ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4494/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 30 iulie 2006 pronunțată în dosarul nr. 247/193/2006 Judecătoria Botoșani a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înaintarea cauzei având ca obiect soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul D.R., în contradictoriu cu intimații SC R.B. SA Tg. Mureș, SC R.B. SA Tg.Mureș, sucursala Iași, adjudecătorul T.S.A. și debitoarea SC S.E. Botoșani, filiala Tecuci, instanței de contencios administrativ competentă pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2628/1999 privind aprobarea Statutului Corpului Executorilor Bancari invocată de contestator.

În motivarea excepției contestatorul a arătat, în esență, că ordinul a cărui nelegalitate se solicită a se constata încalcă mai multe texte din Constituție în sensul că prin delegare legislativă nelegală [deoarece regimul juridic al proprietății se poate dispune numai prin lege organică, art. 73 alin. (3)] către Ministerul Justiției a fost încălcat principiul separației puterilor în stat permițând Ministerului Justiției, reprezentant al puterii executive, să se erijeze în legiuitor al raporturilor juridice decurgând din executarea silită, conferind în mod ilegal forța autorității publice actelor emise de executorul bancar care nu este funcționar public, ci simplu salariat al societății private creditoare.

Așadar această delegare legislativă este o derogare a atribuțiilor puterii legislative în favoarea celei executive, care înlătură principiul echilibrului puterilor în stat, în condițiile în care prin art. 115 din Constituție însăși Guvernului îi este interzisă emiterea de ordonanțe în domeniul legilor organice, cu atât mai mult unui ministru. A mai arătat că există în cuprinsul ordinului suspiciuni legate de imparțialitatea executorului bancar relative la apartenența acestuia la structurile organizației creditoare ceea ce ridică la rang de nou-principiu imparțialitatea acestuia. De asemenea cadrul legislativ în care își desfășoară activitatea executorul bancar este ambiguu incert, cu trimitere la activitățile executorului judecătoresc căruia i se substituie, în condițiile în care art. 88 din Legea bancară a fost abrogat, iar Statutul Corpului executorilor bancari este ilegal.

Actul executorului bancar a mai arătat reclamantul nu este un act de autoritate publică, ci doar de autoritate privată, întrucât el nu prestează un serviciu public ci unul privat și strict în folosul băncii la care este angajat ca salariat. In ședința publică din 19 iunie 2007 Ministerul Justiției a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu data emiterii ordinului contestat anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1836 din 26 iunie 2007 a respins excepția inadmisibilității acțiunii. A respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul D.R.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la admisibilitatea excepției a considerat că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ poate fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ indiferent de momentul adoptării acestuia. Pe fond, a reținut că Ordinul nr. 2628/1998 este legal în raport cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 90/2001 în varianta în vigoare la momentul adoptării hotărârii. Pe de altă parte dispozițiile art. 88 din Legea nr. 58/1998 (lege organică) confereau Ministerului Justiției competența de a aproba prin ordin Statutul corpului executorilor bancari, neexistând nici o substituire a puterii executive în sfera legislativă, ci doar o delegare a atribuției de legiferare stabilită prin lege organică, conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R. criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut în esență următoarele: - prima instanță a motivat superficial hotărârea ceea ce în fapt echivalează cu o nemotivare; - în cadrul controlului de legalitate instanța trebuia să verifice conformitatea actului administrativ cu toate actele juridice cu forță superioară, respectiv Constituția, legile și ordonanțele de urgență.

Orice altă interpretare, a susținut reclamantul, ar sustrage hotărârile de guvern și ordinele miniștrilor de la verificarea legalității față de cea mai importantă lege a țării, Constituția, ceea ce evident nu este corect; -legea bancară prevede că doar se poate înființa Corpul Executorilor Bancari, Statutul fiind aprobat prin Ordin al ministrului justiției, nu face referire însă la competențele materiale sau teritoriale de executare; -instanța de fond nu a cenzurat abuzul de putere al unei organizații profesionale, care profitând de o prevedere intenționat neclară și permisivă și a organizat sub un deplin control o activitate proprie de recuperare a creanțelor. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin Ordinul nr. 2628 din 8 noiembrie 1999 al ministrului de justiție atacat cu excepția de nelegalitate în prezenta cauză s-a aprobat Statutul Corpului Executorilor Bancari.

El a fost emis în temeiul H.G. nr. 65/1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și pentru executarea dispozițiilor art. 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 58/1998 devenit art. 173 alin. (2) și (3) ca urmare a republicării legii. Potrivit acestor dispoziții separat de cadrul asociației profesionale, băncile vor putea să-și organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparținând băncilor. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiției. Se constată din enunțul acestui articol că Ministrului Justiției i s-a conferit competența de a aproba prin ordin Statutul Corpului Executorilor Bancari, statut ce presupune reglementarea organizării activității, competența executorilor bancari, drepturile, îndatoririle, răspunderea acestora, noțiuni proprii și intrinseci oricărui act normativ cu rang de statut.

Împrejurarea că prin statut se reglementează inclusiv atribuțiile executorilor este nu numai specific oricărui statut de organizare profesională ci derivă și din dispozițiile art. 88 (devenit art. 173) din Legea nr. 58/1998 care fac trimitere la activitatea executorilor. In consecință nu există o substituire a puterii executive în sfera legislativă ci doar o delegare a atribuției de legiferare stabilită prin lege organică, conformă dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Acest text de lege a fost declarat constituțional prin deciziile Curții Constituționale nr. 267/2003; 662/2005 și decizia nr. 1/2006 la sesizarea reclamantului din acest dosar. Recurentul critică hotărârea instanței de fond în sensul că nu a cenzurat abuzul de putere al unei organizații profesionale.

In fapt acțiunea de față vizează legalitatea unui act administrativ în raport cu o lege organică iar nu acte de executare abuzive pentru care reclamantul ar fi putut avea deschisă o altă cale, respectiv contestația la executare. Critica vizând lipsa de obiectivitate sau independență a executorilor bancari este neîntemeiată având în vedere că prin statut se impune executorilor bancari, ca și executorilor judecătorești, obligația de a-și executa atribuțiile cu respectarea Codului de procedură civilă și a celorlalte reglementări în materie. Actele de executare îndeplinite de executorii bancari sunt supuse, ca și actele executorilor judecătorești, acelorași căi de atac prevăzute de lege, debitorii fiind apărați astfel împotriva eventualelor abuzuri care ar decurge din poziția executorilor bancari subordonați unității creditoare.

In ceea ce privește încălcarea principiului separației puterilor prin aprobarea de către un reprezentant al executivului a Statutului Corpului Executorilor Bancari se reține că executarea titlurilor executorii nu reprezintă un act de înfăptuire a justiției, în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție. Nici executorii bancari și nici executorii judecătorești nu fac parte din putea judecătorească pentru a se putea vorbi despre o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor. Celelalte critici au vizat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 173 din Legea nr. 58/1998 invocată de reclamant, urmare căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 11/2006 prin respingerea excepției.

Având în vedere că motivele de recurs formulate de reclamant nu se verifică, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R. împotriva sentinței civile nr. 1836 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2007.