ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/09.10.2018, reclamantul A., prin reprezentant convențional- mandatar B., a chemat în judecată pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, Penitenciarul Rahova-București, Penitenciarul Giurgiu și Penitenciarul Codlea, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să constate încălcarea, în mod continuu, de către pârâți, a dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, să constate încălcarea, de către pârâți, a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare și igienă a persoanelor private de libertate, prevăzute de art. 1 alin. (3) din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, adoptate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 433/2010, să oblige pârâții, în solidar, să îi achite suma de 5 milioane de euro, cu titlu de daune morale, pentru suferințele produse ca urmare a încălcării nomelor minime obligatorii privind condițiile de detenție, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1357, art. 1349, art. 1391 din C. civ., pe cele ale art. 1 alin. (3) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/2010, pe prevederile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe dispozițiile art. 11 și art. 20 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2 .Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 99/S din 01 aprilie 2019, Tribunalul Brașov a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 14.09.1994 - 8.10.2015, invocată de pârâții Penitenciarul Codlea, Statul Român, Penitenciarul Giurgiu și Administrația Națională a Penitenciarelor.

A respins pe acest temei cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, reprezentată legal de director general, Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, Penitenciarul București - Rahova, Penitenciarul Giurgiu, reprezentat legal de director, și Penitenciarul Codlea, reprezentat convențional de consilier juridic C., având ca obiect acordarea de despăgubiri pe temeiul atragerii răspunderii civile delictuale, pentru perioada de timp mai sus indicată.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă, ale cărei date de identificare au fost mai sus redate, a formulat-o în contradictoriu cu pârâții, identificați conform celor mai sus arătate, având ca obiect acordarea de despăgubiri pe temeiul atragerii răspunderii civile delictuale pentru perioada de timp cuprinsă între 9.10.2015- 21.12.2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin 1336/Ap din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în opinie majoritară, a respins apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 99/S/1 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosar nr. x/2018.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul A..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepțiilor tardivității căii de atac și a nulității recursului, reținute prin raport, depunând în acest sens o copie de pe plicul poștal, conformată cu originalul, cu care a fost expediată hotărârea recurată.

De asemenea, intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea excepțiilor reținute prin raport.

Cât privește excepția tardivității recursului, excepție reținută prin raport, având în vedere data menționată pe dovada de comunicare a deciziei recurată, în raport cu datele de pe ștampilele poștale aplicate pe această dovadă de comunicare, se constată că data de comunicare a deciziei atacate este 14 noiembrie 2019, iar recursul a fost înregistrat la 13 decembrie 2019 (conform datei de pe rezoluția de înregistrare a motivelor de recurs la curtea de apel, dosar recurs), fiind declarat, astfel, cu respectarea termenului de 30 zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, împlinindu-se la 16 decembrie 2019 (ultima zi de declarare a recursului, 15 decembrie 2019, cade duminică, într-o zi nelucrătoare).

În acest context, urmează a fi respinsă excepția tardivității recursului, reținută prin raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimații Administrația Naționala a Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci sunt reluate criticile din motivele de apel și apărările de la fond cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților și admiterea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 14.09.1994 - 08.10.2015, în raport de care recurentul invocă, formal, dispozițiile prevăzute de Legea nr. 254/2013, art. 5 din C. proc. civ., Legea nr. 275/2006 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anume decizia pilot dată de instanța europeană în 25 aprilie 2017 privind condițiile de detenție din România, pe care recurentul o redă aproape în totalitate, fără a detalia, în concret, ce anume impută instanței de apel prin prisma prevederilor legale și jurisprudenței CEDO invocate.

Înalta Curte reține că pentru "a motiva" recursul, recurentul a procedat la reproducerea criticilor invocate prin motivele de apel și apărărilor formulate în fața primei instanțe, menționând la final că achiesează la opinia minoritară din apel, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greșelile instanței de apel de interpretare și aplicare a legii pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a pârâtului față de hotărârea recurată, sub aspectul unei greșite aplicări a prevederilor legale invocate de reclamant în legătură cu prescripția dreptului material la acțiune și simpla afirmație că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului motivelor de apel și a apărărilor de la fond și achiesarea recurentului la opinia minoritară din apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care ar fi fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudența CEDO referitoare la condițiile de detenție și atragerea răspunderii civile delictuale.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurentul-reclamant a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel.

Astfel, recurentul-reclamant reia apărările de la fond referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada14.09.1994 - 08.10.2015, fiind preluate în totalitate și criticile formulate în apel de reclamant, după care este redat cuprinsul deciziei pilot din 25 aprilie 2017 a Curții Europene a Drepturilor Omului privind condițiile din penitenciarele din România, iar la finalul memoriul de recurs, reclamantul afirmă că este de acord cu opinia minoritară a instanței de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susținerile recurentului vizând condițiile admiterea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune și îndeplinirea condițiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 1336/Ap din 7 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 1336/Ap din 7 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.