CtEDO 20.05.2010 Auto

AFFAIRE ERHAN DİNÇ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
20.05.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 5-4;Violation de l'art. 5-5
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ERHAN DİNÇ c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA ERHAN D uiNç c. TURCIA (solicitarea nr. 28551/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 mai 2010 DEFINIF 20/08/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Erhan Dinç Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 aprilie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 28551/06) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Erhan Dinç, a sesizat Curtea la 30 iunie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 martie 2009, președinta secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cazului. La 25 septembrie 2005, în cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale înarmate, reclamantul a fost arestat și reținut. La 26 septembrie 2005, procurorul Republicii Nusaybin a fost audiat în prezența avocatului său. La aceeași dată, acesta a fost tradus (împreună cu alți patru suspecți) în fața judecătorului Tribunalului Penal din Nusaybin, care a dispus arestarea sa provizorie, printr-un raport de anchetă din 18 octombrie 2005, procurorul Republicii Nusaybin l-a întrebat pe procurorul Republicii Diyarbakir despre arestarea reclamantului pentru apartenență la o organizație ilegală armată. Printr-un act de acuzare din 22 noiembrie 2005, procurorul Republicii Diyarbakćr a solicitat condamnarea reclamantului pentru ajutor și asistență la o organizație ilegală înarmată. 10. La 2 decembrie 2005, Curtea de Assesie din Diyarbakýr a declarat incompetentă rație Materiae pentru motivul că reclamantul era minor și a trimis cazul în fața Curții de Assesie din Mardin 11. La 5 ianuarie 2006, Curtea de Assesie din Mardin s-a declarat, de asemenea, incompetentă în favoarea Curții de Assesie de la Diyanbakr. A pronunțat, de asemenea, menținerea reclamantului în arest provizoriu. 12. La 23 ianuarie 2006, prin intermediul avocatului său, reclamantul s-a opus deciziei din 5 ianuarie 2006 și a solicitat eliberarea sa. 13. La 24 ianuarie 2006, Curtea de Assesie din Mardin a respins această opoziție și a ordonat menținerea persoanei în arest provizoriu, având în vedere starea probelor și natura infracțiunii, și pentru motivul că au existat prezumții puternice că ar fi comis infracțiunea reprobabilă. 14. La 24 mai 2006, avocatul reclamantului a solicitat din nou eliberarea clientului său. Această cerere a fost, de asemenea, respinsă de Curtea de Assesie de la Diyarbakr. 15. Prin hotărârea din 17 mai 2007, Curtea de Assesie de la Diyarbakr l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de opt ani și patru luni. 16. La 23 mai 2007, persoana în cauză a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri prin intermediul avocatului său. 17. La 8 iulie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 18. La 4 decembrie 2004, Parlamentul turc a adoptat un nou Cod de procedură penală (CPP), care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005. Detenția provizorie este reglementată de articolele 100 și următoarele din CPP. art. 101 prevede că arestarea provizorie este ordonată de judecătorul de pace la cererea procurorului Republicii și, în etapa de judecată, de către instanța competentă după ce acesta a solicitat sau nu avizul procurorului. Ordonanțele de plasare și de menținere în custodia provizorie pot face obiectul unei opoziții. Deciziile în această privință trebuie să fie motivate de drept și de fapt 19. În conformitate cu art. 104 din CPP, pârâtul sau acuzatul poate solicita în orice moment eliberarea sa din funcție. Detenția sau eliberarea acuzatului sau a acuzatului este, după caz, ordonată de un judecător sau de o formare colegială a instanței. Decizia de respingere a unei cereri de eliberare este, de asemenea, susceptibilă de opoziție 20. art. 271 din CPP prevede că, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, procedura de opoziție se desfășoară fără audiere. Cu toate acestea, dacă este necesar, procurorul, apoi reprezentantul sau apărătorul persoanei în cauză sunt audiate 21. Orice persoană poate solicita statului repararea tuturor prejudiciilor sale, atât din punct de vedere moral, cât și material, atunci când a fost arestată, reținută provizoriu sau reținută în condiții care nu sunt prevăzute de lege, atunci când nu a fost adusă în fața unui judecător la sfârșitul termenului legal de detenție; în cazul în care a fost pusă în detenție fără ca drepturile sale legale să-i fi fost rechemate sau fără ca dorința sa de a-și exercita oricare dintre aceste drepturi să fi fost respectată, atunci când a fost pusă în detenție provizorie în mod legal, dar nu a fost tradusă într-un termen rezonabil în fața unei autorități judiciare sau nu a fost judecată în acest termen [rezonabil]; în cazul în care a fost arestată sau pusă în detenție