ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la 4 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel Oradea, A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1155 din 05.12.2018 a Tribunalului Bihor, considerând că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 7069/2010, pronunțată de Judecatoria Oradea în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 341R/2015 a Tribunalului Bihor.

Primul litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009:

Prin sentința civilă nr. 7069 din 11 iunie 2010, Judecătoria Oradea a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității, invocate de pârâta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Oradea; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. și a constatat că aceștia sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 0,65 ha teren; a obligat pârâtele să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanților, în principal, pe amplasamentul solicitat în parcela cu nr. cadastral x Oradea, conform raportului de expertiză întocmit de expert C. la 10.03.2010, iar, în subsidiar, în măsura în care nu se va putea realiza punerea în posesie pe amplasamentul identificat, reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie să se realizeze pe un alt amplasament echivalent valoric, acceptat în prealabil de către reclamanți.

Sentința a devenit irevocabilă prin decizia nr. 341R din 10 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de pârâta Comisia locală de aplicarea a Legii fondului funciar Oradea.

Cel de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017:

Prin sentința civilă nr. 2428 din 17.04.2018, Judecătoria Oradea a respins excepția inadmisibilității cererii privind anularea procesului-verbal de punere în posesie și a admis acțiunea reclamanților A. și B.; a anulat în parte Hotărârea Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor nr. 6523/V/2017; a anulat în întregime procesul-verbal de punere în posesie privind validarea propunerii comisiei locale de fond funciar de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafață de 6.500 mp în favoarea reclamantului și a defunctului B., în sectorul cadastral x Oradea; a obligat Comisia locală Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 să propună Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.500 mp pe amplasamentul identificat în parcela cu nr. x înscrisă în CF x Oradea, conform sentinței civile nr. 7069/2010 a Judecătoriei Oradea; a obligat comisia locală să întocmească procesul-verbal de punere în posesie și să pună efectiv în posesie persoanele îndreptățite; a obligat comisia județeană să valideze propunerea comisiei locale și să procedeze la emiterea titlului de proprietate; a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500 RON, în favoarea reclamantului.

Tribunalul Bihor, prin decizia nr. 1155 din 5 decembrie 2018, a admis apelul Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, a respins acțiunea reclamantului și a înlăturat obligația pârâtelor de a plăti cheltuielile de judecată la fond.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 66 din 14 februarie 2019 a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Comisia locală Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 și a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de reclamantul A..

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs revizuentul A., criticând soluția pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs arată că instanța de apel a apreciat greșit că pentru a se cere revizuirea unei hotărâri pe motiv că s-a nesocotit puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive date într-un proces judecat anterior este necesar ca instanța să nu fi cunoscut existența acelei hotărâri sau să fi omis a soluționa obiecțiile indicate în legătură cu excepția lucrului judecat.

Se arată că acesta nu a invocat în mod expres excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu, așa cum a reținut instanța de revizuire, ci a solicitat doar anularea hotărârii comisiei județene, menționând faptul că există o hotărâre prin care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament stabilit definitiv prin sentința nr. 7069/2010 și, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta.

Instanța de apel, însă, a înlăturat aceste apărări, încălcând, astfel, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 7069/2010.

Curtea de apel a apreciat greșit și că motivul de revizuire care privea modul în care instanța s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat rezultate din hotărârea anterioară sunt, în realitate, aspecte de nelegalitate ale deciziei a cărei anulare s-a solicitat, ce nu pot fi remediate printr-o cale de retractare.

În fine, susține că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în condițiile în care instanța de revizuire nu a verificat și constatat că prin hotărârea atacată cu revizuire a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 CEDO, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., jurisprundența CEDO și Decizia Curții Constituționale nr. 972/2012.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Comisia locala Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în mod corect Curtea de Apel Oradea a constatat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru retractarea unei hotărâri în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume că nu sunt îndeplinite condițiile potrivit cărora hotărârile să fie pronunțate în cauze având același obiect, părți și cauză iar în cel de-al doilea proces să nu se invocat excepția autorității de lucru judecat, sau dacă a fost invocată să nu se fi discutat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, fixând termen de judecată pe fond a acestuia la 12 martie 2020, cu citarea părților, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlul preliminar, se constată că recurentul revizuent a invocat în susținerea recursului incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Însă, în considerarea soluției pronunțate în cauză, și având în vedere criticile din recurs, prin care se susține greșita interpretare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norme de drept procesual, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil, se constată că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, în examinarea deciziei recurate realizată în limita impusă de criticile de nelegalitate susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin decizia nr. 66 din 14 februarie 2019, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de revizuire întemeiată de revizuentul A. pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că, pentru a opera acest motiv de revizuire, este necesar ca existența contrarietății să rezulte din confruntarea dispozitivelor și considerentelor celor două hotărâri pretins potrivnice, precum și să fie întrunite în cauză, în mod cumulativ, următoarele condiții: hotărârile contradictorii să fie pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

A reținut că, în speță, în litigiul soluționat definitiv prin decizia nr. 1155/A/2018 a Tribunalului Bihor a fost opusă autoritatea lucrului judecat chiar de către revizuent, astfel că această problemă a fost deja tranșată de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Ceea ce contestă recurentul prin criticile formulate în recurs, este faptul că acesta ar fi invocat în fața Tribunalului Botoșani excepția autorității de lucru judecat, când, de fapt, susține că doar a menționat despre existența sentinței civile nr. 7069/2010 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament și, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta.

A arătat că instanța învestită cu cererea de revizuire trebuia să verifice dacă prin hotărârea atacată a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei hotărâri, iar nu să constate că "nu are căderea de a exercita controlul asupra modului în care instanța de apel a rezolvat chestiunile litigioase cărora revizuentul susține că li se dăduse o dezlegare irevocabilă prin sentința civilă nr. 7062/2010".

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri tinde la respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă, având în vedere că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă, ieșirea din această situație putându-se realiza prin exercitarea căii de atac a revizuirii, și anularea ultimei hotărâri.

În ceea ce privește admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri aceasta presupune, așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Oradea, întrunirea cumulativa a mai multor condiții, una din acestea fiind aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, deși invocată, aceasta să nu se fi analizat.

În speță, recurentul-revizuent a invocat contrarietatea deciziei civile nr. 1155/A/2018 a Tribunalului Bihor, prin care s-a respins acțiunea acestuia în anularea parțială a Hotărârii Comisiei Județene Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. x/2017, și a procesului-verbal de punere în posesie sub aspectul validării suprafeței de 6.500 mp pe amplasamentul situat în sectorul cadastral x Oradea, și obligarea pârâtei la propunerea spre validare a terenului în suprafață de 6.500 mp pe amplasamentul identificat în parcela cu nr. top. x înscrisă în CF x Oradea, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 7069/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile antemenționate.

În cel de-al doilea proces, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reclamantul A. a susținut atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, în sensul că obligația Comisiei locale de fond funciar, ca urmare a pronunțării acestei hotărâri, era de a proceda la punerea sa în posesie pe un anumit amplasament, identificat în mod clar prin raportul de expertiză, ce face parte integrantă din sentința aminitită și, doar în situația în care se va dovedi că terenul identificat este ocupat în baza unor titluri de proprietate emise anterior pronunțării hotărârii, reconstituirea putea să se facă pe alt amplasament, care să fie și el echivalent valoric cu vechiul amplasament.

Instanța de fond, în dosarul nr. x/2017, analizând sentința invocată de reclamant, atât din perspectiva obligației principale, cât și din perspectiva obligației subsidiare, a reținut că amplasamentul pe care trebuie să se facă punerea în posesie a fost stabilit, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 7069/2010, astfel că acesta nu mai poate fi pus în discuție, iar terenul atribuit în compensare, în sectorul cadastral x Oradea, nu reprezintă echivalentul valoric al terenului deținut anterior de antecesoarea reclamantului.

Totodată, instanța de apel, în același dosar nr. x/2017, a analizat susținerile părții privind caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, însă a apreciat că puterea de lucru judecat a sentinței era provizorie, sub rezerva eventualei modificări în căile de atac. Constatarea perimării cererii de recurs declarată de Comisia locală Oradea a avut ca efect confirmarea retroactivă a puterii de lucru judecat, aspect care, însă, nu a condus și la confirmarea caracterului executoriu al hotărârii, în mod retroactiv, de la momentul 2010. În speță, dreptul la reconstituire s-a născut abia în anul 2015, moment până la care s-a schimbat atât situația faptică și juridică a terenului din parcela cu nr. cad. x Oradea cât și regimul juridic aplicabil în materia reconstituirii dreptului de proprietate, astfel că nu mai este posibilă reconstituirea în condițiile menționate în hotărârea din 2010.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de revizuire a constatat că, în al doilea proces, a fost invocată autoritatea de lucru judecat sub efectul său pozitiv, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Legiuitorul nu a impus obligativitatea ca această autoritate de lucru judecat să fie invocată doar pe cale de excepție, fiind suficient ca aceasta să fie invocată, sub orice formă, în cel de-al doilea proces.

Or, autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată prin art. 430 și 431 C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, respectiv excepția și prezumția, astfel că atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat, contrar celor susținute de recurentul-revizuent, se va avea în vedere atât invocarea excepției autorității de lucru judecat, cât și a prezumției puterii de lucru judecat.

Recurentul a negat doar invocarea în fața instanței învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2017 a autorității de lucru judecat, ca excepție procesuală aptă să împiedice o nouă judecată, însă a admis faptul că a menționat instanței despre existența unei hotărâri prin care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament stabilit definitiv prin sentința nr. 7069/2010 și, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta, arătând că aceste dezlegări din sențința Judecătoriei Oradea sunt obligatorii pentru cea de-a doua instanță, nemaiputând fi contrazise prin soluția ce urma a fi pronunțată în cel de-al doilea dosar.

Prin decizia nr. 1155/A/2018, pronunțată în apel de Tribunalul Bihor, instanța, într-adevăr, nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, întrucât în speță nici nu a fost invocată tripla identitate de obiect, părți și cauză, însă aceasta a analizat susținerile recurentului vizând caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

În speța de față, instanța constată că efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2009, cu referire la sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, a fost semnalat de reclamantul A., atât prin cererea introductivă de instanță, cât și în cadrul întâmpinării depuse în fața instanței de apel, la fila x, aspect recunoscut chiar de către recurent prin referirile din paragraful 8, pagina 3 din motivele de recurs.

Contrar susținerilor recurentului, Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2017, a soluționat cauza și din perspectiva efectelor puterii de lucru judecat, tranșate jurisdicțional în dosarul nr. x/2009, prin sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă ca urmare a perimării recursului, prin decizia nr. 341R din 10 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, reținând că puterea de lucru judecat a sentinței pronunțată în primul dosar era provizorie, fiind confirmată retroactiv odată cu perimarea cererii de recurs formulată de Comisia locală Oradea, însă că, în ceea ce privește caracterul executoriu al acestei hotărâri, acesta a fost recunoscut abia în anul 2015, când a fost pronunțată decizia nr. 341R, moment până la care situația juridică a terenului s-a schimbat, nemaifiind posibilă reconstituirea în nr. cadastral x Oradea.

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, și nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, aceasta reținând în mod corect faptul că autoritatea de lucru judecat, sub efectul său pozitiv a fost discutată în al doilea proces.

Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Oradea, a constatat că în judecata cererii de revizuire cu a cărei judecată a fost învestită, nu mai putea face analiza, pentru a doua oară, aceleași chestiuni privind caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 7069/11.06.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în acest fel ajungându-se la înfrângerea, chiar de către instanța de revizuire, a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1155/A/05.12.2018 a Tribunalului Bihor, pronunțată în cel de-al doilea proces.

Efectele sentinței civile nr. 7069/2010 au fost analizate și avute în vedere în mod corespunzător în pronunțarea soluției adoptate prin decizia nr. 1155/A/05.12.2018. Prin urmare, puterea de lucru judecat a sentinței civile 7069 din 11 iunie 2010 și modul în care aceasta a influențat soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 au constituit obiect de cercetare judecătorească și, implicit, obiect al dezlegărilor jurisdicționale analizate prin decizia nr. 1155/2018, a cărei anulare s fost solicitată de revizuentul A..

A examina raționamentul referitor la modul în care instanța ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuentul a beneficiat atât în procesul având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, cât și în procesul vizând acțiunea în anulare a Hotărârea Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor nr. 6523/V/2017, în toate gradele de jurisdicție, și nu deschide părții nemulțumite căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării uneia dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

În fine, în ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin decizia nr. 1155/A/05.12.2018 a Tribunalului Bihor, și considerentele avute în vedere de această instanță la pronunțarea soluției în respectivul dosar, acestea nu pot analizate în contextul procesual actual, Înalta Curte fiind învestită cu analiza legalității deciziei civile nr. 66/2019 a Curții de Apel Oradea, iar nu a celei pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei civile nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei civile nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.