SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TÖRÜN c. TURQUE Cerere nr. 18535/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/11/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Barlas Törün c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier, După ce a deliberat în camera de consiliu la 21 septembrie 2010, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată procedural de la origine a cauzei (n 18535/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Resmiye Barlas Törün ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 10 ianuarie 1995, reclamanta a introdus în fața instanței de judecată o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit din cauza unui accident de circulație. La 8 noiembrie 2001, aceasta a introdus în fața aceleiași instanțe o altă acțiune în despăgubire. La o dată necunoscută, instanța a decis să se alăture acestor cauze. La 23 decembrie 2002, instanța a acordat reclamantei daune-interese. La 11 noiembrie 2003, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 18 septembrie 2007, instanța a acordat reclamantei daune-interese. 10. La 25 martie 2008, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. La 6 octombrie 2008, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. B. Procedura administrativă 12. La 20 mai 2005, recurenta a introdus în fața instanței administrative o acțiune în anulare a unei decizii a Ministerului Justiției. 13. La 15 iulie 2005, instanța a respins acțiunea sa. 14. La 13 iunie 2006, Consiliul de Stat a infirmat această hotărâre. 15. Procedura este pendinte în fața instanțelor interne. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 16. Recurenta susține că durata procedurii civile a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 17. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 10 ianuarie 1995, prin introducerea acțiunii în fața Tribunalului de Mare Instană și-a încheiat mandatul la 6 octombrie 2008, prin hotărârea Curții de Casație și, prin urmare, a durat aproximativ 13 ani și nouă luni, pentru două instane. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și latura litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh citată anterior 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii civile este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea. Fără să invoce niciun articol, recurenta se plânge în cele din urmă de procedura civilă, de aprecierea rapoartelor de competență și de respingerea cererii sale de către instanța administrativă. Invocând art. 2, se plânge de accidentul de circulație. Invocând în cele din urmă art. 13, aceasta se plângea de modul în care instanțele apreciaseră faptele. 24. Curtea constată că obiecțiunile recurentei nu sunt în niciun caz justificate. 25. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie să fie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. Pe baza cheltuielilor și a lipsei de câștig, recurenta solicită 685 620,30 de lire turcești, adică aproximativ 349 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit; ea se referă la înțelepciunea Curții, pentru determinarea prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 9 600 EUR pentru prejudiciul moral. 29. recurenta, care nu este reprezentată în fața Curții, solicită, de asemenea, 33 645 de lire turce, adică aproximativ 17 130 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În această privință, aceasta prezintă copii ale facturilor aferente cheltuielilor poștale. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și consideră că este rezonabil să se aloce suma de 65 EUR, sumă corespunzătoare costurilor reale suportate pentru procedura în fața Curții.interese moratorii 32. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L 6 alin. (1) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (9 mii șase sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii. 65 EUR (șasezeci și cinci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
BARLAS TÖRÜN c. TURQUIE
(
Requête n
o
18535/05)
ARRÊT
12 octobre 2010
12/11/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Barlas Törün c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2010,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
18535/05) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Resmiye Barlas Törün («
la requérante
»), a saisi la Cour le 25 avril 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 12 juin 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1967 et réside à Izmir.
5.
Le 10 janvier 1995, la requérante introduisit devant le tribunal de grande instance (le «
tribunal
»), une action en indemnisation du préjudice subi en raison d’un accident de circulation.
6.
Le 8 novembre 2001, elle introduisit devant le même tribunal une autre action en indemnisation. A une date inconnue, le tribunal décida de joindre ces affaires.
7.
Le 23 décembre 2002, le tribunal accorda des dommages-intérêts à la requérante.
8.
Le 11 novembre 2003, la Cour de cassation infirma ce jugement.
9.
Le 18 septembre 2007, le tribunal accorda des dommages-intérêts à la requérante.
10.
Le 25 mars 2008, la Cour de cassation confirma ce jugement.
11.
Le 6 octobre 2008, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt.
12.
Le 20 mai 2005, la requérante introduisit devant le tribunal administratif une action en annulation d’une décision du ministère de la Justice.
13.
Le 15 juillet 2005, le tribunal rejeta son action.
14.
Le 13 juin 2006, le Conseil d’État infirma ce jugement.
15.
La procédure est pendante devant les juridictions internes.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
16.
La requérante allègue que la durée de la procédure civile a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
17.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
18.
La période à considérer a débuté le 10 janvier 1995, par l’introduction de l’action devant le tribunal de grande instance et s’est terminée le 6 octobre 2008, par l’arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré environ treize ans et neuf mois, pour deux instances.
A.
Sur la recevabilité
19.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
20.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16
juillet 2009).
21.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
22.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure civile est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
23.
Sans invoquer aucun article, la requérante se plaint enfin de l’iniquité de la procédure civile, de l’appréciation des rapports d’expertise et du rejet de sa demande par le tribunal administratif. Invoquant l’article 2, elle se plaint de l’accident de la circulation. Invoquant enfin l’article 13, elle se plaint de la manière dont les tribunaux avaient apprécié les faits.
24.
La Cour observe que les griefs de la requérante ne sont aucunement étayés.
25.
Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Se fondant sur ses dépenses et son manque à gagner, la requérante réclame 685
620,30 livres turques soit environ 349 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi. Elle s’en remet à la sagesse de la Cour, pour la détermination du préjudice moral qu’elle aurait subi.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 9
600 EUR au titre du préjudice moral.
29.
La requérante, non représentée devant la Cour, demande également 33
645 livres turques soit environ 17
130 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour. A cet égard, elle soumet les copies des factures afférentes aux frais postaux.
30.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
31.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale, et estime raisonnable d’allouer la somme de 65 EUR, somme correspondant aux frais réellement encourus pour la procédure devant la Cour.
Intérêts moratoires
32.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure civile et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
i.
9
600 EUR (neuf mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
ii.
65 EUR (soixante-cinq euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente