A DOUA SECȚIUNE CAUZA ERSEVEN c. TURCIA Cerere nr. 23221/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2010 DEFINITIVF 12/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Erseven c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Poović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 septembrie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 23221/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Mehmet Nam La 18 mai 2009, președinta secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamanții s-au născut în 1955 și, respectiv, 1965 și au locuit la Istanbul. La 4 septembrie 1992, reclamanții au introdus în fața instanței judecătorești de mare instanță o acțiune în litigiu în vederea reducerii acțiunilor de moștenire care revin celorlalți moștenitori ai succesiunii cujusului În perioada 27 mai 2004-20 martie 2007, au avut loc douăsprezece audieri, în cursul cărora au fost prezentate rapoarte de expertiză. La 7 ianuarie 2008, Tribunalul de Mare Instanță a ordonat înscrierea bunurilor în litigiu în numele cujus-urilor reclamanților. La 5 mai 2009, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 19 ianuarie 2010, Tribunalul a amânat ședința la 16 februarie 2010. 10. Procedura este în continuare pendinte în fața instanțelor naționale. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Curtea constată că acest motiv nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 13. Guvernul se opune acestei teze, susținând, printre altele, că obiectul litigiului este complex, că este necesar să se prezinte rapoarte de expertiză și că au existat mai multe părți la litigiu. 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 septembrie 1992, data introducerii acțiunii în fața Tribunalului de Mare Instanță de către solicitanți și nu s-a încheiat încă și, prin urmare, durează de aproximativ 18 ani și o lună pentru două instanțe 15. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea subliniază că Tribunalul de Primă Instanță a luat 15 ani și patru luni pentru a se pronunța cu privire la fondul cauzei pentru prima dată, iar Curtea de Casație a luat un an și trei luni pentru a pronunța o hotărâre infirmivă. Cazul este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. În ceea ce privește comportamentul reclamanților, Curtea observă că aceștia au manifestat o diligență normală și că nu ar putea fi reproșat pentru că au intentat acțiuni care s-au dovedit justificate (a se vedea Piron c. Franța, nr 36436/97, § 55, 14 noiembrie 2000). Curtea constată că obiectul litigiului era cu siguranță complex și că aceasta impunea întocmirea de rapoarte de expertiză. Cu toate acestea, în această privință, Curtea amintește că este de competența statelor să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține, într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la o contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000 IV și Prin urmare, Curtea constată că nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamanților nu explică durata procedurii. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. Susținând că suma pe care o vor primi la sfârșitul procedurii va fi redusă din cauza ratei inflației și a duratei procedurii, reclamanții solicită despăgubiri în acest sens. În acest sens, aceștia se bazează pe înțelepciunea Curții 19. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților, în comun, 15 600 EUR pentru prejudiciul lor moral. În plus, Curtea constată că, potrivit informațiilor furnizate de părți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după mai mult de 18 ani. În acest caz, Curtea consideră că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate la art. 6 alineatul (1) ar fi să se încheie procesul cât mai curând posibil, ținând seama de cerințele unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. 20. Reclamanții nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților 15 600 EUR (cinsprezece mii șase sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Moduler Președinte
DEUXIÈME SECTION
ERSEVEN c. TURQUIE
(
Requête n
o
23221/07)
ARRÊT
12 octobre 2010
12/01/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Erseven c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
23221/07) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet État, M.
Mehmet Namık Erseven et M
me
Nesrin Erseven («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 24 mai 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 18 mai 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1955 et 1965 et résident à Istanbul.
5.
Le 4 septembre 1992, les requérants introduisirent devant le tribunal de grande instance («
le tribunal
») une action en contestation en vue de réduire des parts d'héritage revenant aux autres héritiers de la succession du
de cujus
.
6.
Du 27 mai 2004 au 20 mars 2007, douze audiences, au cours desquelles des rapports d'expertise furent présentés, se tinrent.
7.
Le 7 janvier 2008, le tribunal de grande instance ordonna l'inscription des biens en litige au nom du
de cujus
des requérants.
8.
Le 5 mai 2009, la Cour de cassation infirma ce jugement.
9.
Le 19 janvier 2010, le tribunal reporta l'audience à la date du 16
février 2010.
10.
La procédure est toujours pendante devant les juridictions nationales.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
13.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il fait notamment valoir que l'objet du litige était complexe, qu'il nécessitait la remise de rapports d'expertise et qu'il y avait plusieurs parties au litige.
14.
La période à considérer a débuté le 4 septembre 1992, date d'introduction de l'action devant le tribunal de grande instance par les requérants, et n'a pas encore pris fin. Elle dure donc depuis environ dix-huit ans et un mois, pour deux instances.
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour souligne que le tribunal de première instance a mis quinze ans et quatre mois pour statuer sur le fond de l'affaire pour la première fois et la Cour de cassation a mis un an et trois mois pour rendre un arrêt infirmatif. L'affaire est toujours pendante devant les juridictions nationales. S'agissant du comportement des requérants, la Cour observe qu'ils ont fait preuve d'une diligence normale et qu'il ne saurait leur être reproché d'avoir intenté des recours qui se sont tous avérés justifiés (voir
Piron c.
France
, n
o
36436/97, § 55, 14 novembre 2000). La Cour observe que l'objet du litige était certainement complexe et que cela nécessitait l'établissement de rapports d'expertise. Toutefois, à cet égard, la Cour rappelle qu'il appartient aux États d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir, dans un délai raisonnable, une décision définitive sur une contestation relative à ses droits et obligations de caractère civil (
Comingersoll S.A. c. Portugal
[GC], n
o
35382/97
‑
IV, et
Mikulić c. Croatie
, n
o
53176/99, §
45
in fine
‑
I). La Cour constate donc que ni la complexité de l'affaire ni le comportement des requérants n'expliquent la durée de la procédure. A la lumière de ces considérations, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Soutenant que la somme qu'ils recevront à la fin de la procédure sera diminuée en raison du taux d'inflation et de la durée de la procédure, les requérants demandent le dédommagement y relatif. A cet égard, ils s'en remettent à la sagesse de la Cour.
19.
La Cour estime qu'il y a lieu d'octroyer aux requérants, conjointement, 15
600 euros au titre de leur préjudice moral. En outre, elle note que, selon les informations fournies par les parties, l'affaire est encore pendante devant les juridictions internes après plus de dix-huit ans. Si tel est toujours le cas, la Cour estime qu'une manière appropriée de mettre un terme à la violation constatée de l'article 6 § 1 serait de terminer le procès le plus rapidement possible, en prenant en considération les exigences d'une bonne administration de la justice telles que prévues par l'article 6 § 1 de la Convention.
20.
Les requérants ne réclament aucune somme au titre des frais et dépens. La Cour estime dès lors qu'il n'y a pas lieu de leur accorder de somme à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
que l'État défendeur doit verser aux requérants conjointement 15
600 euros (quinze mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral,
dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente