ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 434 din data de 28 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referie la art. 25 C. proc. pen. s-au respins pretențiile civile formulate de părțile civile B., C., D. și E. ca neîntemeiate.

În baza art. 249 alin. (1), (5) din C. proc. pen. s-a respins cererea privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, precum și a sumelor de bani aflate în conturile deținute de către inculpată.

S-a constatat că Fondul de garantare a asiguraților nu are calitate procesuală în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței mai sus menționate, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și părțile civile apelante B., C., E. și D., ambii prin reprezentant legal B., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a solicitat, prin motivele de apel formulate în scris, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatei intimate A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de articolul 178 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În motivare, s-a apreciat că motivul medical a morții victimei F., copil în vârstă de 5 ani, astfel cum rezultă din actele medico-legale întocmite în cursul procesului penal, a fost insuficiența multiorganică acută, consecința a unei toxiinfecții alimentare cu salmonella, complicată în evoluție cu stare toxico-septică, cu evoluție fulminanta și șoc endotoxinic. În acest sens, s-a arătat că se impune a fi analizată conduita inculpatei începând cu momentul instalării șocului toxico-septic, moment în care deja pacientul era în stare foarte gravă, și nu din momentul apariției semnelor clinice de coagulare intravasculară diseminată astfel cum a procedat instanța de fond.

S-a mai arătat, de asemenea, că, în speță, lipsa monitorizării pacientei, după apariția episodului febril din jurul orei 22:00, a condus la privarea copilului de orice șansă de supraviețuire. S-a precizat și faptul că acele comorbidități care au fost menționate de Comisia Superioară Medico Legală, care ar fi trebuit să fi fost asociate stării de comă, pentru a se fi impus transferul la ATI, nu aveau cum să fie observate de vreme ce copilul nu a fost examinat, nu a beneficiat nici măcar de monitorizare manuală a funcțiilor vitale și a fost lăsat fără asistență medicală, intervale lungi de timp, zeci de minute și chiar o oră, în condițiile în care în caz de șoc toxico-septic asistența medicală trebuie să fie permanentă.

S-a apreciat că lipsa urmăririi și examinării victimei, care erau obligația inculpatei intimate A. ca medic de gardă, au făcut imposibilă prevederea corectă a evoluției imediate și a complicațiilor toxiinfecției alimentare de care a suferit F., fapt care a privat copilul de un tratament corespunzător stării în care se afla și i-a facilitat decesul.

S-a mai arătat, totodată, că faptul că șansele de supraviețuire ale victimei ar fi fost reduse chiar și în cazul aplicării unui tratament corespunzător într-o secție ATI, așa cum a reținut instanța de fond, nu o exonerează de răspundere pe inculpata intimată. S-a învederat că rata mică de supraviețuire, chiar dacă ar fi de 5% cum au afirmat unii medici și nu de 50% cum s-a menționat în actele medico-legale, nu poate fi răpită pacientului printr-o asistență medicală necorespunzătoare.

S-a mai arătat că, culpa medicală a inculpatei intimate A., medic primar de boli infecțioase, a reprezentat-o actul medical precar pe care l-a oferit pacientei după apariția stării toxico-septice, lipsind-o practic de orice șansă de supraviețuire, rata de supraviețuire neavând relevanță, întrucât, așa cum s-a arătat în practică, chiar și o ipotetică rată minimală de 1% de supraviețuire trebuie să oblige medicul să ia toate măsurile pe care în mod obiectiv poate să le ia.

În concluzie, s-a arătat că, în aceste condiții, fapta inculpatei intimate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) din C. pen. din 1968, fiind comisă prin omisiune, iar sub aspectul laturii subiective, din culpă cu prevedere.

Părțile civile apelante B., C., E. și D., ambii prin reprezentant legal B. au solicitat, prin motivele de apel formulate, admiterea apelurilor declarate în cauză, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună, în ceea ce privește latura penală a cauzei, în principal, condamnarea inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 178 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 și aplicarea unei pedepse ce s-a executat în regim privativ de libertate, iar în subsidiar, condamnarea acesteia având ca regim de individualizare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în temeiul art. 86

1

din vechiul C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a solicitat obligarea inculpatei intimate în solidar cu Spitalul "Dr. Gavril Curteanu" Oradea și cu societățile de asigurări unde inculpata avea asigurare de malpraxis (Fondul de Garantare al Asiguraților pentru SC G. SA), respectiv societatea de asigurări unde Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase avea asigurare de malpraxis (SC H. SA, ca urmare a fuziunii cu SC I. SA), conform constituirilor de parte civilă depuse la dosar, respectiv: daune materiale în cuantum de 2.200 euro și 22.748 RON în favoarea părții civile B.; daune morale în cuantum de 1.000.000 euro în favoarea părții civile B.; daune morale în cuantum de 1.000.000 euro în favoarea părții civile C.; daune morale în cuantum de 1.000.000 euro în favoarea părții civile D. și daune morale în cuantum de 1.000000 euro în favoarea părții civile E., cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, în sumă de 5.950 RON pentru B. pe de o parte și suma de 8.301 RON constând în onorariu achitat avocatului J. aferent fazei de urmărire penală, pe de altă parte, respectiv 5.950 RON pentru C. - onorariul incluzând reprezentarea la Poliție - Parchet pentru toată faza de urmărire penală, respectiv la Judecătoria Oradea pentru fond.

De asemenea, s-a mai solicitat luarea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei A. și instituirea unei popriri în cuantum de 1/3 din toate veniturile obținute de către inculpată.

În motivare s-a arătat, în primul rând că, dispunerea unei soluții de achitare în temeiul literei "a" înseamnă că judecătorul de fond a acreditat ideea că moartea F. este doar o himeră, apreciind în mod eronat faptul că neexistând elementul material (acțiunea prin care s-a produs rezultatul morții F.) nu există nici fapta și nici rezultatul cert, curmarea vieții unei fetițe de 5 ani. Or, în acest sens s-a arătat că elementul material (latura obiectivă) prezintă trei elemente: acțiune/inacțiune - rezultat - legătură de cauzalitate. S-a arătat că este posibil ca instanța de fond să fi vrut să se rețină că între acțiunile inculpatei și decesul fetiței nu există această legătură de cauzalitate, însă, s-a considerat că un asemenea lucru poate fi reținut doar ignorând probele zdrobitoare existente la dosar.

În al doilea rând, s-a arătat că, lecturând sentința instanței de fond, a observat că se regăsește obsesiv argumentul că oricum fetița ar fi decedat mai devreme sau mai târziu, întrucât s-a declanșat acel CID, iar șansele de supraviețuire au existat doar teoretic și nu practic. S-a precizat însă acest raționament nu poate fi împărtășit, fiind nevoie doar de demnitate în îndeplinirea profesiei și puțină dăruire profesională, atribute de temelie, indispensabile oricărui cadru medical.

S-a învederat că acest raționament defectuos prin care se neagă pragmatismul unui transfer la ATI este împrumutat de către instanța de fond de la martorul K., fiind expus într-un mod izolat, întrucât același expert, după o întreagă teorie științifică, a afirmat într-un final în declarația dată în fața instanței de fond la data de 3 aprilie 2017 că "pacienții care se încadrează în procentul de 5% șanse de supraviețuire sunt cei care beneficiază de suport ATI."

În al treilea rând, s-a arătat că infracțiunea de ucidere din culpă este o infracțiune de rezultat, producându-se astfel o modificare în mediul exterior, un rezultat material palpabil, capabil să fie perceput fizic prin simțuri de către o persoană. Or, s-a arătat că acest rezultat propriu-zis este afectat prin natura sa de elementul "alea", de hazard, în timp ce acțiunea/omisiunea care a produs rezultatul este una strict imputabilă persoanei care a săvârșit-o și nu poate fi afectat decât de cauze justificative sau de neimputabilitate (ceea ce nu este cazul). S-a arătat că, din punct de vedere juridic, nu prezintă interes altceva decât rezultatul produs, iar pentru aflarea adevărului în cauză se impune analiza stării de fapt dinspre rezultat spre factorii care au determinat producerea acestuia.

Apoi, s-a mai arătat că, în speța de față, este vorba despre o conduită improprie, pasivă, contrară oricăror principii deontologice privind profesia de medic, materializată în faptul că inculpata intimată a ignorat insistențele aparținătorilor prin care aceștia arătau starea comatoasă a fetiței încă din jurul orei 22, dispunând transferul la secția de terapie intensivă abia după orele 1:20. S-a arătat că în tot acest interval de timp în care i-au fost semnalate inculpatei o serie de simptome anormale, grave ale fetiței, aceasta a fost preocupată de păstrarea liniștii în salon și de efectuarea a două vaccinuri antirabice, plecând împreună cu întreg personalul medical și lăsând complet nesupravegheată și nemonitorizată fetița. S-a considerat că lipsa monitorizării fetiței a favorizat în mod indubitabil instalarea decesului, întrucât în intervalul 22:00 - 1:20, fetiței nu i-a fost luată temperatura, nu i-au fost făcute analize la nivelul urinei, nu i-a fost luată tensiunea, nu i-a fost verificată respirația și nu i s-a făcut măcar un control corporal, toate acest obligații fiind născute în sarcina inculpatei, care însă au fost nesocotite de aceasta.

De asemenea, s-a mai învederat că judecătorul de cameră preliminară, analizând materialul probator existent la dosar, a apreciat că există temeiuri serioase ce impun trimiterea în judecată a inculpatei intimate, trasând linia directoare pentru instanța de judecată de a analiza dacă inculpata a făcut tot posibilul pentru a preîntâmpina deznodământul nefericit.

Totodată, s-a mai arătat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, motivând prin expunerea de tip copy-paste a opiniilor de specialitate exprimate în cauză (părtinitoare, de altfel, aparținând medicilor L., M. sau N.), cum că nu există culpă medicală în administrarea tratamentului și că transferul la ATI nu a fost tardiv. Or, s-a arătat că din rapoartele de expertiză s-a concluzionat fără echivoc faptul că la ora 22:30 - 23:30 fetița era în stare comatoasă și se impunea transferul, însă acesta a avut loc abia peste 3 ore, după examinarea acesteia de către doctorul O., aproximativ la ora 1:22, compromițându-i-se astfel fetiței orice șansă la viață.

S-a mai învederat că instanța de fond a arătat că nu poate înlătura opiniile specialiștilor pentru motivul că acestea sunt "științifice". Însă, cu privire la acest aspect, s-a arătat faptul că neîndeplinirea atribuțiilor privind atenta supraveghere a minorei, a examinării corporale a acesteia, a luării temperaturii sau a pulsului, verificarea stimulilor (din 10 în 10 minute așa cum rezultă din toată probațiunea) pentru confirmarea stării comatoase nu sunt deloc aspecte științifice și se impune a fi sancționate penal, întrucât rezultatul acestei conduite pasive a dus la favorizarea rezultatului constând în decesul pacientei vulnerabile, fiind mai mult decât evident, pentru orice observator obiectiv, faptul că inculpata intimată nu a făcut tot posibilul ca pacienta să aibă o șansă la viață, de fapt nu a făcut nimic în acest sens, după cum rezultă zdrobitor din probele existente la dosar.

În plus, s-a mai arătat că instanța de fond a reținut doar anumite considerente cuprinse în Raportul de expertiză nr. 3804/II f/5 din 24 noiembrie 2010 întocmit de medicul legist P., fără însă a-și însuși concluziile acestuia, ceea ce evident reprezintă o tehnică de denaturare a adevărului obiectiv în prezenta cauză. S-a mai arătat că este evident că acest raport de expertiză medico-legala este singurul raport valabil ce poate fi folosit în prezentul proces, întrucât restul rapoartelor și avizelor care au stat la baza acestora au fost declarate nule de către organele de urmărire penală și prin urmare nu mai pot fi folosite în procesul penal.

S-a învederat că practic, raportul de nouă expertiză medico-legală, respectiv niciunul din avizele superioare date de Comisia de Medicină legală Mina Minovici București nu pot fi folosite ca probă în cadrul acestui proces. Cu privire la raportul de nouă expertiză medico-legală și primul aviz al Comisiei Superioare medico-legale s-a constatat nulitatea acestora încă din faza de urmărire penală, astfel încât ele nu pot fi folosite ca probe.

