SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL DÖNDÜ B Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsori, Ișl Karakaș, judecători, de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 43948/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Döndü Bilgiç ( La 15 ianuarie 2008, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond.
În timpul lucrărilor de cadastru desfășurate în 1953, parcela nr. 95 a fost înscrisă în numele celor patru persoane, inclusiv al cujusului recurentei. Lucrările cadastrale au făcut obiectul unor contestații și al unei proceduri care vizau mai multe parcele și care implicau numeroase persoane în fața Tribunalului Cadastral din Köyce La 8 august 1958, Tribunalul a confirmat planul cadastral cu condiția ca acesta să se refere la parcela nr. 95. La 16 noiembrie 1967, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre. După reunirea mai multor proceduri, la 11 septembrie 1973, tribunalul a anulat planul cadastral și a ordonat înscrierea parcelei nr. 95 în numele Trezoreriei. La 11 iulie 1977, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre.
; ea a arătat că hotărârea din 8 august 1958 a devenit definitivă în partea sa referitoare la parcela nr. 95 în măsura în care nu a făcut obiectul unui recurs în casație. În 1981, tribunalul a fost distrus de un incendiu. La 25 noiembrie 1985, copiii săi, inclusiv reclamanta, și nepoții au intervenit în procedura în calitatea lor de moștenitori. 10. La 18 martie 1993, Tribunalul s-a declarat incompetent rațional loci în favoarea tribunalului cadastral de la Ortaca nou constituit. 11. printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 6 martie 2002, acest tribunal constatând că hotărârea din 8 martie 2002 August 1958 a devenit definitivă în ceea ce privește parcela în litigiu, a ordonat înregistrarea sa în registrul funciar în numele moștenitorilor de cuius , printre care figurează reclamanta.
ÎN DREPT 12. Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Guvernul susține că cererea este incompatibilă temporizată cu dispozițiile Convenției în măsura în care faptele care stau la baza cauzei sunt anterioare datei recunoașterii competenței Curții de către Turcia. El adaugă că reclamanta nu are calitatea de victimă în sensul art. 34 din Convenție.
În această privință, menționează că hotărârea din 8 august 1958 a fost definitivă și că a aparținut cujusului 14 Curtea consideră că excepțiile guvernului nu pot fi reținute. Pe de o parte, procedura în fața instanțelor naționale a continuat după data recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia. Pe de altă parte, parcela în litigiu făcea obiectul procedurii în cauză și constată că acest motiv nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 15. Perioada care trebuie luată în considerare nu a început decât cu intrarea în vigoare, la data de 28 iulie. Cu toate acestea, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor care au trecut de la data respectivă, trebuie să se țină seama de situația în care se afla cauza ( Cankoçak c. Turcia, nr. 25182/94 și 26956/95, § 25, 20 februarie 2001 și Șahiner c. Turcia, nr. 29279/95, § 22, CEDH 2001). IX).
Perioada în cauză s-a încheiat la 6 martie 2002. Prin urmare, a durat aproximativ 15 ani pentru o instanță. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridicau probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDO 2000 VII). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Comisia consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) 18. În sfârșit, recurenta susține că durata procedurii în litigiu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 19. Curtea arată că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie, de asemenea, declarat admisibil. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) (punct) 16 de mai sus), Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, nu este necesar să se pronunțe în plus cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Zanghí c. Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194 C). 20. Mai rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție.
recurenta solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, dintre care 2 000 EUR pentru cheltuielile cu onorariile și 350 EUR pentru cheltuielile poștale; în plus, aceasta solicită 20 000 EUR pentru prejudiciile morale. 21. Guvernul contestă aceste pretenții. 22. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere; în schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 14 000 000 EUR pentru prejudiciile morale și 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, împreună cu dobânzi moratoriu calculate pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă Dicționară că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 14 000 EUR (14 mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit și 500 EUR (cinci cenți EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 2 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte
AFFAIRE DÖNDÜ BİLGİÇ c. TURQUIE ( Requête n o 43948/02) ARRÊT STRASBOURG 2 mars 2010 DÉFINITIF 02/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Döndü Bilgiç c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 février 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 43948/02) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Döndü Bilgiç (« la requérante »), a saisi la Cour le 2 septembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e E. Dirliktutan, avocat à Muğla. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 15 janvier 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4.La requérante est née en 1932 et réside à Muğla.
