ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 17 decembrie 2016 sub nr. xx/212/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
să constate calcularea greșită a tuturor valorilor dobânzilor lunare datorate de reclamant pe durata derulării contractului;
să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispozițiile art. 4.2 din Condițiile Speciale ale Contractului de credit din 18 noiembrie 2008 privind dreptul băncii de a decide cu privire la revizuirea dobânzii;
să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispozițiile art. 5.1 lit. b) din contractul de credit privind perceperea comisionului de acordare credit;
să constatate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.2 și 5.1 lit. b) din contract;
să dispună înghețarea cursului de schimb al monedei USD în raport cu moneda națională la valoarea acestuia din data semnării contractului de credit și returnarea sumelor achitate suplimentar pe durata derulării contractului ca urmare a efectuării schimbului valutar din USD în RON în vederea achitării ratelor lunare la un curs diferit de cel din data semnării contractului de credit;
să dispună emiterea unui nou grafic de rambursare;
să constate nulitatea actului de declarare a scadenței anticipate a creditului;
să oblige pârâtul la restituirea sumelor plătite nedatorat de la data încasării și până la data perceperii lor;
să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu;
să dispună ștergerea informațiilor negative referitoare la sumele restante lunar pe care pârâtul le-a raportat către Biroul de credit și/sau Centrala riscurilor bancare pe durata derulării contractului.
Prin Sentința civilă nr. 12041 din 19 octombrie 2016 a Judecătoriei Constanța, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 1409 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A.
Prin adresa din 4 aprilie 2018, Tribunalul Constanța a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Constanța, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 28.000 USD echivalentul a 116.076,8 RON la data introducerii acțiunii (1 USD = 4,1456 RON).
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.
Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.
Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Constanța revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Constanța, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 1409 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.
Procesat de GGC - LM