ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților și B., a solicitat obligarea pârâților în solidar să plătească reclamantului A. suma de 46000 RON, reprezentând daune materiale și suma de 51000 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale cauzate reclamantului în urma accidentului produs din culpa pârâtei B. asigurată la S.C. C. S.A.; obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantului o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, penalizare ce se va calcula asupra sumei de 46000 RON și a sumei de 50000 euro echivalent în RON, începând cu data de 04.06.2016 ca dată a expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, până la plata efectivă a sumei menționate, conform art. 38 din Norma nr. 23/2014 din asigurarea obligatorie de răspundere civilă; obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul proces. Prin cererea adițională din data de 30.01.2017, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 3405/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care i-a fost admisă doar în parte cererea de despăgubire, dispunându-se plata sumei în cuantum de 6514 RON pentru daunele materiale solicitate și plata sumei de 28000 RON pentru daunele morale solicitate. Pe cale de consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să achite diferența dintre suma achitată conform deciziei mai sus amintite și sumele solicitate prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016, respectiv sumele de 39.486 de RON pentru diferența rezultată cu privire la daunele materiale și, respectiv, 43784 de euro pentru diferența cu privire la daunele morale. Prin cererea precizatoare din data de 21.02.2017, reclamantul a învederat că, în prezenta speță, cauza juridică a acțiunii în raport cu pârâta persoana fizică B. este reprezentată de necesitatea de a obține un titlu executoriu care să fie opozabil și persoanei vinovate de producerea accidentului în cazul în care pârâta Fondul de Garantare a Asigurărilor nu va achita întreaga despăgubire solicitată. Prin sentința civilă nr. 3159 din data de 20.03.2017, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la data de 19.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 362 din data de 02.02.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Fondul de Garantare a Asiguratilor și B., a anulat parțial decizia nr. 3405/16.01.2017, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 10.500 de RON pentru prejudiciul moral, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare menționate. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial redus și a respins cererea în rest, ca neîntemeiată. A respins cererea pârâtei B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 362 din data de 02.02.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul arată că sentința este nelegală și netemeinică deoarece, instanța de fond în mod greșit a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., excepția prematurității și excepția inadmisibilității. Se arată că instanța de fond în mod geșit a respins excepția inadmisiblității și cea a prematurității cererii de chemare în judecată, deoarece FGA nu a invocat nicio excepție după ce Judecătoria Constanța și-a declinat competența și după ce obiectul acțiunii a fost schimbat. În concret, recurentul-pârât arată că singurul și unicul pârât în această speță este numai și numai FGA. Prejudiciul cauzat de pârâta B. nu depășește plafonul contractului de asigurare și a fost stabilit după criterii obiective, fiind unic, indiferent de persoana față de care sunt formulate ptretențiile, iar repararea prejudiciului astfel stabilit nu poate fi decât unică. Cum legiuitorul a înțeles să înlăture dreptul de opțiune al persoanei păgubite între a chema în judecată direct pe cel răspunzător de producerea accidentului, ori pe succesorii lui în drepturi, sau de a se îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă, apreciind în mod întemeiat că este mai indicat ca cererea să fie îndreptată, în toate cazurile, împotriva asigurătorului care prezintă garanții de solvabilitte, fiind realizat astfel interesul public constând în despăgubirea promptă și efectivă a celor păgubiți prin accidente rutiere, instanța de fond a reținut că pretențiile formulate de către reclamant față de pârâta persoană fizică sunt neîntemeiate, atât în ceea ce privește solidaritatea la plata despăgubirii suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral, cât și în ceea ce privește sumele suplimentare pretinse de către reclamant, în privința cărora netemeinicia cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul FGA produce efecte identice și în contradictoriu cu pârâta. Instanța de fond a ajuns la această concluzie fără a arăta care este temeiul legal al acestor susțineri, fiind impardonabilă această eroare, deorece toate textele de lege invocate, Legea nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014 vorbesc despre asigurător, or, FGA nu este un asigurător/reasigurator după cum nu este nici succesorul în drepturile și obligațiile asigurătorului declarat falit. FGA nu plătește pentru asigurătorul declarat în faliment după cum asigurătorul nu plătește prin FGA. Arată de asemenea, că și temeiul legal invocat de instanța de fond este eronat fiind vorba despre Norma nr. 14/2011 a ASF și nu Norma nr. 23/2014 a ASF. Coincidența face ca acest articol 26 din Norma nr. 23/2014 a ASF sa fie identic cu cel din Norma nr. 14/2011 a ASF. Totuși, nu este vorba despre o eroare materială instanța de fond a respins penalitățile de 0,2 %/zi de intarziere penalități prevăzute de Norma nr. 23/2014 a ASF, iar în Norma nr. 14/2011 penalitățile de întârziere prevăzute erau de 0,1%/zi de intarziere, art. 64, alin. (4) din Norma nr. 14/2011. Totodată, instanța de fond se contrazice în considerente. Astfel, cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a penalităților de întarziere de 0,2 %/zi de întârziere (care în Norma 14/2011, norma aplicabilă la data producerii evenimentului asigurat, erau de 0,1%/zi de întârziere) instanța de fond a reținut: "în privința cererii de obligare a pârâtului FGA să plătească reclamantului o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 04.06.2016, ca dată a expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, până la plata efectivă a sumei menționate, conform art. 