ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5711/2019

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.06.2015, sub nr. x/2015, modificată și completată ulterior, reclamanta S.C. Repcon S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Galați și DGRFP Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 723/15.07.2015 emisă în soluționarea contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. x/19.12.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/19.12.2014.

Prin sentința nr. 75/CA/2017-P.I. din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Repcon S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și, în consecință, a constatat prescris dreptul pârâtelor de a stabili creanțe fiscale în sarcina reclamantei pentru anul fiscal 2008, a anulat în parte Raportul de inspecție fiscală nr. x/19.12.2014 și Decizia de impunere nr. x/19.12.2014 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Decizia nr. 723/15.07.2015 privind soluționarea contestației emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în ceea ce privește constatările și creanțele fiscale stabilite pentru anul fiscal 2008. Totodată, a anulat, în parte, Raportul de inspecție fiscală nr. x/19.12.2014, Decizia de impunere nr. x/19.12.2014 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Decizia privind soluționarea contestației nr. 723/15.07.2015 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați în ceea ce privește:

-creanțele fiscale constând în T.V.A. și impozit pe profit suplimentar, precum și creanțele accesorii aferente acestora, stabilite ca urmare a constituirii de către reclamantă a provizioanelor pentru garanțiile de bună execuție, cu excepția creanțelor fiscale constând în dobânzi fiscale și penalități de întârziere pentru trimestrele III și IV 2010 pentru suma de 92499,62 RON;

-creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit calculate pentru facturile fiscale emise de S.C. A. S.R.L., ținând seama de reducerea bazei impozabile cu cheltuielile de amortizare pentru perioada 2009-2013, în cuantum de 67648,02 RON;

-creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferente proiectului "Consolidare, reprofilare râu Timiș, sector Lugoj - frontiera Serbia";

-creanța fiscală constând în impozit pe profit și accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Corbești";

-creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în bazinul hidrografic Barcău în perioada 14-16 iunie 1997, județul Bihor și Sălaj" pentru trimestrul II 2010, în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 22737 RON, iar pentru trimestrul III 2010, în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 1552312 RON;

-creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferente proiectului "Amenajare Crișul Repede, jud. Bihor", ținând seama de reducerea bazei impozabile la suma de 675880,64 RON;

-creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Valea Moneasa, județul Arad", până la concurența sumei de 30902 RON, la care se adaugă accesoriile aferente;

-creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Amenajare Valea Adona, jud. Bihor" în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 36884 RON pentru trimestrul II 2011, 761884 RON pentru trimestrul III 2011 și 1998426 RON pentru trimestrul III 2010;

-creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferente proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în BH Criș Negru".

De asemenea, a respins celelalte pretenții ca nefondate și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 75/CA/2017 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au promovat recursuri reclamanta REPCON HIDRO S.A. (fostă S.C. REPCON SA) și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

În motivarea recursului său, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă REPCON HIDRO S.A. a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 134, art. 155 din Codul fiscal și a pct. 36.2, pct. 42, pct. 107, pct. 259 din OMFP nr. 3055/2009, în ceea ce privește partea respinsă din acțiune.

A mai arătat că în mod greșit prima instanță nu a reținut și pentru factura nr. x/31.05.2008 emisă de B. S.R.L. prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2008 (pct. 1.22 din Raportul de inspecție fiscală).

Aceeași ar fi și situația TVA aferent obligațiilor fiscale ce au constituit baza de impunere pentru anul 2008 (considerate prescrise), în speță fiind vorba despre suma de 378.167 RON provenită din garanțiile de bună execuție (pct. 2.1, 2.1.1 din RIF), soluția corectă fiind de natură să conducă la înlăturarea accesoriilor (majorărilor de întârziere).

A pretins recurenta reclamantă și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei în ceea ce privește o serie de lucrări cuprinse în raportul de inspecție fiscală: lucrările de înlocuire a geamurilor de la hala de producție și clădirile administrative; lucrările prevăzute în facturile fiscale x/24.12.2013; 2475/24.12.2013, 2476/24.12.2013, 2477/24.12.2013 (care nu ar fi fost corespunzător anulate).

Recurenta pârâtă DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Satu Mare și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, soluția întemeindu-se pe motive străine de natura pricinii.

Astfel, în mod greșit s-a reținut că prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2008 a început să curgă la momentul efectuării operațiunilor, iar nu odată cu depunerea declarațiilor fiscale, conform art. 91 alin. (2) coroborat cu art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. În opinia recurentei, termenul de prescripție a dreptului a început să curgă de la data de 01.01.2010, pentru o perioadă de 5 ani, în ceea ce privește impozitul pe profit (perioada 01.01.2008 - 31.12.2008) și TVA (01.12.2008 - 31.12.2008).

A criticat și greșita anulare a creanțelor fiscale ca urmare a constituirii provizioanelor pentru garanții de bună execuție, anulare care nu a ținut seama că societatea recurentă reclamantă a constituit trimestrial aceste provizioane, iar reluarea la venituri a efectuat-o la 2 ani, și nu la expirarea perioadei de garanție, nefiind deci respectate prevederile art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 și ale pct. 52 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Au fost greșit anulate constatările privind creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit, calculate pentru facturile emise de A. S.R.L. și pentru lucrări aferente proiectului Lugoj-Frontiera Serbia, Corbești, Barcău, Adona și, respectiv, constatările privind creanțele fiscale constând în impozit pe profit și accesorii aferente lucrărilor Criș Repede, Moneasa, Criș Negru.

Recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivului de casare, a arătat că instanța de fond în mod eronat a constatat că pentru anul 2008 a intervenit prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, deși potrivit art. 91 coroborat cu art. 23 din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă la data de 01.01.2010.

A criticat, totodată, considerentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere în parte a acțiunii, reiterând argumentele sale expuse prin întâmpinarea formulată în primă instanță și arătând că judecătorul fondului a ținut cont doar de concluziile raportului de expertiză, necercetând și susținerile pârâtei.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Recurenta-reclamnată S.C. Repcon Hidro S.A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, solicitând respingerea cererii ca nefondate.

Recurentele-pârâte au depus întâmpinări la recursul recurentei-reclamante, prin care au solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă, precum și răspunsuri la întâmpinare.

Recurenta reclamantă, la rândul său, a depus răspunsuri la întâmpinările părților adverse, arătând că menține toate susținerile sale din recurs și acțiune, pe care nu înțelege să le mai reproducă.

Prin rezoluția din 24 octombrie 2018 a completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată în ședință publică a recursurilor la data de 23 octombrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor în complet de filtru conform art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată de art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ).

Prin încheierea din 23 octombrie 2019, Înalta Curte a luat act de precizarea făcută de apărătorul recurentei-reclamante, în sedință publică, în sensul că nu mai susține excepția tardivității recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, invocată prin întâmpinare.

De asemenea, a respins excepția nulității recursului declarat de aceeași parte, constatând că au fost indicate expres motivele de casare, iar criticile dezvoltate pot fi subsumate acestora.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

În privința criticilor formulate de recurentele pârâte referitoare la constatarea prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2008, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reținut corect că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1), (2) din O.G. nr. 92/2003, dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează și tot potrivit acestei reguli se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.

De asemenea, potrivit art. 91 alin. (1), (2) din același act normativ, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

Începând cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 92/2003, termenul de prescripție de 5 ani este legat (prin trimiterea expresă la art. 23 din O.G. nr. 92/2003) de momentul nașterii bazei impozabile, iar nu de termenul de depunere a declarației sau termenul de plată.

Baza de impunere pentru veniturile care generează obligații fiscale o constituie veniturile impozabile. Prin urmare, constituirea bazei de impunere, care dă naștere creanței fiscale, are loc la momentul efectuării operațiunilor economice care o generează, iar nu la momentul la care contribuabilul este obligat să depună declarațiile fiscale prevăzute de lege.

Așa fiind, pentru creanțele fiscale născute în anul 2008, termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale în sarcina reclamantei a început să curgă în data de 01.01.2009 și s-a împlinit după 5 ani, adică în data de 01.01.2014.

Înalta Curte constată însă că, deși în mod corect a reținut instanța de fond faptul că a intervenit această prescripție și a constatat că "în această situație sunt creanțele fiscale născute ca urmare a operațiunilor economice desfășurate de reclamantă cu terțele societăți S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., creanțele fiscale aferente facturilor fiscale nr. x/10.03.2008 și y/10.03.2008, precum și toate celelalte creanțe fiscale născute în anul 2008", totuși, cu privire la factura nr. x/31.05.2008 emisă de B. S.R.L. (pct. 1.22 din Raportul de inspecție fiscală), nu mai reține prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2008, fără să explice de ce procedează în acest caz la analizarea pe fond a situației litigioase (reținând că existau neregulile constatate).

Motivarea sentinței este, în aceste împrejurări, contradictorie, iar critica formulată de recurenta reclamantă pe acest aspect apare a fi întemeiată.

În plus, recurenta reclamantă a arătat că aceeași ar fi și situația TVA aferent obligațiilor fiscale ce au constituit baza de impunere pentru anul 2008 (considerate prescrise), soluția corectă fiind de natură să conducă la înlăturarea accesoriilor (majorărilor de întârziere), însă instanța de fond nu a analizat această susținere.

A pretins recurenta reclamantă și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și în ceea ce privește lucrările prevăzute în facturile fiscale x/24.12.2013; 2475/24.12.2013, 2476/24.12.2013, 2477/24.12.2013 (care nu ar fi fost corespunzător anulate).

Înalta Curte împărtășește însă concluziile instanței de fond referitoare la faptul că a fost corect imputată intimatei reclamante neînregistrarea în contabilitate a acestor facturi fiscale, din probele administrate nerezultând anularea lor și nici refuzarea de către beneficiar, ci dimpotrivă, la dosar a fost depusă dovada că beneficiarul lucrărilor a primit sub semnătură fără observații facturile fiscale și centralizatoarele aferente, adrese prin care recurenta reclamantă solicita beneficiarului plata sumelor înscrise în facturile fiscale menționate, beneficiarul solicitând, la rândul său, ordonatorului de credite decontarea "în regim de urgență" a producției realizate.

Chiar dacă în cursul anului 2014, recurenta reclamantă, așa cum susține, a efectuat unele remedieri pe lucrare și a emis alte facturi fiscale (în care a reluat parțial lucrările pentru care emisese facturile inițiale) acest fapt nu o exonera de obligația înregistrării în contabilitate a facturilor emise inițial și de achitare corespunzătoare a obligațiilor de plată a T.V.A. și a impozitului pe profit, conform prevederilor pct. 259 alin. (3) din Ordinul MFP nr. 3055/2009.

Nu poate fi reținută ca fiind fondată nici critica adusă sentinței de recurentă în privința aspectului privind nedovedirea comunicării procedurale a adresei nr. x/12.12.2014, prin care s-ar fi făcut cunoscut organului fiscal faptul că în mod eronat recurenta reclamantă a mărit profitul și nu au fost incluse anumite cheltuieli ("penalități comerciale").

În acord cu prima instanță și cu susținerile recurentelor pârâte, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada că adresa nr. x/12.12.2014 ar fi fost depusă la organele fiscale înaintea sau pe parcursul inspecției fiscale, nefiind probate nici dovada primirii mesajului în format electronic și nici dovada conținutului atașamentelor acestuia.

Tot astfel, nu poate fi reținută, nefiind întemeiată, critica recurentei reclamante referitoare la greșita calificare a cheltuielilor de înlocuire a geamurilor cu ferestre noi de tip termopan aferente facturilor fiscale emise de A. S.R.L.

Judecătorul fondului a reținut corect că organele fiscale au constatat în mod temeinic și legal că lucrările de înlocuire a geamurilor reprezintă investiții la hala de producție și clădirile administrative aflate în patrimoniul recurentei reclamante.

Astfel, potrivit prevederilor pct. 107 din Ordinul MFP nr. 3055/2009 prevede:

"componentele unor elemente de imobilizări temporale pot necesita înlocuirea la intervale regulate de timp. Entitatea recunoaște în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul părții înlocuite a unui astfel de element de cost când acel cost este suportat de entitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere pentru imobilizările corporale."

De asemenea, pct. 7 din H.G. nr. 909/1997 prevede că "amortizarea cheltuielilor aferente lucrărilor de modernizare se face fie pe durată normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10%".

În același sens au fost și concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, expertul arătând că lucrările de înlocuire a geamurilor degradate reprezintă lucrări de modernizare (iar nu lucrări de reparații, astfel cum fără temei susține recurenta reclamantă), iar valoarea acestora trebuie recunoscută în valoarea contabilă a activului/imobilului, recurenta având dreptul la deducerea cheltuielilor de amortizare.

Cu privire la criticile recurentelor pârâte referitoare la TVA și impozitul pe profit stabilite suplimentar în legătură cu provizioanele constituite pentru garanțiile de bună execuție, Înalta Curte - în acord cu judecătorul fondului - consideră că, pentru anularea provizioanelor nu este relevant momentul eliberării garanției de bună execuție (care poate coincide sau nu cu expirarea perioadei de garanție înscrise în contract), ci momentul în care perioada de garanție s-a împlinit, executantul nemaifiind supus, în principiu, riscului de a efectua anumite cheltuieli în temeiul obligației de garantare asumate prin contract și nemaijustificându-se constituirea de provizioane.

În acest sens sunt prevederile pct. 232 din O.M.F.P. 3055/2009 și ale pct. 52 din H.G. nr. 44/2004, precum și concluziile expertizei dispuse în cauză.

Prin urmare, criticile recurentelor pârâte nu pot fi primite.

De asemenea, Înalta Curte împărtășește considerentele primei instanțe referitoare la creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferente proiectului "Consolidare, reprofilare, râu Timiș, sector Lugoj - frontiera Serbia"; creanța fiscală constând în impozit pe profit și accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Corbești"; creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în bazinul hidrografic Barcău în perioada 14-16 iunie 1997, județul Bihor și Sălaj"; creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferent proiectului "Amenajare Crișul Repede, jud. Bihor"; creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferent proiectului "Acumulare nepermanentă Valea Moneasa, județul Arad"; creanța fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Amenajare Valea Adona, jud. Bihor"; creanța fiscală constând în impozitul pe profit și accesorii aferente proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în BH Criș Negru".

Apreciază însă că se impunea stabilirea prin expertiză în mod concret a valorii tuturor sumelor anulate sau menținute (creanțe principale sau accesorii recalculate), formularea dispozitivului hotărârii nefiind de natură să permită executarea actelor fiscale în măsura menținerii lor, fără să genereze necesitatea unor noi calcule și a unor potențiale noi contestări.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursurile ca fiind fondate în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Rejudecarea va avea loc în limitele a ceea ce s-a contestat prin contestația administrativ-fiscală, cu luarea în considerare a aspectelor cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ și a apărărilor punctuale ale părților și cu cele statuate prin prezenta decizie.

Se va dispune și expertiză tehnică judiciară în specialitatea fiscalitate pentru stabilirea în concret a cuantumului creanțelor fiscale principale și accesorii datorate (care se vor menține) după aplicarea prescripției în mod unitar pentru veniturile/cheltuielile din perioada de până la 31.12.2008.

În raport cu soluția ce se va pronunța de către instanța de rejudecare, va fi reanalizată - prin prisma culpei procesuale - și situația tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de litigiul dintre părți.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de reclamanta S.C. Repcon Hidro S.A. și de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta S.C. Repcon Hidro S.A. și de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, împotriva sentinței civile nr. 75/CA/2017-P.I. din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2019