ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4448/2019

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Statul Roman reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - D.R.D.P. și Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună: Obligarea pârâtelor să modifice anexa nr. 2 la H.G. nr. 368/2013 publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 422 din 11.07.2013, respectiv poziția nr. 74 cu privire la numele proprietarului expropriate, în sensul de a se trece S.C. A. S.R.L. în loc de S.C. A. S.R.L. cum din eroare s-a trecut; Anularea actului administrativ necomunicat prin care s-a propus Guvernului exproprierea unei suprafețe suplimentare de 1724 mp. față de suprafața inițială de 5.340, 97 mp. menționată în H.G. nr. 368/2013; Obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată. 1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 1345 din 20 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii reclamantei, a fost admisă excepția tardivității cu privire la capătul de cerere având ca obiect modificarea anexei 2 la H.G. nr. 368/2013 și, în consecință, a fost respins acest capăt de cerere ca tardiv formulat. Instanța a admis excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea actului administrativ prin care s-a propus exproprierea unei suprafețe suplimentare și, în consecință, a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. 1.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că plasarea greșită a actului infralegislativ contestat în categoria actelor individuale a condus la admiterea excepției tardivității și la pronunțarea de către instanța de fond a unei hotărâri nelegale. Recurenta a arătat că textul de lege prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este incident în cauză, întrucât actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, iar acțiunea în justiție poate fi promovată oricând, așa cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a arătat că instanța de fond a considerat că actul administrativ atacat este un act administrativ individual, întrucât se adresează unor subiecți de drept determinați, iar această susținere a instanței s-a arătat că este nemotivată. S-a susținut că simpla referire la titlul actului normativ, fără ca această referire să înfățișeze raționamentul instanței echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. Chiar și în situația în care actul administrativ atacat este considerat individual, recurenta a solicitat să se constate că cererea este făcută în termen, deoarece actul administrativ atacat nu a fost comunicat reclamantei. A arătat faptul că în mod greșit a apreciat instanța de fond că publicarea actului în Monitorul Oficial este un act analogic comunicării. 1.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Guvernul României a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Intimata Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond. 1.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă s-a susținut că actul administrativ atacat are caracter normativ cu aplicabilitate repetată, iar destinatarii reprezintă un număr indeterminat de subiecți. Ca atare, s-a susținut că acțiunea în justiție poate fi promovată oricând, întrucât este vorba de contestarea unui act administrativ cu caracter normativ. Recurenta a reiterat motivele din cererea de recurs formulată. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 invocat de recurentă nu este incident în cauză și, de altfel, instanța de control judiciar constată că a fost formulat pur formal. Recurenta a arătat că instanța nu a motivat încadrarea actului ca fiind un act administrativ individual. Or, instanța de fond a arătat că actul se adresează unor subiecți de drept determinați, incident exclusiv doar în privința procedurilor de expropriere a imobilelor individualizate în cuprinsul său. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu pot fi primite argumentele invocate de recurentă, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută ca legală. Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost supusă controlului judiciar legalitatea anexei nr. 2 la H.G. nr. 368/2013. Prin sentința pronunțată de instanța de primă jurisdicție s-a reținut faptul că H.G. nr. 368/2013 are ca obiect completarea H.G. nr. 750/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului București între A1 - DN 7 și DN 2 - A2. Instanța de fond a constatat că, așa cum rezultă din conținutul său (art. II alin. (2), această hotărâre privește exclusiv proprietarii sau deținătorii imobilelor supuse exproprierii, situate pe raza localităților Afumați, Cernica, Dobroiești, Glina, Pantelimon, Chitila, Dragomirești-Vale și Chiajna din județul Ilfov și pe raza municipiului București, menționate în anexa 2. Pentru aceste motive instanța a apreciat că H.G. nr. 368/2013 nu este un act administrativ normativ, ci este un act administrativ individual, incident exclusiv doar în privința procedurilor de expropriere a imobilelor individualizate în cuprinsul său. Având în vedere încadrarea actului în categoria actelor administrativ individuale, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și procedând la verificarea termenului de formulare a acțiunii a constatat că a fost formulată cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de lege. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea actului prin care s-a propus Guvernului exproprierea unei suprafețe suplimentare din terenul aflat în proprietatea reclamantei, instanța de primă jurisdicție a apreciat că actul atacat nu este un act administrativ, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât este o simplă propunere de expropriere care nu produce per se efecte juridice, neavând forță juridică obligatorie. Înalta Curte reține că principala critică formulată de recurentă este centrată în jurul calificării greșite de către instanța de fond a actelor atacate. Recurenta a apreciat că H.G. nr. 368/2013 este un act administrativ cu caracter normativ, iar acțiunea astfel formulată poate fi introdusă oricând, așa cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o calificare corectă a actului atacat ca fiind un act administrativ cu caracter individual, având în vedere argumentele ce urmează. Prin definiție actul administrativ cu caracter individual, spre deosebire de cel cu caracter normativ, reprezintă o manifestare de voință care creează, modifică sau stinge drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina unei persoane determinate. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut constant faptul că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte. Înalta Curte reține că H.G. nr. 368/2013, obiect al acțiunii judiciare, se referă la o suprafață de teren clar determinată, iar actul în discuție face referire expresă la persoana juridică de la care se transmite imobilul, motiv pentru care încadrarea actului atacat în categoria actelor administrative individuale a fost corect stabilită de instanța de fond. Constatând că recurenta a formulat critici care vizează termenul de prescripție al cererii introductive, arătându-se că cererea este făcută în termen întrucât actul atacat nu a fost comunicat reclamantei, instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate și le va respinge ca nefondate. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta a avut cunoștință de H.G. nr. 368/2013 cel mai târziu la data de 23.09.2014, așa cum rezultă din cererea aflată la dosarul de fond, formulată de societatea recurentă către DRDP București, în care se solicită să se comunice suprafața totală a terenului expropriat și care este contravaloarea compensației care urmează a fi achitată către societate, cerându-se informații și despre data efectuării plății acestei compensații. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond la data de 4.12.2015, cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Nefiind incidente motive de casare a hotărârii atacate, instanța de control judiciar va menține hotărârea instanței de fond ca fiind legală. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.