AFFAIRE SELMA AKSOY c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.10.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SELMA AKSOY c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SELMA AKSOY c. TURCIA Cerere nr. 26211/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cazul Selma Aksoy c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 26211/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Selma Aksoy, reclamanta, a sesizat Curtea la 15 iunie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 13 iunie 1997, recurenta, avocată de profesie, a introdus o acțiune în despăgubire împotriva clientului său în fața Tribunalului de Primă Instanță. La 5 octombrie 1999, Tribunalul a acceptat cererea sa. La 21 septembrie 2000, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 24 martie 2005, Tribunalul și-a acceptat parțial cererea. La 15 decembrie 2005, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 10. La 4 mai 2006, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii pentru insuficiența valorii litigiului. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 11. Recurenta a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. 12. Guvernul se opune acestei teze. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 iunie 1997, data la care a fost introdusă acțiunea în fața instanței de mari instanțe și s-a încheiat la 15 decembrie 2005, prin hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, a durat opt ani și șase luni pentru două instanțe. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior). 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că Tribunalul de Mare Instanță a luat patru ani și șase ani. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 18. Invocând art. 6 coroborat cu art. 14 din Convenție, recurenta se plânge de necunoașterea principiului echității procedurii și de lipsa motivării hotărârilor Curții de Casație. 19. Guvernul nu se pronunță. Curtea constată că recurenta nu susține în niciun fel afirmațiile sale întemeiate pe încălcarea procedurii și pe un tratament discriminatoriu față de aceasta. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 21. În ceea ce privește argumentul recurentei, întemeiat pe lipsa motivării hotărârii Curții de Casație, Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (Van de Hurk Țări de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A n 288) În consecință, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parti contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24, guvernul contestă aceste pretenții. 25. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere; în schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantei 4 200 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamanta, care nu este reprezentată de un avocat în fața Curții, solicită, de asemenea, 15 700 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În lipsa unei justificări, Curtea respinge cererea. Interese moratorii 29. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 4 200 EUR (patru mii două sute) EUR), care se convertește în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Francoise Tulkens Modululer Președinte