ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74

pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2008, Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea

formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., de petentul D.C.A., a

desființat Ordonanța nr. 101/II/2/2007 din 17 ianuarie 2008 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și Ordonanța

nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, pentru ca această unitate să dispună redeschiderea urmăririi penale

față de toate persoanele raportate la care persoana vătămată a formulat

plângere și pentru toate infracțiunile presupus a fi fost săvârșite de acestea.

Instanța a recomandat

efectuarea unor confruntări între persoana vătămată D.C.A. și învinuiții care

au fost deja ascultați (respectiv, numiții R.A.M., P.I.I., F.O., A.R.M. și

S.M.V.) în conformitate cu art. 87 și 88 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin

Ordonanța nr. 51/P/2005 din data de 17 decembrie 2007 Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților: M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,

R.A.M., subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, în prezent ofițer în

cadrul D.G.A. - S.T.A Ploiești – B.A. pentru județul Dâmbovița, cercetați

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 249 alin. (l) C. pen.,

întrucât în cauză lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât în

ceea ce privește latura obiectivă cât și cea subiectivă, precum și neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen., față de făptuitorii: M.C., procuror la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița, C.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pucioasa, N.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, C.I.,

fost judecător la Judecătoria Pucioasa în prezent judecător la Judecătoria

Târgoviște, R.A.M., subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, în

prezent ofițer în cadrul D.G.A - S.T.A Ploiești – B.A. pentru județul

Dâmbovița, P.I.I., comisar șef de poliție, în prezent șeful Secției de Poliție

nr. 22 București, F.O., comisar șef de poliție, în prezent pensionat, A.R.M.,

inspector principal de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, S.M.V., inspector

principal de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, întrucât în urma efectuării

actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există.

Pentru

luarea acestei soluții organul de parchet a constatat următoarele: la data de

04 martie 2005, persoana vătămată D.C.A., aflat în Penitenciarul Mărgineni,

județul Dâmbovița, a formulat plângere penală prin care a solicitat să se facă

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în dauna

intereselor personale prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea

infractorului prevăzută de arrt.264 C. pen., față de comisarul P.I.I.,

comisarul șef F.O., inspector S.M.V., inspector A.R.M. și subcomisar R.A.M.,

toți din cadrai I.P.J. Dâmbovița, față de procurorul M.C., de la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița și procurorii C.G. și N.G. de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pucioasa.

Se

susține că sus-numiții cu ocazia instrumentării unor dosare penale în care D.C.A.

a avut calitatea de persoană vătămată sau de învinuit, cu știință și-au

exercitat, în mod defectuos îndatoririle de serviciu, cauzându-i o

vătămare

intereselor legale și că au favorizat astfel în acest mod alte persoane.

În

urma efectuării de acte premergătoare, cauza a fost soluționată, la data de 30

mai 2005, prin rezoluția nr. 51/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești. S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate,

concluzionându-se că faptele nu există.

Împotriva

acestei soluții a formulat plângere persoana vătămată D.C.A., iar prin sentința

penală nr. 65 din 18 septembrie 2006, pronunțată în dosarul penal nr.

6726/2005, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea persoanei

vătămate,

a desființat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și a trimis cauza la

procuror pentru „a se dispune în legătură cu începerea sau neînceperea

urmăririi penale față de toate persoanele vizate în plângerea penală, inclusiv

față de procurorul G.N.”.

După

trimiterea cauzei la procuror, cercetările au fost reluate și prin rezoluțiile

nr. 51/P/2005 din 07 decembrie 2006 și respectiv 12 decembrie 2006 s-a dispus

începere „urmăririi penale față de învinuiții M.C., procuror la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița și R.A.M., subcomisar de poliție la I.P.J.

Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu,

prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

S-a

reținut în sarcina celor doi învinuiți, că la data de 14 ianuarie 2004, cu

ocazia soluționării dosarului penal nr. 967/P/2003 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița, din culpă și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile

de serviciu, prin nerespectarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

(în vigoare la acea dată), în sensul că, nu au dispus revocarea din oficiu a

măsurii preventive a reținerii, luată față de învinuitul D.C.A., în condițiile

în care în cauză la aceeași dată prin ordonanța nr. 967/P/2003 se dispusese de

către procuror, cu privire la același învinuit, măsura obligării de a nu părăsi

localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

Avându-se

în vedere și celelalte aspecte din plângerea persoanei vătămate, prin rezoluția

nr. 51/P/2005 din 18 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 249 combinat cu art. ll pct.

l lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților M.C. și R.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

249 alin. (l) C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc.

pen., față de P.I.I., F.O., A.R.M., S.M.V., R.A.M., toți din cadrul I.P.J.

