SECȚIUNEA A DOUA CAUZA KAMER DÜNDAR c. TURCIA Cerere nr. 25759/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Kamer Dündar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 25759/07) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Kamer Dündar ( La 18 mai 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului durata procedurii. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 4 iulie 1989 și 26 noiembrie 1991, reclamantul a introdus în fața instanței în instanță două acțiuni în înscrierea unui titlu de proprietate al unei parcele în numele său. La 26 noiembrie 1991, instanța a decis să se alăture acestor cauze. La 26 decembrie 1991, Tribunalul a dispus înscrierea titlului de proprietate al acestei parcele pe registrul funciar în numele reclamantului. La 18 ianuarie 1994, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. De la 15 iulie 1994 până la 24 mai 2007, Tribunalul a organizat șaptezeci și patru de ședințe. 10. La 21 octombrie 1999, 27 ianuarie 2000, 16 noiembrie 2000, 23 ianuarie 2003 și 24 aprilie 2003, reclamantul nu s-a prezentat la audieri după ce a justificat absența sa. 11. În ședința din 5 noiembrie 2004, instanța a decis încetarea acțiunii pe motiv că reclamantul nu se prezenta la audieri fără motiv valabil. 12. La 22 noiembrie 2004, Tribunalul a redeschis procedura la cererea reclamantului. 13. La ședința din 24 mai 2007, tribunalul a constatat încetarea acțiunii pe motiv că reclamantul nu s-a prezentat la ședință. ÎN DREPT 14. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Guvernul se opune acestei teze și susține că raportarea de expertiză a întârziat procedura. 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 iulie 1989 prin introducerea acțiunii în fața instanței administrative și s-a încheiat la 24 mai 2007 prin încetarea acțiunii și, prin urmare, a durat 17 ani și 10 luni pentru două instanțe 17. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 18. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior 20.). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Cu toate acestea, în această privință, Curtea amintește că este de competența statelor să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține, într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la o contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV și Mikulić c. Croația, 53176/99, § in fine CEDH 2002-I). În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea constată că, în perioada 15 iulie 1994-24 mai 2007, tribunalul a organizat șaptezeci și patru de ședințe, dintre care șase nu s-au prezentat de către reclamant. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu nu poate fi considerată rezonabilă, chiar dacă se ține seama de întârzierea de aproximativ 12 luni, imputabilă reclamantului, deoarece nu s-a prezentat la anumite ședințe. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). Mai rămâne de examinat problema articolului 41 din Convenție. Reclamantul solicită 40 000 de lire turce, adică aproximativ 20 450 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 14 400 de euro pentru prejudiciul moral. 24. Reclamantul solicită, de asemenea, 155 de lire turce, adică aproximativ 80 de lire turce În această privință, nu prezintă nicio justificare, astfel încât să nu i se acorde nicio sumă acestor titluri. 25. Reclamantul solicită 3 000 de lire turce, adică aproximativ 1 500 EUR pentru onorariile de avocat. Acesta prezintă tariful minim al onorariilor de avocat al uniunii de bare din Turcia 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Curții. 28. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 14 400 EUR (14 mii patru sute EUR) pentru a fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Moduler Președinte
DEUXIÈME SECTION
KAMER DÜNDAR c. TURQUIE
(
Requête n
o
25759/07)
ARRÊT
12 octobre 2010
12/01/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kamer Dündar c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 octobre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
25759/07) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Kamer Dündar («
le requérant
»), a saisi la Cour le 12 juin 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 18 mai 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1944 et réside à Tunceli.
5.
Les 4 juillet 1989 et 26 novembre 1991, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance («
le tribunal
») deux actions en inscription de titre de propriété d'une parcelle en son nom.
6.
Le 26 novembre 1991, le tribunal décida de joindre ces affaires.
7.
Le 26 décembre 1991, le tribunal ordonna l'inscription du titre de propriété de cette parcelle sur le registre foncier au nom du requérant.
8.
Le 18 janvier 1994, la Cour de cassation infirma ce jugement.
9.
Du 15 juillet 1994 au 24 mai 2007, le tribunal tint soixante-quatorze audiences.
10.
Les 21 octobre 1999, 27 janvier 2000, 16 novembre 2000, 23 janvier 2003 et 24 avril 2003, le requérant ne s'est pas présenté aux audiences après avoir justifié son absence.
11.
A l'audience du 5 novembre 2004, le tribunal décida de l'extinction de l'action au motif que le requérant ne se présentait pas aux audiences sans motif valable.
12.
Le 22 novembre 2004, le tribunal réouvrit la procédure sur demande du requérant.
13.
A l'audience du 24 mai 2007, le tribunal constata l'extinction de l'action au motif que le requérant ne s'était pas présenté à l'audience.
14.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
15.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il fait valoir que l'établissement de rapports d'expertise a retardé la procédure.
16.
La période à considérer a débuté le 4 juillet 1989 par l'introduction de l'action devant le tribunal administratif et s'est terminée le 24 mai 2007 par l'extinction de l'action. Elle a donc duré dix-sept ans et dix mois pour deux instances.
17.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
18.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
19.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
20.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle note en particulier que l'objet du litige nécessitait l'établissement de rapports d'expertise. Toutefois, à cet égard, la Cour rappelle qu'il appartient aux États d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir, dans un délai raisonnable, une décision définitive sur une contestation relative à ses droits et obligations de caractère civil (
Comingersoll c. Portugal
[GC], n
o
35382/97, §
24, CEDH 2000-IV et
Mikulić c. Croatie,
n
o
53176/99, §
45
in fine
,
CEDH 2002-I). Quant au comportement du requérant, la Cour observe que pendant la période allant du 15 juillet 1994 au 24 mai 2007, le tribunal tint soixante-quatorze audiences dont six auxquelles le requérant ne s'est pas présenté. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse ne peut passer pour raisonnable, même si l'on tient compte du retard d'environ douze mois, imputable au requérant puisqu'il ne s'est pas présenté à certaines audiences.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
21.
Reste à examiner la question de l'article 41 de la Convention. Le requérant réclame 40
000 livres turques, soit environ 20
450 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
22.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
23.
La Cour estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 14 400 EUR au titre du préjudice moral.
24.
Le requérant demande également 155 livres turques, soit environ 80
EUR pour les frais de traduction et de secrétariat. A cet égard, il ne présente aucun justificatif, de sorte qu'il y a lieu de ne pas lui accorder de somme à ces titres.
25.
Le requérant réclame 3
000 livres turques, soit environ 1
500 EUR au titre des honoraires d'avocat. Il présente le tarif minimum des honoraires d'avocat de l'union des barreaux de Turquie.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens pour la procédure devant la Cour.
28.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 14 400 EUR (quatorze mille quatre cents euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente