ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5085/2018

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 21.10.2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. - SUCURSALA Bucur Obor au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor 4.3, 5.1, lit. a), 5.2 din contractul de credit și de garanție nr. x din 29.01.2008, privind acordarea unei facilitați de credit, încheiat între reclamanți și pârât, ca fiind clauze abuzive, cu consecința înlăturării acestora din contract, sa se constate nulitatea absoluta a clauzei art. 2, pct. 5.1, lit. d) din Actul adițional nr. x din 24.01.2011 la contractul de credit si de garanție amintit anterior, a clauzei art. 2, pct. 5.1, lit. din) Actul adițional nr. x din 24.01.2012, a clauzei art. 1, pct. 5.1, lit. d) din Actul adițional x din 18.012013, a clauzei de la art. 1, pct. 5.1, lit. d) din Actul adițional nr. x din 17.01.2014, cu consecința înlăturării acestora din contract, obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor plătite cu titlu de comision de acordare in cuantum de 176.400 euro si comision pentru serviciu suplimentar, introdus prin actele adiționale la contractul de credit Încheiat, la cursul BNR de la data plații, precum si la plata dobânzii legale aferente acestui debit de la data introducerii acțiunii si până la data plații efective, obligarea piritelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 193/2000, art. 1341 și următoarele C. civ., art. 1635 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4244 din 11 iulie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., C. - SUCURSALA MOSILOR și au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 6.740,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1486/A din 10 octombrie 2017 a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4244 din 11 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă reclamanții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind încălcate normele de drept cu privire la calitatea de consumator a recurenților (Legea nr. 193/2000), exprimând un punct de vedere subiectiv fără un fundament corect creat din analizarea probatoriului administrat.

Recurenții-reclamanți consideră că deși se face trimitere la probele administrate în cauză, la precizările depuse de reclamanți cu privire la clarificarea cadrului procesual, la înscrisurile depuse de aceștia, la răspunsurile la interogatoriu care lămuresc modalitatea de folosire a sumelor de bani împrumutate, instanța de apel nu se consideră pe deplin convinsă de aceste probe și le interpretează în favoarea unității bancare intimate, canalizând expunerea pe calitatea de consumator a persoanelor fizice reclamante, fără a da importanță probatoriului administrat.

Recurenții-reclamanți susțin că scopul pentru care a fost perfectat contractul de împrumut și destinația creditului a fost "pentru nevoi personale" și a fost cunoscut anterior încheierii contractului când părțile reclamante au completat cererea individuală de acordare a creditului pentru nevoi personale și nu este menționată o altă destinație, astfel încât apărările invocate de intimată, însușite de instanța de apel, depășesc cadrul procesual generat de clauzele contractului.

În opinia recurenților beneficiul Legii nr. 193/2000 și al O.G. nr. 50/2010 este acordat numai consumatorului. Or, creditul a fost acordat reclamanților nu pentru vreo activitate profesională sau comercială, ci pentru nevoi personale nenominalizate, banca nefiind interesată de clarificarea destinației exacte a banilor oferiți cu titlu de împrumut.

Recurenții-reclamanți susțin că sumele de bani oferite de unitatea bancară nu au fost folosite în desfășurarea activității economice a societății D. S.R.L., iar prin depunerea unui certificat de informare emis de ORC de pe lângă Tribunalul București nu se face dovada decât a existenței unei societăți comerciale în care reclamanții au calitatea de asociați, dar a cărei activitate sau încasări, profit nu au fost avute în vedere la data contractării contractului.

După o prezentare a stării societății S.C. D. S.R.L., a venitului reclamantei E., a valorii locuinței ce a constituit garanția reală imobiliară, aspecte care au stat la baza acordării creditului, recurenții reclamanți au prezentat situația de fapt a construirii imobilului susținând că despre vânzarea acestui imobil sau închiriere s-a discutat cu reprezentanții băncii abia în momentul în care s-a împlinit termenul de scadență a împrumutului, iar cu acordul pârâtei s-a încercat acoperirea creditului rămas restant prin vânzarea acestui imobil și nu în scop economic.

Recurenții-reclamanți consideră că instanța de apel nu interpretează corect actele depuse și le distorsionează valoarea. În primul rând, nu consideră că contractul de asociere în participațiune încheiat cu numitul F. nu face dovada contribuției financiare exclusive a unei alte persoane la construcția imobilului din fața casei recurenților, pentru că nu are dată certă, însă nu există nicio stipulație legală care să prevadă această condiție pentru valabilitatea unui asemenea tip de contract.

În al doilea rând, susțin recurenții-reclamanți, considerentele deciziei atacate cuprind supoziții și aspecte contradictorii, instanța de apel nefiind convinsă că imobilul în care s-ar fi investit banii din credit era sau nu construit la momentul creditării.

Pentru aceste motive recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și admiterea acțiunii cu toate capetele de cerere formulate.

Intimatele - pârâte C. - Sucursala Bucur Obor și C. au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., solicitând în principal anularea recursului întrucât motivele de casare nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recursul este nul, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 9 mai 2018, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

La termenul din data de 21 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția nulității recursului, soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menționat în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații care vizează netemeinicia deciziei din apel.

Prin criticile invocate în cererea de recurs recurenții-reclamanți, și-au exprimat nemulțumirea privind modul de stabilire a situației de fapt prin raportare la probele administrate, respectiv înscrisurile depuse de reclamanți, răspunsul la interogatoriu și interpretarea destinației sumei obținute prin contractul de credit, or dezvoltarea acestora nu permite încadrarea și analizarea din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de lege, motiv pentru care nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

Totodată, se constată că principala nemulțumire a recurenților - reclamanți privește stabilirea lipsei calității de consumatori a reclamanților și modul în care s-a apreciat că banii proveniți din contractul de credit au fost folosiți pentru dezvoltarea unei afaceri comerciale, însă din sinteza acestor nemulțumiri, prezentate fără o acuratețe juridică, recurenții-reclamanți nu au arătat în ce constă greșeala instanței de apel din perspectiva motivelor de recurs invocate.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, recurenții-reclamanți ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă în hotărârea recurată există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, sau dacă au existat motive străine de natura cauzei în sensul că instanța s-a îndepărtat de la obiectul cererii de chemare în judecată, ori dacă au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, însă recurenții - reclamanți nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând situația de fapt prin raportare la interpretarea probatoriului administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În consecință, se constată că recurenții-reclamanți s-au îndepărtat de la cerințele motivelor de recurs invocate, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2018.