ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 432/2021

Ședința publică din data de 09 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07 martie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2019, recurentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 182 R din 04 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 06 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a completului de judecată C7 recurs, constituit din doamnele judecător B., C. și D., formulată de contestatorul A..

Împotriva încheierii din 06 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, contestatorul A. a declarat recurs, prin cererea transmisă prin fax la data de 19 mai 2020, ce a fost înregistrat la aceeași dată la Curtea de Apel București.

Ulterior, calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 iunie 2020, sub nr. x/2019/a1, și repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

Recurentul-contestator a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării încheierii atacate.

În devoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța nu și-a exercitat rolul activ, fiindu-i încălcat dreptul la apărare atunci când a respins cererea formulată de apărătorul său, doamna avocat E., de a se lua cauza cu prioritate motivat de împrejurarea că este nevoit să plece pentru a susține cursurile la Academia de Studii Economice, fiind lector universitar în cadrul acestei instituții.

A susținut că la momentul în care s-a strigat cauza la ordine, mandatarul său, doamna F., a solicitat acordarea unui nou termen de judecată având în vedere că în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a solicitat Primăriei Dobroești comunicarea tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate pe numele G., autorul intimaților-pârâți din prezenta cauză, cu privire la terenul situat în str. x, București.

Cu referire la situația de fapt dedusă judecății în dosarul anterior menționat, recurentul-contestator a apreciat că instanța s-a antepronunțat atunci când a respins cererile de amânare și suspendare a judecății cauzei, deși a depus dovezi în susținerea acestora.

Procedând astfel, în opinia recurentului-contestator, pe de o parte, există o bănuială legitimă că instanța nu a dorit să soluționeze în mod corect cauza, iar pe de altă parte, i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv dreptul de a fi judecat de o instanță imparțială, potrivit art. 6 din CEDO, instanța nedorind să afle adevărul în cauză.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin decizia nr. 2663 din 09 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, completul filtru a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 118 din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a admis în principiu recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 06 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a fixat termen la 24 februarie 2021, C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților, pentru judecata recursului admis în principiu.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus prechimbarea, din oficiu, a termenului de judecată de la data de 24 februarie 2021 la data de 09 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, se reține că printr-o cerere unică, contestatorul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 06 martie 2020 și a deciziei civile nr. 182 R din 04 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia nr. 2663 din 09 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 118 din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a admis în principiu recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 06 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Drept urmare, în cele ce urmează vor fi analizate numai acele motive de recurs ce privesc modalitatea în care a fost soluționată cererea de recuzare prin încheierea din 06 martie 2020 din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, reținând că prin memoriul de recurs nu se evidențiază în mod distinct critici referitoare la încălcarea sau greșita aplicare a unor norme de drept material, care să permită încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă în sfera acestui motiv de recurs se includ neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, cât și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurentul-contestator sub aspectul încălcării dreptului la apărare și a celui de a fi judecat de o instanță imparțială nu sunt de natură să atragă nelegalitatea încheierii atacate.

În argumentarea soluției pronunțate, curtea de apel a pornit de la dispozițiile care reglementează instituția recuzării, mijloc procesual prin care partea interesată poate înlătura de la soluționarea unei cauze judecătorul în privința căruia se apreciază că nu poate fi imparțial și că aceasta ar putea conduce la prejudicierea dreptului părților la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Sub marginala "Dreptul la apărare", art. 13 din C. proc. civ. prevede că dreptul la apărare este garantat; părțile au dreptul, în tot cursul procesului, să fie reprezentate sau asistate în condițiile legii; să pună concluzii în mod direct sau prin avocat, să participe la toate fazele de desfășurare a procesului, să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să-și facă apărări, să-și prezinte susținerile în scris și oral, să exercite căile legale de atac cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Pe de altă parte, art. 6 din C. proc. civ., corespunzător art. 6 § 1 din CEDO, prevede că orice persoană are dreptul la judecata cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege.

Prin raportare la aceste considerații teoretice, în mod corect curtea de apel a reținut că prin cererea de recuzare supusă analizei se reclamă împrejurări ce țin de procedura de desfășurare a procesului la termenul de judecată din 25 februarie 2020, ce a inclus dezbateri și pronunțări pe cereri de probe și pe cea a incidentului de suspendare a cauzei, care nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de recuzare prevăzute de art. 41 și art. 42 din C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, sub un prim aspect, se observă că prin încheierea din 06 martie 2020, curtea de apel a arătat în concret argumentele pentru care instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu a primit cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorului contestatorului, reiterată de mandatarul acestuia, la termenul de judecată din 25 februarie 2020.

Astfel, solicitarea de strigare a pricinii peste rând a intervenit în condițiile depășirii momentului procesual reglementat de prevederile art. 215 din C. proc. civ. (text de lege preluat și dezvoltat de art. 121 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2005, cu modificările și completările ulterioare), respectiv în timpul ședinței publice când în fața instanței se afla cauza de la poziția 15 pe lista de ședință, iar respingerea cererii de amânare a cauzei s-a produs urmare a inexistenței unor motive excepționale și temeinic justificate, în sensul dispozițiilor art. 222 din C. proc. civ.

Este necesar a se sublinia că exigențele unui proces echitabil impun atât soluționarea sa într-un termen rezonabil, cât și îndeplinirea de către părți a propriilor obligații, între care se numără și cele prevăzute de art. 10 din C. proc. civ., care se referă la manifestarea de către părți de diligențe în vederea judecării cauzei, urmărirea judecării procesului și desfășurarea fără întârziere a acestuia.

Or, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, se constată că măsura de respingere a cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare s-a produs prin raportare la motivele invocate de apărătorul recurentului, dublat de neprezentarea unor dovezi care să le susțină.

Respingerea unei astfel de solicitări reprezintă o prerogativă a judecătorului, acesta fiind îndreptățit în a dispune, în limitele legii, măsurile procedurale pe care le consideră necesare, fără ca aceasta să poată conduce la concluzia că judecătorul și-a exprimat deja opinia asupra modului de soluționare a cauzei sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În aceleași coordonate se situează și dispoziția cu privire la respingerea cererii de amânare a cauzei pentru depunerea la dosar a unor înscrisuri apreciate de către recurent ca fiind relevante în soluționarea cauzei.

Faptul că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a indicat motivele care au determinat respingerea cererii de suspendare, în lipsa unor elemente care să prefigureze modificarea situației reținute la termenul de judecată din 03 septembrie 2019, nu se constituie într-o circumstanță de natură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea acesteia în dezlegarea cauzei, și, din acest punct de vedere, să reprezinte o încălcare a prevederilor art. 6 din CEDO, astfel cum pretinde recurentul.

Or, nemulțumirea părții cu privire la desfășurarea procesului și măsurile dispuse de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare și faptul că recurentului i-a fost respinsă cererea pentru lipsă de apărare și de suspendare a judecății cauzei nu pot echivala cu o antepronunțare în înțelesul art. 42 pct. 1 din C. proc. civ.. Tot astfel, nu rezultă că s-ar fi creat premisele și aparența existenței unei suspiciuni cu privire la imparțialitatea instanței, astfel cum pretinde recurentul.

În consecință, reținând că aspectele învederate de recurent nu se constituie în nereguli procedurale concrete, imputabile instanței și sancționate cu nulitatea, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 06 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 06 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2021.