ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1573/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 25 august 2015, completată în procedura prealabilă prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2015 și modificată la termenul de judecată din 08 ianuarie 2016, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la eliberarea sumei de 3.000.359,81 RON, aflată în contul comun de garanții RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 și, în subsidiar, obligarea băncii la eliberarea a 50% din această sumă și la plata sumei de 1.503.179,9 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării unei operațiuni neautorizate asupra contului de garanții ori asupra contului de plăți curente al Asocierii B. S.A. - Hidroconstrucția, RO 34 RNCB 0231 0195 2543 0025 și la plata dobânzii legale aferente sumei de 1.503.179,9 RON, calculate începând cu data de 09.12.2014 până la data efectuării plății debitului principal.

Totodată a depus și o cerere de intervenție forțată sub forma cererii de chemare în judecată a unei alte persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, formulată împotriva S.C. B. S.A.

Cererile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 25.08.2015 sub nr. x/2015.

Reclamanta a formulat, la data de 23.11.2015, o a doua cerere de intervenție forțată sub forma cererii de chemare în judecată a unei alte persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, împotriva societății C. S.A.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 19 februarie 2016, instanța a respins ca inadmisibile cererile de intervenție forțată formulate de reclamantă, iar prin încheierea de la termenul de judecată din 04 martie 2016 s-a dispus suspendarea judecății până la soluționarea căii de atac declarate de reclamantă împotriva încheierii din 19 februarie 2016.

Prin decizia civilă nr. 1422 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarată de reclamantă și a schimbat încheierea de la termenul de judecată din 19 februarie 2016, în sensul că au fost încuviințate în principiu cererile de intervenție forțată formulate de reclamantă împotriva S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A. A fost înaintată cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 1868 din 16 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția tardivității cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată; a respins cererea de chemare în judecată precizată și restrânsă formulată de reclamanta HIDROCONSTRUCȚIA S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. A admis cererea de chemare în judecată formulată împotriva S.C. B. S.A. și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva S.C. C. S.A. A obligat pârâta A. S.A. să restituie chematei în judecată S.C. B. S.A. suma de bani aflată în contul de garanție RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020, cu excepția sumei de 58.400 RON, care rămâne în continuare la dispoziția chematei în judecată S.C. C. S.A. și a obligat reclamanta să plătească pârâtei A. S.A. suma de 75.903,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., împotriva sentinței civile nr. 1868 din 16 mai 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017. A fost obligată apelanta la plata sumei de 100.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimata A. S.A.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției și nici motivele care au dus la înlăturarea cererii sale.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel, limitându-se la considerații generale nu a arătat motivele pentru care a respins cererea sa și că nu se poate considera că instanța și-a însușit argumentele Tribunalului București, cât timp curtea de apel nu a argumentat în niciun hotărârea pronunțată.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, deși învestită cu soluționarea unei căi de atac devolutive cu privire la întreaga cauză și nu limitat la anumite soluții din dispozitivul hotărârii primei instanțe, a respins în mod greșit cererea de probatorii, deși administrarea acestor probe a fost motivată prin cererea de apel și era utilă și necesară soluționării cauzei.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și sub aspectul nemotivării hotărârii în funcție de probele administrate.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a admis proba cu înscrisuri (atât cele aflate la dosarul cauzei cât și înscrisurile noi depuse în faza apelului) însă, așa cum reiese din considerentele hotărârii instanței, nu a ținut cont de aceste înscrisuri.

Astfel, recurenta-reclamantă afirmă că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese constituirea unei ipoteci mobiliare asupra conturilor Asocierii B. S.A. (contul de plăți curente și contul escrow) și că, în lipsa oricărui alt înscris în contraprobă depus de A. S.A., prezumția care se aplică este că banca s-a îndestulat cu prioritate din prima tranșă eliberată.

Tot la dosarul cauzei, susține recurenta-reclamantă, se află numeroase adrese transmise de S.C. C. S.A. Mediaș și de către recurentă cu privire la constituirea acestei ipoteci asupra conturilor comune, prin care au arătat intimatei A. S.A. nelegalitatea unei atare măsuri, adresele constituind și refuzul celor două de a aproba în orice fel constituirea acestei ipoteci.

