ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2018

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 18 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L, să se dispună emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somația privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.054,01 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x, seria x din 17 noiembrie 2016, conform comenzii de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016.

În drept, reclamanta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1013 și următoarele din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 19 septembrie 2017, Judecătoria Timișoara a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 9155/2017 din 19 septembrie 2017, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei "Ilfov".

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele considerente:

Decretul nr. 451 din 20 noiembrie 1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) este aplicabil în cauză, dat fiind că pretențiile reclamantei derivă dintr-un contract de transport internațional de mărfuri.

După evocarea conținutului art. 31 din decretul anterior menționat, instanța a reținut că acest articol reglementează norme speciale de competență care derogă de la dreptul comun în ceea ce privește instanța pe care reclamanta o poate sesiza.

Având în vedere că prin comanda de transport nr. 274/11.11.2016, părțile au desemnat, de comun acord, instanța competentă să judece litigiul izvorât din contractul de transport internațional de mărfuri pe care se întemeiază reclamanta, respectiv Judecătoria "Ilfov", instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 31 pct. 1 din Decretul nr. 451/1972, conform cărora reclamanta trebuia să sesizeze instanța desemnată de comun acord de către părți prin comanda de transport.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 31 pct. 1 din Decretul nr. 451/1972, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei "Ilfov".

Prin încheierea din 2 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 9155/2017 din 19 septembrie 2017, în sensul că mențiunea "Judecătoria Ilfov" a fost înlocuită cu mențiunea "Judecătoria Buftea".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 9 octombrie 2017, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 29 noiembrie 2017, Judecătoria Buftea a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 7495/2017 din 29 noiembrie 2017, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Buftea a reținut următoarele considerente:

Evocând dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că, în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Judecătoria Buftea a constatat că pârâta nu a invocat excepția de necompetență relativă, intervenind astfel o prorogare legală de competență, necompetența teritorială fiind invocată din oficiu de către Judecătoria Timișoara.

Câtă vreme pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, fiind vorba de reguli guvernate de norme cu caracter de ordine privată puse la dispoziția pârâtei, a intervenit prorogarea legală de competență, astfel încât Judecătoria Timișoara este competentă teritorial să soluționeze pretentul litigiu.

Pentru aceste motive, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 decembrie 2017.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buftea și Judecătoria Timișoara - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Art. 1016 C. proc. civ. prevede că ordonanța de plată se introduce la instanța competență pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părților ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot dispune, să aleagă o altă instanță decât aceea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul, rezultă că printr-o clauză atributivă de competență se poate deroga doar de la competența teritorială relativă.

Or, competența teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptățită să invoce încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) din același act normativ prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Întrucât textul de lege anterior menționat stabilește că numai pârâtul poate invoca necompetența de ordine privată, utilizând argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultă că instanța de judecată nu o poate invoca din oficiu.

Pornind de la aceste considerații cu caracter principial, instanța supremă constată că reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, pe calea ordonanței de plată, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L la plata sumei de 7.054,01 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x, seria x din 17 noiembrie 2016, conform comenzii de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016.

În cuprinsul condițiilor generale din comanda de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016, părțile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluționate de Judecătoria "Ilfov".

Chiar dacă reclamanta nu a sesizat instanța aleasă de părți, instanța supremă constată că pârâta S.C. B. S.R.L nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale relative a Judecătoriei Timișoara.

Or, neinvocarea de către pârâtă a necompetenței de ordine privată în condițiile impuse de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. atrage decăderea acesteia din dreptul de a o mai invoca, cu consecința că instanța sesizată de către reclamantă rămâne învestită cu judecarea cauzei chiar dacă este necompetentă teritorial.

Ca atare, instanța supremă constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale relative de către Judecătoria Timișoara s-a făcut cu încălcarea textului de lege anterior evocat, întrucât dreptul de a contesta competența instanței sesizate aparținea exclusiv pârâtei.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din același act normativ, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.