AFFAIRE UYAR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE UYAR c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA UYAR c. TURCIA Cererea nr. 17756/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 februarie 2010 DEFINITIVF 23/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Uyar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 17756/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Dersu Erol Uyar ( La 21 ianuarie 2009, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile care decurg din durata procedurii și din lipsa unei căi de atac în această privință. După cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1963 și își are reședința în Istanbul. La 18 septembrie 2000, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor operațiunii la asigurătorul său. La o dată nespecificată, acesta din urmă a refuzat să le plătească. La 18 septembrie 2000, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire împotriva asigurătorului său. În ședința din 3 aprilie 2001, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize pentru a stabili drepturile reclamantului, astfel cum sunt prevăzute în contractul său de asigurare. La 3 septembrie 2001, s-a întocmit un raport de expertiză. La ședința din 16 octombrie 2001, tribunalul a acordat părților la proces o perioadă de 20 de zile pentru a putea examina raportul de expertiză. La 5 noiembrie 2001, reclamantul a contestat acest raport. 10. La ședința din 21 decembrie 2001, Tribunalul a ordonat o nouă expertiză. 11. La 20 mai 2002, s-a întocmit și depus un al doilea raport de expertiză la dosar. 12. La o dată nespecificată, instanța a ordonat întocmirea unui raport de expertiză suplimentară. 13. La 2 decembrie 2002, s-a întocmit un al treilea raport de expertiză și s-a depus la dosar; acesta din urmă a fost contestat de pârât. La 18 aprilie 2003, instanța a solicitat institutului medico-legal elaborarea unui nou raport de expertiză. 14. La 21 mai 2003, institutul medico-legal întocmește un raport de expertiză. 15. La 24 decembrie 2003, tribunalul a condamnat pârâtul să ramburseze cheltuielile operațiunii în cauză. 16. La 5 aprilie 2005, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 17. La 14 decembrie 2005, Tribunalul a respins cererea reclamantului. 18. Prin hotărârea din 21 mai 2007, notificată reclamantului la 21 iunie 2007, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 14 decembrie 2005. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 19. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 20. Curtea constată că acest motiv nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 21. Guvernul se opune tezei reclamantului, susținând în special că prezentarea tardivă a rapoartelor de expertiză, precum și contestarea acestor rapoarte de către părțile la proces au contribuit la prelungirea procedurii. 22. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 iunie 2005. Septembrie 2000, data sesizării de către reclamant a Tribunalului Comerțului și s-a încheiat la 21 mai 2007, prin hotărârea Curții de Casație și, prin urmare, a durat aproximativ șase ani și opt luni pentru o cauză cu două grade de instanțe care au fost sesizate de două ori. 23. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 25). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea subliniază că Tribunalul Comerțului a luat trei ani și trei luni pentru a se pronunța cu privire la cauză pentru prima dată, iar Curtea de Casație, sesizată de două ori, a luat în total trei ani și cinci luni pentru a se pronunța. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea constată că a făcut dovadă de diligență normală și că nu i se poate reproșa că a intentat acțiuni care s-au dovedit justificate (a se vedea Piron c. Franța, nr 36436/97, § 55, 14 noiembrie 2000). Curtea observă că argumentul guvernului potrivit căruia prezentarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză a prelungit procedura nu este convingător. În această privință, Curtea amintește că este de competența statelor să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține, într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la o contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV și Mikulić c. Croația, 53176/99, § in fine CEDO 2002-I). În lumina acestor considerații, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința Reclamantul se plânge, de asemenea, că în Turcia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 27. Guvernul nu se pronunță asupra acestei chestiuni. 28. Curtea subliniază că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 29. Curtea amintește că a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică turcă nu oferă justițiabililor o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri penale (Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, § 38 și 51, 16 iulie 2009). 30. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 31. Pe baza faptului că procedura nu este cea mai adecvată, reclamantul invocă art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul 32. Curtea subliniază că aceste obiecțiuni sunt strâns legate de cele examinate mai sus, prin urmare trebuie, de asemenea, declarate admisibile. 33. Având în vedere constatarea referitoare la articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție (punctele 25 și 30 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat dacă, în cazul de față, încălcarea acestor dispoziții. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 35. Reclamantul solicită 25 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă din cauza lipsei de celeritate a procedurii. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 600 EUR în acest sens. 38. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții; în această privință, acesta prezintă o copie a Convenției de onorari cu reprezentantul său; de asemenea, solicită 350 EUR pentru costurile de traducere și de secretariat, pentru care nu prezintă nicio justificare. 39. Guvernul contestă aceste pretenții. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. De asemenea, aceasta amintește că cheltuielile și cheltuielile de judecată trebuie să fie rezonabile. În cazul de față și având în vedere lipsa unor justificări, Curtea respinge cererea de cheltuieli pentru traducere și secretariat, în schimb consideră excesiv valoarea celorlalte cheltuieli și cheltuieli de judecată suportate în fața sa și consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 000 EUR în acest sens. 41. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei procedurii; că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze separat dacă, în cazul de față, a avut loc o încălcare a articolului 14 din convenție sau a articolului 1 din Protocolul nr. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data plății sumei de 600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale ii. 000 de euro (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 23 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte