ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la data de 02.04.2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană de Informații Cluj - B. Cluj Cluj-Napoca, a solicitat instanței anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. A.P.I308/27 noiembrie 2013 (necomunicat), în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere vicierea consimțământului prin violență morală în baza art. 1216 N. C. civ., nerespectarea dreptului la apărare în lumina prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 72 din N. C. civ., art. 41 alin. (1) din Constituția România și reintegrarea reclamantului în cadrul Serviciului Român de Informații - B. Cluj pe funcția și gradul corespunzătoare pregătirii și vechimii avute la momentul trecerii în rezervă, cu repararea prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a măsurii trecerii abuzive în rezervă, reprezentând:

a) - despăgubiri materiale în sumă de 32.400 RON, reprezentând soldele lunare (solda de grad, solda de hrană, gradații și indemnizați) din cauza actului administrativ ilegal (trecerea ilegală în rezervă), precum și de alte drepturi bănești legale, astfel cum sunt enumerate și explicate în cuprinsul acțiunii;

b) - despăgubiri morale în sumă de 100.000 RON, reprezentând prejudiciul pentru stresul psihic la care subsemnatul și familia am fost supus după trecerea în rezervă, agravarea stării de sănătate și afectarea demnității umane. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 487 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Serviciul Român de Informații, reprezentat de Oficiul Juridic - C. București, pentru Direcția Județeană de Informații Cluj - B. Cluj.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în esență, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe de judecată, în condițiile în care instanța a pronunțat hotărârea cu nerespectarea principiul rolului activ al judecătorului, principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor în proces, dreptului la un proces echitabil raportat la prevederile art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și fără a administra toate probele solicitate în cauză pentru aflarea adevărului. În subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, raportat la prevederile art. 493 și art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ. declararea acestuia ca admisibil și soluționarea acestuia pe fond, cu consecința modificării Hotărârii nr. 487 din 22 octombrie 2014, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, recurentul, a arătat că instanța, prin respingerea probei testimoniale și depunerea dosarului personal de către pârâta "a blocat" practic această sarcina probei care revenea subsemnatului (dovedirea motivelor de nulitate), încălcând principiul rolului activ al instanței, principiul dreptului la apărare și principiul egalității armelor în proces, care guvernează procesul civil.

În acest context, atât art. 22 N. C. proc. civ. cât și jurisprudența în materie, statuează în sensul că rolul activ al judecătorului trebuie înțeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului și în consecință la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept, implicit prin administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

În opinia recurentului, instanța nu putea fi considerată lămurită, câtă vreme au existat mai multe susțineri care nu au fost verificate, pronunțându-se soluția pe baza unor simple prezumții ale instanței.

Or, consideră recurentul, prin respingerea acestor probe instanța NU a dat eficiență principiului rolului activ al judecătorului, fiind încălcat totodată principiul egalității armelor în proces, cum este definit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurilor în fața instanțelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părți din proces (care constituie de asemenea și un element component al noțiunii de "proces echitabil - garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apei Cluj pentru administrarea tuturor probelor solicitate, respectiv proba testimonială și depunerea în cauză a dosarului personal cu toate evaluării profesionale.

În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea hotărârii de fond și admiterea cererii de chemare în judecată, precizând că a fost constrâns moral să își scrie demisia în data de 26 noiembrie 2013, ca urmare a presiunii psihice la care a fost supus cu ocazia audierii de către superiori în legătura cu împrejurarea ca fratele său este parte într-un dosar penal, motiv pentru care apreciază că în speță, consimțământul i-a fost viciat prin violență morală.

Consideră că motivarea instanței este contradictorie și nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța s-a limitat a pronunța soluția pe baza propriilor prezumții, fără a analiza punctual toate probele administrate în cauză. Astfel, cu toate că intimata a încercat să creeze o falsă realitate, este foarte evident că audierea sa din 26 noiembrie 2013 și determinarea de a-și scrie demisia, sub presiune psihică, a fost concomitentă cu percheziția domiciliară efectuată fratelui sau, D., care a avut loc exact în aceeași dată și între aceleași ore (26 noiembrie 2013 doar pentru că acesta era urmărit penal într-un dosar, astfel cum rezultă de pe procesul-verbal încheiat cu această ocazie și depus în probațiune la dosarul cauzei, fiind singura justificare comunicată de altfel cu ocazia anchetării.

În opinia recurentului, consimțământul sau a fost viciat prin violență morală în momentul scrierii cererii de demisie, ca urmare a stresului psihic și tensiunii la care a fost supus, pornind de la starea de fapt expusă, coroborat cu art. 1216 N. C. civ. Cu alte cuvinte, amenințarea de către cei doi ofițeri fără nici un fundament juridic, chiar dacă legea penală prevede arestarea, percheziția domiciliară etc., pierderea dreptului de muncă în sistemul militar, punându-i în pericol starea de sănătate fizică și psihică a constituit o violență de natură să nască în suflet o temere actuală.

În fine, în ceea ce privește prejudiciul material, recurentul a înțeles să solicit despăgubiri materiale în sumă de 32.400 RON, reprezentând soldele lunare din cauza actului administrativ ilegal pe un an, respectiv din luna decembrie 2013 și până la reîncadrarea efectivă, calculată la suma de 2.700 RON/lunar.

Pe lângă drepturile salariale, recurentul se consideră a fi fost privat de dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite, precum și concedii și scutiri medicale plătite (potrivit art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare) și dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite pentru membrii familiei reclamantului (potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare) și acestea fiind ignorate de către instanță.

Prin această măsură și prin modul în care a fost tratat, considera că i-a fost afectat dreptul la demnitate fiindu-i afectată onoarea și reputația ca om în primul rând, dar și ca un cadru militar, care s-a bucurat numai de calificative deosebite pe parcursul întregii activități, având rezultate foarte bune la toate cursurile urmate în cadrul exercitării acestei profesii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatului, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană de Informații Cluj - B. Cluj Cluj-Napoca, a solicitat instanței anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. A.P.I. 308/27 noiembrie 2013 (necomunicat), în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere vicierea consimțământului prin violență morală.

Instanța de fond a respins acțiunea, opinie împărtășită și de Înalta Curte, în considerarea următoarelor aspecte.

Reclamantul a fost angajat în calitate de subofițer operativ începând din martie 2001 și până în 26 noiembrie 2013 în cadrul S.R.I. - Direcția Județeană de Informații Cluj, desfășurând activitate în cadrul Sectorului antiterorism - Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, iar prin Ordinul de trecere în rezervă nr. A.P.I. 308 din 27 noiembrie 2013, raportul de serviciu al reclamantului a încetat prin demisie, în baza art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995.

Examinând considerentele sentinței recurate, instanța constată, contrar susținerilor recurentului, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părților.

Așadar, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, fără încălcarea principiilor rolului activ al instanței, al dreptului la apărare și al egalității armelor în proces, care guvernează procesul civil.

Astfel, contrar susținerilor recurentului și fata de realitatea juridica ce trebuie probata și, raportat la orânduirea Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că administrarea probei cu martori și depunerii dosarului personal al reclamantului este lipsita de obiect, neîntrunind nici caracterul de utilitate, dar nici pe acela de pertinență. În cauză, au fost administrate probele considerate a fi necesare și utile de către instanță, nedovedindu-se susținerile reclamantului cu privire la existența unui viciu de consimțământ cu ocazia întocmirii cererii de demisie, atât prin raportare la circumstanțele invocate de către acesta, ținând cont de statutul și calificarea profesională a celui în cauză, cât și de lipsa argumentelor aduse în probațiune.

În acest context, Înalta Curte observă că prin încheierea de ședință din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a încuviințat proba cu interogatoriu solicitată de reclamant, precum și proba cu înscrisuri, sens în care s-a emis adresă către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare pentru a comunica instanței în ce calitate a fost audiat reclamantul A. în dosarul penal nr. x/2013 în care a fost suspect fratele acestuia.

De asemenea, prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins încuviințarea probei cu martori, reținând că nu este necesară și utilă cauzei, raportat la înscrisuri și la ce se susține prin cererea de chenare în judecată.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a apreciat asupra utilității administrării acestor probe, dispunând respingerea lor.

În ce privește al doilea motiv de recurs susținut de reclamant, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, demisia reprezintă un act juridic unilateral ce își produce efectele de la data în care cealaltă parte ia act de manifestarea de voință. În speță, sub acest aspect, demisia și-a produs efectele, pârâtul luând act de demisia reclamantului prin intermediul Ordinului de trecere în rezervă nr. API 308 din 27 noiembrie 2013.

Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că amenințarea invocată de recurent nu constituie o amenințare nelegitima, de natura a vicia consimțământul acestuia la semnarea demisiei prin violență psihică, nefăcându-se altceva decât să se descrie consecințele disciplinare sau penale pe care le-ar fi putut produce faptele menționate, în condițiile existenței unor bănuieli în privința unui comportament, cu caracter penal, al reclamantului.

Contrar argumentelor recurentului, instanța de recurs constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1216 alin. (1) și (2) din C. civ., recurentul nefiind în situația în care să creadă, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.

Susținerile recurentului referitoare la emoția produsă de luarea unor măsuri procedurale, specifice dreptului procesual penal, nu sunt fondate, întrucât această emoție nu poate fi apreciată ca fiind produsă de o acțiune nelegitimă, atâta vreme cât toate acțiunile menționate (percheziția, arestarea etc) sunt reglementate de anumite dispoziții legale.

În acest context, Înalta Curte constată că nu se poate aprecia că ar fi existat o amenințare nelegitimă, de natură a vicia consimțământul reclamantului la semnarea actului demisiei, prin violență psihică.

În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte constată că nu se justifică acordarea acestora câtă vreme în cauză s-a dispus anularea vreunui act administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 487 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL