ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2019

Ședința publică din data de 05 iunie 2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data 08.12.2015, reclamanta Societatea A. Blejoi, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 433.466 RON, reprezentând impozitul pe clădiri și terenuri, conform cu art. 10 alin. (2) din contractul de asociere în participațiune nr. 29/1995, suma de 116.924 RON, reprezentând indexarea cotei de participare cu rata inflației, potrivit art. 12 din contractul de asociere în participațiune nr. 29/1995 și daune-interese, constând în contravaloarea cheltuielilor ce au fost ocazionate de procedura insolvenței în legătură cu dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Prahova.

Prin sentința nr. 1166/06.06.2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat apel reclamanta Societatea A. Blejoi, prin administrator special D..

Prin decizia nr. 138/22.03.2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 116.924 RON, reprezentând indexare cotă de participație cu rata inflației, a menținut sentința în rest și a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1.722 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs S.C. C. S.R.L.

Recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de administratorul judiciar, iar apelul a fost promovat de administratorul special al părții adverse, care nu se poate subroga în drepturile celui dintâi, motiv pentru care consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanța nu a respectat dispozițiile art. 2517 C. civ. ce reglementează prescripția dreptului la acțiune astfel că a apreciat că dreptul la acțiune care vizează perioada de dinaintea anului 2013 este prescris.

Instanța a reținut greșit, în opinia recurentei, faptul că aceasta nu a contestat factura nr. x/18.06.2013, cu toate că din adresa nr. x/25.06.2013 reiese acest lucru.

Recurenta a mai susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii prin faptul că s-a reținut că factura nr. x/18.06.2013 este necontestată.

Cum intimata nu a efectuat niciodată pe parcursul derulării contractului indexarea cotelor de participare, aceasta presupune, în opinia recurentei, acord tacit de neindexare. Față de acest aspect, recurenta a invocat dispozițiile art. 1534 C. civ., în sensul că nu datorează bani în situația în care prin acțiunea sa culpabilă creditorul a contribuit la producerea prejudiciului.

Prejudiciul dedus judecății este imputabil reclamantei, întrucât aceasta a dat dovadă de pasivitate și nu a pretins, prin emiterea unei facturi anuale, contravaloarea cotelor de indexare, astfel cum prevede art. 12 din contractul de asociere în participațiune. Conform acestui articol, indexarea cotei minime se va face anual în prima lună din an, începând cu anul 2009, cu nivelul ratei inflației, indexare care nu a fost pretinsă în perioada 2009-2013.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același Cod, Înalta Curte constată următoarele:

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta nu a depus dovada taxei judiciare de timbru în original, în cuantum de 1.822 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, obligație care i-a fost pusă în vedere.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii (…)".

Rezultă, așadar, că obligativitatea atașării dovezii plății taxei judiciare de timbru reprezintă o cerință extrinsecă a recursului.

Neîndeplinirea sa se sancționează, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu nulitatea.

Recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, aceasta depunând la dosar numai copie de pe chitanță, nu și originalul acesteia, aspect care a fost sesizat și în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Procedând în această manieră, recurenta nu a respectat cerințele legii, expuse anterior, deoarece reținerea originalului asupra sa i-ar îngădui oricând retragerea sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, cu toate că pentru restituirea acestora O.U.G. nr. 80/2013 prevede o procedură specifică.

De aceea, dând eficiență art. 486 alin. (3), rap. la art. 486 alin. (2), Înalta Curte va anula recursul, în cadrul procedurii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 138/22.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2019.