ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2020

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 23.08.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu - Direcția Generala De Administrare Fiscala a solicitat: - suspendarea executării, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actelor administrative fiscale atacate, a Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2019 emise de Administrația Fondului pentru Mediu și comunicate Societății în data de 18.03.2019. - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei capacității procesuale de folosință, ca neîntemeiată. A fost admisă cererea formulată de reclamantă. A fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2019 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actelor administrative fiscale în discuție.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea acțiunii. În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar instanța de fond a constatat în mod nelegal că în speță ar exista cazul bine justificat. Astfel, nu sunt arătate motivele concrete ce au dus la concluzia că ar fi îndeplinită această condiție, și nici înscrisurile depuse de reclamantă în acest sens. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a arătat că instanța de fond și-a format și motivat convingerea exclusiv pe raportul de expertiză extrajudiciară depus de reclamantă la dosar, neexistând alte probe cu care să poată fi coroborat.

Apărările intimatei Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs. Totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

Alte aspecte La termenul de judecată din 21.05.2020, intimata-reclamantă a arătat că nu mai susține excepția tardivității formulării cererii de recurs. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2019 emise de Administrația Fondului pentru Mediu, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actelor administrative fiscale atacate. Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși prin sentința civilă nr. 485 din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2019 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actelor administrative fiscale în discuție, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele concrete pentru care condiția cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia îndeplinirii respectivei condiții. Astfel, Curtea de Apel București a reținut pe larg o serie de aspecte teoretice cu privire la condiția cazului bine justificat, fără a arăta în concret, elementele din speță ce au determinat instanța să concluzioneze că există circumstanțe ce conturează aparența de nelegalitate a deciziilor a căror suspendare a executării se solicită. Instanța de fond nu a analizat dacă este îndeplinită condiția cazului bine justificat, rezumându-se la a relua susținerile reclamantei din acțiune și arătând apoi că aceste susțineri nu au fost combătute de pârâtă sub nicio formă prin întâmpinarea depusă la dosar. Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță nu a precizat în concret împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile. Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate, prima instanță, deși a reținut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative din litigiu și nici nu a indicat împrejurări de drept care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță nici nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către reclamantă în susținerea aparenței de nelegalitate a actelor administrative atacate și care pot face obiect al analizei în procedura suspendării executării. Prin urmare, întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente și, cum prima instanță nu a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, cu atât mai mult cu cât nici nu a răspuns tuturor argumentelor reclamantei din cererea suspendare a executării, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor recurentelor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.