5.Lors des travaux de cadastre réalisés en 1953, la parcelle n o 95 fut inscrite au nom des quatre personnes, dont le de cujus de la requérante. Les travaux cadastraux firent l'objet de contestations et une procédure portant sur plusieurs parcelles et impliquant de nombreuses personnes s'en suivit devant le tribunal cadastral de Köyceğiz (« le tribunal »).
6.Le 8 août 1958, le tribunal confirma le plan cadastral pour autant qu'il concernait la parcelle n o 95. Le 16 novembre 1967, la Cour de cassation cassa ce jugement.
7.Après jonction de plusieurs procédures, le 11 septembre 1973, le tribunal annula le plan cadastral et ordonna l'inscription de la parcelle n o 95 au nom du Trésor. Le 11 juillet 1977, la Cour de cassation cassa ce jugement ; elle releva que le jugement du 8 août 1958 était devenu définitif dans sa partie concernant la parcelle n o 95 dans la mesure où il n'avait pas fait l'objet d'un pourvoi en cassation.
8.En 1981, le palais de justice fut détruit par un incendie.
9.A la suite du décès du de cujus le 25 novembre 1985, ses enfants, dont la requérante, et petits-enfants intervinrent dans la procédure en leur qualité d'héritiers.
10.Le 18 mars 1993, le tribunal se déclara incompétent ratione loci au profit du tribunal cadastral d'Ortaca nouvellement constitué.
11.Par un jugement avant dire droit du 6 mars 2002, ce tribunal, constatant que le jugement du 8 août 1958 était devenu définitif en ce qui concerne la parcelle litigieuse, ordonna son enregistrement au registre foncier au nom des héritiers du de cujus , parmi lesquels figure la requérante. EN DROIT
12.La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
13.Le Gouvernement soutient que la requête est incompatible ratione temporis avec les dispositions de la Convention dans la mesure où les faits à l'origine de l'affaire sont antérieurs à la date de reconnaissance de la compétence de la Cour par la Turquie. Il ajoute que la requérante n'a pas la qualité de victime au sens de l'article 34 de la Convention. A cet égard, il fait observer que le jugement du 8 août 1958 était définitif et qu'il appartenait au de cujus de saisir le registre foncier pour confirmer l'inscription déjà effectué à son nom lors des travaux du cadastre en 1953.
14.La Cour estime que les exceptions du Gouvernement ne sauraient être retenues. D'une part, la procédure devant les juridictions nationales s'est poursuivie au-delà de la date de reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie. D'autre part, la parcelle litigieuse faisait l'objet de la procédure en question. Elle constate que ce grief ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
15.La période à considérer n'a commencé qu'avec la prise d'effet, le 28 janvier 1987, de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie. Toutefois, pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l'état où l'affaire se trouvait alors ( Cankoçak c. Turquie , n os 25182/94 et 26956/95, § 25, 20 février 2001, et Șahiner c. Turquie , n o 29279/95, § 22, CEDH 2001 ‑ IX). La période en question s'est terminée le 6 mars 2002. Elle a donc duré environ quinze ans, pour une instance.
16.La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000 ‑ VII). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, elle considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ».
17.Il y a donc eu violation de l'article 6 § 1.
18.La requérante allègue enfin que la longueur de la procédure litigieuse a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l'article 1 du Protocole n o 1.
19.La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable. Eu égard au constat relatif à l'article 6 § 1 (paragraphe 16 ci-dessus), la Cour estime que, dans les circonstances de la cause, il n'y a pas lieu de statuer de surcroît sur le grief tiré de l'article 1 du Protocole n o 1 (voir Zanghì c. Italie , 19 février 1991, § 23, série A n o 194 ‑ C).
20.Reste la question de l'application de l'article 41 de la Convention. La requérante réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi, dont 2 000 EUR pour les frais d'honoraires et 350 EUR pour les frais postaux. Elle réclame en outre 20 000 EUR au titre du préjudice moral.
21.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
22.La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu'il y a lieu d'octroyer à la requérante 14 000 EUR au titre du préjudice moral et 500 EUR au titre des frais et dépens, assortis d'intérêts moratoires calqués sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu'il ne s'impose pas d'examiner le grief tiré de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 4. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 14 000 EUR (quatorze mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 mars 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente