- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 octombrie 2010
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Ozkoku împotriva Turciei
Traducere în română Auto
A DOUA SECȚIUNEA CAUZA ÖZKOKU c. TURCIA Cerere nr 38668/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Özkoku c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Poović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 septembrie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 38668/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Serap Özkoku ( La 18 mai 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului durata procedurii.
După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta sa născut în 1977 și își are reședința în Mercin. La 23 martie 1999, recurenta a introdus în fața instanței judecătorești de mare instanță ( La o dată nespecificată, s-a formulat un recurs în fața Curții de Casație. La data adoptării prezentei hotărâri și pe baza înscrisurilor din dosar, procedura este în continuare pendinte în fața instanțelor naționale. ÎN DREPT, recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Guvernul se opune acestei teze. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 martie 1999 prin introducerea acțiunii în instanță și nu s-a încheiat încă și, prin urmare, durează de aproximativ 11 ani și șase luni pentru două instanțe.
12. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.
13. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior 15. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Aceasta arată în special că Tribunalul de Primă Instanță a luat aproximativ șase ani și șapte luni pentru a se pronunța cu privire la fondul cauzei pentru prima dată și că cauza rămâne în continuare pendinte în fața instanțelor naționale. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței În acest sens, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Cu toate acestea, Comisia observă că, potrivit informațiilor furnizate de părți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după mai mult de 11 ani. În acest caz, Curtea consideră că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate la art. 6 alineatul (1) ar fi să se finalizeze procesul cât mai curând posibil, ținând seama de cerințele unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
PE CESAR, CURȚA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE ÖZKOKU c. TURQUIE ( Requête n o 38668/07) ARRÊT STRASBOURG 12 octobre 2010 DÉFINITIF 12/01/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Özkoku c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 38668/07) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M me Serap Özkoku (« la requérante »), a saisi la Cour le 29 août 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e H.T. Sanlı, avocat à Mersin. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
Le 18 mai 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4. La requérante est née en 1977 et réside à Mersin.
Le 23 mars 1999, la requérante introduisit devant le tribunal de grande instance (« le tribunal ») une action en dommages et intérêts contre l'auteur de l'accident de la route lui ayant causé un taux d'invalidité.
Le 17 novembre 2005, le tribunal accepta partiellement sa demande.
A une date non précisée, un pourvoi fut formé devant la Cour de cassation.
A la date d'adoption du présent arrêt et d'après les pièces du dossier, la procédure est toujours pendante devant les juridictions nationales. EN DROIT
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 23 mars 1999 par l'introduction de l'action devant le tribunal de grande instance et n'a pas encore pris fin. Elle dure donc depuis environ onze ans et six mois pour deux instances.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres, Daneshpayeh c. Turquie , n o 21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir Daneshpayeh précité).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle relève notamment que le tribunal de première instance a mis environ six ans et sept mois pour statuer sur le fond de l'affaire pour la première fois et que l'affaire demeure toujours pendante devant les juridictions nationales. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
Reste l'application de l'article 41 de la Convention. La requérante n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable conformément à l'article 60 du règlement de la Cour. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. Néanmoins, elle note que, selon les informations fournies par les parties, l'affaire est encore pendante devant les juridictions internes après plus de onze ans. Si tel est toujours le cas, la Cour estime qu'une manière appropriée de mettre un terme à la violation constatée de l'article 6 § 1 serait de terminer le procès le plus rapidement possible, en prenant en considération les exigences d'une bonne administration de la justice telles que prévues par l'article 6 § 1 de la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Françoise Tulkens Greffier Présidente