ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1892/2019

Ședința publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, revizuentul Cabinet de Avocat A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3583/21.09.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014, susținând că este potrivnică deciziei nr. 209/24.06.2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2013.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 271/A/25.01.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, care, prin decizia nr. 1032/11.05.2017, a respins cererea de revizuire.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârile pretins contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, atât timp cât dosarele de executare silită, executorii judecătorești și titlurile executorii sunt diferite.

Astfel, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, în realitate revizuentul manifestându-și nemulțumirea față de practica neunitară a instanțelor, nemulțumire ce nu poate constitui un motiv de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, Cabinetul de Avocat A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., solicitând casarea sa.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a susținut că a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât instanța nu a pus în discuția părților aspectele referitoare la practica neunitară de la nivelul instanțelor de judecată, în contextul în care acesta a fost motivul care a stat la baza respingerii cererii de revizuire.

Argumentele prezentate în motivarea cererii de revizuire cu privire la obiectul celor două hotărâri potrivnice nu au fost analizate de către instanță, iar hotărârea recurată este lovită de nulitate, ca urmare a încălcării principiilor oralității dezbaterilor și contradictorialității.

Potrivit recurentului, în aceste condiții, i s-a creat o vătămare ce nu poate fi acoperită decât prin anularea deciziei atacate, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de revizuire sub aspectul existenței unor obiecte identice ale hotărârilor potrivnice.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și că instanța a respins cererea de revizuire doar prin recalificarea susținerilor revizuentului într-un motiv ce conduce la soluția de respingere, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cererii, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susținut că instanța a reținut aspecte contrare probei cu înscrisuri administrată în cauză.

Astfel, instanța a respins cererea de revizuire, reținând că în dosarul execuțional nr. x/2012 al B.E.J. B. au constituit drept titluri executorii contracte de asistență juridică diferite de cele regăsite în dosarul execuțional nr. x/2014 al C., motiv pentru care obiectul hotărârilor potrivnice nu poate fi considerat identic, fiind reluate dezbaterile asupra unor aspecte deja soluționate.

Or, în cadrul cererii de revizuire s-a evidențiat faptul că părțile au decis încheierea unui singur contract de asistență juridică împărțit în 30 de contracte.

Totodată, recurentul a invocat excepția autorității de lucru judecat a încheierii din 22.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în raport cu decizia nr. 1032/11.05.2017 a Curții de Apel Ploiești, sub aspectul soluționării împrejurărilor care au determinat încheierea unui singur contract de asistență juridică.

Prin decizia nr. 3252/18.09.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că susținerile recurentului vizând greșita soluție de respingere a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Astfel, a apreciat că, în contra celor susținute de recurent prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța anterioară a analizat atât motivele de revizuire dezvoltate în susținerea cererii, cât și excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, care au fost puse în discuția părților și analizate individual, instanța pronunțând o soluție corectă de respingere a cererii de revizuire.

Motivul care a stat la baza soluției de respingere a cererii de revizuire a constat în neîndeplinirea cerințelor de la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținându-se că hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, atât timp cât dosarele de executare sunt diferite, acestea fiind introduse la executori judecătorești diferiți, iar titlurile executorii reprezentate de contractele de asistență juridică sunt diferite.

Astfel, s-a avut în vedere că dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Ploiești, soluționat definitiv prin decizia nr. 209/24/06/2016 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, a avut ca obiect contestația la executare formulată împotriva mai multor titluri, reprezentate de 18 contracte de asistență juridică, iar ulterior formulării mai multor cereri de încetare a executării silite de către creditoare, instanța a rămas învestită să soluționeze contestația la executare doar cu privire la dosarul de executare nr. 1198/2012 al B.E.J. B., referitor la contractul de asistență juridică nr. x din 18 octombrie 2010 și contestația la titlu vizând același contract.

Cel de-al doilea dosar, respectiv nr. x/2014 al Judecătoriei Sector 4 București, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 3583/21/09/2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a avut ca obiect contestația la executare formulată împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 62/2014 al C., constatarea nulității unor contracte de asistență juridică, anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 14 martie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, dispusă în dosarul nr. x/2014, suspendarea și încetarea executării silite.

A reținut instanța supremă că soluția dată de instanța anterioară s-a bazat pe analiza condițiilor de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea garanțiilor procesuale ale părții și a regulilor privind procedura de judecată a revizuirii.

De asemenea, a apreciat că nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurentul a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și că soluția de respingere a cererii de revizuire s-a bazat pe recalificare susținerilor revizuentului, cu încălcarea art. 425 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, dincolo de faptul că recurentul nu a adus argumente clare din care să rezulte nemotivarea hotărârii, limitându-se la redarea conținutului art. 425 C. proc. civ., hotărârea recurată este motivată în fapt și în drept, fiind îndeplinite condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că au fost arătate în considerentele hotărârii obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția, inclusiv motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

A mai reținut instanța supremă că împrejurarea că instanța care a soluționat cererea de revizuire a constatat că, în realitate, criticile revizuentului reprezintă o nemulțumire față de practica neunitară a instanțelor nu constituie o recalificare a susținerilor și nici vreo încălcare a principiului contradictorialității, nefiind acesta motivul care a stat la baza respingerii cererii de revizuire, cum greșit susține recurentul-revizuent.

Totodată, a apreciat că nu pot fi reținute nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât recursul nu are caracter devolutiv, iar prin întreaga argumentare dezvoltată prin prisma acestui motiv de casare se tinde, în realitate, la o valorificare a unei alte situații de fapt cu privire la relațiile contractuale dintre părți, aspecte ce țin de netemeinicia și nu de nelegalitatea deciziei recurate.

Critica referitoare la excepția autorității de lucru judecat, cu privire la încheierea din 22.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în raport cu decizia nr. 1032/11.05.2017 a Curții de Apel Ploiești, nu a fost analizată, apreciindu-se că excede cadrului procesual.

Împotriva acestei decizii, Cabinetul de Avocat A. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea sa și admiterea recursului.

În motivare, a susținut că instanța supremă, respingându-i recursul, a omis să se pronunțe asupra motivelor de casare vizând încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; existența identității de obiect; fundamentarea hotărârii pe motive străine de natura cauzei; încălcarea autorității de lucru judecat și nerespectarea jurisprudenței C.E.D.O.

Potrivit contestatorului, se impune reanalizarea situației de fapt și de drept referitoare la îndeplinirea condițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva existenței unui singur contract de asistență juridică și aceluiași obiect al raporturilor juridice deduse judecății.

A mai arătat contestatorul că instanța de recurs nu a motivat lipsa identității de obiect, cauză și părți, raportat la situația de fapt și de drept și la probele administrate în cauză, limitându-se să constate că nu există identitate de obiect, să recalifice motivele de casare și să îi respingă recursul.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că nu poate fi admisă, pentru următoarele considerente:

Motivele invocate de contestator sunt circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Dispozițiile sus-menționate, fiind de strictă interpretare și aplicare, au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de casare.

Înalta Curte constată că instanța de recurs și-a argumentat soluția, în considerentele deciziei atacate făcându-se referire la toate motivele de recurs invocate de titularul căii de atac.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că prin notele scrise depuse de contestator în dezvoltarea motivelor contestației în anulare au fost reluate criticile invocate în susținerea recursului, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanță în soluționarea căii de atac.

Motivele de casare prevazute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 din C. proc. civ., pe care s-a întemeiat calea de atac a recursului, au fost analizate prin decizia atacată, contestația vizand, în realitate, pretinsa nesoluționare a unor argumente subsumate motivelor de nelegalitate menționate.

Astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând încălcarea regulilor de procedură, a fost analizat de instanța de recurs, care a concluzionat că soluția dată revizuirii s-a bazat pe analiza condițiilor de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile erau limitate la admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac și la faptele pe care se întemeiază, iar decizia atacată cu recurs a fost pronunțată cu respectarea garanțiilor procesuale ale părților și a regulilor privind procedura de judecată a revizuirii.

Totodată, critica vizând îndeplinirea condiției identității de obiect a fost verificată de instanța de recurs în cadrul motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia, de altfel, a fost invocată.

Astfel, instanța de recurs a retinut că în revizuire au fost analizate corespunzator motivele și excepțiile invocate, validând raționamentul primei instanțe, în sensul că motivul de respingere a cererii a constat în neîndeplinirea cerințelor de la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii aveau obiecte diferite, atât timp cât în discutie erau titluri executorii reprezentate de contracte de asistență juridică diferite, precum și dosare de executare distincte.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că, dincolo de faptul că recurentul nu a adus argumente clare din care să rezulte nemotivarea hotărârii, limitându-se la redarea conținutului art. 425 C. proc. civ., hotărârea recurată este motivată în fapt și în drept, fiind îndeplinite condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că au fost arătate în considerentele hotărârii obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția, inclusiv motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

A mai reținut instanța de recurs că prima instanță care a soluționat cererea de revizuire a constatat că, în realitate, criticile revizuentului reprezentau o nemulțumire față de jurisprudența neunitară, acesta nefiind motivul care a stat la baza respingerii cererii de revizuire, în conditiile în care excedă limitelor în care se efectuează verificarea legalității în cadrul căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că, în contra celor susținute de contestator, instanța de recurs a analizat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând încălcarea autorității de lucru judecat, prin aprecierea că nu puteau fi reținute criticile subsumate acestuia, întrucât recursul nu avea caracter devolutiv, iar prin întreaga argumentare dezvoltată prin prisma acestui motiv de casare se tindea, în realitate, la valorificarea unei alte situații de fapt cu privire la relațiile contractuale dintre părți, aspecte ce țineau de netemeinicia și nu de nelegalitatea deciziei recurate.

De asemenea, critica referitoare la excepția autorității de lucru judecat, cu privire la încheierea din 22.04.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în raport cu decizia nr. 1032/11.05.2017 a Curții de Apel Ploiești nu a fost analizată, reținând instanța de recurs că ar fi condus la depășirea cadrului procesual configurat prin cererile și apărările părților.

În ceea ce privește omisiunea cercetării criticii vizând nerespectarea jurisprudenței C.E.D.O., instanța supremă constată că aceasta nu a fost invocată prin memoriul de recurs.

Nici critica potrivit căreia instanța de recurs nu a motivat lipsa identității de obiect, cauză și părți, raportat la situația de fapt și de drept și la probele administrate în cauză, nu poate conduce la admiterea căii de atac, aceasta fiind una proprie recursului, întrucât vizeaza modul de solutionare a revizuirii de către prima instanță, iar nu decizia pronunțată în recurs ce formează obiectul contestației în anulare.

Înalta Curte subliniază că verificarea modului în care instanța de recurs a apreciat cu privire la motivele de casare invocate prin memoriul de recurs nu poate face obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părților la rejudecarea căii de atac în care a fost pronunțată o hotărâre definitivă.

Or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs, iar nu înlăturarea acestora de către instanța de recurs, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate.

Față de cele arătate mai sus, nu se poate conchide că instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe asupra motivelor de recurs invocate de recurent.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nefiind incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 3252/18.09.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2019.