Cu privire la cel de-al doilea aviz al Comisiei Superioare de Medicină legală din 3 iulie 2015 întocmit în urma ședinței din data de 25 iunie 2015, nici acesta nu poate fi folosit ca probă deoarece este însușit punctul de vedere al dr. K., iar acesta nu se regăsește nicăieri la dosarul cauzei, astfel că nu pot fi avute în vedere nici de către instanță, nici de către părțile din dosar conținutul și concluziile acestui aviz.

S-a precizat că, Comisia Superioară își permitea să ignore dispoziții ale organelor de urmărire penală și nu a formulat un nou aviz, cu noi concluzii ci a menționat că sintagma,,ne menținem avizul anterior" se referea la menținerea datelor medicale științifice din cuprinsul avizului obținute în consensul membrilor Comisiei Superioare medico-legale și a specialistului din domeniu.

S-a mai arătat că datele medicale științifice nu pot fi anulate o dată cu declararea nulității unui act medico-legal, aceste date pot fi folosite la întocmirea noului act medico-legal în locul celui declarat nul.

De asemenea, s-a mai precizat că declararea unui act medico-legal ca fiind nul de către organele judiciare nu poate fi justificat decât în baza unor motive și criterii procedurale și nu pe criterii științifice medicale care au fost un atribut exclusiv al medicinii-legale.

A fost invocată și practică europeană, în sensul că în cauza Erdinc Kurt și alții vs. Turcia, Curtea europeană a constatat în unanimitate încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie din CEDO, prin aceea că s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, iar problema care trebuia abordată de experți a fost dacă, lăsând la o parte riscul pe care operația îl implică, medicii au contribuit la prejudiciul cauzat. S-a arătat că deși s-a expus o serie de teorii științifice, nu au fost făcute cu privire la împrejurările concrete ale cauzei, criticându-se faptul că medicii nu au atins tema privind acțiunea medicilor în conformitate cu standardele medicale înainte, în timpul și după operație.

Prin realizarea unei comparații a cauzei amintite mai sus cu speța de față, s-a învederat că prima instanță și-a fundamentat soluția pe niște rapoarte și avize de expertiză nule, fiind în contradicție totală cu dispozițiile legal procesuale. S-a arătat că un act nul a fost inexistent din punct de vedere juridic. Mai mult, s-a făcut precizarea că în concluziile raportului întocmit de medicul P. denotă clar un transfer tardiv al pacientei minore către secția ATI datorat unei lipse totale de supraveghere a pacientei, concluziile acestui raport fiind singurele care au reliefat adevărul obiectiv din prezenta cauză.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a apreciat că viața unei fetițe de 5 ani nu poate fi plătită însă ea trebuie compensată substanțial, rămânând la aprecierea instanței de control judiciar cuantumul acestora, având în vedere și practica judiciară națională în materie de malpraxis unde despăgubirile sunt de ordinul sutelor de mii de euro (a se vedea cazul Ciomu, cazul Gruie - malpraxis Beiuș).

În concluzie, s-a considerat că aceste daune trebuiau acordate atât părinților, cât și celor doi frați având în vedere trauma care se răsfrânge și asupra acestora pentru tot restul vieții.

Prin Decizia penală nr. 715/A din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus după cum urmează:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și părțile civile apelante B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 434 din data de 28 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o în parte și rejudecând:

În baza art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. i-au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a doua și b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei A. pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. din 1969, respectiv 3 ani termen de încercare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. i-a atras atenția inculpatei privind prevederile art. 83 C. pen. din 1969, respectiv revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 397 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. anterior, au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile B. și C. și au fost obligate în solidar părțile responsabile civilmente H. S.A. pentru I. și G. S.A. prin lichidator judiciar R. SPRL - în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro să plătească părții civile B. daune materiale în cuantum de 3.248 RON și 1.700 euro echivalent în RON la cursul BNR din momentul efectuării plății cu dobânzi legale de la data de 24.05.2010, precum și suma de 5.950 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

Au fost obligate în solidar părțile responsabile civilmente H. S.A. pentru I. și G. S.A. prin lichidator judiciar R. SPRL - în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro să plătească părții civile C. suma de 14.251 RON reprezentând cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală și primă instanță.

A fost obligată partea responsabilă civilmente G. S.A. prin lichidator judiciar R. SPRL singură în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro, precum și inculpata A. și partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal,,Dr. Gavril Curteanu" Oradea, ambele în solidar, pentru diferența rămasă să plătească părții civile B. daune morale în cuantum de 70.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din momentul efectuării plății.

A fost obligată partea responsabilă civilmente G. S.A. prin lichidator judiciar R. SPRL singură în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro, precum și inculpata A. și partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, ambele în solidar, pentru diferența rămasă să plătească părții civile C. daune morale în cuantum de 10.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din momentul efectuării plății.

Au fost respinse restul pretențiilor civile solicitate de părțile civile B. și C.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părțile civile apelante E. și D., ambii prin reprezentant legal B. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligate părțile civile apelante E. și D., ambii prin reprezentant legal B. la plata sumei de câte 250 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

În baza articolului 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal,,Dr. Gavril Curteanu" Oradea să plătească suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și primă instanță.

Împotriva Deciziei penale nr. 715/A din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casație:

- inculpata A. la data de 21 februarie 2018 și;

- partea responsabilă civilmente H. S.A. la data de 19 februarie 2018.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 martie 2018.

La data de 15 martie 2018 a depus concluzii scrise partea responsabilă civilmente H. S.A.

La data de 6 martie 2018 au depus concluzii scrise părțile civile B. și C.

La data de 12 martie 2018 au depus concluzii scrise partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" și partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatei; (A.); domiciliul acesteia (Oradea jud. Bihor); numele, prenumele, și domiciliul profesional al apărătorilor aleși (Avocat S. cu sediul profesional în Oradea, jud. Bihor și avocat T. cu sediul profesional în București, sect. 4); hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 715/A din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori); cazurile de recurs în casație (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) și semnăturile apărătorilor care au exercitat calea de atac.

Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește recursul declarat, inculpata a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și a precizat că acest caz de casare vizează infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 172 alin. (2) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În esență, inculpata, prin apărători, a solicitat admiterea pe fond a recursului în casație, să se dispună casarea hotărârii pronunțată de instanța de apel și să se mențină sentința penală pronunțată de prima instanță, cu schimbarea temeiului achitării (prima instanță a reținut în mod eronat, în opinia apărării, că fapta nu există conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) întrucât, în opinia apărării, fapta nu este prevăzută de legea penală fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., față de împrejurarea că nu există condițiile de tipicitate a acestei infracțiuni.

În susținerea acestui caz de casare inculpata, prin apărător, a arătat, în esență, că nu există un raport de cauzalitate între conduita făptuitorului și decesul victimei, aspect ce echivalează cu lipsa unui element de tipicitate a infracțiunii de ucidere din culpă, împrejurare care impune achitarea inculpatei în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În susținerea cazului de recurs efectiv prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Euroepene a Drepturilor Omului - dreptul la un dublu grad de jurisdicție, inculpata, prin apărător, a arătat că invocă aceste dispoziții față de împrejurarea că inculpata a fost direct condamnată în apel după ce prima instanță a achitat-o, iar potrivit legislației penale române inculpatei îi este deschisă doar calea recursului în casație ce privește numai anumite aspecte de drept nu și aspecte de fapt.

Cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente H. S.A. Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate denumirea și sediul părții responsabile civilmente (H. SA cu sediul în București, sect. 1), numele apărătorului ales care a exercitat calea de atac și sediul profesional (Avocat U., Oradea), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 715/A din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori); cazurile de recurs în casație (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) precum și semnătura avocatului care a exercitat calea de atac.

Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește recursul declarat, partea responsabilă civilmente a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În susținere a arătat că, în calitate de parte responsabilă civilmente înțelege să conteste soluția de condamnare a asiguratei subscrisei, în condițiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și a solicitat, ca urmare a admiterii recursului în casație, în principal, să se dispună casarea deciziei pronunțate în apel cu consecința menținerii hotărârii de achitare a primei instanțe.

În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a solicitat casarea deciziei atacate și achitarea inculpatei A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât nu există raport de cauzalitate între acțiunea/inacțiunea inculpatei și decesul victimei urmând ca instanța să lase nesoluționată latura civilă a cauzei.

Așadar, instanța de recurs în casație, în condițiile în care constată că cererile de recurs în casație îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., va trece la analiza în substanță a cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Preliminar, este de subliniat că invocarea "recursului efectiv" prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 al CEDO - dreptul la un dublu grad de jurisdicție - recurenta, prin apărător, a arătat că invocă aceste dispoziții față de împrejurarea că a fost direct condamnată în apel după ce prima instanță a achitat-o, iar potrivit legislației penale române inculpatei îi este deschisă doar calea recursului în casație ce privește numai anumite aspecte de drept nu și aspecte de fapt - nu-și găsește locul juridic în cauză.

Articolul 2 parag. 1 al Protocolului 7 consacră dreptul persoanei la un dublu grad de jurisdicție. În doctrină s-a arătat că acest text acoperă omisiunea art. 6 din Convenția europeană care nu prevede această garanție, impunând un dublu grad de jurisdicție în materie penală, domeniu care, datorită consecințelor grave pe care o condamnare penală le poate produce, necesită o abordare mai prudentă cu scopul de a reduce la maximum posibilitatea intervenirii unor erori judiciare.

Dispoziția convențională a lăsat în sarcina legislației interne a fiecărui stat posibilitatea de a reglementa prin lege limitele examenului ce urmează a fi efectuat de instanțele superioare, având în vedere varietatea reglementărilor naționale cu privire la obiectul supus examinării în fața instanței superioare. Este obligatoriu însă ca aceste limitări să nu lipsească de efecte juridice analiza înfăptuită de către cea de-a doua jurisdicție. Raportând prevederile Convenției la datele concrete deduse judecății în fața, se observă lesne că jurisprudența internă este întru totul în acord cu cea europeană, deoarece a permis persoanei împotriva căreia s-a formulat o declarație de vinovăție să se adreseze mai multor instanțe în a "judeca cauza în fond", cu toate garanțiile oferite de procedura penală română (posibilitatea readministrării probelor, efect devolutiv total, etc). Ca atare, sunt respectate atât dispozițiile art. 129 din Constituția României, cât și cele ale art. 2 din Protocolul 7 în ceea ce privește respectarea dublului grad de jurisdicție.

Invocarea încălcării dreptului persoanei la un dublu grad de jurisdicție prin prisma soluțiilor procedurale concrete pronunțate într-o anumită speță - ex., de achitare în primă instanță și ulterior de condamnare, în apel - este total inoportună.

Plecând de la premisa incidenței cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 172 alin. (2) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. - inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - însă prin raportare la o stare de fapt ce nu mai poate fi contestată, conform jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia analizei recursurilor în casație, este de acceptat în plan teoretic opinia apărării, și anume că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., față de împrejurarea că nu ar exista condițiile de tipicitate a acestei infracțiuni, în contextul în care nu ar exista un raport de cauzalitate între conduita făptuitorului și decesul victimei, aspect ce echivalează cu lipsa unui element de tipicitate a infracțiunii de ucidere din culpă, împrejurare care ar impune achitarea inculpatei în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Însă, reiterând - prin raportare la cele deja reținute în fapt de către instanța de apel, este de subliniat că motivul medical a morții victimei F., copil în vârstă de 5 ani, astfel cum rezultă din actele medico-legale întocmite în cursul procesului penal, a fost insuficiența multiorganică acută, consecința a unei toxiinfecții alimentare cu salmonella, complicată în evoluție cu stare toxico-septică, cu evoluție fulminanta și șoc endotoxinic. În analiza conduitei inculpatei începând cu momentul instalării șocului toxico-septic, moment în care pacientul era în stare foarte gravă, s-a arătat că, în speță, lipsa monitorizării pacientei, după apariția episodului febril din jurul orei 22:00, a condus la privarea copilului de orice șansă de supraviețuire. S-a precizat și faptul că acele comorbidități care au fost menționate de Comisia Superioară Medico Legală, care ar fi trebuit să fi fost asociate stării de comă, pentru a se fi impus transferul la ATI, nu aveau cum să fie observate de vreme ce copilul nu a fost examinat, nu a beneficiat nici măcar de monitorizare manuală a funcțiilor vitale și a fost lăsat fără asistență medicală, intervale relativ lungi de timp, în condițiile în care în caz de șoc toxico-septic asistența medicală trebuie să fie permanentă.

