ÎCCJ, decizie (scj.ro #169561)

Încheiere prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale. Contestație. Competență

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

măsuri preventive

-

judecător de drepturi și libertăți

-

contestație

C. proc. pen.,

art. 204

Contestația împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive se soluționează, conform art. 204 alin. (1) C. proc. pen., de către judecătorii de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară în raport cu instanța în cadrul căreia funcționează judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea contestată. În cazul căii de atac a contestației împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, competența este exclusivă și aparține judecătorilor de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, indiferent dacă, după pronunțarea încheierii contestate, procurorul a sesizat prin rechizitoriu o altă instanță decât cea în cadrul căreia funcționează judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată pe calea contestației.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 155 din 8 aprilie 2020

Prin încheierea nr. 29/CC/U din 9 martie 2020 judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza art. 50 și art. 224 alin. (2) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației formulate de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Brașov a reținut că, prin încheierea nr. 28/UP din 4 martie 2020, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov a respins cererea formulată de inculpatul A., deținut în baza mandatului de arestare preventivă din 15 decembrie 2019 emis de Tribunalul Brașov, având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv.

S-a mai arătat că, la termenul din data de 9 martie 2020, Ministerul Public a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, pe considerentul că la data de 5 martie 2020 a fost emis rechizitoriul în cauză și sesizată instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Ploiești.

Analizând competența de soluționare a contestației pendinte, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Brașov a constatat că aceasta aparține Curții de Apel Ploiești, ca instanță superioară a instanței sesizate, având în vedere că Tribunalul Dâmbovița a demarat procedura camerei preliminare, potrivit art. 224 alin. (2) C. proc. pen. Acest text legal, deși are în vedere ipoteza propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, prevede soluția de principiu, că aceasta se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Fiind vorba de o competență alternativă, asemănătoare celei prevăzute în art. 41 C. proc. pen. (acest text stabilește ordinea de prioritate a normelor de competență), s-a constatat că locul săvârșirii infracțiunii are prioritate în raport cu celelalte criterii, acesta fiind motivul pentru care a fost sesizat Tribunalul Dâmbovița, ca instanță de fond. S-a menționat că sesizarea instanței de fond a avut loc după pronunțarea încheierii atacate ce face obiectul prezentei contestații.

S-a mai reținut că legea nu prevede o astfel de situație, dar, din interpretarea teleologică a normelor ce reglementează competența instanțelor, s-a constatat că după sesizarea instanței de fond, fiind stabilit termen pentru verificarea măsurilor preventive în cauză, aceasta este competentă să soluționeze toate cererile ce fac obiectul dosarului pendinte.

S-a concluzionat, astfel, că pentru soluționarea contestației competența aparține Curții de Apel Ploiești, ca instanță superioară în grad Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, s-a mai analizat problema dacă această cauză ar trebui soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți sau de judecătorul de cameră preliminară. Din această perspectivă, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Brașov a constatat că încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale) nu poate face obiectul unei căi de atac care să fie soluționată de judecătorul de cameră preliminară, având în vedere principiul separației funcțiilor judiciare.

Prin încheierea din data de 23 martie 2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă excepția de necompetență, invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 224 alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a contestației formulate de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov.

În baza art. 51 C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curte de Casație și Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Ploiești a arătat că la termenul din data de 23 martie 2020, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a invocat din oficiu excepția de necompetență cu privire la soluționarea prezentei contestații formulate împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov, în raport cu dispozițiile art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., care reglementează competența de soluționare a căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale.

Astfel, analizând în mod prioritar excepția invocată, curtea de apel, în complet de drepturi și libertăți pentru soluționarea contestațiilor, a reținut că, în ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac declarate împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, contrar opiniei instanței care și-a declinat inițial competența, norma legală aplicabilă este art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. și nu art. 224 alin. (2) din același cod, care reglementează competența judecătorului de drepturi și libertăți de soluționare a propunerii de arestare preventivă.

Or, potrivit textului legal aplicabil, respectiv art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., contestația formulată împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

S-a constatat, așadar, că în acest caz, al căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, competența este una exclusivă, și nu alternativă cum s-a apreciat de instanța sus-amintită, și aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară.

Așa fiind, reținând că judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Ploiești nu este competent să se pronunțe cu privire la o hotărâre pronunțată de un judecător de la o instanță care nu se află în raza sa de competență, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă excepția de necompetență, invocată din oficiu și, în temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 204 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației formulate de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov, iar în baza art. 51 C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Ploiești, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 51 C. proc. pen., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Brașov, pentru următoarele considerente:

La data de 5 martie 2020, inculpatul A., prin avocat ales, a declarat contestație împotriva încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov, prin care i-a fost respinsă cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Contestația inculpatului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, care și-a declinat competența de soluționare Curții de Apel Ploiești, ca instanță superioară celei sesizate cu rechizitoriu, având în vedere că la data de 5 martie 2020 (imediat după pronunțarea încheierii contestate) instanța sesizată cu rechizitoriul a fost Tribunalul Dâmbovița, care a demarat procedura de cameră preliminară.

Conform art. 3 alin. (5) C. proc. pen., asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor art. 203 alin. (3), (5) și (7) C. proc. pen., rezultă că, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile și contestațiile privitoare la măsurile preventive se soluționează de judecătorul de drepturi și libertăți, în cameră de consiliu, prin încheiere motivată.

Referitor la instanța competentă să soluționeze calea atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. pen. prevăd expres că împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, prin urmare, că, în cazul căii de atac declarate împotriva încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți prin care dispune asupra măsurilor preventive, competența este una exclusivă și aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate anterior și având în vedere actele și lucrările dosarului, respectiv cererea inculpatului din data de 5 martie 2020 prin care a declarat contestație împotriva încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a contestației întemeiată, în cazul de față, pe dispozițiile art. 204 C. proc. pen., aceasta revine instanței ierarhic superioare celei la care se află judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea contestată, respectiv, în speță, Curții de Apel Brașov.

Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia i s-a trimis dosarul.