Dâmbovița și M.C., C.G., N.G. și C.I., toți magistrați, cercetați pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Totodată,

s-a disjuns cauza față de executorul bancar G.M. și s-a declinat noul dosar la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru a se efectua cercetări fată

de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. și

art. 264 C. pen.

Soluția

i-a fost comunicată numitului D.C.A. care, mai întâi, a recuzat pe procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, apoi în termen

legal a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 51/P/2005 din 18 decembrie

2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care a criticat-o

pentru următoarele motive:

- nu

a fost audiat în cauză pentru a avea posibilitatea să susțină acuzațiile;

- nu

s-au efectuat niciun fel de cercetări față de comisarul P.I.I. - persistându-se

în eroarea primei rezoluții (cea din 30 mai 2005) în privința locului de muncă

al acestuia (afirmă că acesta de doi ani lucrează la Secția 20 Poliție

București și nu la I.P.J. Dâmbovița);

- nu

s-au efectuat cercetări față de procurorul M.C. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., legat de soluționarea dosarului

nr. 476/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, care a fost

reînregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cu nr. 952/P/2003,

dosar în care aceasta a dispus soluția în aceeași zi în care Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pucioasa „se pregătea să transfere cauza și care nu i-a

comunicat soluția";

- nu

s-au efectuat cercetări față de inspectorul A.R.M., care în noaptea de 13

ianuarie 2004 i-a prezentat inspectorului R.A.M. „o situație inversă decât cea

reală" care a condus la reținerea sa;

- nu

s-au efectuat cercetări față de ex-comisarul șef al I.P.J. Dâmbovița, F.O. care

a exercitat presiuni asupra subalternilor săi P.I.I., A.R.M. și

R.A.M.

și

care i-a determinat „să nu dea curs unor dosare penale”;

- nu

s-au efectuat cercetări față de judecătorul C.I., pentru că acesta lucrează în

prezent la Judecătoria Târgoviște și nu la Pucioasa cum s-a reținut în rezoluția

din 18 decembrie 2006;

- nu

s-au efectuat cercetări față de comisarul șef S.M.V., care în calitate de șef

al Poliției Pucioasa „a blocat cercetările” în unele dosare penale și a

înregistrat plângeri penale cu indicativul „diverse”;

- nu

s-au făcut cercetări față de procurorul N.G. de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Pucioasa, pentru că l-a favorizat pe numitul M.G., omițând să-i

comunice soluția în dosarele nr. 647/P/2002, nr. 774/P/2003 și nr. 780/P/2003,

de asemenea nu s-au făcut cercetări față de C.G., care „a validat cu ochii

închiși soluțiile dispuse de procurorul N.G., în dosarele nr. 774/P/2003 și nr.

780/P/2003, emițând ordonanțele nr. 411/II/2/2006 și nr. 419/II/2/2006;

- nu

s-au efectuat cercetări față de subcomisarul R.A.M. care a favorizat pe numitul

S.C., cu ocazia întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale în

dosarul nr. 352/P/2005.

S-a

menționat că soluția nu a fost criticată

și

sub

aspectul scoaterii de sub urmărire penală a

procurorului

M.C. și comisar R.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 249 C. pen.

Față

de criticile formulate de D.C.A. s-a apreciat că rezoluția nr. 51/P/2005, din

18 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu a

răspuns tuturor aspectelor sesizate de petiționar astfel că prin ordonanța nr.

189/11/6/2007 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești în temeiul dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., art. 273

C. proc. pen., art. 220 C. proc. pen. si art. 288

alin. ultim., s-a dispus

redeschiderea urmăririi penale precum și infirmarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Urmare

a acestui fapt s-au reluat cercetările în cauză pentru a se dispune o soluție

care să vizeze fiecare persoană reclamată și toate infracțiunile

pretins săvârșite de acestea.

Astfel,

în cauză a

fost

audiată

persoana vătămată D.C.A., au fost reaudiați învinuitul R.A.M., făptuitorii P.I.I.,

F.O., S.M.V., A.R.M., i-a fost luată notă de relații învinuitei M.C., au fost

solicitate acte privind soluțiile dispuse în dosarele penale, nominalizate în

plângere de partea vătămată, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pucioasa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Judecătoria Târgoviște și

Tribunalul Dâmbovița.

Așa

cum rezultă din probele administrate în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (l) C. pen., pretins

săvârșită de învinuita M.C. și R.A.M., lipsind atât latura subiectivă cât și

latura obiectivă.

În

acest sens s-au avut în vedere următoarele considerente:

Organul

de poliție a dispus măsura reținerii învinuitului D.C.A. în dosarul nr.

967/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu respectarea

prevederilor art. 143 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 148 C.

proc. pen., atâta timp cât existau probe sau indicii temeinice că învinuitul a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală fiind întrunite cumulativ și

prevederile art. 148 lit. c), f) și h) C. proc. pen.

Împrejurarea

că procurorul, prin ordonanța nr. 967/P/2003, a respins propunerea de punere în

mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă, luând față de învinuit o

măsură preventivă mai blândă, nu era de natură să schimbe sau să înlăture

temeiurile care justificau menținerea măsurii reținerii până la expirarea termenului

prevăzut de lege.

Examinând

legalitatea și temeinicia menținerii măsurii reținerii, în condițiile în care

procurorul dispusese față de învinuit o altă măsură preventivă s-a apreciat că,

în cauza de față prevederile art. 139 C. proc. pen., erau inaplicabile.

Astfel,

în art. 139 alin. (2) C. proc. pen., se arată că, atunci când nu mai există

vreun temei care să justifice măsura preventivă aceasta trebuie revocată din

oficiu sau la cerere, iar în alin. (1) se prevede că măsura preventivă luată se

înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurii preventive.

Dacă

temeiurile s-au schimbat,

este

justificată

înlocuirea măsurii preventive, dar revocarea este ilegală, deoarece, condiția

impusă de textul de lege este ca să nu mai existe nici un temei care a impus

măsura reținerii, nefiind suficient ca acestea să fie doar schimbate; dacă

temeiurile nu mai există atunci înlocuirea măsurii este nelegală, deoarece nu

se putea dispune obligarea de a nu părăsi localitatea, care este o măsură

preventivă, fără a mai exista vreun temei care să o justifice,

Ori,

față de cele mai

sus

expuse

atât procurorul cât și organul de poliție, au fost în imposibilitatea de a

aplica în cauză prevederile art. 139 C. proc. pen., atâta timp cât, temeiurile

care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive a reținerii au

subzistat și după emiterea ordonanței nr. 967/P/2003 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița.

Mai

mult decât atât înlocuirea măsurii preventive a reținerii nu poate fi dispusă,

fără ca învinuitul să formuleze o atare cerere, atâta timp cât art. 139 C.

proc. pen., prevede expres că numai revocarea poate fi dispusă din oficiu.

De

asemenea, este de remarcat faptul că, prin reținerea învinuitului până la

expirarea termenului de 24 de ore, nu a fost cauzată o vătămare importantă a

intereselor legale ale acestuia, deoarece, această stare de fapt s-a justificat

prin activitățile întreprinse de organul

de

poliție,

în sensul identificării tuturor dosarelor în care învinuitul era cercetat,

conexarea acestora și nu în ultimul rând audierea învinuitului sub aspectul

tuturor infracțiunilor pe care le comisese

Cu

privire la celelalte aspecte sesizate în plângere, la care se adaugă și

completările ulterioare, precum, și declarația lui D.C.A., dată la procuror se

constată că nu poate fi începută urmărirea penală față de niciuna dintre

persoanele precizate în sesizare pentru infracțiunile reclamate, întrucât sunt

aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât în urma

efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele nu există.

Verificându-se

dosarele penale la care se referă D.C.A., s-a constatat că, probele

administrate sunt pertinente, concludente și utile, acestea nu au fost

denaturate, iar urmărirea penală a fost completă. Soluțiile dispuse în toate

dosarele în care D.C.A., a avut calitatea de învinuit, inculpat sau parte

vătămată sunt apreciate ca legale și temeinice, acestea fiind în concordanță cu

probele administrate.

Nu

există probe sau indicii că în vreuna din cauze, prin fapte intenționate ale

făptuitorilor ar fi fost nedreptățit D.C.A. și ar fi fost favorizate alte

persoane cum ar fi B.M.E., B.M., S.C., D.A. sau Șt.I.

Prin

urmare, faptele reclamate de D.C.A., împotriva lucrătorilor de poliție nu există.

Aceștia își justifică activitatea desfășurată în dosare, invocând confirmarea

pe grade de jurisdicție a actelor efectuate, respectiv - poliție - parchete -

instanțe.

Urmând

„schema” relatării faptelor în declarația dată în fața procurorului de către D.C.A.,

precum și criticile reținute în ordonanța de

redeschidere

și infirmarea rezoluției din 18 decembrie 2006, se arată:

- În

ceea ce îl privește pe făptuitorul P.I.I. acuzațiile nu s-au probat.

Astfel,

acesta a lucrat ca ofițer operativ în cadrul I.P.J. Dâmbovița – S.I.F. până în

anul 2003, când a fost transferat în calitate de șef al Secției nr. 22 Poliție

București. În anul 2002, în baza rezoluției inspectorului șef a primit spre

soluționare o plângere penală formulată de numitul P.N., administrator al A.F. P.,

împotriva lui D.C.A., coasociat și administrator la SC M.C. SRL, pentru

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Ofițerul

a efectuat acte premergătoare, în acea cauză a început urmărirea penală

împotriva lui D.C.A., după care, imediat după începerea urmăririi penale

dosarul a fost preluat de S.C.P. al I.P.J. Dâmbovița, respectiv de către

inspectorul E.N.

Acesta

din urmă, în baza probatoriului, a formulat propunere de arestare preventivă a

lui D.C.A., procurorul a emis în cauză mandat de arestare preventivă pe o

perioadă de 30 zile.

A

rezultat din acte, că D.C.A. nu a solicitat ofițerului P.I.I. efectuarea

vreunei expertize pe timpul cât au fost efectuate acte premergătoare. Expertiza

în cauză putea fi cerută eventual ofițerului de cercetări penale, care a

preluat dosarul, după începerea urmăririi penale.

Nu

este

adevărată nici acuzația conform căreia P.I.I., nu ar fi dat curs vreunei

plângeri penale formulate de un anume D.A. Acesta nu avea în atribuțiune să

primească plângeri penale de la petiționari, plângerile fiind înregistrate

prin

secretariatul unității,

urmând

a fi rezoluționate de inspectorul șef

și

nu

de

un

ofițer

operativ.

În

dosarul în cauză înregistrat sub nr. 797/2002, ofițerul de cercetare penală a întocmit

referat de terminare a urmăririi penale, iar la data de 30 februarie 2002,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a dispus trimiterea în judecată a

lui D.C.A., fiind condamnat de către Judecătoria Pucioasa la 4 ani închisoare,

cu executarea pedepsei la locul de muncă, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (l) și (3) C. pen.

,

întrucât

D.C.A. nu s-a supus măsurilor de supraveghere, măsura s-a revocat și s-a dispus

executarea pedepsei cu privare de libertate.

În

declarația sa, făptuitorul P.I.I. arată, că a mai primit spre cercetare o

plângere formulată de SC P.S. SA București, împotriva lui D.C.A., însă în urma

efectuării actelor premergătoare, în cauză a propus neînceperea urmăririi

penale, fapt ce dovedește că nu a dat dovadă de rea-credință cu privire la

persoana lui D.C.A., nu a influențat în nici un fel cu privire la soluțiile

dispuse de niciun coleg sau superior și nici de alte persoane din afara

instituției.

Faptul

că P.I.I. și-a îndeplinit atribuțiile în conformitate cu legea este demonstrat

și de faptul că pe tot parcursul cercetărilor, respectiv audierea numitului D.C.A.,

acesta a fost asistat de apărător, prin urmare avocatul ar fi putut interveni

și sesiza eventualele încălcări ale procedurii penale de către ofițer sau lipsei

administrării vreunei probe.

Referitor

la acuzațiile formulate de către D.C.A., împotriva lui S.M.V., acestea nu se

confirmă. A rezultat că, în perioada 1994 – 2006, S.M.V., a îndeplinit funcția

de șef al Poliției orașului Pucioasa, județul Dâmbovița și în această calitate

a rezoluționat sesizările formulate de către D.C.A., în funcție de obiectul

acestora, respectiv de caracterul penal sau de petiție al acestor sesizări,

fără a favoriza vreo persoană. A repartizat lucrările ofițerilor din subordine

fără să intervină în vreun fel asupra soluțiilor ce urmau a

fi

propuse către parchet.

Așa

cum rezultă din procesul-verbal din 09 februarie 2006, încheiat de un colectiv

de control din cadrul I.G.P.R., activitatea desfășurată de S.M.V., cu privire

la compartimentul „petiții” a fost apreciat ca fiind corespunzător, toate

sesizările fiind înregistrate în mod corect și soluționate conform legii.

Cu

privire la aspectul privind reținerea lui D.C.A. într-o cauză penală, s-a

constatat că S.M.V. nu are legătură cu luarea acestei măsuri, întrucât a fost

dispusă de către un ofițer din cadrul I.P.J. Dâmbovița. S-a menționat că,

sus-numitul era urmărit general prin ordin al I.G.P.R., iar în ziua de 13

ianuarie 2004, o echipă de polițiști din cadrul Poliției Orașului Pucioasa l-a

depistat și l-a condus la organele de cercetare penală pe urmărit, aceasta

fiind o atribuție legală, dat fiind faptul că urmăritul avea domiciliu pe raza

de competență a poliției orașului Pucioasa. În concluzie, acuzațiile sunt

nefondate.

Nici

acuzațiile formulate de către D.C.A. împotriva numitului F.O. nu s-au

confirmat. Acesta a deținut funcția de inspector șed adjunct la I.P.J.

Dâmbovița, (în prezent este pensionat) și în această calitate, conform fișei

postului coordona activitatea poliției de C.C.E.F., fără a avea atribuții de

coordonare a S.C.P. din cadrul instituției. Așadar, nu a existat posibilitatea

legală ca acesta să fi blocat cercetările în cauzele penale ce îl privea pe D.C.A.

De

asemenea, în urma examinării dosarului penal nr. 352/P/2005 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a rezultat că nu F.O. a dispus începerea

urmăririi penale împotriva lui D.C.A. Măsura a fost dispusă de ofițerul de caz

și confirmată de procuror. Din declarația lui F.O., rezultă că acesta nu a purtat

niciodată vreo discuție cu persoana vătămată și prin urmare nu avea cu ce

prilej să îi profereze injurii așa cum a fost acuzat.

Persoana

vătămată a formulat, de asemenea, plângere împotriva lui R.A.M. și pentru

săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, constând în aceea că, în

calitate de ofițer de cercetare penală, nu a analizat în profunzime actele

aflate la dosarele nr. 967/P/2003

și

nr.

352/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, că a soluționat

acele dosare lăsându-se influențat de „demersurile” colegului său A.R.M., fapt

ce a dus la inculparea persoanei vătămate, deși în opinia acesteia, vinovați de

săvârșirea faptei de înșelăciune erau alte persoane, care au fost favorizate.

Atât

din actele aflate în dosarele nr. 967/P/2003 și nr. 352/P/2005 ale Parchetului

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cât și din declarația lui R.A.M.), a rezultat

că actele de urmărire penală din cele două dosare, au fost efectuate cu

respectarea strictă a legii. Soluțiile propuse de ofițer au fost însușite de

procuror, instanțele au validat actele de urmărire penală, astfel,

se

poate

concluziona că R.A.M. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și

nu a

favorizat vreo persoană cu prilejul cercetărilor. S-a

constatat că numita Ștefan Ioana,

nu

a

fost favorizată nici de R.A.M. și nici de A.R.M., atâta timp cât ea a fost

învinuită pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr.

161/2003 și ulterior procurorul a dispus trimiterea sa în judecată prin

rechizitoriul nr.

967

/P

/2003

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar

făptuitorul R.A.M. a explicat în declarația sa pentru care motiv nu a fost

în

nici

un

fel

favorizat numitul S.C.

Nu

există probe din care să rezulte faptul că

s

-ar

fi exercitat asupra lui R.A.M., vreo presiune politică sau pe linie de

subordonare din partea superiorilor săi, referitor la cercetările efectuate

față de D.C.A.

S-a

apreciat că plângerile repetate împotriva ofițerilor, îmbracă forma unor

hărțuiri, întrucât aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.

Așa

cum s-a mai arătat, persoana vătămată a formulat plângere și împotriva

magistraților C.G. și N.G., ambii procurori la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Pucioasa, C.I. fost judecător la Judecătoria Pucioasa.

Procurorul

C.G. nu a comis nicio faptă prin care să fi încercat să favorizeze alte

persoane în dosarele penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pucioasa și nu a făcut niciun fel de intervenții în legătură cu atribuțiile

sale de serviciu sau în afara acestor atribuții, bazându-se pe autoritatea

funcției sale. A verificat soluțiile date de procurorii din subordine.

De

asemenea, procurorul G.N. a soluționat dosarele nr. 647/P/2002, nr. 774/P/2003,

nr. 780/P/2003 și nr. 621/P/2005, iar soluțiile dispuse s-au considerat că au

fost temeinice și legale.

Plângerile

împotriva soluțiilor dispuse, au fost respinse, ca neîntemeiate, de prim

procurorul unității.

Astfel,

împotriva soluției dispusă în dosarul nr. 647/P/2002 nu a fost formulată

plângere. Soluțiile dispuse în dosarele nr. 774/P/2003 și nr. 780/P/2003 au

fost atacate prin plângerile lui D.C.A., primul procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Pucioasa a respins aceste plângeri, iar instanța urmând

procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., a admis plângerile

și a trimis cauza ce face obiectul dosarului nr. 774/P/2003 la procuror pentru

continuarea cercetărilor, iar cu privire la dosarul nr. 780/P/2003 cauza se

află pe rolul instanțelor în stare de rejudecare. Așadar, în aceste două

dosare, nu există soluții definitive care să fie imputabile procurorului. În

ceea ce privește dosarul nr. 62l/P/2005 plângerile împotriva soluției au fost

respinse ca neîntemeiate, atât la nivelul parchetului, precum și de către instanțele

de judecată.

Judecătorul

C.I., în calitate de președinte al completului de judecată, ce a judecat

dosarul nr. 2133/2002 al Judecătoriei Pucioasa, nu a comis nici o faptă prin

care să fi fost lezate interesele lui D.C.A. În calitate de judecător a fost

obiectiv și a pronunțat în baza legii și a propriilor convingeri sentința

penală nr. 449 din 11 aprilie 2002, care a fost apreciată ca legală și

temeinică de toate instanțele superioare cu prilejul judecării căilor de atac.

S-a mai menționat că, nu l-a prejudiciat pe D.C.A. și nu a favorizat alte

persoane, cu ocazia soluționării dosarelor la care face referire persoana

vătămată.

În

prezent C.I. este judecător la Judecătoria Târgoviște,

Și

procurorul M.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a fost

acuzată de către persoana vătămată pentru abuz în serviciu și favorizarea

infractorilor, apreciindu-se că a instrumentat în mod tendențios și

neprofesional dosarele nr. 952/P/2003 și nr. 967/p

/2003

ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Faptele

nu se confirmă, întrucât așa cum am arătat mai sus, în dosarul nr. 967/P/2003

M.C., a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a lui D.C.A. și Ș.I. respectând

procedura legală. Cu privire la dosarul nr. 952/P/2003 s-a arătat că D.C.A. are

calitatea de persoană vătămată, în cauză a fost cercetat M.V., dosarul a fost

instrumentat de Poliția orașului Pucioasa, iar prin rezoluția cu același număr

din 23 august 2003, procurorul M.C., a dispus neînceperea urmăririi penale.

Cauza

a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la 11 august

2003, așa cum rezultă din evidența grefei. Dosarul a fost soluționat de către

procurorul M.C. la data de

21

august 2003, la 10 zile după ce a fost repartizat de către primul procuror,

deci nu anterior și nici în aceeași zi a repartizării, așa cum a afirmat persoana

vătămată.

Împotriva

acestei ordonanțe a formulat plângere persoana vătămată D.C.A. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând, în esență, că procurorul

care a dat soluția respectivă nu a verificat concret fiecare dintre învinuirile

aduse fiecărei persoane arătate în plângerea inițială neadministrând probele pe

care le-a solicitat, în principal confruntarea sa cu persoanele reclamate.

Prin

Ordonanța

nr. 101/II/2/2007 din 17 ianuarie

2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

s-a respins ca neîntemeiată plângerea respectivă.

S-a

reținut că soluția dată de procuror este legală și temeinică, întrucât deși nu

i-a audiat pe C.I., G.N. și G.C., procurorul care a dispus soluția din 17

decembrie

2007

s-a conformat dispozițiilor

ordonanței de redeschidere nr. 189/11/2/2007 de a se efectua cercetări față de

aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen.

În

raport de concluziile la care a ajuns în urma efectuării urmăririi penale și, ca

urmare a examinării înscrisurilor aflate la dosar, procurorul a apreciat că nu

se mai impune efectuarea vreunei confruntări.

De

altfel, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

modificată și republicată, în soluțiile dispuse procurorul este independent, în

condițiile prevăzute de lege, iar intervenția procurorului ierarhic, în orice

formă în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției poate

fi

contestată la C.S.M.

În

dosarul nr. 5l/P/2005, persoana vătămată D.C.A. nu a fost asistat de niciun

apărător ales sau desemnat din oficiu, situație în raport de care nu poate

invoca încălcarea dispozițiilor art. 173 alin. (l) C. proc. pen., de către

procurorul care a dispus soluția la 17 decembrie 2007.

Abia

la 20 decembrie 2007, adică după ce se dispusese la 17 decembrie 2007 soluția

în cauză, V.P. apărător ales al numitului D.C.A. a depus la Parchetul de pe

lângă Curtea

de Apel Ploiești împuternicirea

avocațială

nr. 265609 și cererea prin care

solicită să i se comunice stadiul

cercetărilor.

Și

împotriva acestei ordonanțe a

formulat plângere

la

instanță persoana vătămată D.C.A., apreciind-o, de

asemenea,

necorespunzătoare materialului probator administrat în

cauză, reafirmând

și cu această

ocazie

toate mențiunile din plângere la conducătorul Parchetului

de

pe lângă

Curtea de Apel Ploiești ce vizau în principal

neaudierea

tuturor persoanelor față

de

care a formulat plângerea penală și neadministrarea tuturor probelor

pe

care

le

-a solicitat, mai

ales a confruntării cu

persoanele făptuitorilor.

Instanța de fond, analizând

actele și lucrările dosarului, a reținut că, sunt neîntemeiate criticile

formulate de partea vătămată în ce privește împrejurarea că organele de parchet

nu ar fi răspuns punctual cu privire la fiecare persoană vizată și la fiecare

faptă pentru care s-a plâns, întrucât ordonanța nr. 51/P/2005 din 17 decembrie

2007 se conformează acestei exigențe.

Curtea a apreciat că această

ordonanță este nelegală și netemeinică pentru două aspecte, unul de formă și

altul de fond.

Referitor la aspectul de

formă, instanța a apreciat că procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a învinuiților M.C. și R.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 249 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., față de

făptuitorii M.C., C.G., N.G., C.I., R.A.M., P.I.I., F.O., A.R.M. și S.M.V., în

condițiile în care, prin ordonanța nr. 189/II/2/2007 din 15 februarie 2007 a

procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și infirmarea soluției de neîncepere

a urmăririi penale față de persoanele vizate.

Instanța de fond a reținut

că, din moment ce s-a dispus începerea urmăririi penale față de toate cele nouă

persoane enumerate, indiferent de infracțiunile pentru care s-au efectuat

cercetări, procurorul nu mai putea da o soluție de neîncepere a urmăririi

penale, ci numai, eventual tot de scoatere de sub urmărire penală, dacă aprecia

acest lucru.

În ceea ce privește aspectul

de fond, instanța a apreciat că nu s-a dispus efectuarea unor confruntări,

având în vedere că există contraziceri între declarațiile persoanelor audiate

în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și intimații

M.G.C., R.A.M., A.R.M. și C.G.

În dezvoltarea motivelor de

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești consideră că sentința este

greșită, deoarece instanța a apreciat, în mod eronat, că prin ordonanța de

infirmare a soluției adoptate în dosarul nr. 51/P/2005 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus începerea urmăririi penale față de

toate cele nouă persoane implicate în cauză, în realitate, fiind vorba numai de

două persoane, învinuiții M.C. și R.A.M.

S-a concluzionat că, în mod

legal față de celelalte persoane, în urma reluării cercetărilor, procurorul,

prin ordonanța din 17 decembrie 2007 (fără a începe urmărirea penală), a dispus

din nou neînceperea urmăririi penale, apreciind că din actele premergătoare a

rezultat că faptele reclamate nu există.

De asemenea, este criticată

sentința și sub aspectul considerentului că în cauză, este necesară efectuarea

unei confruntări, apreciindu-se că art. 87 C. proc. pen., nu este aplicabil în

cauză, deoarece părțile audiate au relatat aspecte și împrejurări diferite.

Recurenții A.R.M., G.C. și R.A.M.

formulează aceleași critici.

Recurenta M.G.C. consideră

hotărârea pronunțată netemeinică și nelegală.

Referitor la aspectul de

formă reținut de instanță, recurenta a susținut că, deși prin ordonanța nr.

189/II/6/2007 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și infirmarea soluției de

neîncepere a urmăririi penale, așa cum rezultă din plângerea persoanei

vătămate, aceasta a formulat alte critici decât cele soluționate prin ordonanța

nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2006.

Recurenta apreciază că numai

cu referire la aceste noi critici s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și

infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale ceea ce rezultă implicit

din conținutul ordonanței.

Se susține că instanța a

interpretat greșit ordonanța de infirmare.

În ceea ce privește aspectul

de fond, în acord cu ceilalți recurenți, se arată că nu se impune efectuarea de

confruntări în cauză.

Argumentând acest punct de

vedere, recurenta M.G.C. arată că infracțiunile reclamate sunt infracțiuni care

pot fi analizate mai mult în baza actelor din dosar și nu în baza percepțiilor

proprii ale persoanelor audiate.

Examinând cauza, atât din

punct de vedere al motivelor de recurs formulate, cât și sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că

recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru considerentele ce succed.

Prin Ordonanța nr.

189/II/2/2007 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, s-a dispus admiterea plângerii formulată de D.C.A. împotriva

soluției adoptate în dosarul nr. 51/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, redeschiderea urmăririi penale, precum și infirmarea soluției de

neîncepere a urmăririi penale, urmând ca procurorul de caz să efectueze

urmărirea penală în cauză, până la data de 1 mai 2007.

Reluarea urmăririi penale

este instituția cu ajutorul căreia se asigură desfășurarea procesului penal

prin reactivarea cursului urmăririi penale.

Redeschiderea urmăririi

penale este un caz de reluare a urmăririi penale prevăzută de art. 270 C. proc.

pen.

Reluarea urmăririi penale

prin redeschiderea acesteia presupune o prealabilă soluției de neurmărire.

Instituția redeschiderii îndeplinește o funcție preventivă față de încălcările

dispozițiilor legale în faza de urmărire penală.

Sub aspect general între

instituția redeschiderii urmăririi penale și infirmarea unor acte procesuale,

deși există multe asemănări, distincțiile rămân precumpănitoare.

Redeschiderea se referă la o

sferă mai restrânsă de acte procesuale (numai ordonanțele de neurmărire).

Din actele dosarului rezultă

că numai față de învinuiții M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și R.A.M., subcomisar de poliție la I.P.J. Dâmbovița, procurorul a

dispus prin rezoluțiile din 7 decembrie 2006 și 12 decembrie 2006 începerea

urmării penale față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în

serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

Este evident că prin Ordonanța

de infirmare a soluției nr. 51/P/2005 s-a dispus începerea urmăririi penale

față de două persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C.

pen. și nu față de toate cele nouă persoane împotriva cărora s-a plâns

petentul, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.

În consecință, față de

celelalte persoane, neîncepând urmărirea penală, organul de urmărire penală

putea întreprinde acte premergătoare până la limita necesităților impuse de

începerea urmăririi penale.

Neexistând acel minim de

date în baza cărora poate fi începută urmărirea penală în mod corect

procurorul, prin ordonanța din 17 decembrie 2007, a dispus, neînceperea

urmăririi penale, apreciind că în urma efectuării actelor premergătoare a

rezultat că faptele reclamate nu există.

În mod corect recurenții

susțin că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 87 C. proc. pen.,

pentru a fi efectuate confruntări.

O condiție esențială pentru

admiterea acestui mijloc de probă este contradicția evidentă între declarațiile

părților implicate.

În cauză, nu se regăsește

această situație, părțile audiate relatând aspecte diferite și împrejurări

diferite, nefiind contradicții asupra aceleiași situații de fapt.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admite

recursurile, casată sentința și, pe fond, respingerea plângerii formulată de

petent.

Conform art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de intimații M.G.C., R.A.M.,

A.R.M. și C.G. împotriva sentinței penale nr. 74 din 23 mai 2008 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și

rejudecând, respinge, ca nefondată, plângerea intimatului petent D.C.A.

împotriva ordonanței nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 septembrie 2008.