SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ CU PRIVIRE LA STRASBURG 8 iunie 2010 DEFINITIVF 08/09/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cazul Bildirici c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 43227/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M Özcan Bildiuci ( La 8 ianuarie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 293 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Prin hotărârea din 3 iunie 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Tarsus a acordat recurentei, pentru terenul expropriat de administrație, o indemnizație de 7 651 150 000 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi moratoriu la rata legală care urmează să fie calculată începând cu 17 februarie 1997. La 2 decembrie 1997, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 5 iunie 1998, recurenta a inițiat o procedură de executare forțată împotriva administrației. Potrivit guvernului, biroul de executare a datoriilor a decis să își șteargă cauza de la rolul său, deoarece reclamanta nu o acuzase. La 10 noiembrie 2009, administrația i-a plătit reclamantei o sumă de 20 199 060 000 TRL. Recurenta se plânge de plata întârziată a indemnizației acordate prin decizia de justiție și de insuficiența ratei dobânzii moratorii aplicate creanței sale în raport cu rata ridicată a inflației în Turcia. Curtea examinează acest motiv din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 10. Cu privire la admisibilitate, guvernul susține că recurenta, care nu s-a adresat direct administrației expropriante pentru a solicita indemnizația în cauză și pentru a continua procedura de executare forțată începută împotriva administrației, nu poate răspunde cerințelor de epuizare a căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. 11. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia procedura de executare forțată nu constituie o acțiune de epuizare în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, întrucât legislația națională interzice confiscarea bunurilor publice. Prin urmare, recurentei nu i se poate reproșa continuarea unei acțiuni care nu îi permite să oblige administrația să plătească indemnizația pe care instanțele naționale i-au acordat-o. În plus, protecția efectivă a justițiarului implică obligația administrației de a se supune hotărârilor judecătorești (Bourdov c. Rusia, nr 59498/00, § 35, CEDO 2002). III. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului (a se vedea, printre altele, Kanoiolu, Arcasoy și Aras c. Turcia (dec.), nr. 44776/98, 44771/98, 44772/98, 13 mai 2004 și Kaçar și alții c. Turcia, nr. 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 17-18, 22 iulie 2004; 2008). Curtea constată că cererea nu se opune niciunui motiv de inadmisibilitate înscris în art. 35 din Convenție; prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 12. În fond, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din această specie, în care a concluzionat că încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 ( În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 13 privind aplicarea articolului 41 din Convenție, recurenta solicită 55, 118 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 5 000 EUR pentru daune morale; de asemenea, aceasta solicită, fără documente justificative, 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 14. Guvernul contestă aceste pretenții. 15. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș c. Turcia, (citată anterior, §§) 35-36) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă recurentei o sumă de 14 200 EUR pentru prejudiciul material, sumă însoțită de dobânzi moratorii cu o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. 16. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, în lipsa unei justificări prezentate de recurentă și având în vedere criteriile jurisprudențiale în această privință, Curtea respinge cererea formulată în acest sens. A se declara cererea admisibilă A se spune că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A se spune că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 14 200 EUR (paisprezece mii două sute EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 iunie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
BİLDİRİCİ c. TURQUIE
(Requête n
o
43227/04)
ARRÊT
8 juin 2010
08/09/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Bildirici c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mai 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
43227/04) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Özcan Bildirici («
la requérante
»), a saisi la Cour le 27 octobre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 8 janvier 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1937 et réside à Tarsus.
5.
Par un jugement du 3 juin 1997, le tribunal de grande instance de Tarsus accorda, pour le terrain exproprié par l'administration, à la requérante une indemnité de 7
651
150 000 livres turques (TRL), assortie d'intérêts moratoires au taux légal à calculer à partir du 17 février 1997.
6.
Le 2 décembre 1997, la Cour de cassation confirma ce jugement.
7.
Le 5 juin 1998, la requérante entama une procédure d'exécution forcée contre l'administration. Selon le Gouvernement, le bureau de l'exécution des dettes décida de rayer son affaire du rôle, du fait que la requérante ne l'avait pas poursuivie.
8.
Le 10 novembre 2009, l'administration paya à la requérante une somme de 20
199
060
9.
La requérante se plaint du paiement tardif de l'indemnité allouée par la décision de justice et de l'insuffisance du taux d'intérêt moratoire appliqué à sa créance par rapport au taux d'inflation élevé en Turquie. La Cour examine ce grief sous l'angle de l'article 1 du Protocole n
o
1.
10.
Sur la recevabilité, le Gouvernement soutient que la requérante, qui a manqué de s'adresser directement à l'administration expropriante pour demander l'indemnité en question et de poursuivre la procédure d'exécution forcée qu'elle avait entamée contre l'administration, ne peut répondre aux exigences de l'épuisement des voies de recours internes au sens de l'article
35 § 1 de la Convention.
11.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle la procédure d'exécution forcée ne constitue pas un recours à épuiser au sens de l'article 35 § 1 de la de la Convention puisque la législation nationale interdit la saisie de biens publics. On ne saurait donc reprocher à la requérante de poursuivre un recours qui ne lui permet pas de forcer l'administration à payer l'indemnité que les juridictions nationales lui ont allouée. D'ailleurs, la protection effective du justiciable implique l'obligation pour l'administration de se plier aux décisions de justice (
Bourdov c. Russie
, n
o
‑
III). Partant, il convient de rejeter l'exception du Gouvernement (voir, parmi beaucoup d'autres,
Kanioğlu, Arcasoy et Aras c. Turquie
(déc.), n
o
44766/98, 44771/98, 44772/98, 13 mai 2004 et
Kaçar et autres c. Turquie
, n
os
38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04, et 38522/04, §§ 17-18, 22
juillet
2008). La Cour constate que la requête ne se heurte à aucun des motifs d'irrecevabilité inscrits dans l'article 35 de la Convention. Il convient donc de la déclarer recevable.
12.
Sur le fond, la Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles de la présente espèce, dans lesquelles elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (
Akkuș c. Turquie
, 9
juillet 1997, §§ 30-31,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
IV). Relevant qu'aucun élément ou argument avancé par le Gouvernement ne nécessiterait de se départir de la jurisprudence bien établie dans le cadre de la présente affaire, elle conclut à l'article 1 du Protocole n
o
1.
13.
Sur l'application de l'article 41 de la Convention, la requérante réclame 55
118 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 5
000 EUR pour le dommage moral. Elle demande également, sans justificatifs, 5
000
EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
14.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
15.
Eu égard au mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș c. Turquie
, (précité, §§
35-36) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde un montant de 14
200 EUR à la requérante au titre du dommage matériel, somme assortie d'intérêts moratoires d'un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
16.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. En ce qui concerne les frais et dépens, en l'absence de justificatif présenté par la requérante et vu les critères jurisprudentiels en la matière, la Cour rejette la demande formulée à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 14
200 EUR (quatorze mille deux cents euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
8 juin 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente