Drozdovs împotriva Poloniei

CAUZA DE CAUZĂ A CAUZULUI DE DROZDOVS c. POLONIA (Documentul nr. 35367/05) HOTĂRÂREA Strasburg 22 iulie 2008 FINAL 22/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Drozdovs c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de Cameră compusă din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi , judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 1 iulie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35367/05) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național leton, dl Igors Drozdovs („reclamantul”), la 14 septembrie 2005. Guvernul polonez a fost reprezentat de agentul lor, dl. Wołāsiewicz, Ministerul Afacerilor Externe.

Reclamantul a susținut, în special, că detenția sa preliminară a depășit un „tempo rațional” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție La 16 ianuarie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata detenției anterioare a reclamantului către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1965 și este deținut în prezent în Gdańsk, Polonia. La 28 mai 2001, reclamantul a fost arestat de poliție în timp ce trecea granița Letonia-Polonez. La 29 mai 2001 a fost interogat de poliție. La 30 mai 2001, reclamantul a fost auzit de un procuror și a fost acuzat de jaf comis în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată.

La 30 mai 2001, Curtea de district Gdańsk a hotărât să pună reclamantul în detenție preliminară având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis jafuri armate ca membru al unei bande criminale organizate. La 17 august 2001, Curtea Regională Gdańsk a prelungit detenția reclamantului, în plus față de motivele inițial date, cu privire la riscul ca reclamantul să interfereze în cursul procedurii, deoarece liderul bandei organizate nu a fost încă arestat. La 13 noiembrie și 18 decembrie 2001, detenția reclamantului a fost prelungită de aceeași instanță, pe baza deciziei sale asupra riscului ca o sentință severă să fie impusă, ceea ce a făcut probabil ca reclamantul să interfereze în cursul procedurii.

În plus, instanța se bazează pe complexitatea cauzei, în ceea ce privește crima organizată. 10. ulterior, detenția preliminară a reclamantului a fost extinsă, printre altele, la 21 martie 2002 și 19 martie 2003. Curtea regională a reiterat motivele inițiale de detenție și a susținut că a fost necesară menținerea reclamantului în custodie pentru asigurarea probelor. În această ultimă decizie, instanța a considerat că, deși investigația a fost lungă, aceaceasta a fost justificată de complexitatea cauzei. 11. După aceea, pe măsură ce durata deținutului reclamantului a ajuns la termenul legal de doi ani prevăzut la art. 263 § 3 din Codul de Procedință Penală ( Kodeks postępowania karnego), Curtea regională a solicitat Curtea de Apel din Gdańsk ( Sād Apelacyjny ) cerând ca detenția reclamantului să fie prelungită dincolo de acest termen.

La 19 martie, 27 martie Iunie și 17 decembrie 2003 Curtea de Apel din Gdańsk a permis cererea și a prelungit detenția anterioară la judecată. Curtea de Apel și-a bazat deciziile pe suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiuni grave și pe riscul că ar putea interfera cu cursul justiției. În plus, Curtea a considerat că complexitatea cazului constituie o circumstanță extraordinară care justifică continuarea sa detenție. Curtea a menționat, de asemenea, faptul că reclamantul nu are un loc permanent de reședință în Polonia. 12. Între timp, la 16 iunie 2003, reclamantul și 14 alți co-acuzați au fost acuzați în fața Curții Regionale de Gdańsk. 13. În 2004, detenția reclamantului a fost prelungită prin hotărârile Curții de Apel din Gdansk din 16 iunie și 28 decembrie.

Curtea a reiterat motivele date anterior. 14. La 14 iunie și 22 noiembrie 2005, detenția reclamantului a fost prelungită în continuare. Curtea a observat că perioada de detenție a fost excesivă având în vedere complexitatea cauzei și necesitatea de a asigura buna conducere a etapelor finale ale procesului. 15. La 22 februarie 2006, detenția reclamantului a fost extinsă și numeroasele cereri de eliberare și apeluri împotriva deciziilor de prelungire a detenției a fost înutilă. 16. În timpul întregului proces, reclamantul a formulat numeroase cereri de eliberare și a apelat, de asemenea, fără succes, împotriva deciziilor de prelungire a detenției. 17. La 30 mai 2006, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat hotărâre.

Curtea a condamnat reclamantul și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. Se pare că reclamantul a solicitat ca hotărârea motivată să fie judecată în vederea depunerii unui recurs. 18. Se pare că procedura este în așteptare în fața Curții de Apel. Reclamantul rămâne în detenție. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRATICĂ 19. Legea și practicile interne relevante referitoare la impunerea deținerii prealabile ( arsetowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02, §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 5 § 3 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul se plânge că durata detenției sale înainte de judecată a fost excesivă.

El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are dreptul... la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 21. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 22. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 23. Detenția reclamantului a început la 28 mai 2001, atunci când a fost arestat pe suspect că a comis jafuri care acționează într-o bandă criminală organizată.

