SECȚIUNEA A PATRA CEIRAK ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 33333/02) HOTĂRÂREA ASTA A FOST REZULTATĂ ÎN conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 31 iulie 200 STRASBURG 22 iulie 2008 DEFINITIVF 26/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Lech Garlicki, președintele Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Iș La originea cauzei se află o cerere (n 33333/02) împotriva Republicii Turcia și din care 12 resortisanți ai acestui stat, dnii Salih glarak, Hasan La 5 iulie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 15 septembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum se permite la art. 29 alineatul (3), Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂJIRII S-au născut în 1932, 1940, 1958, 1933, 1943, 1943, 1939, 1968, 1936, 1953 și 1931 și, respectiv, reședința în Van. La 16 octombrie 1991, Hotărârea Națională a Apelor (inclusiv Hotărârea mai întâi) a fost expropriată de un teren care aparținea reclamanților și care se afla în satul Cehrak (Van). La 30 ianuarie 1992, reclamanții, care contestau cuantumul indemnizației de expropriere stabilite de conducere, au introdus o acțiune în creștere a acesteia la Tribunalul de Mare Instanță din Özalp. Prin hotărârea din 27 iunie 2001, tribunalul le-a acordat o indemnizație suplimentară de 3 493 625 877 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de interese moratorii simple, care se calculează începând cu 14 februarie 1992, data la care decizia de expropriere devenise definitivă. La 29 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. La 22 martie 2002, Comisia a respins recursul în rectificare. 10. La 19 iunie 2002, administrația a vărsat indemnizația suplimentară însoțită de dobânda moratorială, a cărei valoare era de 18 317 041 000 TRL. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akac Turcia (23 septembrie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VI, p. 2674-2676, § 25). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12. Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a despăgubirii suplimentare de expropriere, din cauza întârzierii administrative în plata acestei indemnizații și a insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia la momentul faptelor și invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Hotărârea Aka, citată anterior), și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). 15 După examinarea prezentei cauze, Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. Întârzierile de stabilire și de plată a despăgubirii suplimentare au făcut ca reclamanții să sufere un prejudiciu distinct de cel care rezultă din exproprierea bunurilor lor. Acest prejudiciu este sporit de insuficiența ratei dobânzii moratorii în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamanților în momentul exproprierii terenului și valoarea sa în momentul în care a fost decontată într-adevăr determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă, care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 16. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 17. Curtea subliniază că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Cu toate acestea, având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 (punctul 16 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat dacă, în speță, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Andi ci c. Turcia, n 27769/03, § 22, 4 martie 2008). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material, pe care îl evaluează la 844 952 dolari americani (USD) și solicită, de asemenea, repararea prejudiciului moral suferit, pe care îl evaluează la 500 000 USD. 21. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri. 22. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, p. 2683). 2684§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților 10 557 EUR împreună cu titlu de prejudiciu material. 23. În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de solicitanți, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 constituie, în sine, o satisfacție suficientă. Reclamanții susțin că au angajat cheltuieli și cheltuieli de judecată importante în fața instanțelor interne. Cu toate acestea, aceștia nu solicită nicio sumă precisă și nu furnizează mai multe documente justificative în acest scop. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile prezentate în fața Curții, aceștia lasă suma care trebuie stabilită la discreția acesteia din urmă, fără a prezenta documente justificative. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că nu este necesar să se aloce o sumă în acest scop. Interese moratoriu 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă Spune că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că nu este necesar să se examineze separat motivul întemeiat pe art. 6 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 6 din convenție. 2 din Convenție, împreună cu 10 557 EUR (zece mii cinci sute cincizeci și șapte de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către solicitanți, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 22 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac
QUATRIÈME SECTION
ÇIRAK ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
33433/02)
ARRÊT
Cet
te version a été rectifiée conformément à l’article 81 du règlement de la Cour le
31 juillet
200
9
22 juillet 2008
26/01/2009
Cet arrêt
peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Çırak et autres c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Lech Garlicki,
président
,
Giovanni Bonello,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Ișıl Karakaș,
juges
,
et
de
Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
juillet 2008,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
33433/02) dirigée contre la République de Turquie et dont douze ressortissants de cet Etat, MM. Salih Çırak, Hasan Çırak, Cangir Çırak, Mahir Çırak, Bakıl Çırak, Sadık Çırak, Kakil Çırak, Tahır Çırak et Kutbettin Özoral et M
mes
Remziye Çırak, Saadet
Akalın
Akaalın
[1]
et Sabiha Ablak («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 5 juillet 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
Bedirhanoğlu, avocats à Van. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le
15 septembre 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1932, 1940, 1958, 1933, 1949, 1949, 1943, 1939, 1968, 1936, 1953 et 1931 et résident à Van.
5.
Le 16 octobre 1991, la direction nationale des eaux («
la direction
») procéda à l'expropriation d'un terrain appartenant aux requérants et situé dans le village de Çırak (Van).
6.
Le 30 janvier 1992, les requérants, qui contestaient le montant de l'indemnité d'expropriation fixé par la direction, introduisirent une action en augmentation de celui-ci auprès du tribunal de grande instance d'Özalp.
7.
Par un jugement du 27 juin 2001, le tribunal leur accorda une indemnité complémentaire de 3
493
625
877 livres turques (TRL). Ce montant était assorti d'intérêts moratoires simples, à calculer à partir du 14
février 1992, date à laquelle la décision d'expropriation était devenue définitive.
8.
Le 29 novembre 2001, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.
9.
Le 22 mars 2002, elle rejeta le recours en rectification.
10.
Le 19 juin 2002, l'administration versa l'indemnité complémentaire assortie des intérêts moratoires, dont le montant s'élevait à 18
317
041
000
TRL.
II.
11.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l'arrêt
Aka
c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
des
arrêts et décisions
1998
‑
VI, pp. 2674-2676, §§
17
‑
25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
12.
Les requérants se plaignent d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation, en raison du retard pris par l'administration dans le paiement de cette indemnité et de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie à l'époque des faits. Ils invoquent à cet égard l'article
1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour estime qu'à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment l'arrêt
Aka
, précité), et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
14.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Aka
, précité, p. 2682, §§ 50-51).
15.
Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce. Le retard pris dans la fixation et le paiement de l'indemnité complémentaire a fait subir aux requérants un préjudice distinct de celui résultant de l'expropriation de leur bien. Ce préjudice est accru par l'insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l'inflation. Le décalage entre la valeur de la créance des requérants au moment de l'expropriation du terrain et sa valeur au moment où elle a effectivement été réglée amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante, qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
16.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
17.
Les requérants se plaignent également d'une atteinte à leur droit au respect de leur bien en raison de la longueur de la procédure.
18.
La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable. Toutefois, eu égard au constat relatif à l'article 1 du Protocole n
o
1 (paragraphe 16 ci-dessus), la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément s'il y a eu, en l'espèce, violation de l'article 6 § 1 de la Convention (
Andiçi c. Turquie
, n
o
27796/03, §
22, 4
mars
2008).
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel, qu'ils évaluent à 844
952 dollars américains (USD). Ils réclament en outre la réparation du dommage moral subi, qu'ils évaluent à 500
000
USD.
21.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces demandes.
22.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Aka
(précité, pp.
2683
‑
2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde aux requérants 10 557 EUR conjointement au titre du préjudice matériel.
23.
Quant au préjudice moral subi par les requérants, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
24.
Les requérants affirment avoir engagé des frais et dépens importants devant les juridictions internes. Cependant ils ne réclament aucune somme précise et ne fournissent pas davantage de pièces justificatives à cette fin. Concernant les frais et dépens exposés devant la Cour, ils laissent la somme à fixer à la discrétion de cette dernière, sans présenter de pièces justificatives.
25.
Selon la jurisprudence devant la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'allouer une somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article
6 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, conjointement 10 557 EUR (dix mille cinq cent cinquante-sept euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
par les requérants, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du versement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
22 juillet 2008, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Fatoș Aracı
Lech Garlicki
Greffière adjointe
Président
[1]
Rectifié le 3
1
juillet 2009. Le nom de Saadet
Akaal
ı
n
était
libellé
comme suit
: «
Saadet
Akal
ı
n
».