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, instanța reține că acestea sunt sancțiuni stabilite de Norma 23/2014 în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, și nu în sarcina FGA, iar întârzierea în executarea obligațiilor contractuale asumate de către asigurător nu pot fi puse în sarcina pârâtului, care nu este parte în contractele de asigurare, nu este succesor și nu se subroga asigurătorului aflat în faliment. Pârâtul nu poate fi obligat decât la plata unor daune moratorii ca urmare a propriilor fapte ilicite, însă acestea presupun o cauză juridică distinctă, iar instanța trebuie să respecte principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 C.pr.civ". Or, instanța de fond tocmai că nu a respectat acest principiu întrucât reclamantul a solicitat, în baza acestui principiu și aceste penalități, în contradictoriu cu FGA, atât în cererea introductivă de instanță la Judecătoria Constanța cât și prin cererea de modificare, ulterior emiterii Deciziei contestate. Instanța de fond, este în eroare în ceea ce privește aprecierea stării de fapt și aplicarea temeiurilor legale la această stare deoarece, după ce a admis calitatea procesuală pasivă a pârâtei - asigurata RCA - aceeași instanță a respins penalitățile solicitate (soluție legală de altfel) pe motiv că, FGA nu a fost parte contractantă în prezenta cauză, nu este succesor și nu se subrogă asigurătorului în faliment. Deci, instanța de fond este nehotărâtă în ceea ee privește calitatea FGA și a pârâtei în prezenta cauză. Astfel, FGA este un asigurător și prin cererea de chemare în judecată aceasta produce efecte identice și față de FGA stabilind cadrul procesual ca în cazul unei acțiuni de drept comun, în pretenții, dar FGA nu este un asigurător și nici succesor și nici nu se subrogă asigurătorului, în cazul acordării de penalități solicitate. Cu privire la fondul cauzei arată că își menține apărările formulate prin întâmpinare. Apreciază că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelentă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare. În cauza de față FGA a apreciat că este suficientă acordarea către reclamantă a sumei 400 RON/zi de îngrijire medicală, aceasta fiind stabilită în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016. Or, în acest caz, instanța de fond ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greșită, reclamantul nefăcând dovada (aspect reținut și de instanța de fond), prin cererea de plată depusă Ia FGA, că a suferit mai multe leziuni astfel că, eventual, punctajul ce trebuia acordat reclamantului ar fi trebuit acordat în limita maximă de 400 RON/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamantul avea dreptul potrivit normelor FGA Ia plata sumei de 28.000 Iei (400 Iei x 70 zile de îngrijiri medicale). Consideră că, instanța de fond a apreciat, nejustificat, valoarea prejudiciului. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zile de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităților. Apariția unei complicații va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se același principiul, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicația cea mai gravă. În cazul leziunilor suferite de numita D. acordarea zilelor de îngrijiri medicale s-a făcut pentru leziunea cea mai gravă, cea care a necesitat numărul cel mai mare de zile de îngijiri medicale. Potrivit protocoalelor de evaluare a gravitații leziunilor traumatice, leziunea cea mai gravă este reprezentată de fractura ... apariția complicației neurologice reprezentată de neuropatia de ... poate suplimenta acest număr cu până la 30 de zile de îngrijiri medicale, în funcție de gravitatea lor. De asemenea consecințele post traumatice reprezentate de hematomul colectat și posibila limitare a mișcărilor, cu scurtarea membrului inferior pot determina suplimentarea zilelor de ingrijiri medicale în funcție de perioada de recuperare neuro-motorie. Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației, numai orientativ și nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere și criteriul echității, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravității prejudiciului moral, dar și de criteriul echității. Apreciind în concret caracterul prejudiciului moral, instanța de apel a concluzionat că un prejudiciu moral este grav atunci când constă în alterarea gravă a integrității fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacității sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere, or, în speța de față, din probele administrate în cauză a rezultat fără îndoială că reclamantaui i s-a pricinuit o suferință psihică, însă nu de o asemenea amploare și gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 100.000 RON, cum s-a dispus prin sentința atacată. (ÎCCJ - Decizia nr. 1179/2011 pronunțată în ședința publică dinii februarie 2011) Ținând cont de aceste aspecte, pârâtul consideră că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale). Așadar, în ceea ce privește încadrarea situației reclamantului la suma de 400 RON/zi de îngrijire medicală, prima instanță a reținut, în