ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2018

Ședința publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 24.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - AGENȚIA PIAȚA UNIRII și C. S.A., pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate caracterul abuziv și în consecință nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/08.05.2008, respectiv: art. 4 pct. 4.1 alin. (2) referitor la dobânda aniversară, pct. 4.2, pct. 4.3 și pct. 4.5, în privința dobânzii aniversare, pct. 4.7 - toate aceste clauze stipulând obligația și condițiile de plată a dobânzii aniversare, art. 6 pct. 6.2 referitor la comisionul de administrare de 0,15% din soldul creditului, art. 8 pct. 8.1 cu privire la obligativitatea încheierii unei polițe de asigurare agreată de bancă, art. 14 pct. 14.4 teza a II-a, cu privire la dreptul băncii de a modifica unilateral valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, fără a fi necesar acordul părților, să se dispună înlăturarea din convenție a tuturor clauzelor arătate ca fiind abuzive și nelegale, obligarea pârâtelor să mențină dobânda fixă de 5,9% pe an pe toată durata de derulare a contractului de credit, obligarea pârâtelor, în solidar, să le restituie echivalentul în RON la data plății a sumelor încasate cu titlu de dobândă aniversară, după primul an de creditare, cu depășirea ratei dobânzii stabilite inițial de 5,9% pe an, ca fiind percepute în mod nelegal, precum și a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâte și până la data restituirii către reclamanți, obligarea pârâtelor, în solidar, să le restituie echivalentul în RON la data plății a sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comision de administrare, de la semnarea contractului de credit până în prezent, precum și a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâtă și până la data restituirii către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5133/2016 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în data de 26 mai 2016 în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, cererea formulată și precizată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - AGENȚIA PIAȚA UNIRII și C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanții A. și B., solicitând să se dispună admiterea apelului si schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în privința următoarelor petite: să se constate caracterul abuziv și în consecință nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x/08.05.2008, încheiat între părți, de la art. 6 pct. 6.2 referitor la comisionul de administrare de 0,15% din soldul creditului și de la art. 8 pct. 8.1 cu privire la obligativitatea încheierii unei polițe de asigurare a imobilului doar cu o societate agreată de bancă și să se dispună înlăturarea din convenție a clauzelor menționate, ca fiind abuzive și nelegale, obligarea pârâtelor, în solidar, să restituie echivalentul în RON la data plății a sumelor achitate de apelanți cu titlu de comision de administrare, de la semnarea contractului de credit până în prezent, precum și a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâte și până la data restituirii către reclamanți, și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel.

Prin decizia civilă nr. 368/A/2017 din 13 martie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis cu majoritate de voturi, în ceea ce privește aspectele soluționate în complet de divergență, apelul formulat de apelanții A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, împotriva sentinței civile nr. 5133/2016 pronunțate la 26.05.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea formulată si precizată de reclamanții A. si B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, constată caracterul abuziv si nulitatea absolută a clauzei de la art. 6 pct. 6.2 din contractul de credit nr. x/08.05.2008 privind comisionul de administrare, a obligat pârâtele să restituie reclamanților echivalentul în RON la cursul BNR din data plătii a sumelor achitate de către aceștia cu titlu de comision de administrare în perioada 08.05.2008 - 24.12.2015, precum și să plătească dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data încasării acestora si până la data restituirii.

Cu opinia separată, în ceea ce privește aspectele soluționate în complet de divergență, a domnului judecător D. în sensul respingerii apelului si păstrării sentinței atacate privind soluțiile de respingere a cererilor de constatare a caracterului abuziv si nulității absolute a clauzei de la art. 6 pct. 6.2 din contractul de credit nr. x/08.05.2008 privind comisionul de administrare, de obligare a pârâtelor să restituie reclamanților a sumelor achitate de către aceștia cu titlu de comision de administrare, precum și de obligare a pârâtelor să plătească dobânda legală aferentă acestor sume.

În ceea ce privește restul chestiunilor, a fost admis apelul formulat de apelanții A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. si C. S.A. - AGENTIA PIATA UNIRII, împotriva sentinței civile nr. 5133/2016 pronunțate la 26.05.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o privind soluția de respingere a cererilor de constatare a caracterului abuziv si nulității absolute a clauzei de la art. 8 pct. 8.1 în ceea ce privește obligativitatea încheierii unei polițe de asigure a imobilului adus în garanție doar cu o societate de asigurare agreată de bancă, si pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate și a obligat intimatele la plata către apelanți a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul respingerii capetelor de cerere privind: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.2 privind comisionul de administrare; cererea de restituire a sumelor nedatorate cu titlu de comision de administrare si a sumelor reprezentând cheltuieli de judecata.

Tribunalul Specializat Cluj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 8 noiembrie 2017.

Prin rezoluția din data de 9 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La data de 11 decembrie 2017, intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a instanței sesizate - Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând declinarea cauzei către Curtea de Apel Cluj. Totodată, au invocat excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului, precum și excepția inadmisibilității obligării lor la restituirea sumelor încasate la implementarea deciziei recurate; pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 10 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, ca neîntemeiate, iar pe fond admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 368/A/2017 din 13 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.