CASE OF JANICKI v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

02.12.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 5 - Right to liberty and security

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF JANICKI v. POLAND (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

CAUZA CU JANICKI v. POLONIA (Doc. nr. 35831/06) HOTĂRÂREA DE JUSTURI STASBOURG 2 decembrie 2008 FINAL 02/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Janicki v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunea care a deliberat în privat la 13 noiembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 35831/06) împotriva Republicii Poloniei depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Damian Janicki („reclamantul”), la 18 august 2006. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut, în special, că detenția sa preliminară a depășit un „tempă motivabilă” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. La 28 august 2007, președintele celei de-a patra secțiuni a Curții a hotărât să comunice plângerea în temeiul articolului 5 § § 3 din Convenția privind lungimea presupusă necorespunzătoare a detenției anterioare a reclamantului. S-a hotărât, de asemenea, să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Dl. Damian Janicki, este un național polonez născut în 1976 și este în prezent reținut în centrul rezidenției Gdańsk. Procedura penală împotriva reclamantului și detenția sa anterioară La 20 februarie 2003, reclamantul a fost arestat de către poliție pentru suspiciune de crimă și incendiu. La 21 februarie 2003, Curtea de District Gdańsk (Sād Rejonowy ) a ordonat să fie retras în custodie. Această decizie a fost justificată de existența unor dovezi puternice împotriva reclamantului. Ulterior, detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori de către Curtea Regională Gdańsk în hotărârile sale din 8 mai, 15 iulie, 16 septembrie și 16 decembrie 2003. Curtea a făcut referire la probabilitatea impunerii unei condamnare severă la reclamant, riscul că ar putea obstrucționa procedurile și nevoia de a obține dovezi suplimentare, cum ar fi rapoarte de experți în medicină legistică și în psihiatrie. La 30 ianuarie 2004, reclamantul a fost acuzat în fața Curții Regionale de la Gdańsk (Sīd Okręgowy) ). Procurorul a cerut ca 34 de martori și opt experți să fie auziți de instanța de judecată. Prima audiere a fost programată pentru 10 mai 2004. În cursul procedurii judiciare, detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori prin deciziile Curții Regionale Gdańsk din 10 februarie, 19 iunie, 27 octombrie și 29 decembrie 2004, precum și prin o decizie a Curții de Apel Gdańsk din 16 februarie 2005. Curtea a făcut referire la probabilitatea impunerii unei condamnare severă la solicitant și, în plus, a reiterat motivele inițiale pentru detenția anterioară a reclamantului. 10. Între mai și decembrie 2004, instanța de judecată a organizat opt audieri. Se pare că, în cursul procedurii, reclamantul a formulat numeroase cereri care nu au reușit în vederea eliminării sau înlocuirii deținerii sale cu o altă măsură preventivă și a apelat, de asemenea, împotriva deciziilor care își extind detenția. La 23 martie 2005, Curtea Regională Gdańsk a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 15 ani de închisoare. La 16 martie 2006, Curtea Regională Gdańsk a prelungit detenția reclamantului până la 31 august 2006. Se bazează pe suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost acuzat și pe riscul ca o condamnare severă să fie impusă. 14. În timpul reexaminării detenției reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii de hotărârile Curții de Apel Gdańsk din 29 august și 14 decembrie 2006. Curtea a făcut trimitere la motivele de detenție prezentate în deciziile anterioare. Între iunie și decembrie 2006 instanța de judecată a organizat patru audieri. 15. La 22 august 2006, în cadrul unei audieri, reclamantul a depus o cerere de eliberare. Curtea regională a fost respinsă pe baza suspiciunilor rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile, menționând necesitatea de a se asigura că procesul de obținere a probelor va fi finalizat cu succes. 16. La 12 decembrie 2006, instanța a hotărât să dispacifice unul dintre judecători de la tratarea cauzei. La 14 decembrie 2006, reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii. A fost respinsă de Curtea Regională la 18 decembrie 2006 și de Curtea de Apel la 19 decembrie 2006. 17. Prin urmare, detenția reclamantului a fost prelungită prin hotărârile Curții de Apel Gdańsk din 13 martie, 4 iunie și 23 octombrie 2007 și prin o serie de hotărâri emise în 2008. 18. La 24 aprilie 2008, Curtea Regională Gdańsk a condamnat reclamantul ca fiind acuzat. Cazul este în curs de apel. 19. Reclamantul nu a depus o plângere cu privire la o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil la instanța internă, în conformitate cu art. 5 din Legea din 17 iunie 2004 (Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea din 2004”). II. Dreapta DOMESTIC RELEVANT ȘI PRATICE Măsuri preventive, inclusiv detenția preventivă 20. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținerii preventive ( aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt rezumate în mai multe hotărâri referitoare la cazuri similare (a se vedea, printre altele, Gołek c. Polonia , nr. 31330/02, §§ 27-33, 25 aprilie 2006; Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006). Remediile pentru o lungime necorespunzătoare a procedurii 21. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru o lungime excesivă a procedurilor judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt incluse în hotărârile Curții în cazul Charzyński Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§§ 23, CEDO 2005 V și Ratajczyk Polonia nr. 11215/02 (dec.), CEHR 2005 VIII și hotărârea sa în cazul Krasuski Polonia , nr. 6144/00 , §§ 46, CEHR 2005 VIOLAREA DREPTULUI ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 3 AL CONVENȚIEI 22. Reclamantul se plânge că lungimea deținerii sale înainte de judecată a fost excesivă. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are dreptul... la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 23. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 24. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 25. Detenția reclamantului a început la 20 februarie 2003, atunci când a fost arestat pe baza suspiciunilor de crimă și incendiu. La 23 martie 2005, Curtea Regională Gdańsk l-a condamnat ca fiind acuzat. De la acea dată a fost reținut „după condamnarea unei instanțe competente”, în sensul articolului 5 § 1 litera (a) și, prin urmare, această perioadă de detenție se află în afara domeniului de aplicare al articolului 5 § 3 (cf. Kudła) La 5 ianuarie 2006, Curtea de Apel din Gdańsk a anulat condamnarea reclamantului. Acesta a continuat până la 24 aprilie 2008, atunci când Curtea Regională Gdańsk a condamnat reclamantul după remitere. Cazul este în curs de apel și reclamantul este reținut „după condamnare de către o instanță competentă”, în sensul articolului 5 § 1 litera (a) și, prin urmare, acea perioadă de detenție se află în afara domeniului de aplicare al articolului 5 § 3 (cf. Kudła, citat mai sus, § 04). 26. În consecință, perioada care trebuie luată în considerare a constituit patru ani, patru luni și douăzeci de zile. Observațiile părților (a) Reclamantul 27. Reclamantul a susținut că durata deținerii anterioare a fost excesivă și că măsura nu a fost justificată suficient de către autoritățile. El a susținut că nu există niciun risc că ar fi obstrucționat procedura. În această privință, reclamantul a remarcat că a plecat voluntar la secția de poliție în ziua arestării sale și că de la început a cooperat cu autoritățile prin admiterea prezenței sale la locul crimei și descrierea rolului său în evenimentele care au dat naștere la acuzații. Reclamantul a susținut, de asemenea, că serviciile de urmărire penală nu au acționat cu diligență corectă. Au existat întârzieri semnificative și au fost comise multe erori, adică examinarea post-mortem a fost efectuată mai multe luni după moartea victimei, după exhumarea organismului. (b) Guvernul 28. Guvernul a considerat că detenția anterioară a reclamantului a îndeplinit cerințele articolului 5 § 3. Este justificată de motive „relevante” și „suficiente”, în special de existența unei suspiciuni rezonabile pe parcursul întregii perioade de detenție anterioară a reclamantului că a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzat. În plus, Guvernul a considerat că detenția prolungată a reclamantului în cursul procesului a fost justificată de complexitatea cazului, o cerință de interes public autentic, și anume faptul că reclamantul a fost acuzat de infracțiuni grave și a fost confruntat cu o condamnare la închisoare lungă. În cele din urmă, Guvernul a remarcat că detenția anterioară a reclamantului a fost justificată de riscul ca acesta să obstrucționeze procedurile și să modifice probele. Evaluarea (a) Principiile generale 29. Curtea reamintește că principiile generale privind dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq , ECHR 2000 XI; și McKay c. el Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 30. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe trei motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) severitatea pedepsei la care a fost responsabil; (3) riscul ca reclamantul să obstrugă procedura. 31. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, nevoia de a asigura buna conduită a procedurii, în special procesul de obținere a probelor de la martori, a constituit motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. 32. Cu toate acestea, cu trecerea timpului, aceste motive au devenit mai puține și mai puțin relevante. Curtea trebuie să stabilească atunci dacă celelalte motive aduse de instanțe – și anume, severitatea pedepsei anticipate riscă riscul ca reclamantul să obstrucționeze procedura – au fost „relevante” și „suficiente” (a se vedea Kudła menționat mai sus, § 111). Potrivit autorităților, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedura. Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, deși severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de absolvire sau de recidivă, gravitația acuzațiilor nu poate justifica de unul singur perioadele lungi de detenție în reținere (a se vedea Michta c. Polonia , nr. 13425/02, §§ 49, 4 mai 2006). 33. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului; în aceste circumstanțe nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. În plus, reclamantul s-a plâns de lungimea presupusă necorespunzătoare a procedurii. Prezenta plângere trebuie examinată în temeiul articolului 6 1 din Convenție care, în partea sa relevantă, prevede: „În hotărârea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la... o audiere într-un timp rezonabil de către [a] tribunal ...” Cu toate acestea, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea poate să se ocupe de această chestiune numai după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu regulile de drept internațional recunoscute în general ...” 35. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a depus o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă în temeiul legii 2004, neutilizand astfel dreptul intern disponibil. 1 din Convenție și a considerat eficace în ceea ce privește plângerile referitoare la lungimea excesivă a procedurii judiciare în Polonia. În special, Curtea a considerat că remediul a fost capabil atât de a preveni presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil, cât și de a oferi soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 36-42). 36. Rezultă că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolelor 35 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea măsurilor interne. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 37. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 38. Reclamantul a solicitat 200.000 de zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material. El a solicitat, de asemenea, prejudiciu moral; totuși, el a lăsat evaluarea sumei care urmează să fie atribuite discreției Curții. 39. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și daunele pecuniare reclamate de solicitant, care nu au formulat niciun comentariu asupra cererii reclamantului pentru prejudiciu moral. 40. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 41. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție privind durata detenției anterioare admisibilă a reclamantului și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare, împreună cu orice impozit care poate fi imputabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza