ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2019

HOTĂRÂRE
10.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 403/2010 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2009 a fost respins ca tardiv formulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentințelor civile nr. 533/LM/17.02.2009, nr. 946/LM/21.04.2009 și nr. 1781/LM/17.11.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarele nr. x/2008 și nr. y/2009

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2010, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara anularea deciziei civile nr. 403/2010 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2009.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1196/2010 din 21 octombrie 2010 a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 403/2010 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2009.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub dosar nr. x/2011, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1196/2010 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr. x/2011 și a încheierii civile nr. 81/R/CC/16.12.2010.

Prin decizia civilă nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1196/2010 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, precum și împotriva încheierii nr. 81/R/CC/16.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la 17 iulie 2019, revizuentul A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și tot astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1196/2010 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, precum și împotriva încheierii nr. 81/R/CC/16.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, decizie, prin care s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei irevocabile nr. 403/2010 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

În acest context, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 403/2010 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2009 este o hotărâre dată în calea de atac a recursului, fiind deci irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia civilă nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011, ce face obiectul prezentului recurs, prin care a fost soluționată cererea de revizuire împotriva unei contestații în anulare al cărei obiect era o decizie irevocabilă, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, este o hotărâre care nu este supusă căii de atac a recursului, așadar nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac exercitată de revizuentul A., invocată din oficiu, cu consecința respingerii ca inadmisibil a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1577/2011 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3499/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 1094 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins contest
ÎCCJ 2020-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2020
Apel Alba Iulia a soluționat cauza, pronunțând decizia civilă nr. 844/2019, definitivă, prin care a admis apelul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA împotriva sentinței civile nr. 669 din 24 mai 2018 pronunțată de Tribunal
ÎCCJ 2020-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 697/2020
Ședința publică din data de 20 martie 2020 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a suspendat judecat
ÎCCJ 2019-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2385/2019
ească reclamantului diferențele de pensie astfel rezultate, începând cu aceeași dată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I
ÎCCJ 2017-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1010/2017
Decizia nr. 1010/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 102 din 3 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea având ca obiect conflict individual de muncă formul
Sursă