CASE OF HARRISON v. THE UNITED KINGDOM

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A HARRISON c. REGATUL UNIT (Depunerea nr. 10721/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 17 iulie 2008 FINAL 17/10/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Harrison c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul de secțiune după ce s-a deliberat în privat la 24 iunie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 10721/02) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național britanic, dl Nigel Harrison („reclamantul”), la 22 ianuarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dna P. Glynn, avocat care practică la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Prin o hotărâre parțială din 15 octombrie 2002, Curtea a hotărât să suspende plângerea reclamantului în ceea ce privește alocarea mamei văduvăze și să declare inadmisibilă restul cererii. În continuare, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, camera la care a fost alocat cazul a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Staffordshire. Soția sa a murit la 1 ianuarie 1996. La 5 mai 1996, reclamantul a formulat o cerere de acordare de lichidare a văduvei („WBA”) la Revenuul Intern. La 23 noiembrie 2001, el a fost informat că reclamația sa nu a putut fi acceptată deoarece nu exista nicio bază în legislația Regatului Unit care permite văduvilor să susțină acest beneficiu. Reclamantul nu a apelat mai departe, deoarece a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze, deoarece nici un astfel de beneficiu nu a fost plătit văduvilor în temeiul legii Regatului Unit. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRATICE RELEVANTĂ Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Hobbs, Richard, Walsh și Geen c. Regatul Unit , nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, hotărârea din 26 martie 2007. Reclamantul se plângea că refuzul autorităților Regatului Unit de a-i acorda WBA sau echivalentul a constituit discriminare din motive de sex contrar articolului 14 din Convenție, luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. art. 14 din Convenție prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 1. Admisibilitatea 11. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut chestiuni similare celor din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hobbs, Richard, Walsh și Geen c. Regatul Unit, nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, hotărârea din 26 martie 2007, §§ 53-54). 13. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WBA, din care reclamantul a fost o victimă, nu s-a bazat pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Hobbs) , citat mai sus, § 53). 14. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 15. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 16. Reclamantul a lăsat Curții să acorde orice compensație financiară considerată echitabilă. 17. Guvernul nu a formulat niciun argument cu privire la acest punct. 18. În hotărârea sa de conducere cu privire la WBA, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru remedierea inegalității de tratament prin „nivelarea” și acordarea valorii prestațiilor fiscale care s-au constatat nejustificate. Prin urmare, nu a pronunțat nicio atribuire în ceea ce privește pierderea pecuniară presupusă a fost suferită (a se vedea Hobbs) În plus, Curtea nu acceptă faptul că reclamantul a fost cauzat daune emoționale reale și grave ca urmare a refuzului unei alocații fiscale ale valorii relativ scăzute a WBA (ibid. § 72). 19. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de aceste concluzii și, prin urmare, nici o atribuire nu poate fi făcută sub acest cap. Costuri și cheltuieli 20. De asemenea, reclamantul a solicitat 852,70 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile, inclusiv impozitul pe valoarea adăugată („IVA”). 21. Guvernul a contestat reclamația și a susținut că o sumă rezonabilă de plătit în temeiul acestui cap ar fi de 400 EUR plus TVA. 22. Curtea reiterează că numai costurile și cheltuielile care au fost suportate de fapt și neapărat în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate și care sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea sunt recuperabile în temeiul articolului 41 (a se vedea, de exemplu, Șahin v. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII). Pe baza informațiilor în posesia sa și ținând seama de faptul că problemele referitoare la WBA au fost stabilite în Hobbs (citată mai sus), Curtea atribuie reclamantului 600 EUR pentru costuri și cheltuieli juridice, în plus față de orice TVA care poate fi plătită. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neautorizarea reclamantului la obligația de lichidare a unei văduve; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (ii) orice impozit care poate fi taxat reclamantului pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție. 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lech Garlicki, Lawrence Early Lech

FOURTH SECTION

CASE OF

HARRISON v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 10721/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

17 July 2008

FINAL

17/10/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Harrison v. the United Kingdom,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 24 June 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 10721/02) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a British national, Mr Nigel Harrison (“the applicant”), on 22 January 2002.

2.

The applicant was represented by Ms P. Glynn, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London.

3.

By a partial decision of 15 October 2002 the Court decided to adjourn the applicant’s complaint in relation to Widowed Mother’s Allowance and to declare inadmissible the remainder of the application.

4.

Subsequently, under the provisions of Article

29 §

3 of the Convention, the Chamber to which the case had been allocated decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1951 and lives in Staffordshire.

6.

His wife died on 1 January 1996.

7.

On 5 May 1996 the applicant made a claim for Widow’s Bereavement Allowance (“WBA”) to the Inland Revenue. On 23 November 2001 he was informed that his claim could not be accepted because there was no basis in United Kingdom law allowing widowers to claim this benefit.

8.

The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such benefit was payable to widowers under United Kingdom law.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

9.

The relevant domestic law and practice are described in the Court’s judgment in the case of

Hobbs, Richard, Walsh and Geen v. the United Kingdom

, nos. 63684/00, 63475/00, 63484/00 and 63468/00, judgment of 26

March

2007.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION TAKEN IN CONJUNCTION WITH ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.

1

10.

The applicant complained that the United Kingdom authorities’ refusal to grant him WBA or equivalent constituted discrimination on grounds of sex contrary to Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.

Article 14 of the Convention provides:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

11.

The Court finds that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention, or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

12.

The Court has previously examined cases raising issues similar to those in the present case and found a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 (

Hobbs, Richard, Walsh and Geen v. the United Kingdom

, nos. 63684/00, 63475/00, 63484/00 and 63468/00, judgment of 26

March

2007, §§ 53-54).

13.

The Court has examined the present case and finds that the Government have not presented any facts or arguments which would lead to any different conclusion in this instance. Therefore the Court considers that the difference in treatment between men and women as regards entitlement to WBA, of which the applicant was a victim, was not based on any “objective and reasonable justification” (see

Hobbs

, cited above, § 53).

14.

There has accordingly been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

16.

The applicant left it to the Court to grant any financial compensation considered equitable.

17.

The Government did not make any submissions on that point.

18.

In its lead judgment regarding WBA the Court found no reason to remedy the inequality of treatment by “levelling up” and awarding the value of tax benefits which had been found to be unjustified. It accordingly made no award in respect of the pecuniary loss alleged to have been suffered (see

Hobbs

, cited above, § 69). Moreover, the Court does not accept that the applicant was

caused

real and serious emotional damage as a result of being denied a tax allowance of the relatively low value of the WBA (

ibid

19.

The Court finds no reason to depart from these findings and consequently no award can be made under this head.

B.

Costs and expenses

20.

The applicant also claimed GBP 852.70 in respect of costs and expenses, inclusive of value added tax (“VAT”).

22.

The Court reiterates that only such costs and expenses as were actually and necessarily incurred in connection with the violation or violations found, and are reasonable as to quantum, are recoverable under Article 41 (see, for example,

Șahin v. Germany

[GC],

no. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII).

On the basis of the information in its possession and taking into account that the issues concerning WBA were established in

Hobbs

(cited above) the Court awards the applicant EUR 600 for legal costs and expenses, in addition to any VAT that may be payable.

C.

Default interest

23.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to declare admissible the remainder of the application;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 concerning the applicant’s non-entitlement to a Widow’s Bereavement Allowance;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amount to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 600 (six hundred euros) in respect of costs and expenses;

(ii)

any tax that may be chargeable to the applicant on the above amount;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 17

July

2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President