SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MUSTAFA GÜNGÖR c. TURQUE Cerere nr. 40853/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Mustafa Güngör c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 40853/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Mustafa Güngör ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului durata procedurii. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond.
Reclamantul s-a născut în 1927 și își are reședința în Ușak. La 3 septembrie 1998, reclamantul a introdus în fața instanței judecătorești de mare instanță o acțiune în creștere a despăgubirii de expropriere împotriva administrației. La 28 decembrie 1999, instanța a acceptat parțial cererea acesteia. La 24 aprilie 2000, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 13 februarie 2001, Tribunalul a primit din nou, parțial, cererea reclamantului. La 9 iulie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 10. De la 25 decembrie 2001 până la 16 decembrie 2004, au avut loc 19 ședințe. 11. La 16 decembrie 2004, instanța a acordat reclamantului o indemnizație suplimentară. 12. La 18 aprilie 2005, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre.
13. Prin hotărârea din 27 iunie 2005, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. ÎN DREPT 14. Reclamantul a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai scurt, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 15. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 16. Guvernul se opune acestei teze.
17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 septembrie 1998, dată la care acțiunea a fost introdusă în fața Tribunalului de Mare Instanță și s-a încheiat la 27 iunie 2005, prin hotărârea Curții de Casație și, prin urmare, a durat aproximativ șase ani și zece luni pentru două instanțe 18. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridicau întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior).
20 După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea arată că Tribunalul de Mare Instanță a luat trei ani și cinci ani. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința Mai rămâne aplicarea articolului 41 din Convenție. Reclamantul solicită 60 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral suferit. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, ea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 În acest sens, Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Moduler Președinte
AFFAIRE MUSTAFA GÜNGÖR c. TURQUIE ( Requête n o 40853/05) ARRÊT STRASBOURG 12 octobre 2010 DÉFINITIF 12/01/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Mustafa Güngör c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 40853/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Mustafa Güngör (« le requérant »), a saisi la Cour le 20 octobre 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e Ö. Boz, avocat à Ușak. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
3.Le 12 juin 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4. Le requérant est né en 1927 et réside à Ușak.
5.Le 3 septembre 1998, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance (« le tribunal ») une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation, à l'encontre de l'administration.
6.Le 28 décembre 1999, le tribunal fit partiellement droit à sa demande.
7.Le 24 avril 2000, la Cour de cassation infirma ce jugement.
8.Le 13 février 2001, le tribunal fit à nouveau partiellement droit à la demande du requérant.
9.Le 9 juillet 2001, la Cour de cassation infirma ce jugement.
10.Du 25 décembre 2001 au 16 décembre 2004, dix-neuf audiences furent tenues.
11.Le 16 décembre 2004, le tribunal accorda au requérant une indemnité complémentaire.
12.Le 18 avril 2005, la Cour de cassation confirma ce jugement.
13.Par un arrêt du 27 juin 2005, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l'arrêt. EN DROIT
14.Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
15.La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
16.Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
17.La période à considérer a débuté le 3 septembre 1998, date d'introduction de l'action devant le tribunal de grande instance, et s'est terminée le 27 juin 2005, par l'arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré environ six ans et dix mois, pour deux instances.
18.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres, Daneshpayeh c. Turquie , n o 21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
19.La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir Daneshpayeh précité).
20.Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour relève que le tribunal de grande instance a mis trois ans et cinq mois pour statuer après cassation. A la lumière de ces considérations, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
21.Reste l'application de l'article 41 de la Convention. Le requérant réclame 60 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
22.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
23.La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 3 000 EUR au titre du préjudice moral.
24.Le requérant ne formule aucune demande au titre de frais et dépens de sorte qu'il n'y a pas lieu de lui accorder de somme à ce titre.
25.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l'État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 3 000 EUR (trois mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Françoise Tulkens Greffier Présidente