A DOUA SECȚIUNE PENTRU ER Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 33322/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Turan Ceerikçi ( La 19 mai 2009, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La data faptelor, reclamantul, funcționarul municipal Beyo Mai 2007, reclamantul a fost informat cu privire la deschiderea unei anchete disciplinare împotriva sa pentru abandonarea postului la 1 mai 2007. La 4 mai 2007, reclamantul și-a prezentat memoriul în apărare și a susținut că, la cererea KESK, la 1 mai 2007, a participat la o zi de acțiune națională pentru a sărbători Ziua Muncii.
La 9 mai 2007, reclamantul a primit un avertisment cu titlu de sancțiune disciplinară pentru renunțarea la funcție. La 9 mai 2007, reclamantul a contestat această decizie în fața municipiului Beyoślu și a indicat că această sancțiune era contrară dispozițiilor naționale care protejau dreptul sindical. Cu privire la funcționarii publici, recursul reclamantului a fost respins. II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă în acest caz sunt descrise în Hotărârea Karaçay c. Turcia 6615/03, §§ 14-17, 27 martie 2007). Reclamantul susține că dreptul său la libertatea de asociere a fost ignorat din cauza avertismentului pe care l-a primit, având în vedere încălcarea articolului 11 din convenție și se plânge ulterior de lipsa unei căi de atac interne pentru contestarea avertismentului și invocarea articolului 13 din convenție 13. Guvernul se opune acestor teze și, în special, susține că litigiile dintre administrația publică și agenții publici nu intră sub incidența Convenției sau a protocoalelor acesteia. 14. Curtea amintește că a respins o astfel de excepție în cauza Karaçay De altfel, Comisia constată că cererea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, înscriși la art. 35 alineatul (3) din convenție.
Prin urmare, o declară admisibilă. 15. În ceea ce privește fondul, Curtea amintește că a avut deja ocazia de a examina astfel de obiecțiuni în Hotărârea Karaçay citată anterior (§ 14-17) și a încheiat cu încălcarea articolelor 11 și 13 din convenție. În speță, aceasta nu vede niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență. În plus, guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a acestor dispoziții. 16. Cu toate acestea, rămâne problema aplicării articolului 41, în temeiul căruia reclamantul solicită 5 000 EUR (EUR) pentru prejudicii morale și 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.
Guvernul contestă aceste pretenții. 17. Curtea nu poate accepta cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată, având în vedere lipsa unei justificări. În schimb, hotărând în echitate, Curtea consideră că ar trebui să se acorde reclamantului pentru daune morale suma de 1 800 EUR, însoțită de dobânzi moratorii cu o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolelor 11 și 13 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 800 EUR (o mie opt sute de euro), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
13 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE ÇERİKCİ c. TURQUIE (Requête n o 33322/07) ARRÊT STRASBOURG 13 juillet 2010 DÉFINITIF 13/10/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Çerikci c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Stanley Naismith, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 33322/07) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Turan Çerikçi (« le requérant »), a saisi la Cour le 1 er août 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M es S. Karaduman et S. Șahin, avocats à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 19 mai 2009, le président de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1958 et réside à İstanbul.
5.A l'époque des faits, le requérant, fonctionnaire municipal de Beyoğlu, était membre du syndicat Tüm. Bel. Sen (« Tüm belediye ve yerel yönetim hizmetleri emekçileri sendikası », Syndicat des salariés municipaux), rattaché au KESK (« Kamu Emekçileri Sendikaları Konfederasyonu », la Confédération syndicale des salariés du secteur public).
6.Le 1 er mai 2007, le requérant fut informé de l'ouverture d'une enquête disciplinaire à son encontre pour abandon de poste le 1 er mai 2007.
7.Le 4 mai 2007, le requérant présenta son mémoire en défense. Il fit valoir qu'à l'appel du KESK , le 1 er mai 2007, il avait participé à une journée d'action nationale pour célébrer la fête du travail.
8.Le 9 mai 2007, le requérant reçut un avertissement à titre de sanction disciplinaire pour abandon de poste.
9.Le requérant contesta cette décision devant la municipalité de Beyoğlu. Il indiqua que cette sanction était contraire aux dispositions nationales protégeant le droit syndical.
10.Le 9 mai 2007, sur le fondement de l'article 125 A de la loi n o 657 sur les fonctionnaires publics, le recours du requérant fut rejeté. II.
11. Le droit et la pratique internes pertinents en l'espèce sont décrits dans l'arrêt Karaçay c. Turquie (n o 6615/03, §§ 14-17, 27 mars 2007). EN DROIT
12.Le requérant allègue que son droit à la liberté d'association a été méconnu en raison de l'avertissement qu'il a reçu, y voyant une violation de l'article 11 de la Convention. Il se plaint ensuite de l'absence de voie de recours interne pour contester l'avertissement et invoque l'article 13 de la Convention.
13.Le Gouvernement s'oppose à ces thèses. En particulier, il soutient que les litiges opposant l'administration aux agents publics ne relèvent pas de la Convention ou de ses protocoles.
14.La Cour rappelle qu'elle a rejeté une telle exception dans l'affaire Karaçay précitée (arrêt, §§ 22-23). D'ailleurs, elle constate que la requête ne se heurte à aucun autre des motifs d'irrecevabilité inscrits à l'article 35 § 3 de la Convention. Aussi, la déclare-t-elle recevable.
15.Quant au fond, la Cour rappelle qu'elle a déjà eu l'occasion d'examiner de tels griefs dans l'arrêt Karaçay précité (§§ 14-17) et a conclu à la violation des articles 11 et 13 de la Convention. Elle ne voit aucune raison en l'espèce de s'écarter de cette jurisprudence. Par ailleurs, le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans la présente affaire . Partant, la Cour conclut qu'il y a eu violation de ces dispositions.
16.Reste toutefois la question de l'application de l'article 41, au titre duquel le requérant réclame 5 000 euros (EUR) pour préjudice moral et 1 000 EUR pour frais et dépens. Le Gouvernement conteste ces prétentions.
17.La Cour ne saurait accueillir la demande concernant les frais et dépens, vu une absence de justificatif. En revanche, statuant en équité, elle estime qu'il y lieu d'octroyer au requérant pour dommage moral la somme de 1 800 EUR, assortie d'intérêts moratoires d'un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation des articles 11 et 13 de la Convention ; 3. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 1 800 EUR (mille huit cents euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Françoise Tulkens Greffier adjoint Présidente