ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2446/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și S.C. E. S.A., solicitând să se declare inopozabile reclamantei, cu efect retroactiv, de la data semnării, următoarele contracte: Contractul de fiducie autentificat sub nr. x/30.01.2017 de BNP F., încheiat între B. și C. Cabinet de Avocat, contractele de credit nr. x/06.04.2017 și nr. y/26.04.2017, încheiate între B., D. și S.C. E. S.A., contractele de ipotecă autentificate sub nr. x/06.04.2017 și y/26.04.2017 de notarul public G. și încheiate între B. și S.C. E. S.A..

Prin sentința civilă nr. 4403 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII H., în contradictoriu cu pârâții B., C. - Cabinet de Avocat, D. și S.C. E. S.A..

S-a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a contractelor de credit nr. x/06.04.2017 și nr. y/26.04.2017 încheiate între numita D. și pârâtele B. și S.C. E. S.A., precum și contractele de ipotecă autentificate sub nr. x/06.04.2017 si y/26.04.2017 de notarul public G., încheiate între pârâtele B. și S.C. E. S.A..

S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea inopozabilității contractului de fiducie, ca neîntemeiat.

Această decizie a fost atacată de către reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII H. și de către pârâta S.C. E. S.A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 aprilie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în primă instanță.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererilor formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII H. și de pârâta S.C. E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4403 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca primă instanță - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării sentinței atacate de către Tribunalul București, competența de soluționare a cererilor aparține Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a cererilor formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII H. și de pârâta S.C. E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4403 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.