La 30 mai 2006, Curtea Regională Gdańsk l-a condamnat ca fiind acuzat. În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare este de cinci ani și două zile. Reclamantul a susținut, în general, că a fost ținut în închisoare în timpul procesului pentru o perioadă de timp nejustificată. 25. Guvernul a considerat că detenția anterioară a reclamantului îndeplinește cerințele de la art. 5 § 3. Aceste motive au fost, în special, gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, care a fost acuzat de a fi afiliat la o bandă criminală organizată, subliniind în continuare complexitatea cazului, care a implicat nouăzeci de acuzații, împotriva cărora au fost depuse nouăzeci de acuzații. Guvernul a susținut că autoritățile naționale au demonstrat diligența debitoare, astfel cum este necesar în cazurile împotriva persoanelor deținute și că durata deținerii reclamantului este atribuibilă complexității excepționale a cauzei.

Evaluarea (a) Principiile generale 26 ale Curții. Curtea reiterează că principiile generale privind dreptul „la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie”, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost stabilite în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq , ECHR 2000 XI și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 27. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe trei motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii și (3) complexitatea neobișnuită a procedurii.

Autoritățile au evaluat că riscul ca reclamantul să împiedice evoluția corectă a procedurii; totuși, nu se referă la motive specifice pentru a justifica opinia lor.28, reclamantul a fost acuzat de mai multe conturi de jaf armat comis în calitate de membru al unui grup criminal organizat (a se vedea punctul 7 mai sus). În opinia Curții, este necesar să se ia în considerare faptul că cazul în cauză se referă la un astfel de grup penal în evaluarea conformității cu art. 5 § 3 (a se vedea Bāk c. Polonia , nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 29. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave justifică reținerea inițială. De asemenea, necesitatea de a obține un volum mare de probe și de a determina gradul presupusului de responsabilitate a fiecărui acuzat împotriva căruia au fost depuse numeroase acuzații de infracțiuni grave a constituit motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului.

30. Într-adevăr, în cazuri precum cele actuale referitoare la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să poată avea presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura, adesea, prin natura lucrurilor, este ridicat. Cu toate acestea, în acest sens, Curtea constată că nu se pare că reclamantul a încercat să intimideze martorii în timpul procedurii sau a încercat să întârzie sau să perturbe procesul. 31. În plus, în conformitate cu autoritățile, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedura.

Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, în timp ce severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de abscindere sau de recidivă, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de unul singur perioade lungi de detenție preventivă (a se vedea Michta c. Polonia, nr. 13425/02, §§§ 49, 4 mai 2006). 32. Deși toate factorele de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, acestea nu au dat instanțelor interne putere nelimitate de a prelungi măsura. 33. Curtea constată, de asemenea, că nu există nici o indicație specifică că autoritățile, în orice moment în timpul detenției anterioare a reclamantului, au considerat posibilitatea de a-i impune alte măsuri preventive – cum ar fi cauțiunea sau supravegherea poliției – preconizată în mod expres de legea poloneză pentru a asigura conduita corectă a procedurii penale.

În acest context, Curtea ar sublinia faptul că în temeiul articolului 5 § 3 autoritățile, atunci când decid dacă o persoană ar trebui eliberată sau reținută, sunt obligate să ia în considerare mijloace alternative de asigurare a apariției sale la proces. Într-adevăr, acest articol stabilește nu numai dreptul de a „ judeca într-un timp rezonabil sau de a fi eliberată în timpul procesului”, ci prevede, de asemenea, că „eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces” (a se vedea Jabloński c. Polonia, nr. 33492/96, § 83, 21 decembrie 2000). 34. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu sarcina deosebit de dificilă de a încerca un caz care implică un grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului.

În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 91.000 de euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 120.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 37. Guvernul a considerat că aceste afirmații sunt excesive și ar trebui respinse.

Ei au solicitat Curtea să declare că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție. 38. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a convenției. Având în vedere circumstanțele cauzei și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 2.000 EUR sub acest șef. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 40. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL DECIZIE UNANIMOUS DECLARĂ restul cererii admisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF DROZDOVS v. POLAND (Application no. 35367/05) JUDGMENT STRASBOURG 22 July 2008 FINAL 22/10/2008 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Drozdovs v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Giovanni Bonello , President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi , judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 1 July 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1965 and is presently detained in Gdańsk, Poland.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

19. The relevant domestic law and practice concerning the imposition of pre-trial detention ( aresztowanie tymczasowe ), the grounds for its extension, release from detention and rules governing other, so-called “preventive measures” ( środki zapobiegawcze ) are set out in the Court’s judgments in the cases of Gołek v. Poland , no. 31330/02, §§ 27-33, 25 April 2006 and Celejewski v. Poland , no. 17584/04, §§ 22-23, 4 August 2006. THE LAW I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 3 OF THE CONVENTION

20. The applicant complained that the length of his pre-trial detention had been excessive. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

35. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the remainder of the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 July 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Deputy Registrar President