ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2018

HOTĂRÂRE
27.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul Tribunalului Brașov, revizuentul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr Brașov a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1642 din 23.02.2018, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. x/2017, schimbarea în tot a acesteia și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de propcedură civilă, susținându-se că sentința atacată este potrivnică sentinței pronunțate în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 590 din 14.04.2017 a Tribunalului Brașov, situația în care operează prevederile art. 510 alin. (2) din același cod care prevede că "În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre".

Prin sentința civilă nr. 125/S din 05 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În această situație cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

În speță, prima hotărâre este cea dată de Tribunalul Brașov în soluționarea apelului, cum s-a arătat mai sus, autoritatea de lucru judecat privind atât dispozitivul cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 al 2 din C. proc. civ.

Astfel, instanța mai mare în grad celei care a pronunțat prima hotărâre este Curtea de Apel Brașov, excepția necompetenței materiale fiind admisă cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1642 din 23.02.2018, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. x/2017, în favoarea Curții de Apel Brașov în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. (2), art. 132 și art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

Curtea de Apel Brașov, investită cu soluționarea cererii de revizuire, a invocat, din oficiu excepția de necompetență materială în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

În raport de temeiul de drept al cererii de revizuire și față de argumentele revizuentei expuse în motivarea cererii de revizuire, Curtea a observat că intenția revizuentei a fost clar exprimată încă de la momentul formulării revizuirii, respectiv a susținut că sentința civilă nr. 1642/23.02.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov trebuie retractată pentru că încalcă ceea ce o instanța anterioară, respectiv Judecătoria Brașov a stabilit referitor la calitatea de creditor al revizuentei a intimatului A., prin încheierea din 02.03.2016 pronunțată în dosar civil nr. x/2015 Acesta încheiere a devenit definitivă prin soluția pronunțată de Tribunalul Brașov în cadrul apelului INCDCSZ, respectiv prin decizia civilă nr. 590/14.04.2017 pronunțată în dosar civil nr. x/2015, prin care fost schimbată în parte încheierea atacată, doar cu privire la cheltuielile de executare, păstrând restul dispozițiilor încheierii.

Tribunalul Brașov, sesizat inițial cu soluționarea acestei cereri de revizuire, a invocat excepția necompetentei materiale raportându-se la decizia civila nr. 590/14.04.2017 a Tribunalului Brașov pe care a considerat-o " prima hotărâre" în accepțiunea dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., deși, prin notele scrise din 04.05.2018, revizuenta a precizat că prima hotărâre fată de care se consideră contradictorie sentința 1642/23.02.2018 a Judecătoriei Brașov care este suspusă revizuirii, este încheierea din 02.03.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov, deoarece acesta conține dezlegări cu privire la calitatea intimatului A., despre care revizuenta susține că au fost ignorate de a doua sentință, supusă revizuirii.

Tribunalul, în mod greșit înlătură mențiunile din această notă de ședință cu explicația din încheierea de la termenul din 05.06.2018, respectiv că nota de ședință nu reprezintă o precizare a cererii de revizuire, cu toate că revizuenta a formulat această notă de ședință fată de excepția necompetentei materiale invocată din oficiu de tribunal. Așadar, nota de ședință reprezintă actul procedural al revizuentei prin care își exprima punctul de vedere față de excepția invocată și nu poate fi înlăturat.

Faptul că aspectul semnalat de revizuentă, care constituie și motivul cererii de revizuire respectiv încălcarea dezlegărilor date de o instanță anterioară cu privire la calitatea de creditor a numitului A., este conținut doar de considerentele încheierii din 02.03.2016, nu și de dispozitivul acesteia, constituie un aspect ce poate fi verificat în cadrul soluționării cererii de revizuire, fiind un aspect ce ține de admisibilitatea acesteia și nu odată cu stabilirea competentei materiale a instanței care va soluționa prezenta cerere de revizuire.

Așadar, obiectul cererii de revizuire îl constituie sentința civilă nr. 1642/23.02.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar civil nr. x/2017, definitivă, considerată de revizuentă contrară hotărârii pronunțate de Judecătoria Brașov în 02.03.2016 în dosar civil nr. x/2015, definitivă și acesta prin decizia 590/14.04.2017 a Tribunalului Brașov.

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul cererii de revizuire întemeiata pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire împotriva sentinței civile 1642/23.02.2018 a Judecătoriei Brașov, se îndreaptă la instanța mai mare în grad fată de instanța care a dat prima hotărâre, respectiv încheierea din 02.03.2016 a Judecătoriei Brașov, iar această instanță este Tribunalul Brașov.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă prin decizia civilă nr. 1084/Ap/2018 din 28 iunie 2018 a admis excepția necompetentei materiale considerând Tribunalul Brașov, competent material să soluționeze prezenta cerere de revizuire.

În temeiul art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul de competentă și în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a trimis cauza instanței imediat superioare, moment până la care va fi suspendată judecată cauzei, potrivit art. 134 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac.

Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ. este competenta să soluționeze cererea de revizuire instanța care a pronunțat hotărârea atacată (regula generală). De la aceasta regula, legiuitorul stabileste doua exceptii.

Prima se referă la ipoteza în care motivul pentru care s-a solicitat revizuirea îl constituie existenta hotărârilor definitive potrivnice, ce încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi pronunțate (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), competenta revine instantei mai mare în grad fata de aceea care a dat prima hotarare.

Din dezvoltarea motivelor formulate în memoriul depus la dosar rezultă că revizuentul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1642 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. x/2017 schimbarea acesteia și respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii s-a arătat că acestă sentință este potrivnică sentinței pronunțate în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 590 din 14 aprilie 2017 a Tribunalului Brașov.

Prin notele scrise din 04 mai 2018 revizuentul a precizat că prima hotărâre față de care se consideră contradictorie sentința civilă nr. 1642/2018 este încheierea din 02 martie 2016 a Judecătoriei Brașov, deoarece acestea conține dezlegări cu privire la calitatea intimatului A., despre care revizuentul susține că au fost ignorate de a doua sentință, spusă revizuirii,

Înalta Curte constată că aceste note de ședință, prin care au fost menționate hotărârile pretins potrivnice nu poate susține argumentul adus de Tribunalul Brașov, potrivit căruia nu reprezintă o precizare a cererii, de natură a atrage competența instanței.

Această manifestare expresă a hotărârilor pretins a fi potrivnice infirmă argumentul adus de Tribunalul Brașov în motivarea hotărârii de declinare, referitor la faptul că prima hotărâre este cea dată de Tribunalul Brașov, întrucât încheierea din data de 02.03.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 590 din 14 aprilie 2017 a Tribunalului Brașov, autoritatea de lucru judecat fiind invocată prin prisma dispozitivului și considerentelor pe care se sprijină încheierea primei instanțe, aspect rămas nemodificat în calea de atac.

Fiind vorba despre două hotărâri pronunțate de instanțe de grade diferite, competența materială revine Tribunalului Brașov, ca instanță mai mare în grad față de Judecătoria Brașov, care a pronunțat prima hotărâre, respectiv încheierea din 02 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 510 alin. (2) teza I raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-03
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 157/2019
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la 27 martie 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat r
ÎCCJ 2019-03-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă, la 30 martie 2015, sub Dosar nr. x/2015, reclamantul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru C
ÎCCJ 2022-02-24
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 383/2022
2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva deciziei nr. 176R din 12 aprilie 2018. Această ultimă decizie a făcut obiect al unei alte contestații în anulare, înregistrate
ÎCCJ 2018-03-28
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 835/2019
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1134 din data de 28 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. ș
ÎCCJ
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3047/2018
este Curtea de Apel Brașov, iar în condițiile casării hotărârii acestei instanțe, pentru administrarea de probe noi (această indicație fiind dată în considerentele deciziei de casare), precum și ale anulării sentinței instanței de fond, pre
Sursă