ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2016

Decizia nr. 214/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Rămnicu Sărat s-au dispus următoarele:

În baza art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) raportat la art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 86 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 86

1

C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86 alin. (3) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligații:

b) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen. instanța atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 25 C. pen. 1969 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) raportat la art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 86

1

C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

1

alin. (3) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligații:

b) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen. instanța atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Primăria com. Podgoria, cu sediul în com. Podgoria, județul Buzău, astfel cum a fost modificată la data de 25 februarie 2015 și obligă inculpații A. și B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, cu sediul în Potcoava, județul Olt la plata către partea civilă a sumei de 108.368,74 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.

Menține măsura sechestrului asigurător pe bunurile mobile și imobile ale inculpatului A., respectiv casă de locuit și un autoturism, dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat prin ordonanța din 05 septembrie 2012 până la concurența sumei de 108.368,74 lei.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. ia măsura asiguratorie a indisponibilizării bunurilor mobile și imobile ori a veniturilor inculpatului B. și a părții responsabile civilmente SC C. SRL până la concurența sumei de 108.368,74 lei.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. obligă pe inculpații A. și B., la plata sumei de 1.600 lei, câte 800 lei fiecare inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen. obligă partea responsabilă civilmente SC C. SRL în solidar cu inculpatul B., la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat".

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cursul anului 2009, inculpatul A., în calitate de primar al com. Podgoria, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și a O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice (art. 19 și art. 23) a atribuit direct și a divizat mai multe contracte de achiziții, si anume contractul de furnizare din 08 aprilie 2009 pentru achiziționarea de bunuri P.S.I., contractul de furnizare din 23 aprilie 2009 pentru achiziționarea de bunuri P.S.I., contractul de furnizare din 11 mai 2009 pentru achiziționarea cantității de 630 kg cloramină, contractul de furnizare din 12 mai 2009 pentru achiziționarea de toteme, contractul de furnizare din 10 iunie 2009 pentru achiziționarea a 60 băncuțe, contractul de furnizare din 24 iulie 2009 pentru achiziționarea a 60 coșuri stradale de gunoi și alte bunuri pentru locuri de joacă copii, inculpatul acceptând extracontractual și livrarea a 300 kg cloramină (produs tară acte de proveniență, tară certificat de calitate) de către coinculpatul B.

De asemenea, s-a mai reținut, că inculpatul B., în calitate de împuternicit, respectiv reprezentant legal al SC C. SRL Potcoava l-a determinat, cu intenție pe inculpatul A. să încheie contractele mai sus-menționate.

Instanța de fond a reținut situația de fapt descrisă în rechizitoriu în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză în faza urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Fiind audiați în fata instanței de fond, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei pentru care sunt cercetați, așa cum a fost reținuta prin actul de sesizare.

Prima instanță a apreciat că dispozițiile mai favorabile inculpaților sunt cele prevăzute de C. pen. din 1969, sub imperiul cărora a și fost săvârșită fapta, având în vedere modalitățile de individualizare a executării pedepsei.

În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. raportat la ari 13

1

din Legea nr. 78/2000.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunea de îndeplinire în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu. Acțiunea inculpatului de îndeplinire în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu a avut ca urmare imediată o pagubă patrimoniului unei instituții de stat ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145. Între elementul material si urmare imediată exista legătura de cauzalitate, iar sub aspectul laturii subiective, se mai arata ca inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. anterior, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a umiărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De asemenea, instanța a mai avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Instanța a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

în ceea ce-l privește pe inculpatul B., analizând latura obiectivă a infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. anterior, instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunea de determinare, cu intenție a unei alte persoane să îndeplinească în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu. Acțiunea inculpatului de determinare a unei alte persoane să îndeplinească în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu a avut ca urmare imediată o pagubă produsa patrimoniului unei instituții de stat ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145. In opinia instanței de fond, între elementul material și urmare imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, se mai retine de instanța de fond că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. anterior, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului B., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De asemenea, instanța a mai avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Instanța a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. anterior.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel. Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat și inculpații A. și B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat a criticat sentința penală apelată pentru motive de legalitate, respectiv pentru greșita stabilire a cuantumului pedepsei, precum și pentru nereținerea caracterului continuat al activității infracționale reținute prin actul de sesizare.

Inculpatul A. a exercitat calea de atac a apelului solicitând desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, susținând că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul B. a susținut, în esență că, în cauză nu există mijloace de probă care să permită reținerea unei activități specifice instigării inculpatului A. la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și, de aceea a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1136 din 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat.

A desființat în parte, sentința penală apelată și, în baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B., din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A majorat pedepsele aplicate celor doi inculpați de la 1 an închisoare la 3 trei ani închisoare.

A menținut suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților apelanți sub supraveghere pe durata unui tennen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

1

C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

A respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții inculpați A. și B.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații apelanți la plata sumei de 360 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În esență, s-a reținut că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală a rezultat că în cursul anului 2009, inculpatul apelant A. a încheiat diverse contracte de prestări servicii și a achiziționat direct bunuri și materiale consumabile în valoare de 232.164 lei, de la o societate comercială din com. Potcoava, jud. Olt, fără a organiza licitații sau selecții de ofertă. Bunurile astfel achiziționate nu erau cuprinse în programul de achiziții pe anul 2009, aprobat în ședința Consiliului Local Podgoria. De asemenea, deși formal s-a încercat o selecție de oferte, societățile comerciale care au depus ofertele nu existau în realitate sau se aflau în procedura de dizolvare judiciară. Deși inculpatul apelant A. a avut calitatea de primar al com. Podgoria în intervalul 2000 - 2012, situație în care, având și calitatea de ordonator principal de credite, conform art. 64 lit. a) din Legea nr. 215/2001, a acceptat să încheie contracte de achiziție publică cu două societăți comerciale din Jud. Olt - SC C. SRL și SC D. SRL, fără să fi fost interesat de bonitatea firmelor și fără să fi urmărit oportunitatea și utilitatea cumpărării anumitor bunuri, fiind depășite substanțial astfel cheltuielile bugetare aprobate de Consiliul local.

Modul în care s-au derulat actele infracționale demonstrează că inculpatul a urmărit să favorizeze cele două firme ale coinculpatului apelant B. Deși în cauză au fost prezentate și alte oferte ale unor firme de profil, acestea au avut un caracter pur formal. Spre exemplu, deși s-a făcut referire la oferta SC E. SRL București, această ofertă nu poartă semnătura administratorului societății, fiind dizolvată chiar în momentul în care putea fi analizată oferta.

De asemenea, în ceea ce privește raporturile contractuale dintre Primăria com. Podgoria și SC C. SRL, reprezentată de inculpatul apelant B., extrem de elocvent este contractul din 08 aprilie 2009, având ca obiect achiziția publică a unor materiale necesare pentru amenajarea unor puncte de prevenire și stingerea a incendiilor. In baza acestui contract au fost achiziționate 20 de bucăți complete de tip A import și un furtun P.S.I. cu fir de mătase, pentru suma de 27.600 lei și T.V.A. în valoare de 5.244 lei. De asemenea, prin contractul din 23 aprilie 2009 au fost achiziționate 49 de bucăți stingătoare pe ceas automat, având fiecare prețul de 374 lei, în total 18.236 lei și 3481 lei, reprezentând T.V.A.

Deși bugetul alocat pentru asemenea achiziții era de maxim 15.000 lei, aspect ce se justifica a fi verificat de inculpatul apelant A., în virtutea calității sale de ordonator de credite, acesta a încheiat cele două contracte, încălcând principiul nedivizării contractului de achiziție publică, angajând instituția publică pe care o reprezenta pentru o sumă totală de 54.651 lei.

Bunurile necesare pentru amenajarea pichetelor P.S.I. au fost achiziționate de inculpatul apelant B. de la singura firmă producătoare de asemenea bunuri din Jud. Buzău - SC F. Buzău, prețul unui stingător practicat de această societate fiind de 53 de lei. Iar prețul unui furtun racord de 146 - 163 lei. Practic toate aceste bunuri puteau fi achiziționate la un preț net inferior chiar de la o societate care avea sediul în același județ. In ceea ce privește necesitatea amenajării unor pichete de prevenire și stingere a incendiilor, din verificările efectuate a rezultat că acestea nu au fost finalizate nici la momentul soluției de trimitere în judecată a inculpatului apelant A., bunurile achiziționate la un preț de aproximativ 5 ori mai mare fiind depozitate într-o magazie.

Conform raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, numai aceste două contracte au păgubit bugetul local cu suma de 31.737 lei.

Cu referire la contractul din 11 mai 2009, încheiat tot cu SC C. SRL Potcoava, având ca obiect achiziționarea unei cantități de cloramină, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 52.717 lei. Conform expertizei efectuate în cauză, pentru întreaga cantitate de cloramină achiziționată, respectiv 630 kg, prețul practicat de SC G. SRL fiind de 18.088 lei. Pentru achiziționarea cloraminei, Primăria Podgoria a plătit în schimb suma de 35.985 lei la care s-a adăugat suma de 34.629 lei pentru cloramină achiziționată extracontractual și nefolosită.

Și cu referire la contractul din 12 mai 2009, având ca obiect achiziționare de toteme la intrarea și la ieșirea din com. Podgoria, s-a reținut că prejudiciul cauzat Primăriei Podgoria a fost în cuantum de 4.541 lei, cele două toteme fiind plătite cu suma de 16.541 lei, în condițiile în care din adresa SC H. SRL Slatina rezultă că prețul maxim al unui singur totem este 6.000 lei cu T.V.A.

în ceea ce privește contractul din 10 iunie 2009, având ca obiect livrarea de 60 de băncuțe cu prețul de 785 lei bucata, prejudiciul cauzat bugetului local este în valoare de 28.917 lei. Prețul total plătit societății administrate de inculpatul apelant B. a fost de 56.049 lei cu T.V.A., în condițiile în care dacă acest contract ar fi fost încheiat cu SC I. SRL Valea Râmnicului, prețul plătit de Primăria Podgoria ar fi fost de 27.132 lei.

Cu referire la contractul din 24 iulie 2009, instanța de control judiciar a mai reținut că bunurile care au fost achiziționate de la SC C. SRL Potcoava cu un preț mult mai mare decât cel practicat de o altă societate de profil din zonă. Aceste bunuri puteau fi cumpărate cu un preț de 27.823 lei, în loc de 68.936 lei, prejudiciul provocat fiind în valoare de 41.113 lei.

Un mecanism infracțional similar a fost pus în practică și în relația dintre Primăria Podgoria și SC D. SRL Potcoava. Astfel, prin contractul din 09 iunie 2009 au fost achiziționate mai multe bunuri necesare amenajării unui parc de distracții pentru copii, prețul total plătit fiind de 14.339,5 lei cu T.V.A. Prin livrarea și plata acestor produse, Primăria Podgoria a fost prejudiciată cu suma de 1900 lei, bani pe care inculpatul J. i-a restitui. Deși în acest contract se prevedea că montarea și instalarea bunurilor revenea furnizorului, din mijloacele de probă administrate rezultă că această obligație nu a fost executată de furnizor ci de persoanele care figurau în evidențele de resort ca titulari ai ajutorului social.

S-a apreciat că, mijloacele de probă administrate demonstrează cu certitudine că prin activitatea celor doi inculpați a fost provocat un prejudiciu extrem de ridicat, fiind angajate cheltuieli pe care instituția publică nu le putea suporta și care, pe cale de consecință, nici nu puteau fi incluse în proiectul de buget analizabil de Consiliul local.

În calitate de primar al com. Podgoria, inculpatul apelant A., având calitate de ordonator principal de credite, a îndeplinit în mod defectuos actele prin care erau achiziționate produse și servicii, această activitate prejudiciind grav bugetul unității administrativ teritoriale.

Sintagma de "act îndeplinit în mod defectuos'' presupune realizarea actului în alt mod decât a fost efectuată, adică în alte condiții decât cele prevăzute de lege. Defectuozitatea se referă la condițiile, la conținutul și la momentul efectuării actului. În condițiile în care inculpatul apelant A. avea cunoștință de sumele de bani existente în bugetul local, având calitatea de ordonator principal de credite, fiind ales în funcția de primar, calitate în care se prezumă că avea cunoștință de prioritățile unității administrativ teritoriale și nu ar fi trebuit să angajeze cheltuieli care nu aveau legătură cu nevoile comunității, prin faptele sale a prejudiciat bugetul local și a favorizat în mod nelegal firmele al căror reprezentant legal era inculpatul apelant B. Așa cum s-a reținut și în actul de sesizare a instanței de fond, acest abuz are caracter continuat, prejudiciul total fiind provocat prin mai multe contracte încheiate în baza aceleiași rezoluții infracționale.

S-a mai reținut că, deși s-a arătat că în cauză nu există mijloace de probă prin care să se demonstreze că activitatea inculpatului apelant B. ar întruni condițiile specifice instigării ca formă a participației penale, instanța de control judiciar a apreciat că nu se poate reține o asemenea concluzie. Modul în care actele infracționale au fost puse în executare în mod succesiv pe o perioadă de timp substanțială, demonstrează existența unei înțelegeri între inculpatul apelant B. și autor, respectiv inculpatul A. Deși practic, în unele situații, existența unor comercianți care practicau prețuri mult mai mici era evidentă, inculpatul apelant A. a pus în aplicare în mod succesiv un plan infracțional, având ca finalitate prejudicierea bugetului

Primăriei Podgoria. Având calitatea de primar o perioadă îndelungată de timp (2000 - 2012), inculpatul apelant A., cu minime diligente ar fi putut să cunoască furnizorii care practică cele mai avantajoase prețuri la produsele și serviciile pe care instituția publică ar fi dorit să le achiziționeze prin încredințare directă. Inculpatul apelant A. nu a efectuat asemenea verificări, acceptând ofertele inculpatului B., existând situații în care bunurile au fost achiziționate de la alte societăți care își desfășurau activitatea chiar în Județul Buzău. Un elocvent exemplu este cel al achiziționării bunurilor necesare amenajării pichetelor P.S.I., societatea din Jud. Buzău practicând prețuri mult mai mici decât cele din oferta SC C. SRL Potcoava. Activitatea specifică instigării este demonstrată și prin achiziția unor produse a căror necesitate nu a fost demonstrată prin materialul probator administrat. Astfel, deși au fost achiziționate produse pentru amenajarea unor pichete P.S.I., în realitate aceste bunuri nu au fost folosite, acest aspect fiind verificat și în cazul unei cantități de cloramină. In absența oricărei necesități reale de achiziție a unor produse și servicii, inculpatul B. emite o ofertă către Primăria Podgoria, acceptată și minată de încheierea unor contracte în baza cărora au fost plătite sume substanțiale de bani, astfel fiind prejudiciat în mod grav bugetul local.

Prin urmare, s-a apreciat că mijloacele de probă demonstrează că în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul apelant B. l-a determinat cu intenție pe A. să încheie contracte de achiziții publice la prețuri mult mai mari și pentru cumpărarea unor produse care nu figurau pe lista de necesități primordiale ale unității administrativ teritoriale.

În consecință, instanța de control judiciar a reținut că faptele inculpatului apelant A. întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată iar faptele coinculpatului B. întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanța de control judiciar a apreciat, în concordanță cu jurisprudența instanței de contencios constituțional că în cauză nu pot fi combinate dispozițiile din legile succesive considerate mai favorabile cu privire la fiecare instituție aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a fiecăreia dintre legile în vigoare și stabilirea în urma acestei operațiuni a acelei dintre cele două legi care permite o soluție mai favorabilă situației fiecărui inculpat, în raport de instituțiile concret aplicabile în cauză.

O combinare a dispozițiilor din mai multe legi succesive contravine atât principiului separației puterilor în stat (subrogând judecătorul puterii legiuitoare care a înțeles să adopte o lege în ansamblul său, subordonând modalitatea de reglementare unor obiective finale de politică penală), dar și principiului egalității în fața legii (prin stabilirea unei situații mai bune inculpaților care sunt judecați în această perioadă și în raport de cei care au săvârșit faptele anterior intrării în vigoare a legii noi și au fost deja condamnați definitiv anterior acestui moment și față de cei care au săvârșit faptele integral după intrarea în vigoare a legii noi).

De altfel, în Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, reținând în considerente că interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituțiilor autonome mai favorabile, este de natură să înfrângă exigențele constituționale, deoarece, în caz contrar s-ar rupe legătura organică dintre instituțiile de drept penal aparținând fiecărei legi succesive, cu consecința directă a schimbării conținutului și sensului actelor normative adoptate de către legiuitor.

S-a apreciat că această jurisprudență a instanței de contencios constituțional permite aplicarea principiilor menționate pentru fiecare dintre inculpații trimiși în judecată în parte, situația concretă a fiecăruia dintre aceștia putând conduce la identificarea, în mod global evident, a legii penale mai favorabile.

Astfel, chiar dacă în fapt, în actuala reglementare limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise inculpați s-au redus considerabil, incidența art. 13 al Legii nr. 78/2000 în forma ulterioară datei de 01 februarie 2014 ar conduce la majorarea pedepselor.

În ceea ce privește forma continuată a infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței, potrivit art. 35 din actuala reglementare penală infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Condiția suplimentară față de V.C.P. este aceea a unicității subiectului pasiv, în cazul de față această condiție fiind îndeplinită

Având în vedere toate aceste considerente, curtea de apel a reținut că în măsura în care pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății s-ar aplica pedepse orientate spre limita minimă, legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute de acesta fiind mult mai favorabile acestora, ca și posibilitatea de individualizare judiciară în regim neprivativ de libertate.

Astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu. In mod nelegal nu s-a reținut caracterul continuat, deși prin actul de sesizare s-a făcut referire la incidența dispozițiilor art. 35 C. pen. Instanța de fond ar fi trebuit să rețină în încadrarea juridică incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. iar cu privire la limitele de pedeapsă în mod nelegal s-a aplicat celor doi inculpați câte o pedeapsă de 1 an închisoare, în condițiile în care, conform art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, pedeapsa este de la 3 la 15 ani.

În ceea ce privește aplicarea unor pedepse în regim de suspendare a executării sub supraveghere, Curtea a reținut că în mod judicios instanța de fond s-a orientat către această modalitate, cei doi inculpați nefiind cunoscuți cu antecedente penale, existând premisele necesare ca reeducare și reinserția socială să opereze și în absența unui regim restrictiv specific mediului penitenciar. În același timp, repetabilitatea faptelor și valoarea prejudiciului cauzat pot justifica reținerea pericolului de recidivă în absența măsurilor de supraveghere specifice. În mod corect instanța de fond a stabilit măsurile de supraveghere în sarcina inculpaților, în perioada termenului de încercare conduita acestora urmând a fi monitorizată de către consilierul de probațiune responsabil de caz.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 24 decembrie 2015, inculpatul B., a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere de recurs în casație care, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

A susținut, în esență, că din probele administrate în cauză, nu rezultă intenția sa de a-l determina în vreun fel pe coinculpatul A. de a încheia contracte de furnizare, cu îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, apreciind că produsele sunt evaluate la prețul pieții.

Prin Încheierea nr. x/RC din 16 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1136 din data de 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 1136 din data de 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul B., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care na este prevăzută de legea penală, arătând că soluția de condamnare dispusă față de acesta de instanța de apel este nelegală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat B. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. anterior - susținând că din probele administrate în cauză, nu rezultă intenția sa de a-l determina în vreun fel pe coinculpatul A. de a încheia contracte de furnizare, cu îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu, apreciind că produsele sunt evaluate la prețul pieții.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul B. instanța constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casație pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte constată în raport de motivele de recurs în casație că, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat B., hotărârile sunt supuse casării, când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate verifica conținutul mijloacelor de probă deoarece ar însemna să se realizeze o evaluare în fapt a cauzei, fiind obligatoriu a se raporta cazurile de casare prevăzute de lege numai la situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de fond în baza propriei interpretări a materialului probator.

Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, vizează, în esență, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, care devoluează cauza în fapt și în drept, în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme.

Înalta Curte constată că, nu există posibilitatea legală a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanța de apel care, în raport de întreg materialul probator a reținut că, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B. l-a determinat cu intenție pe inculpatul A. să încheie contracte de achiziții publice la prețuri mult mai mari și pentru cumpărarea unor produse care nu figurau pe lista de necesități ale unității administrative teritoriale, astfel că, faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată iar faptele coinculpatului B. întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Contrar susținerilor inculpaților, Înalta Curte constată că, din situația de fapt reținută de instanța de apel în decizia pronunțată rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul B. instanța de apel făcând referiri concrete și corecte cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestor infracțiuni.

Drept

urmare

, criticile invocate de inculpatul B. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație declarat împotriva Deciziei nr. 1136 din data de 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/287/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - B. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat B., în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - binculpat A., în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei nr. 1136 din data de 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/287/2014.

Obligă recurentul - inculpat B. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat B., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat A., în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2016.