Pe de altă parte, cu referire la modalitatea de eliberare a sumelor de bani din contul de garanții, recurenta-reclamantă arată că nu s-a putut face vreo dovadă deplină a transferului având în vedere refuzul intimatei A. S.A. de a depune istoricul de cont bancar, astfel că instanța nu avea cum să rețină că A. S.A. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de cont escrow, respectiv a eliberat prima tranșă din garanția de bună execuție în conturile B..

Dimpotrivă, susține recurenta-reclamantă, la dosarul cauzei se află înscrisuri din care rezultă că obligația intimatei A. S.A. potrivit contractului de escrow era de a vira banii în contul de plăți curente, cont operat numai cu formalitatea dublei semnături din partea reprezentanților Hidroconstrucția și B., iar Hidroconstrucția nu și-a dat niciodată acceptul/semnătura pentru eliberarea banilor.

Recurenta-reclamantă invocă și faptul că, prin sentința din dosarul de insolvență (dosar nr. x/2015), instanța de judecată a constat numai că A. S.A. a debitat contul de garanții și că din suma deblocată nu s-a făcut nicio plată către Hidroconstrucția.

Or, potrivit recurentei-reclamante, fapta culpabilă a intimatei A. S.A. rezidă tocmai în operarea neautorizată de către bancă, în conivență cu B., a contului de garanții și/sau a contului de plăți curente și eliberarea banilor fără acordul Hidroconstrucția, cu încălcarea drepturilor societății, cel mai probabil sumele fiind însușite de A. S.A. în temeiul unui contract de garanție mobiliară încheiat cu B. și care vizează sumele din contractul de lucrări nr. x/2010, deși aceste sume aparțineau Hidroconstrucția în cotele părți stabilite prin contractul de lucrări.

Așadar, recurenta-reclamantă consideră că a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar și ignorate de curtea de apel faptul că A. S.A. a operat neautorizat contul escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit și cu încălcarea formalității dublei semnături.

Recurenta-reclamantă invocă și motivarea contradictorie a hotărârii recurate, arătând că instanța de apel a reținut, pe de o parte că, potrivit situației de fapt stabilite, A. S.A. nu are nicio obligație față de Hidroconstrucția rezultată din contractul de escrow, iar aceasta din urmă nu are dreptul să solicite eliberarea sumelor din contul de garanții. Însă, aceeași instanță a constatat faptul că Hidroconstrucția a încasat suma de 1.501.959,38 RON din contul de garanții nr. RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 deschis la A. S.A., reprezentând tranșa a doua de garanție de bună execuție.

Or, potrivit recurentei-reclamante, cele două ipoteze se exclud reciproc, dacă Hidroconstrucția nu avea niciun drept asupra contului de garanții nu ar fi avut cum să încaseze tranșa a doua de garanție din contul de garanții deschis la A. S.A.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a normelor privind principiul reparării integrale și efective a prejudiciului.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că a solicitat suma de 1.503.179,83 RON, reprezentând prima tranșă din garanția de bună execuție de la A.. și nu de la B..

De asemenea, potrivit recurentei-reclamante, înscrierea în tabelul definitiv de creanțe al B. nu reprezintă o realizare a creanței, ci doar îi dă posibilitatea de a participa la distribuirea sumelor obținute în urma lichidării averii debitorului, invocând în acest sens și dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

O altă critică vizează aplicarea greșită a normelor privind forța obligatorie a contractului, în acest sens recurenta-reclamantă expunând un istoric al relațiilor contractuale dintre părți și a modului de derulare a acestora.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de apel și în raport de aplicarea legii în timp, arătând că instanța de apel în mod greșit a considerat că contractul de cont bancar de depozit de garanție de bună execuție este guvernat de prevederile vechiul C. civ.

Arată în acest sens că, potrivit prevederilor pct. 3 din Formularul de deschidere al contului de depozit, acesta este încheiat cu termen, având valabilitatea cuprinsă între 02.09.2010 și 22.10.2013 și că din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 144 din Legea nr. 71/2011 reiese că sunt supuse legii vechi numai contractele încheiate pe termen nedeterminat.