prealabil că, în lipsa unor criterii și limite legale, în mod incorect pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), reținând nr. de 70 de zile, potrivit certificatului medico-legal emis pe numele reclamantului. Astfel, plecând de la particularitatea că FGA nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, Curtea nu a reținut ca FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 142/26.05.2016 și Decizia nr. 258/16.11.2016. Potrivit Anexei l-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare vătămării corporale ce a necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 125 RON pe zi de îngrijire medicală, iar, în cazul vătămării corporale ce a necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, valoarea medie a despăgubirii morale este de 218 RON. FGA a încadrat situația reclamantei în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinante vătămări corporale - acordând pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 400 RON, încadrată între minimul de 350 RON/zi și maximul de 400 RON/zi. Prima instanță putea să observe că, această procedură indică că "încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una dintre consecințele expuse în cadrul acestui prag și spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin două dintre cele expuse la acest prag", (leziunile au lăsat urme vizibile; leziunile suferite au fost într-un număr foarte mare, au provocat suferințe puternice; au lăsat traume fizice și psihice de durată; intervenții chirurgicale; a suferit complicații ulterioare; capacitatea de muncă a fost redusă). Față de aceste criterii determinante indicate de procedura amintită la care FGA s-a raportat, prima instanță putea sa apreciazeă că FGA, cel mult, nu avea a se îndepărta de limita maxima de 400 Iei/zi de îngrijire medicală, căci, așa cum chiar procedura indică, vătămarea corporală suferită de reclamant a cumulat cel puțin două dintre consecințele expuse la acest prag. Menționează că, FGA a stabilit această procedură internă în baza dispozițiilor legii (art. 31 și urm. din Legea nr. 213/2015) și consideră că, aceste componente ale prejudiciului moral nu reprezintă creanțe de asigurare astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015. Față de cele menționate, față de considerentele sentinței care sunt nu în contradicție ci, într-o totală contradicție, instanța de fond apreciind starea de fapt și de drept total eronat, a faptului că instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și să stabiliească corect și în baza legii cadrul procesual, arată că, la ultimul termen prin concluziile orale, FGA prin consilier juridic E., a solicitat, într-adevar, "admiterea" cererii de chemare în judecată dar cu obligarea în solidar a celor doi pârâți existenți în cauză la plata despăgubirii, dacă în cauză tot exista și un alt pârât. Concluzionând asupra recursului de față, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului pe fond.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-relamant A. a invocat excepția nulității recursului deoarece, recurentul-pârât nu a arătat clar ce lege nu a fost aplicată corect sau a fost încălcată de prima instanță pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și faptul că nu se arată care sunt motivele contradictorii reținute de prima instanță sau străine de natura cauzei, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, Nu se poate invoca concomitent faptul că hotărârea este nemotivată dar și că este dată cu aplicarea greșită a legii. De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, în baza dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., în ce privește menționarea așa-zis eronată ca pârâtă a numitei B., dar și a menționării faptului că nu s-au acordat, de către instanța de fond, penalizările solicitate de intimatul-reclamant. Totodată nu se înțelege de ce pârâtul formulează recurs când la fond, prin concluziile puse, reprezentantul FGA a solicitat admiterea contestației. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, în subisidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecății intimtul-reclamant a solicitat anularea Deciziei nr. 3405/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care i-a fost admisă doar în parte cererea de despăgubire, dispunându-se plata sumei în cuantum de 6.514 RON pentru daunele materiale solicitate și plata sumei de 28.000 RON pentru daunele morale solicitate. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat parțial decizia nr. 3405/16.01.2017, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral și a respins în rest acțiunea. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru refacere, leziunile i-au provocat suferințe puternice (traumatism membru inferior drept cu fractură maleolă peronieră dreapta, ce a necesitat intervenție chirurgicală), au lăsat traume fizice și psihice de durată, care s-au manifestat în dificultatea de a desfășura cu ușurință anumite activități, astfel că, în funcție de intensitatea acestora și având în vedere ansamblul circumstanțelor personale expuse în cadrul stării de fapt, a stabilit că valoarea prejudiciului este de aprox. 550 de RON/zi de îngrijire medicală (în speță, 70 de zile, conform raportului medico-legal). Soluția primei instanțe este legală. Învestită cu soluționarea recursului de față, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția lipsei de interes în promovarea recursului invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ. căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. Cu alte cuvinte, pentru declararea unei căi de atac nu este suficientă numai calitatea de parte în proces ci cel care critică hotarârea trebuie să justifice și interesul de a o ataca, aceasta reprezentând o condiție de exercițiu a căii de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. În speța de față se constată că atât timp cât prin hotărârea atacată pârâtul a cazut în pretenții și a ramas obligat, iar interesul se raportează strict la dispozitivul hotarârii atacate, pentru promovarea cererii de recurs pârâtul a dovedit că are interes să exercite recursul. Dispozițiile art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul de a acționa menționează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara". Față de aceste considerente, nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant în sensul că promovarea recursului este lipsit de interes din perspectiva dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. deoarece reiterarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și asumarea calității de pârât a Fondului de Garantare a Asiguraților nu echivalează cu lipsa de interes în promovarea recursului. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: În cea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta vizează nerespectarea exigențelor principiului disponibilității consacrat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la penalitățile solicitate de către intimatul-reclamant, atât prin cererea introductivă de instanță la Judecătoria Constanța, cât și prin cererea de modificare, ulterior emiterii deciziei contestate. Acest motiv nu este fondat și va fi respins având în vedere că nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât acele critici care vizează nelegalitatea decizei recurate, prin raportare la apărările formulate de pârât, deoarece, faptul că instanța de fond respins un capăt al cererii deduse judecății formulate de către intimatul-reclamant nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că, pe de o parte recurentul-pârât nu are calitatea de a face apărări în favoarea reclamantului, iar pe de altă parte, acest text de lege are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, nu și aspectele invocate de recurentul-pârât. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar îl găsește neîntemeiat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei. Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât cu privire la soluția dată asupra excepției inadmisiblității și cea a prematurității cererii de chemare în judecată, deoarece, chiar dacă FGA nu a invocat nicio excepție după ce Judecătoria Constanța și-a declinat competența și după ce obiectul acțiunii a fost completat, instanța de judecată trebuia să se pronunțe asupra tuturor cererilor și excepțiilor cu care a fost învestită. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reține că, în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparține asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr. 136/1995 și ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În urma evenimentului rutier, conform certificatului medico-legal s-a stabilit faptul că, intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral având în vedere că, din cererea de plată formulată de reclamant și înscrisurile doveditoare depuse, nu rezultă că acesta s-ar afla într-o situație diferită de alți petenți cărora li s-au acordat despăgubiri pentru daune morale și nu i se poate crea o situație mai favorabilă față de alte persoane îndreptățite la despăgubiri din partea FGA. Astfel, instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și în acest scop și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Într-adevăr, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil - zilele de îngrijiri medicale și a stabilit cuantumul daunelor morale, prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese"- procedură internă validată de asigurătorul C. S.A, însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat. Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie. Concret, recurentul-pârât consideră că încadrarea intimatului-reclamant în pragul 2 (70 zile de îngrijiri medicale x 450 RON/zi) este o compensare rezonabilă, însă, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității". De asemenea, Înalta Curte reține că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia. Mai mult decât atât, instanța de control judiciar consideră că durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant, descrise printr-un raport de expertiză medico-legal ori certificat medical sau medico-legal, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale și, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral încercat de reclamant din cauza urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât și viață familială liniștită de care acesta se bucura anterior, nu poate fi avută în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A., și cu atât mai mult numărul de zile de îngrijiri nu poate constitui singurul criteriu obiectiv de pornire în evaluarea prejudiciului moral, criteriu care să fie dovedit prin certificatul medico-legal. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016). În fine, Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de prima instanță, reținând că despăgubirile recunoscute prin sentința recurată au un cuantum adecvat - suma de 38.500 RON, (incluzând partea acordată de FGA - 28.000 RON), astfel încât suferința provocată prin accidentul rutier, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ștearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacție compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la emiterea unei noi decizii prin care să dispună plata sumei de 10.500 RON acordată suplimentar s-a realizat în echitate. În consecință, Înalta Curte apreciază că sentința prtimei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.