ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2019

HOTĂRÂRE
29.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra acțiunii de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a formulat plângere împotriva Rezoluției de clasare emisă la data de 28 septembrie 2018 în Dosarul nr. x/2018.

Petentul a susținut în cuprinsul cererii sale că sunt cuprinse falsuri și neadevăruri pentru a i se clasa sesizarea făcută cu privire la procesul în care acesta a fost parte la Judecătoria Calafat. A susținut petentul că se impunea cercetarea dosarului de la Judecătoria Calafat, care ar fi trebuit trimis la Inspecția Judiciară în original și sigilat.

Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În susținerea acestei excepții, intimata a apreciat că potrivit art. 96 și 97 C. proc. civ. competența de soluționare a unei astfel de cauze revine Curții de Apel București.

Pe fondul cererii, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Inaltei Curți de Casație și Justiție invocată de intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. o va analiza cu prioritate și apreciază ca această excepție este întemeiată urmând a o admite având în vedere următoarele:

Prin cererea adresată instanței la data de 03.01.2014 petentul contestă Rezoluția de clasare din 28 septembrie 2018 emisă de Inspecția Judiciară în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul A., cu privire la doamna judecător B. și domnul judecător C..

Având în vedere obiectul cererii de sesizare a instanței, care privește contestarea rezoluției de clasare formulată de petiționarul A., cu privire la doamna judecător B. și domnul judecător C. din cadrul Judecătoriei Calafat, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea competenței materiale de soluționarea a prezentei cauze trebuie avute în vedere prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în forma în vigoare la data promovării acțiunii în conformitate cu art. 24 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 41

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 în forma sa în vigoare la data promovării acțiunii: "Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere."

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiției.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2534/2019
Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se
ÎCCJ 2019-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 311/2019
cu consecința anulării cererii ca netimbrată; - a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a conten
ÎCCJ 2019-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2019
Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se
ÎCCJ 2019-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2019
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin capetele de cerere nr. x, 3 și 4 ale contestației formulate de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii
ÎCCJ 2019-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2019
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
Sursă