul căreia, întrebată fiind de către martor ce anume dorește, inculpata declară în mod răspicat că dorește "lichidarea" (fostului soț), afirmând, totodată, ferm, că "aicea nu mergi cu jumătăți (...) Aicea-i ca-n armată ! Ori îl împuști și-ai terminat, ori dușmanul te împușcă pe tine și te-o lichidat", făcând afirmații de genul că dorește să-și vadă fostul soț "pachet", "că-l vrea la tavă", "că-l vrea bagaj", că vrea să-și reînceapă viața de la zero" " fără nimic și fără tâmpiți să mă tot joace".

Prin rezoluția din 13 decembrie 2012, ora 13:30, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și c) C. pen., iar prin ordonanța din 20 decembrie 2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților pentru aceleași fapte, la aceeași dată fiind reținuți, iar ulterior plasați sub arest preventiv (inculpata A.), respectiv sub control judiciar (inculpatul B.).

În raport cu situația de fapt astfel reținută, instanța de fond a apreciat că fapta inculpaților A. și B., care, la sfârșitul lunii noiembrie 2012 și în datele de 13 și 15 decembrie 2012, au purtat discuții cu martorul D., căruia i-au cerut să găsească un criminal profesionist pentru a-l ucide pe martorul C. (fostul soț al inculpatei A., respectiv tatăl inculpatului B.), sens în care au negociat cu martorul suma de 5.000 de dolari și au făcut scenarii concrete cu privire la modul de derulare a planului infracțional de către ucigașul plătit, dând detalii despre situarea casei victimei, poziționarea camerelor locației și locurile unde ar putea fi găsiți bani sau valori, precum și cu privire la comportamentul ce urmează să fie adoptat în fața organelor de poliție după descoperirea crimei, acțiune neurmată de executare datorită intervenției autorităților, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă prev. de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și c) din C. pen. din 1969, coroborat cu art. 29 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub aspectul atitudinii psihice cu care au acționat inculpații, instanța de fond a reținut că aceștia au săvârșit infracțiunea cu intenție directă, având reprezentarea concretă a acțiunilor lor, manifestând determinare în punerea în executare a planului infracțional, sens în care au stăruit în demersurile de găsire a unui ucigaș plătit și au negociat și prețul de 5.000 de dolari pentru suprimarea vieții victimei, asumându-și astfel consecințele deosebit de grave pe care le putea produce demersul lor infracțional, între fapta și rezultatul produs, respectiv crearea unei stări iminente de pericol pentru viața persoanei, existând un raport de cauzalitate directă.

Instanța de fond a înlăturat apărările inculpaților privind intervenirea dezincriminării implicite a faptei de instigare la omor neurmată de executare, argumentate pe aspectul că în noul C. pen. nu își mai găsește reglementarea instigarea neurmată de executarea faptei (prevăzută în art. 29 din vechiul C. pen.), reținând că, prin modificările aduse noii legi penale, legiuitorul a înțeles să circumscrie dispozițiilor art. 47 C. pen. atât participația în forma instigării urmate de executare, cât și în forma instigării neurmată de executare, înțelegând astfel să renunțe la alte forme atenuate de sancționare pentru situația în care fapta nu este urmată de executare, împrejurări care, în opinia instanței, au determinat, de altfel, incidența în cauză a legii penale vechi, ca lege penală mai favorabilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpații A. și B.

Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul omisiunii instanței de fond de a aplica inculpaților A. și B. prevederile art. 7 al Legii nr. 76/2008 cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 76/2008, respectiv dispunerea prelevării probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice ale acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, precum și sub aspectul impunerii nelegale în sarcina inculpatului B. a obligației de a participa la programele specifice organizate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

Inculpații A. și B. au solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și achitarea lor, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu există; în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu argumentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind unul dintre elementele esențiale ale infracțiunii, și anume, latura obiectivă; iar, în terțiar, în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu argumentarea că, potrivit noului C. pen., lege penală mai favorabilă în cauză, instigarea neurmată de executare este dezincriminată.

Prin Decizia penală nr. 30/A din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 125 din 28.07.2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost desființată, în parte, numai în ceea ce privește dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B. și condamnarea celor doi inculpați pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) și c) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 29 C. pen. din 1969, care au fost înlăturate, iar în rejudecare:

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligată inculpata să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Asociației E. sau în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul să frecventeze unul dintre programele de reintegrare sociale derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Asociației E. sau în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, confirmând situația de fapt reținută de prima instanță, a înlăturat apărările inculpaților privind inexistența faptei, argumentată pe aspectul că planul de ucidere al victimei ar fi aparținut, exclusiv, martorului D., reținând că rapoartele de expertiză medico-legală dispuse în cauză concluzionează, fără echivoc, că ambii inculpați au avut discernământul păstrat raportat la învinuirile care li se aduc, chiar dacă inculpata A. prezintă o tulburare de personalitate polimorfă, iar inculpatul B. - o tulburare de personalitate instabil emoțională.

Deopotrivă, a înlăturat și criticile inculpaților privind incidența în cauză a temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., invocat fie cu argumentarea că instigarea neurmată de executare nu mai este prevăzută ca infracțiune în noul C. pen., fie pentru motivul că lipsește latura obiectivă a infracțiunii la care cei doi inculpați au instigat.

În acest sens, a reținut că demersurile inculpaților, anterior expuse, reprezintă, din punct de vedere penal, acte de instigare, întrucât prin intermediul acestora inculpații au urmărit determinarea altei persoane să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Aceste demersuri și încercări ale inculpaților de a determina săvârșirea unei infracțiuni nu s-au mai concretizat, atât ca urmare a faptului că martorul D. (la care cei doi inculpați au apelat în acest scop) a înțeles să sesizeze organele judiciare, cât și ca urmare a intervenției acestora din urmă.

A mai reținut că doctrina este unanimă în a aprecia că, în desfășurarea activității infracționale există două perioade: perioada internă (care cuprinde trei momente: al nașterii și conceperii ideii de a săvârși infracțiunea, al deliberării și al luării deciziei de a comite fapta) și perioada externă (care cuprinde faza actelor de pregătire, faza actelor de executare și faza urmărilor).

Perioadă externă presupune trecerea la executarea hotărârii infracționale, îndeplinindu-se acțiuni, activități specifice laturii obiective, pornind de la activități menite să pregătească săvârșirea infracțiunii (acte preparatorii), continuând cu începerea executării (tentativa) și executarea propriu-zisă a infracțiunii, finalizată prin producerea urmării periculoase (consumarea).

Ceea ce deosebește actele preparatorii de actele de executare, în cadrul perioadei externe, este împrejurarea că activitățile specifice actelor preparatorii nu intră în sfera actului de conduită interzis prin norma de incriminare (verbum regens) și nici nu sunt legate nemijlocit de acțiunea tipică a infracțiunii pentru a dovedi orientarea împotriva obiectului infracțiunii.

Intră în sfera actelor preparatorii activitățile de pregătire morală sau materială, precum procurarea de date și informații legate de modul de săvârșire a infracțiunii, atragerea de complici sau alți participanți, stabilirea condițiilor de săvârșire a faptei, procurarea de instrumente, etc.

Raportând acest considerații teoretice la datele speței, instanța de apel a reținut că probele administrate în cauză susțin concluzia certă că, în desfășurarea activităților infracționale pentru care au fost trimiși în judecată, cei doi inculpați au trecut de la perioada internă la cea externă, trecere realizată odată cu abordarea martorului D., căruia i-au solicitat găsirea unui criminal profesionist în vederea uciderii părții vătămate C., arătându-și disponibilitatea de a plăti suma de 5.000 dolari în acest sens, și cu care au continuat discuțiile legate de modul în care s-ar fi putut realiza uciderea lui C.

Aceleași probe susțin și concluzia certă că activitatea infracțională a inculpaților s-a oprit în faza actelor de pregătire, persoana instigată să săvârșească omorul netrecând la executarea infracțiunii la care a fost instigat, nesăvârșind nici măcar vreun act de executare susceptibil de a fi calificat cel puțin ca tentativă pedepsibilă la infracțiunea de omor.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că activitățile infracționale ale celor doi inculpați reprezintă o instigare neurmată de executare, nu ca formă de participație penală, ci ca faptă distinctă, respectiv infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prevăzută de art. 370 C. pen.

În acest sens a reținut că instigarea neurmată de executare, incriminată ca atare de art. 29 C. pen. din 1969, a fost doar parțial dezincriminată prin noile dispoziții de drept penal substanțial întrucât, în situația în care se realizează prin constrângere sau corupere și vizează comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani [condiții îndeplinite în cauză în condițiile în care instigarea a vizat săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., care prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de la 15 la 25 de ani, în schimbul sumei de 5000 dolari], aceasta își găsește corespondent, ca infracțiune de sine stătătoare, în dispozițiile art. 370 C. pen. care incriminează "Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni".

Ca urmare, apreciind aplicabile în cauză dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și constatând că dispozițiile art. 370 C. pen. sunt mai favorabile inculpaților decât cele ale art. 29 C. pen. anterior, care sancționau instigarea neurmată de executare cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat (15 ani închisoare) și minimul general (15 zile închisoare), instanța de apel a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 370 C. pen., în condițiile art. 5 C. pen., hotărând conform dispozitivului.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casație inculpații B. și A.

În motivarea căii de atac, inculpații B. și A. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia au susținut, în esență, că, întrucât în noul C. pen., instigarea neurmată de executare nu mai este reglementată nici ca formă de participație penală și nici ca infracțiune de sine stătătoare, condamnarea lor pentru fapta dedusă judecății s-a făcut cu încălcarea art. 4 C. pen., respectiv pentru o faptă care a fost dezincriminată.

Ca urmare, au susținut că instanța de apel a apreciat injust că instigarea neurmată de executare (ipoteza speței), incriminată ca atare de art. 29 C. pen. din 1969, își găsește corespondent, parțial, ca infracțiune de sine stătătoare, în dispozițiile art. 370 C. pen., care reglementează infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni.

Totodată, au învederat că ansamblul probator al cauzei, care se fundamentează exclusiv pe denunțul unui recidivist, nu face dovada existenței activităților de determinare a martorului D. la săvârșirea unei fapte penale, ci, dimpotrivă, a provocării exercitate de acesta asupra lor, în vederea declanșării așa-zisei activități de determinare.

În concluzie, făcând trimitere și la anumite opinii doctrinare exprimate cu privire la instituția instigatorului reglementată de noul C. pen., inculpații au susținut că fapta ce constituie obiectul acuzației, astfel cum a fost reținută de către instanțe, nu își găsește corespondent în noua lege penală, întrucât prin aceasta a fost dezincriminată instigarea neurmată de executare.

Constatând că cererile de recurs în casație formulate de B. și A. au fost introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 16 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le-a admis, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării lor pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursurilor în casație, respectiv 15 septembrie 2017, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căilor extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpații A. și B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare evocat este incident în situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

Analizând motivele invocate de inculpații A. și F., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu, decât în parte, cazului de casare invocat.

În acest sens, reține că susținerea inculpaților, în sensul că activitatea reținută în sarcina lor nu este proprie conținutului infracțiunii prevăzute de art. 370 C. pen., întrucât probatoriul administrat în cauză nu face dovada activității lor de determinare a martorului D. la săvârșirea unei infracțiuni, ci, dimpotrivă, a provocării exercitate de acesta din urmă asupra lor, în vederea declanșării așa-zisei activități de determinare, are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției autorilor căii de atac.

Mai exact, recurenții solicită, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conținutului faptic al acuzației ce le este adusă.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Așa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc. judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reținută prin decizia recurată nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esență, în aceea că, în perioada sfârșitul lunii noiembrie 2012 - 15 decembrie 2012, inculpații A. și B. au încercat să-l determine pe martorul D., ca fie direct, fie prin intermediul altei persoane, să comită infracțiunea de omor calificat pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, faptă prin care au urmărit uciderea numitului C., fost soț al inculpatei și tată al coinculpatului, în schimbul acestui serviciu cei doi oferind suma de 5.000 dolari.

În acest scop, în aceeași perioadă, cei doi inculpați au efectuat demersuri pe lângă martorul D., negociind și discutând cu acesta diferite scenarii despre modul în care intenționau să pună în aplicare planul de "eliminare a soțului" inculpatei A., inculpată care i-a spus martorului că dorește "lichidarea" fostului soț, afirmând totodată ferm că "aicea nu mergi cu jumătăți (...) Aicea-i ca-n armată ! Ori îl împuști și-ai terminat, ori dușmanul te împușcă pe tine și te-o lichidat", spunând că dorește să-și vadă fostul soț "pachet", "că-l vrea la tavă", "că-l vrea bagaj", că vrea să-și reînceapă viața de la zero" "fără nimic și fără tâmpiți să mă tot joace".

Aceste demersuri și încercări ale inculpaților de a determina săvârșirea unei infracțiuni nu s-au concretizat, atât ca urmare a faptului că martorul D. (la care cei doi inculpați au apelat în acest scop) a înțeles să sesizeze organele judiciare, cât și ca urmare a intervenției acestora din urmă.

În acest context, procedând la analizarea criticilor vizând dezincriminarea instigării neurmate de executare, invocate de recurenții inculpați, Înalta Curte reține următoarele:

Instigarea este forma participației penale care constă în fapta de determinare, cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

În funcție de rezultatul obținut în urma determinării instigatului la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală se disting:

a) instigarea cu efect pozitiv, reușită, când instigatorul a reușit să-l determine pe instigat să accepte hotărârea de a săvârși infracțiunea;

b) instigarea cu efect negativ, nereușită, în care instigatorul nu a reușit să-l determine pe instigat să ia hotărârea de a săvârși infracțiunea. În această situație nu sunt îndeplinite condițiile instigării, iar persoana care a încercat determinarea nu este un participant.

Atât în vechea, cât și în noua legislație penală, instigarea, ca formă de participație penală, este condiționată de săvârșirea, de către instigat, a unei fapte prevăzute de legea penală, în formă consumată sau cel puțin sub forma unei tentative pedepsibile, la care să se raporteze existența participației.

Legea penală anterioară recunoștea, prin dispozițiile art. 29 alin. (1) teza I din C. pen. din 1969, ca formă distinctă de participație penală, și instigarea neurmată de executare, care avea, însă, ca premisă, tot o instigare izbutită, reușită, respectiv ipoteza în care instigatorul a reușit să-1 determine pe instigat să ia hotărârea de a săvârși infracțiunea, dar ulterior acesta s-a răzgândit și nu a trecut la săvârșirea faptei ori a trecut la săvârșirea faptei și a realizat doar o tentativă nepedepsibilă.

În actuala legislație penală, instigarea neurmată de executare nu mai este reglementată ca formă distinctă de participație penală, ci este incriminată, ca infracțiune de sine stătătoare, prin dispozițiile art. 370 C. pen., în condițiile în care aceasta se săvârșește prin constrângere sau corupere, în vederea săvârșirii unor faptele grave, sancționate cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani.

Doctrina și jurisprudența circumscriu elementului material al infracțiunii analizate și instigarea nereușită, evident, în condițiile în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de incriminare.

Deopotrivă, nouă reglementare penală sancționează distinct o altă formă particulară de instigare neurmată de executare, prin incriminarea, în cuprinsul art. 272 alin. (1) C. pen., a faptei de "influențarea declarațiilor", însă numai în condițiile îndeplinirii și celorlalte exigențe prevăzute de textele de lege precitate.

În consecință, chiar dacă actuala legislație penală nu mai reglementează instigarea neurmată de executare ca formă distinctă de participație penală, ea incriminează, ca infracțiuni autonome, de sine-stătătoare, forme particulare ale încercărilor de a determina comiterea unor fapte penale. Această opțiune normativă reflectă, potrivit expunerii de motive a noului C. pen., voința legiuitorului de a renunța la reglementarea, în noua lege penală, a formei de participație penală a instigării neurmată de executare, urmărindu-se, în schimb, incriminarea ei, în anumite condiții, ca infracțiune de sine stătătoare.

În contextul normativ prezentat, Înalta Curte constată că, în cazul particular al speței, art. 4 din C. pen. nu este incident, deoarece activitatea recurenților inculpați A. și B. de determinare a martorului D. la săvârșirea infracțiunii de omor calificat (calificată, potrivit vechiul C. pen., ca instigare neurmată de executare) se circumscrie, în actuala legislație, infracțiunii de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prevăzută de art. 370 din C. pen., pentru care ambii au fost condamnați în apel.

În consecință, susținerile recurenților inculpați privind condamnarea lor pentru o faptă dezincriminată sunt, în mod evident, neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 65 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2017.

Procesat de GGC - GV