Totodată, în ceea ce privește ultimul capăt de cerere - îmbogățirea fără justă cauză - recurenta-reclamantă consideră că sunt aplicabile tot prevederile noului C. civ., întrucât eliberarea primei tranșe din garanții a avut loc în anul 2014, respectiv după intrarea în vigoare a noului C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă A. S.A. au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 18 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin încheierea din 18 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Criticile expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, prin aceste argumente, recurenta nedezvoltând motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Ca atare, cum aceste critici au primit deja o rezolvare prin hotărârea pronunțată în apel, analiza cererii va fi efectuată exclusiv din perspectiva criticilor invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanța de apel a respins în mod greșit cererea de probatorii, deși administrarea acestora a fost motivată prin cererea de apel și era utilă și necesară soluționării cauzei, precum și faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea în raport de probele administrate, respectiv în raport de înscrisurile aflate la dosar, din care, potrivit recurentei, reiese că A. S.A. a operat neautorizat contul de escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit și cu nerespectarea formalității dublei semnături.

Argumentele expuse de către recurentă nu pot fi reținute.

Potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile legale mai sus enunțate, reiese că instanța de apel dispune cu privire la probele pe care le consideră ca fiind necesare soluționării cauzei, astfel că prin intermediul recursului nu poate fi cenzurată aprecierea instanței cu privire la probatoriul administrat, acestea fiind aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

De asemenea, argumentele recurentei-reclamante cu privire la faptul că instanța de apel nu a procedat la motivarea hotărârii în raport de probele administrate, respectiv în raport de înscrisurile aflate la dosar, din care reiese că A. S.A. a operat neautorizat contul de escrow, cu încălcarea prevederilor contractului de depozit și cu nerespectarea formalității dublei semnături, reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă și existența motivelor contradictorii în cuprinsul hotărârii, raportat la faptul că, pe de o parte instanța de apel a reținut că A. S.A. nu are nicio obligație față de HIDROCONSTRUCȚIA rezultată din contractul de escrow, astfel că aceasta din urmă nu are dreptul să solicite eliberarea sumelor din contul de garanții, iar pe de altă parte a constat că HIDROCONSTRUCȚIA a încasat suma de 1.501.959,38 RON, reprezentând tranșa a doua de garanție de bună execuție, cele două ipoteze excluzându-se reciproc.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a reținut că HIDROCONSTRUCȚIA nu este parte în contractul de escrow încheiat între A. S.A. și B., astfel încât A. S.A. nu are față de HIDROCONSTRUCȚIA nici o obligație rezultată din acest contract și că, totodată, A.. nu este parte a Acordului de Asociere, astfel încât nu poate să fie ținută de nici o obligație prevăzută în acest contract încheiat între B. și HIDROCONSTRUCȚIA.

Totodată, instanța de apel a constat că, în baza sentinței nr. 407/C din 26 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Sibiu, HIDROCONSTRUCȚIA a încasat suma de 1.501.959,38 RON din contul de garanții nr. RO 72 RNCB 0231 0195 2543 0020 deschis la A. S.A., reprezentând tranșa a doua de garanție de bună execuție.

De asemenea, instanța de apel a constatat și că prin sentința nr. 408/C din 26 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2015, HIDROCONSTRUCȚIA a valorificat dreptul de creanță pe care îl deține împotriva S.C. B. S.A., în suma de 1.503.179,83 RON, reprezentând tranșa întâi de garanție de bună execuție, prin depunerea cererii de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență a B. S.A., fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu această sumă.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că, prin alte sentințe judecătorești s-a dispus cu privire la întreaga creanță solicitată de către HIDROCONSTRUCȚIA în prezenta cauză, aceasta fiind, de altfel, parțial încasată de către reclamantă.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumente recurentei-reclamante reprezintă o reproducere trunchiată a considerentelor hotărârii recurate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se motive contradictorii.

Recurenta a invocat, totodată, și nerespectarea principiului motivării hotărârii, aducând drept argument jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Expunerea unor argumente teoretice sau trimiterea la jurisprudență nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în lipsa unor argumente concrete.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Este notoriu că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, în raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările efectuate și față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată și va obliga recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. la plata sumei de 45.404,33 RON către intimata-pârâtă A. S.A., cheltuieli de judecată, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 770 din 17 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. la plata sumei de 45.404,33 RON către intimata-pârâtă A. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.