ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4122/2018

HOTĂRÂRE

05.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4122/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanta OMV A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei totale de 78.246 RON reprezentând dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente mai multor decizii de regularizare emise de Biroul Vamal de Interior Prahova, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că între părți a fost încheiat Contractul de achiziție nr. x/08.11.2010, prin care pârâta s-a obligat să îndeplinească o serie de obligații specifice activității pe care o desfășura, în principal acestea referindu-se la formalități vamale.

În baza contractului, în vederea operațiunilor de vămuire a mărfurilor importate de aceasta, a depus, prin intermediul pârâtei, în mod electronic, la data de 19.09.2011 și 28.09.2011, declarații vamale invocând scutirea totală de drepturi de import conform art. 573 din cadrul Regulamentului Comisiei nr. 2454/1993. Aceste documente au fost întocmite și completate eronat de către pârâtă, fapt ce a condus la schimbarea în totalitate a regimului vamal corect care ar fi trebuit să fie aplicat bunurilor importate, ceea ce a condus la calcularea unor dobânzi și penalități în cuantum total de 78.246 RON.

În drept, reclamanta a invocat art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1068, art. 1069 și art. 1073 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 805 din 13 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând că în speță debitoarea își are sediul în com. Bărcănești și că părțile au prevăzut că executarea se va face în zona municipiului Ploiești, precum și faptul că reclamanta nu a dovedit incidența unui caz de competență alternativă, conform art. 113 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4677 din 30 mai 3017, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictul negativ de competență.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că prin art. 26 din Condițiile Generale de Achiziție ale Grupului A. la Comanda nr. x, părțile au stipulat o clauză atributivă de competență prin care au stabilit că în cazul în care nu vor ajunge la o soluționare amiabilă într-o perioadă de timp rezonabilă, litigiul va fi deferit instanței judecătorești competente (ratione materiae) din București.

Raportat la cele reținute, Judecătoria Ploiești a constatat că în cauză competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sector 1 București având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și sediul reclamantei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ. iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În speță, prin contractul încheiat între părți, la art. 26 din Condițiile Generale de Achiziție ale Grupului A. la Comanda nr. x părțile au stipulat o clauză atributivă de competență prin care au convenit ca în cazul în care nu vor ajunge la o soluționare amiabilă într-o perioadă de timp rezonabilă, litigiul va fi deferit instanței judecătorești competente (ratione materiae) din București, clauză ce derogă de la dreptul comun și conferă posibilitatea reclamantei să se adreseze Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel cum a și procedat de altfel.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.