ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1363/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată și reține următoarele:

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire conexate formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011 și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, către intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată sub nr. x/2020 din 17 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În susținerea cererii, revizuentul a invocat, în esență, următoarele motive:

Revizuentul a arătat că, în fapt, prin acțiunea dedusă judecații a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 116 din data de 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanța a declinat soluționarea cererii de revizuire către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Revizuentul susține că, prin notele de ședință formulate la cererea de revizuire, a înțeles să se înscrie în fals în ceea ce privește documentele depuse de către pretinșii apărătorii ai societății B. S.R.L., având în vedere că mai multe instanțe au constatat lipsa mandatului acestora, atât instanțele penale cât și instanțele civile anulând actele formulate de aceștia.

În continuare, revizuentul a expus, pe larg, aspecte legate de mandatul apărătorilor societății B. S.R.L., arătând, totodată, că a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării problemei de drept "dacă se mai poate menține cererea de evocare a fondului - chiar dacă au fost unite excepțiile cu fondul cauzei și a fost analizat fondul", ținând cont de decizia Curții Constituționale nr. 866/2015, precum și faptul că a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Revizuentul a susținut că, în timpul dezbaterilor din ședința publică de la termenul din 15 mai 2020, instanța nu a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire conexate la dosarul cauzei, limitându-se să pună în discuție numai admisibilitatea unei singure cereri de revizuire, fără nici o legătură cu a doua cerere și fără a pune în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate de către acesta prin notele de ședință.

Sub un prim aspect, revizuentul a invocat faptul că înscrierea în fals este una de ordine publică, astfel că instanța, pe lângă faptul că avea obligația să o pună în discuția contradictorie a părților, trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia, pe calea unei încheieri interlocutorii, același lucru fiind valabil și în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Revizuentul a arătat că, procedând în acest fel, instanța a încălcat principiul contradictorialității, dar și principiul respectării dreptului la apărare și al oralității, iar, prin acestea, dreptul la un proces echitabil.

Revizuentul a invocat, de asemenea, că în cazul de față instanța s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de revizuire conexate fără ca excepția să fi fost pusă în discuție și că nerespectarea principiului contradictorialității atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Revizuentul a făcut ample trimiteri la soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în litigiile în care este parte, cu privire la mandatul apărătorilor societății intimate, arătând, de asemenea, că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, condițiile de admisibilitate erau îndeplinite.

Raportat la argumentele expuse, revizuentul a apreciat că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. [art. 322 alin (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865], din perspectiva faptului ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

În ceea ce privește condiția evocării fondului, a arătat că această condiție trebuie apreciată ca îndeplinită, în raport de dispozițiile art. 235 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., câtă vreme instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, invocând în acest sens și decizia nr. 866/2015, pronunțată de Curtea Constituțională.

În subsidiar, revizuentul a menționat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate prin prisma solicitării textului de lege referitor la evocarea fondului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 [art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865].

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Prealabil se impune precizarea că, în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Constanța, respectiv 29 noiembrie 2011 și față de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora:

"Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", interpretate per a contrario, în speță sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte apreciază că în sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă consacrată cu valoare constituțională de art. 129 din Constituția României, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1-10 din același articol.

Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de admisibilitate a revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.

Înalta Curte reține că hotărârea cu privire la care revizuentul a înțeles să formuleze cererea de revizuire nu îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile legale mai sus enunțate, în condițiile în care este pronunțată de o instanță de revizuire, nu de o instanță de recurs.

Așa fiind, decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluționarea unor cereri de revizuire conexate nu este susceptibilă de a face obiectul unei alte cereri de revizuire, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 322 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. întrucât este pronunțată de o instanță de revizuire.

Prin dispozițiile legii procesual-civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri în căile extraordinare de atac de retractare, ceea ce presupune că, indiferent de criticile aduse în susținerea căii de atac extraordinare, chiar și de cele vizând încălcarea principiilor contradictorialității, al oralității, al dreptului la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, expres invocate în cererea de față, prioritar trebuie analizat dacă hotărârea atacată se încadrează în categoria celor susceptibile de a fi atacate prin respectiva cale de atac extraordinară de retractare.

Aceasta întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.