S-a apreciat că lipsa urmăririi și examinării victimei, care erau obligația inculpatei A. ca medic de gardă, au făcut imposibilă prevederea corectă a evoluției imediate și a complicațiilor toxiinfecției alimentare de care a suferit F., fapt care a privat copilul de un tratament corespunzător stării în care se afla și i-a facilitat decesul.

S-a mai arătat, totodată, că faptul că șansele de supraviețuire ale victimei ar fi fost reduse chiar și în cazul aplicării unui tratament corespunzător într-o secție ATI, așa cum a reținut instanța de fond, nu o exonerează de răspundere pe inculpata intimată. S-a învederat că rata mică de supraviețuire, nu poate fi răpită pacientului printr-o asistență medicală necorespunzătoare.

S-a mai arătat că, culpa medicală a inculpatei intimate A., medic primar de boli infecțioase, o reprezintă actul medical precar pe care l-a oferit pacientei după apariția stării toxico-septice, lipsind-o practic de orice șansă de supraviețuire, rata de supraviețuire neavând relevanță, întrucât, așa cum s-a arătat în practică, chiar și o ipotetică rată minimală de 1% de supraviețuire trebuie să oblige medicul să ia toate măsurile pe care în mod obiectiv poate să le ia.

În concluzie, s-a arătat cu justețe că, în aceste condiții, fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) din C. pen. din 1968 - "În fine, dacă în analiza cauzei de față s-a pornit de la anumite afirmații ale martorilor P., V. și K., instanța conchide că, semnele clinice ale pacientei F. apărute în perioada sau imediat după febra de 42 de grade puteau fi observabile ușor în urma unui consult sau examen realizat de către medicul curant și nu doar de către medicul legist, respectiv fiecare șansă de viață sau de supraviețuire irosită printr-o conduită neprofesională evidentă atrage răspunderea cadrului medical în culpă, iar zarurile aruncate într-un caz medical impun efectuarea tuturor actelor sau a manevrelor medicale recunoscute și acceptate de către știința medicală, așa cum într-o competiție în care se utilizează zaruri, regulile jocului trebuie urmate și respectate întocmai și în niciun caz nu trebuie acceptată înfrângerea sau lupta cu boala într-o fază timpurie așa cum a făcut-o personalul medical de la ATI care a încercat din răsputeri să salveze fără succes viața fetiței. Din considerentele prezentate în cauza de față, instanța reține o culpă imediată și directă a inculpatei A., în condițiile în care eroarea medicală a aparținut însuși medicului și a contribuit la împiedicarea valorificării șanselor de supraviețuire a pacientei F. care se afla într-o stare gravă și, implicit, la decesul acesteia. Eroarea subiectivă a inculpatei angajează răspunderea sa penală, astfel încât, reținând că, în concepția legii penale române, culpa are relevanță penală indiferent de gradul acesteia, instanța apreciază că infracțiunea comisă de către inculpată este nejustificată și imputabilă acesteia".

În consecință, în baza art. 448 pct. 1 din C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile promovate în cauză, atât cel al inculpatei, cât și cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente H. SA, persoană juridică ce a urmărit, în mod evident, aceleași interese juridice.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpata A. și de partea responsabilă civilmente H. SA pentru I. SA împotriva Deciziei nr. 715/A din data de 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată A. în solidar cu recurenta parte responsabilă civilmente H. SA pentru I. SA la plata către părțile civile C. și B. a sumei de 11.900 RON, cu titlu de onorariu apărător ales și a sumei de 2.900 de RON, cu titlu de cheltuieli de transport, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de părți în procesul penal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM