ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către petenta A. împotriva Încheierii nr. 24/CCP din data de 17 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov, reținându-se, în esență, că motivul invocat de petentă nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, la 29 noiembrie 2019, a formulat apel petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei și precizând că va dezvolta motivele după comunicarea hotărârii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 13 februarie 2020.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, aceasta fiind promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul formulat de petenta A., prin prisma excepției invocate de parchet și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de numita A. împotriva Încheierii nr. 24/CCP din data de 17 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov, prin care, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanței nr. x/P/2019 din 23 aprilie 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, încheiere definitivă în raport cu dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen.. Așadar, dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 426 - 432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare, cu trimitere la art. 341 C. proc. pen.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește întemeiată contestația în anulare, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum și că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentințele nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește decizia pronunțată în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, cum este cazul în speță, care, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării acesteia și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiții, raportat la prevederile legale anterior menționate și la aspectele statuate prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că numita A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive [încheiere definitivă, prin care s-a soluționat contestația în anulare îndreptată împotriva unei alte încheieri definitive dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.], învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva Încheierii nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, o va obliga la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva Încheierii nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelanta petentă A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV