SECȚIUNEA 2 CAUZA KARACAN c. TURCIA (solicitarea nr. 14886/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 iunie 2010 DEFINITIVF 08/09/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Karacan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 14886/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Bulduk Karacan, a sesizat Curtea la 8 aprilie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 ianuarie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului.
După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 21 iunie 2002, în timp ce lucra la municipiul Sekili ca muncitor, reclamantul s-a pensionat. printr-o decizie din 28 iunie 2002, Consiliul Municipal din Sekili a decis să-i plătească o sumă de 16 372 000 de lire sterline turce (TRL). În lipsa unei plăți a acestei indemnizații, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată împotriva municipalității. În absența unei opoziții formulate de aceasta din urmă, executarea forțată a devenit definitivă. La o dată nespecificată, biroul de executare a datoriilor Gaziantep a ordonat confiscarea anumitor conturi bancare, vehicule oficiale și proprietăți imobiliare aparținând municipalității.
Printr-o decizie din 9 decembrie 2004, judecătorul execuției sesizat de municipalitate a ridicat sechestrul în cauză pe motivul că fondurile și bunurile soțului erau alocate interesului public și, în consecință, nu puteau fi confiscate. 10. La diferite date, reclamantul a primit în total o sumă de 31 217 630 000 TRL. II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 11. Dreptul intern relevant, astfel cum este în vigoare la momentul faptei, este descris în cauza Gaganuș și în alte cauze c. Turcia 39335/98, § 15-18, 5 iunie 2001). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza plății insuficiente și întârziate a despăgubirii sale și invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 13. Cu privire la admisibilitate, guvernul susține că reclamantul nu poate trece pentru a respecta regula epuizării căilor de atac interne în măsura în care procedura de executare forțată rămâne în continuare în curs de desfășurare.
14. Curtea respinge această excepție a guvernului din aceleași motive evocate în Hotărârea Kaçar și în alte cauze c. Turcia 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, §§ 14-16, 22 iulie 2008). Comisia consideră că acest motiv nu se confruntă cu niciunul dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute la art. 35 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 15. Pe fond, Curtea observă că, având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, § 29-30, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1997 IV), plățile efectuate de municipalitate nu corespund în totalitate creanței reclamantului.
În acest sens, Curtea constată că prezenta cauză este similară cauzei Kanio octombrie 2005). Întrucât nu există niciun element sau argument prezentat de guvern care să justifice retragerea de la concluzia la care s-a ajuns în acest caz, aceasta concluzionează că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 16. Pe baza acelorași fapte, reclamantul invocă, de asemenea, art. 4 din Convenție. 17. Curtea constată că acest motiv nu este justificat și, prin urmare, este vădit nefondat. Prin urmare, trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4) și al articolului 5 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 18. În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul solicită 200 000 TRL (suma echivalentă cu aproximativ 95) În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, acesta solicită 5 465 TRL (2 600 EUR), fără a furniza dovezi.
19. Guvernul contestă aceste pretenții. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea amintește că, în speță, Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza plății insuficiente și întârziate a despăgubirii reclamantului. Procedura de executare forțată, declanșată de solicitant, este încă în curs de desfășurare în fața biroului de executare a datoriilor Gaziantep. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul are încă dreptul de a primi sumele datorate în conformitate cu procedura de executare forțată. Curtea consideră că se aplică în speță principiul restitutio in integrum, conform căreia redresarea cea mai adecvată ar fi să îl plaseze pe solicitant, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcată cerințele Protocolului.
Prin urmare, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că plata rapidă a restului întregii indemnizații, însoțită de dobânzi, datorată reclamantului, este efectuată de către administrație la biroul de executare a datoriilor (a se vedea Ak În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră rezonabil să acorde reclamantului o sumă de 3 000 EUR în acest sens. În schimb, având în vedere criteriile menționate în jurisprudența sa și în absența unei justificări, aceasta respinge cererea reclamantului cu privire la cheltuieli și cheltuieli de judecată 22. În ceea ce privește despăgubirea morală, Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pentru rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, precizează cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească reclamantului 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit, care trebuie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plată, suma indicată la aliana (b) va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 8 iunie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte
AFFAIRE KARACAN c. TURQUIE (Requête n o 14886/05) ARRÊT STRASBOURG 8 juin 2010 DÉFINITIF 08/09/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Karacan c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mai 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 14886/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Bulduk Karacan (« le requérant »), a saisi la Cour le 8 avril 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e M. Alp, avocat à Gaziantep. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 13 janvier 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1958 et réside à Gaziantep.
5.Le 21 juin 2002, alors qu'il travaillait à la municipalité de Sekili en tant qu'ouvrier, le requérant partit à la retraite.
6.Par une décision du 28 juin 2002, le Conseil municipal de Sekili décida de lui verser, au titre d'indemnité d'ancienneté, un montant de 16 372 000 000 livres turques (TRL).
7.Faute de paiement de cette indemnité, le requérant entama une procédure d'exécution forcée contre la municipalité. En l'absence d'opposition formée par cette dernière, l'exécution forcée devint définitive.
8.A une date non précisée, le bureau de l'exécution des dettes de Gaziantep ordonna la saisie de certains comptes bancaires, véhicules officiels et biens immobiliers appartenant à la municipalité.
9.Par une décision du 9 décembre 2004, le juge de l'exécution, saisi par la municipalité, leva la saisie en question au motif que des fonds et des biens de la marie étaient affectés à l'intérêt public et ne pouvaient, en conséquence, être saisis.
10.A des différentes dates, le requérant reçut au total une somme de 31 217 630 000 TRL. II.
11. Le droit interne pertinent, tel qu'en vigueur à l'époque des faits, est décrit dans l'affaire Gaganuș et autres c. Turquie (n o 39335/98, §§ 15-18, 5 juin 2001). EN DROIT I.
o 1
12.Le requérant se plaint d'une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du paiement insuffisant et tardif de son indemnité. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n o 1.
13.Sur la recevabilité, le Gouvernement soutient que le requérant ne peut pas passer pour satisfaire à la règle de l'épuisement des voies de recours internes dans la mesure où la procédure d'exécution forcée demeure toujours pendante.
14.La Cour rejette cette exception du Gouvernement pour les mêmes motifs évoqués dans l'arrêt Kaçar et autres c. Turquie (n os 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04, et 38522/04, §§ 14-16, 22 juillet 2008). Elle estime que ce grief ne se heurte à aucun des motifs d'irrecevabilité inscrits dans l'article 35 § 3 de la Convention. Il convient donc de le déclarer recevable.
15.Sur le fond, la Cour note qu'eu égard au mode de calcul adopté dans l'arrêt Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, §§ 29-30, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ IV), les paiements effectués par la municipalité ne correspondent pas à l'intégralité de la créance du requérant. Sur ce point, la Cour constate que la présente affaire est similaire à l'affaire Kanioğlu et autres c. Turquie , (n os 44766/98, 44771/98 et 44772/98, §§ 30-33, 11 octobre 2005). Relevant qu'aucun élément ou argument avancé par le Gouvernement ne justifie de se départir de la conclusion parvenue dans cette affaire, elle conclut à la violation de l'article 1 du Protocole n o 1. II.
16. En se fondant sur les mêmes faits, le requérant invoque également l'article 4 de la Convention.
17.La Cour constate que ce grief n'est aucunement étayé et est donc manifestement mal fondé. Il s'ensuit qu'il doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 4 et 5 de la Convention. III.
18. Au titre de l'article 41 de la Convention, le requérant réclame 200 000 TRL (somme équivalant à environ 95 000 euros (EUR)), pour le préjudice matériel et 100 000 TRL (47 000 EUR) pour le dommage moral qu'il aurait subi. En ce qui concerne les frais et dépens, il demande 5 465 TRL (2 600 EUR), sans pour autant fournir de justificatifs.
19.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
20.En ce qui concerne le dommage matériel, la Cour rappelle qu'en l'espèce, elle a constaté une violation de l'article 1 du Protocole n o 1 en raison du paiement insuffisant et tardif de l'indemnité du requérant. La procédure de l'exécution forcée, déclenchée par le requérant est toujours pendante devant le bureau de l'exécution des dettes de Gaziantep. Par conséquent, la Cour considère que le requérant a toujours le droit de recevoir les sommes dues conformément à la procédure de l'exécution forcée. Elle estime que s'applique en l'espèce le principe de restitutio in integrum, selon lequel le redressement le plus approprié serait de placer le requérant, le plus possible, dans une situation équivalant à celle où il se trouverait s'il n'y avait pas eu manquement aux exigences du Protocole. Elle considère donc que l'Etat défendeur doit garantir, par des mesures appropriées, que le paiement rapide du restant de l'intégralité de l'indemnité, assortie d'intérêts, due au requérant soit effectué par l'administration auprès du bureau de l'exécution des dettes (voir Akıncı c. Turquie , n o 12146/02, § 21, 8 avril 2008, Yavuz Sarıkaya c. Turquie , n o 1098/04, § 45, 13 janvier 2009, et Kaçar et autres , précité, § 24).
21.Pour le dommage moral, la Cour, statuant en équité, estime raisonnable d'accorder au requérant une somme de 3 000 EUR à ce titre. En revanche, compte tenu des critères mentionnés dans sa jurisprudence et en l'absence de justificatif, elle rejette la demande du requérant quant aux frais et dépens.
22.La Cour juge approprié de calquer, pour ce qui est du dédommagement moral, le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l'article 1 du Protocole n o 1 et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l'Etat défendeur, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, doit garantir, par des mesures appropriées, le paiement du restant de l'intégralité de l'indemnité, assortie d'intérêts, due au requérant par l'administration auprès du bureau de l'exécution des dettes ; b) que l ' Etat défendeur, dans le même période de trois mois, doit verser au requérant 3 000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement ; c) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, le montant indiqué à l'aliéna b) sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 juin 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente