ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1837/2018

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 29 iulie 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Rădăuți prin Prima și Municipiul Rădăuți prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul art. 35 din C. proc. civ., să se constatate inexistența - în sensul stingerii - dreptului de creanță în cuantum de 136.949,771 Ron - sumă la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, pe care Primăria Rădăuți susține ca l-ar avea împotriva S.C. B. S.A., drept de creanță constatat prin declarația de creanță nr. 494/20.01.2005 și titlul executoriu nr. x/08.12.2004, ambele emise de Primăria Rădăuți - Direcția Impozite și Taxe Locale, deoarece, în conformitate cu art. 176 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, creanța s-a stins prin închiderea procedurii falimentului și radierea din Registrul Comerțului a debitoarei S.C. B. S.A.. Totodată, având în vedere stingerea creanței sus-mentionate, în temeiul art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești a solicitat să se dispună radierea din Partea III-a Cărților funciare a imobilelor proprietatea societății reclamante a Somației de executare silită nr. x/3.03.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți în dosarul de executare silită nr. x/2003 și a declarației de creanța nr. 494/20.01.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți, după cum urmează: - radierea din Cartea Funciară nr. x a Municipiului Rădăuți de la Partea III - (Foaie de sarcini) a somației de executare silită nr. x/3.03.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți în dosarul de executare silită nr. x/2003, somație ce grevează imobilul - teren și construcții - parcela virană cu număr topografic x, teren în suprafața de 2582 mp, situat în Municipiul Rădăuți, strada x, f.n., jud. Suceava; - radierea din Cartea Funciară nr. x a Municipiului Rădăuți de la Partea III - (Foaie de sarcini) a declarației de creanța nr. 494/20.01.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți, creanță ce grevează imobilul - teren și construcții - parcela virană cu număr topografic x, în suprafața de 1920 mp, situat în Municipiul Rădăuți, strada x, f.n., jud. Suceava; - radierea din Cartea Funciară nr. x a Municipiului Rădăuți de la Partea III -a (Foaie de sarcini) a declarației de creanța nr. 494/20.01.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți, creanță ce grevează imobilul - teren - parcela virană cu număr topografic x, în suprafață de 576 mp, situat în Municipiul Rădăuți, strada x, f.n., jud. Suceava; - radierea din Cartea Funciară nr. x a Municipiului Rădăuți de la Partea III-a (Foaie de sarcini) a declarației de creanța nr. 494/20.01.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți, creanță ce grevează imobilul - teren - parcela virană cu număr topografic x, în suprafață de 857 mp, situat în Municipiul Rădăuți, strada x, f.n., jud. Suceava; - radierea din Cartea Funciară nr. x a Municipiului Rădăuți de la Partea III-a (Foaie de sarcini) a Declarației de creanța nr. 494/20.01.2005 emisă de Primăria Municipiului Rădăuți, creanță ce grevează imobilul - teren și construcții - parcela virană cu număr topografic x, în suprafața de 5985 mp, situat în Municipiul Rădăuți, strada x, f.n., jud. Suceava; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C. proc. civ., art. 33 din Legea nr. 7/1996, Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 3675 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești, având ca obiect acțiune în constatare, constatare inexistență drept de creanță și radiere înscriere drept de proprietate în cartea funciară.

Cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3675 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2014, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești, a fost respinsă de către Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 3986 din 27 noiembrie 2015.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești împotriva sentințelor civile nr. 3675 din 23 decembrie 2014 și 3986 din 27 noiembrie 2015 pronunțate de Judecătoria Rădăuți au fost respinse ca nefondate, prin sentința civilă nr. 524 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă. Totodată, a fost a fost respinsă cererea apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. Gălănești privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Gălănești, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2014. Prin decizia nr. 31 din 16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 26 martie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel. Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel. A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători. Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată". Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel. Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel. Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată. În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă. În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte: Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac. În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante. Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.