provizorie în mod legal, dar a beneficiat de o nejudiciare sau de o achitare, în cazul în care a fost condamnată, dar durata detenției la vedere și a detenției provizorii a depășit durata condamnării pronunțate sau în cazul în care infracțiunea comisă nu a fost pedepsită prin lege decât cu o amendă; în cazul în care motivele arestării sau arestării provizorii și acuzațiile prezentate nu au fost notificate în scris sau oral în cazul imposibilității de notificare în scris imediată, în cazul în care rudele nu au fost informate cu privire la arestarea sau reținerea provizorie; în cazul în care mandatul de percheziție a fost executat în mod disproporționat, în cazul în care bunurile sunt confiscate fără îndeplinirea condițiilor sau în cazul în care bunurile confiscate nu au beneficiat de măsuri de protecție adecvate sau au fost utilizate în scopuri străine în scopul urmărit sau nu au fost returnate la timp. 22. art. 142 din CPP precizează modalitățile de atac prevăzute la art. 141. În conformitate cu art. 142 alineatul (1) și cu art. 142 alineatul (2), persoana vizată poate sesiza instanța competentă cu privire la cererea sa de despăgubire în termen de trei luni de la data notificării deciziei definitive sau, în orice caz, în termen de un an de la data la care hotărârea în cauză a devenit definitivă. PRIVIND VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (4) ȘI (5) DIN CONVENȚIA 23. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție și susține că nu a avut la dispoziție, în dreptul intern, o procedură efectivă prin care ar fi putut contesta legalitatea detenției sale și susține, de asemenea, că dispozițiile legislației nu i-ar fi permis să obțină despăgubiri în sensul articolului 5 alineatul (5) din convenție 24. În ceea ce privește admisibilitatea, guvernul solicită ca căile de atac interne să nu fie epuizate și, în opinia sa, reclamantul a omis să ridice obiecțiile sale în fața instanțelor naționale. În special în ceea ce privește art. 5 alineatul (5) din convenție, guvernul susține că persoana în cauză ar fi trebuit să depună o acțiune în despăgubire în fața instanțelor interne, în conformitate cu articolele 141 și următoarele din noul Cod de procedură penală (CPP). 25. În ceea ce privește prima excepție, având în vedere circumstanțele speței (punctele 12 și 14 de mai sus), Curtea nu poate decât să excludă excepția guvernului pentru nefondare. În ceea ce privește excepția din absența unei acțiuni în despăgubire pe care guvernul o permitea, conform art. 141 și următoarele din CPP, Curtea consideră că aceasta este strâns legată de substanța plângerii enunțate de reclamant pe teren la art. 5 alin. Constatând, de asemenea, că obiecțiunile în cauză nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea le declară admisibile. 26. Pe fond, în ceea ce privește art. 5 alineatul (4) din convenție, guvernul reafirmă eficacitatea căii de opoziție prevăzute pentru controlul legalității deținerilor provizorii. În plus, Comitetul consideră că Curtea de Assesie din Mardin și Curtea de Assesie din Diyarbak. În cadrul fiecărei ședințe, Tribunalul a examinat problema menținerii în detenție a reclamantului și că acesta și avocatul său au dispus de toate facilitățile necesare pentru pregătirea apărării. În consecință, reclamantul susține că nici dispozițiile articolului 5 alineatul (5) din convenție nu au fost încălcate. 27. Reclamantul combate teza guvernului și reiterează afirmațiile acestuia. 28. Curtea reamintește de la bun început că persoanele arestate sau deținute au dreptul la o examinare a respectării cerințelor de procedură și de fond necesare legalității În sensul Convenției, privarea de libertate a acestora. O autoritate judiciară care examinează o acțiune împotriva unei detenții provizorii trebuie să prezinte garanțiile inerente unei instanțe cu caracter judiciar, și anume, printre altele, o procedură în contradicție, , 21 octombrie 1986, § 51, seria A n 107, Toth c. Austria, 12 decembrie 1991, § 84, seria A n 224, Kampanis c. Grecia, 13 iulie 1995, § 47, seria A n 318 B și Schöps c. Germania, n 25116/94, § 44, CEDO 2001 I). 29. În ceea ce privește acțiunea invocată de guvern, Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că era ineficient, având în vedere faptul că, pe de o parte, nu oferea o garanție rezonabilă de șanse rezonabile de succes în practică (a se vedea, printre altele, Kosti și alții c. Turcia, 74321/01, § 22, 3 mai 2007) și, pe de altă parte, că garanțiile inerente unei instanțe cu caracter judiciar, în special respectarea principiilor contradictoriei și egalității armelor între părți, nu au fost respectate (a se vedea în acest sens Ba Curtea constată că dispozițiile articolului 271 din noul CPP oferă, desigur, în teorie reprezentantului sau apărătorului unui deținut posibilitatea de a fi audiat de autoritatea judiciară în momentul examinării cererii de opoziție (punctul 20 de mai sus). Cu toate acestea, aceasta arată că desfășurarea unei ședințe este lăsată la discreția instanței, indiferent de cererea formulată de deținuți sau de reprezentantul acestuia. În prezenta cauză, observând că opoziția reclamantului împotriva menținerii sale în detenție a fost examinată la dosar (punctul 13 de mai sus), Curtea, a cărei sarcină se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței, nu vede niciun motiv de a se abate de la concluziile sale anterioare și concluzionează că procedura prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a încălcat cerința de echitate a articolului 5 alineatul (4) din convenție. 31. În ceea ce privește alineatul (5) din art. 5 din convenție, Curtea amintește că acesta este respectat în măsura în care se poate solicita despăgubirea șefului unei privări de libertate efectuată în condiții contrare alineatelor (1), (2), (3) sau (4) (Wassink c. Țările de Jos, 27 septembrie 1990, §38, seria A n 185 A. De asemenea, Comisia reamintește că dreptul la despăgubiri prevăzut la alineatul (5) presupune că o încălcare a unuia dintre aceste paragrafe a fost stabilită de o autoritate națională sau de instituțiile Convenției (N.C. Italia [GC], nr. 24952/94, § 49, CEDO 2002 X). 32. În cazul de față, Curtea, care a ajuns la concluzia încălcării articolului 5 alineatul (4) din convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective care ar putea permite reclamantului să conteste legalitatea detenției sale (punctul 30 de mai sus), constată că rămâne de stabilit dacă persoana în cauză dispunea de posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit. În această privință, Curtea constată că acțiunea menționată la art. 141 din noul CPP nu prevede, pentru o persoană care nu a dispus de o cale de atac eficientă pentru a contesta legalitatea detenției sale, posibilitatea de a solicita despăgubiri (punctul 21 de mai sus. În consecință, Comisia respinge excepția guvernului și încheie din aceleași motive cu încălcarea art. 5 alin. (5) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALTOR ARTICOLE DIN CONVENȚIE 33. În observațiile sale din 2 decembrie 2009 privind admisibilitatea și fondul cauzei, reclamantul a prezentat, pe teren art. 5 alin. (3) și 6 alin. 1 din Convenție, alte obiecții privind durata detenției provizorii și echitatea procedurii penale împotriva sa. 34. Curtea nu este chemată să se pronunțe asupra fondului acestor obiecțiuni în măsura în care se confruntă cu nerespectarea termenului de șase luni. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 35. Reclamantul solicită 50 000 de lire turcești (TRY) (aproximativ 23 750 de euro (EUR) pentru prejudicii morale și lasă evaluarea prejudiciului material pe care îl consideră a fi suferit la aprecierea Curții; de asemenea, solicită 9 000 de TRY (aproximativ 4 300 de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; cu titlu justificativ, acesta furnizează un număr orar. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 6 000 EUR pentru prejudiciul moral. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile sale, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 În plus, Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Se declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (4) și al articolului 5 alineatul (5) din convenție și inadmisibilă pentru surplus A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) și a articolului 5 din convenție A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (1). 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data plății 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, ii. 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 850 EUR (8850 EUR) deja plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către solicitant de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 20 mai 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-02-23
0,97
AFFAIRE ERKAN İNAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ERKAN İNAN c. TURQUIE (Requête n o 13176/05) ARRÊT STRASBOURG 23 février 2010 DÉFINITIF 23/05/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2009-11-03
0,97
AFFAIRE DAVRAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DAVRAN c. TURQUIE (Requête n o 18342/03) ARRÊT STRASBOURG 3 novembre 2009 DÉFINITIF 03/02/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2010-03-02
0,97
AFFAIRE DÖNDÜ BİLGİÇ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DÖNDÜ BİLGİÇ c. TURQUIE ( Requête n o 43948/02) ARRÊT STRASBOURG 2 mars 2010 DÉFINITIF 02/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E
CtEDO 2010-03-23
0,97
AFFAIRE ORHAN ÇAÇAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ORHAN ÇAÇAN c. TURQUIE (Requête n o 26437/04) ARRÊT STRASBOURG 23 mars 2010 DÉFINITIF 04/10/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
CtEDO 2010-05-20
0,97
AFFAIRE GEDİK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GEDİK c. TURQUIE (Requêtes n os 22478/06 et 37667/08) ARRÊT STRASBOURG 20 mai 2010 DÉFINITIF 20/08/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de fo
Sursă