Burlacu și alții împotriva României

ROMÂNIA (solicitarea nr. 3041/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iulie 2008 DEFINIF 17/10/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție.

În cauza Burlacu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 24 iunie 2008, Renunță la hotărârea pe care am adoptat-o la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 3041/04) îndreptată împotriva României, inclusiv zece resortisanți ai acestui stat, domnule Alina Antonela Burlacu, Alexandrina Boboc, Luminita Coban, Doina Brandusa Duta, Dana Mustata și Luxa Radulescu, și domnii Dan Sever Radulescu, Ștefan Răzvan Baiasu, La 9 decembrie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind drepturile omului).

Instanele sunt reprezentate de Organizaia pentru Apărarea Drepturilor Omului (Organizaia pentru Apărarea Drepturilor Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului pentru Drepturile Omului - Organizaia pentru Drepturile Omului pentru Drepturile Omului Omului OADO) - care are sediul la București. Guvernul român ( La 10 iulie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

La 10 ianuarie 1998, în calitate de moștenitori ai M.I., reclamanții au solicitat comisiei însărcinate cu aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul în satul Ciorăști (și anume, legea nr. 18/1991) Reconstituirea dreptului lor de proprietate pe un teren de 25 ha, teren pe care M.I. îl deținea în satul menționat anterior și care era exploatat la momentul respectiv de o societate agricolă din Măicanești, un sat vecin. Prin decizia din 25 aprilie 2002, comisia departamentală de la Vrancea însărcinată cu aplicarea Legii nr. 18/1991 ( La o dată care nu a fost precizată în 2002, prin intermediul mandatarului său F.V., prima reclamantă sesizează instanța cu privire la prima instanță din Focșani a unei acțiuni îndreptate împotriva comisiilor locale și departamentale, având ca obiect modificarea deciziei din aprilie 2002 menționată anterior și restituirea în natură a terenului de 25 ha.

După ce a efectuat o expertiză tehnică și a constatat că terenul aflat în litigiu a făcut obiectul unui contract de concesiune din partea … Printr-o hotărâre definitivă din 26 iunie 2003, tribunalul departamental de Vrancea a respins ca nefondată acțiunea formulată de comisia locală, pe care o susținea pe care o susținea pe care o susținea faptul că nu dispunea de teren disponibil la nivelul satului, și a primit recursul formulat de reclamantă, care solicita să fie menționat în mod expres în dispozitivul de obligație a unei restituiri a terenului în natură. Tribunalul a considerat că reconstituirea dreptului de proprietate pe teren în litigiu fusese decisă la 25 aprilie 2002 de comisia departamentală, care contesta doar modul în care trebuia să aibă loc această refacere, și anume acordarea de despăgubiri.

Tribunalul concluzionează că, la cererea comisiilor locale și departamentale, laADS trebuia să cedeze comisiei locale terenul a cărui locație exactă fusese identificată de către instana competentă, astfel încât să se procedeze la punerea în posesie a reclamantei și la eliberarea titlului de proprietate. 10. La 20 august și 2 octombrie 2003, reclamanții au solicitat Primăriei din Ciorăști executarea hotărârii definitive din 26 iunie 2003. La 12 ianuarie 2004, Primăria a refuzat să dea curs cererii lor, reintegrând motivele invocate în fața instanțelor interne.

11. Prin hotărârea din 15 ianuarie 2004, tribunalul departamental din Vrancea a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de comisia locală împotriva hotărârii din 26 iunie 2003 menționată anterior, aceasta susținând că la 12. La 5 martie 2004, prefectura Vrancea a răspuns reclamanților, cu excepția celei de-a patra reclamante, a celui de-al optulea solicitant și a celui de-al zecelea solicitant, că întârzierea în punerea în aplicare a hotărârii definitive din 26 iunie 2003 a fost datorată procedurii care trebuie urmată pentru transferul terenului în cauză al patrimoniului La 13 mai 2005, făcând trimitere la hotărârea din 14 aprilie 2003, comisia locală încheie un proces-verbal de punere în posesie a moștenitorilor M.I.

de pe terenul de 25 ha, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză realizat în procedura de fond. Procesul-verbal menționa numele reclamanților, cu excepția celor ale celei de-a patra reclamante și ale celor trei reclamanți în locul cărora cita numele rudei lor, E.C., decedată în 2000. Acest proces-verbal a fost semnat de reclamanții în cauză sau de mandatarii acestora (al nouălea solicitant semnat în numele reclamanților moștenitori ai E.C.14). Tot în mai 2005, comisia locală a eliberat un titlu de proprietate pentru terenul de 25 ha în cauză. Titularii titlului de proprietate au fost moștenitorii M.I. care au fost incluși în procesul-verbal de punere în posesie (punctul 13 de mai sus).

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 15.L. 13 (3) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar prevede că comisiile administrative competente eliberează titlul de proprietate tuturor moștenitorilor persoanei care a deținut terenul în cauză, moștenitorii care beneficiază ulterior de dreptul comun pentru a soluționa eventualele litigii dintre aceștia. Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, precum și jurisprudența internă au precizat în această privință că comisiile administrative au obligația de a elibera titlul de proprietate tuturor moștenitorilor unui fost proprietar, în măsura în care aceștia au depus o cerere administrativă de refacere a dreptului lor de proprietate (a se vedea art. 34 din regulamentul de punere în aplicare publicat la 21 decembrie 2001 și, printre altele, hotărârea definitivă din 17 martie 2000 a instanței din Cluj).

Din practica internă rezultă că, într-un astfel de caz, ar trebui emis un titlu de proprietate în care să figureze moștenitorii fostului proprietar al terenului, chiar dacă unul dintre aceștia a decedat între data cererii de restituire și data eliberării titlului (hotărârea definitivă nr. 578 din 18 februarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16. Reclamanții susțin în esență că obligația autorităților de a le pune în posesia terenului de 25 ha asupra amplasării menționate în hotărârea definitivă din 26 iunie 2003 pronunțată de tribunalul juvenil de la Vrancea le-a încălcat dreptul la respectarea proprietăților lor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 17. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitatea 18. Guvernul susține că numai prima reclamantă a fost parte la procedura judiciară încheiată prin hotărârea definitivă din iunie 2003 pronunțată de tribunalul districtual din Vrancea în favoarea sa și că, prin urmare, ceilalți reclamanți nu pot beneficia de calitatea de victime; în ceea ce le privește, el consideră că acest motiv ar trebui respins ca fiind incompatibil rațional personae.

19. Instanțele nu au prezentat nici o referire la acest punct. 20. Curtea reamintește că noțiunea de Victima mai mică trebuie interpretată în mod autonom și independent de noțiuni interne, cum ar fi cele referitoare la interesul sau calitatea de a acționa. să spună persoana care are un interes personal, direct și valabil de obținut că acesta este încheiat (Gayduk și alții c. Ucraina (dec.), nr 45526/99 și altele, CEDH 2002-VI). În lumina circumstanțelor cauzei, Curtea consideră că, cu excepția lipsei de calitate a victimei invocate de guvern este strâns legată de fondul cauzei în cauză și decide să o adere la fond (a se vedea, mutatis mutandis Ceglia c. Italia, nr 21457/04, § 24, 19 octombrie 2006). În plus, aceasta constată că acest Guvernul recunoaște că reclamanții pot beneficia de dreptul de a fi plasați în posesia terenului de 25 Ha situat pe locația prevăzută în hotărârea definitivă din 26 iunie 2003 și să primească un titlu de proprietate în această privință.

Cu toate acestea, potrivit acestuia, în mai 2005, autoritățile au efectuat aceste operațiuni care reprezentau punerea în aplicare a hotărârii menționate anterior, astfel încât părțile interesate să nu fi suferit o ingerință disproporționată în dreptul lor de a respecta bunurile lor.

22. Tribunalul consideră că, în cazul în care termenii sistemului de pronunțare a unei hotărâri definitive din 26 iunie 2003 prin care se confirmă dreptul primei reclamante de a primi înapoierea terenului în cauză ar putea genera îndoieli cu privire la calitatea victimelor celorlalți reclamanți și la dreptul lor de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-l exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-a-a-a-și exercita dreptul de

a-a-a-așa-așa-l-a-a-a-a-așa-așa-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a- (a se vedea mutatis mutandis Constantinescu și altele) România (dec.), n/3605/03, 1 aprilie 2008), trebuie luate în considerare toate elementele relevante în speță pentru a examina aceste aspecte. În această privință, Curtea constată că a reieșit din considerentele din hotărârea citată anterior că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților pe teren de 25 ha în cauză a fost decisă prin decizia din 25 aprilie 2002 a comisiei departamentale și că prima reclamantă nu intenționa să conteste această hotărâre, pronunțată în favoarea tuturor reclamanților, decât în ceea ce privește lipsa de restituire în natură a terenului în cauză.

În plus, nici guvernul, nici reclamanții, inclusiv prima reclamantă, nu au contestat modul în care autoritățile competente, în temeiul hotărârii definitive din 26 iunie 2003 și în temeiul legii nr. 18/1991 (punctul 15 de mai sus) au efectuat în mai 2005 punerea în posesie a părților interesate de pe teren de 25 ha pe locație stabilită în procedura judiciară urmată de prima reclamantă. 24. Având în vedere cele de mai sus, în special poziția primei reclamante care nu a declarat că ar fi trebuit să i se dea în întregime dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare în mod direct partea reclamantei ca având în vedere termenul necesar autorităților pentru a le pune în posesia terenului de 25 ha pe amplasamentul stabilit în Hotărârea din 26 iunie 2003 și pentru a le elibera un titlu de proprietate.

Din motivele menționate anterior, Curtea consideră că interesele personale ale reclamanților, altele decât prima recurentă, intră în joc și că, prin urmare, părțile interesate sunt afectate direct și personal de comportamentul autorităților statului (a se vedea mutatis mutandis A.P.C.A., L.P.C.A., Abid și 646 alții c. România (dec.), nr. 34746/97, 10 iulie 2001). 25. Observând faptul că guvernul admite că reclamanții puteau beneficia de dreptul de a fi plasați în posesia terenului de 25 ha situat pe amplasamentul prevăzut în hotărârea definitivă din 26 iunie 2003 și de a primi un titlu de proprietate în această privință, Curtea constată că aceste operațiuni au fost efectuate de autoritățile competente numai în mai 2005 (punctele 13, 14 și 15 în fine) Mai sus.

Aceasta arată că Ön a furnizat nici o explicație valabilă pentru intervenția de care a făcut obiectul dreptului reclamanților, pe baza termenului rezonabil în executarea acestor operațiuni de către autoritățile Õ. Õ ingerința în cauză a fost deci arbitrară și a încălcat principiul legalității. O astfel de concluzie scutește Curtea de a verifica dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele de salvgardare a drepturilor individuale ale reclamanților (a se vedea mutatis mutandis Gavrileeanu c. România, n 18037/02, § 55, 22 februarie 2007). 26. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția guvernului întemeiat pe lipsa de calitate a victimelor altor solicitanți decât prima recurentă și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II.

PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 27. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță. Ei sunt de acord cu art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 28. Guvernul susține că, dacă nu a participat la procedură în fața instanțelor interne, spre deosebire de prima reclamantă, ceilalți reclamanți nu pot beneficia de calitatea victimelor.

; în ceea ce le privește, acest motiv ar trebui, în opinia sa, să fie respins ca incompatibil rație personae . Cu titlu subsidiar, reamintind că autoritățile au efectuat în mai 2005 punerea în posesie a reclamanților de teren care fac obiectul hotărârii definitive din 26 iunie 2003 și eliberarea titlului de proprietate, Guvernul consideră că nu a încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție. 29. Având în vedere natura cauzei și a elementelor din dosar, Curtea consideră că această excepție ar trebui anexată la fond.

Pe de altă parte, observând că acest aspect nu se confruntă cu niciun alt motiv d Având în vedere faptul că reclamanții reiau argumentele expuse anterior sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr 1 și având în vedere examinarea Ö Õ a Õ Õ din articolul menționat (punctele 23-26 de mai sus), Curtea consideră că Õil n mai Õy nu are loc nici o examinare separată a fondului Õ tras de la art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Glod c. România, 41134/98, § 46, 16 septembrie 2003). Hauler c. România 67703/01, § 41, 12 iulie 2007 și Crisan c. România, n 4293/98, § 32, 27 mai 2003. Această concluzie scutește, de asemenea, Curtea de a se pronunța cu privire la o excepție din partea guvernului (Moschopoulos Veinoglou și alții c. Grecia, n 32636/05, § 35, 18 octombrie 2007). III.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și morale, fără a preciza suma solicitată pentru fiecare tip de prejudiciu și fără a indica modul de calcul al acestei sume. 34. Guvernul consideră că reclamanții nu pot solicita o sumă pentru prejudiciul material, în măsura în care au fost plasați în posesia terenului care face obiectul hotărârii definitive din 26 iunie 2003 a tribunalului departamental din Vrancea și în cazul în care autoritățile le-au emis un titlu de proprietate.

În ceea ce privește prejudiciul moral invocat, observă că nu există nicio referire din partea părților interesate la cauzele unui astfel de prejudiciu și, făcând trimitere la jurisprudența Curții în cauze similare, consideră că suma solicitată este excesivă. În cele din urmă, consideră că o eventuală constatare a încălcării ar reprezenta, în sine, o despăgubire suficientă a prejudiciului moral pretins. 35. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Pe de altă parte, hotărând în mod echitabil, Comisia consideră că este necesar să se acorde fiecărui solicitant 500 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a întârzierii în executarea de către autorități a obligației lor de a le pune în posesia terenului de 25 ha și de a le elibera un titlu de proprietate.

Taxă și cheltuieli de judecată 36. De asemenea, reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor lor de judecată 38. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 41 din Convenție, aceasta rambursează cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și obligatoriu și sunt de o sumă rezonabilă (a se vedea în special Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 3119] § 79, CEDH 1999 II). Or, în speă, în speță, instanele nu și-au calculat și nici nu și-au justificat cererea. Prin urmare, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menionate anterior, Curtea respinge această cerere. Interesele moratorii 39. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L respinge, în măsura în care se referă la … că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 500 EUR (cinci sute de euro) pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 17 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE BURLACU ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 3041/04) ARRÊT STRASBOURG 17 juillet 2008 DÉFINITIF 17/10/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Burlacu et autres c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, juges, et de Stanley Naismith, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 juin 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Les requérants résident à Bucarest, à l’exception de la cinquième requérante, qui réside à Moutford (Luxembourg).

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

15. L’article 13 (3) de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier prévoit que les commissions administratives compétentes délivrent le titre de propriété à tous les héritiers de la personne qui avait été propriétaire du terrain en cause, ces héritiers bénéficiant ensuite du droit commun pour régler les éventuels différends entre eux. Le règlement d’application de cette loi ainsi que la jurisprudence interne ont précisé à cet égard que les commissions administratives ont l’obligation de délivrer le titre de propriété à tous les héritiers d’un ancien propriétaire, dans la mesure où ceux-ci ont fait une demande administrative de reconstitution de leur droit de propriété (voir l’article 34 du règlement d’application publié le 21 décembre 2001 et, entre autres, l’arrêt définitif du 17 mars 2000 de la cour d’appel de Cluj).

Il ressort de la pratique interne que, dans un tel cas, il convient de délivrer un titre de propriété dans lequel figurent les héritiers de l’ancien propriétaire du terrain, même si l’un d’entre eux est décédé entre la date de la demande de restitution et celle de la délivrance du titre (arrêt définitif n o 578 du 18 février 2003 rendu par la Cour suprême de justice). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

27. Ayant recours aux mêmes motifs que ceux présentés au titre du grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente en l’espèce : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

32. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage