ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 79/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 septembrie 2018 de Parchetul Bad Kreuznach.

A refuzat executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A..

În baza art. 98 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus recunoașterea pe cale incidentală a sentinței penale cu referință nr. Ls 1025 Js 8763/13 din data de 28 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Idar - Oberstein, rămasă definitivă la data de 8 martie 2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 697 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt săvârșit în coautorat într-un caz deosebit de grav, prevăzut de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 numărul 1, art. 25 alin. (2) din C. pen. german.

A dispus ca persoana solicitată A. să execute într-un penitenciar din România, pedeapsa de 697 zile închisoare.

A dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada de 34 zile executată în statul emitent precum și perioada în care aceasta a fost arestată în vederea predării începând cu data de 6 noiembrie 2018 și până la data de 10 ianuarie 2019.

În baza art. 98 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării prezentei hotărâri.

În baza art. 107 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, a solicitat Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menționat.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că față de persoana solicitată A. a fost emis un mandat european de arestare la data de 18 septembrie 2018 de Parchetul Bad Kreuznach, Germania, mandatul fiind emis pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu un rest de executat de 1 an, 10 luni și 26 zile.

Raportând situația din cauza de față la dispozițiile art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI și art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a reținut că persoana solicitată A. este cetățean român și a declarat, în mod expres, că nu este de acord să execute pedeapsa privativă de libertate ce i-a fost aplicată în mod definitiv în statul emitent al mandatului european de arestare. Întrucât persoana solicitată a consimțit să execute pedeapsa în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare într-un penitenciar din România, iar autoritatea judiciară germană emitentă a acelui mandat a fost informată cu privire la această împrejurare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea de punere în executare a mandatului respectiv, urmând să recunoască, pe cale incidentală, în condițiile art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (3) raportat la art. 150 și art. 155 și art. 154 alin. (6) lit. a) din aceeași lege, hotărârea străină de condamnare.

Astfel, Curtea a reținut că, prin sentința penală cu referința nr. Ls 1025 Js 8763/13 pronunțată de Judecătoria Idar - Oberstein la data de 28 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 08 martie 2014, în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare din data de 18 septembrie 2018, s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt deosebit de grav în grup organizat, prevăzută de art. 242, 243 I și 25 II din C. pen. german. În fapt, în hotărârea anterior menționată s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că în după - amiaza zilei de 28 iunie 2012, cel puțin 14 persoane de sex masculin au plecat din Duisburg, Germania, cu intenția de a fura cupru de la compania B. din Idar - Oberstein. Locul faptei fusese iscodit anterior de "C.", acest pseudonim referindu-se probabil la D. Bărbații s-au deplasat cu cel puțin 4 vehicule. La această dată, firma B. se afla în cursul unei ample renovări, iar anexa aflată între fabrică și stradă era înconjurată de schelă. Fără a fi înregistrați de camera aflată de cealaltă parte a fabricii, o parte dintre autori au pătruns prin efracție în fabrică prin schela aflată în anexă, deschizând cu forța o fereastră aflată acolo. Apoi a fost deschisă din interior poarta de la hala fabricii, iar autorii au încărcat cele două vehicule E. cu role de tablă de cupru, în total 5,275 tone în valoare de achiziție de aproximativ 48.000 euro. Vehicul E. de culoare albă a fost condus de inculpatul A., care s-a deplasat în continuare către F., Olanda, cu scopul de a vinde metalul acolo. Potrivit propriilor declarații, acolo metalul a fost pus sub sechestru de agenții vamali olandezi. Conform certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transmis de autoritățile judiciare germane, durata totală a pedepsei aplicată persoanei solicitate A. este de 697 zile, din care aceasta a executat 34 de zile în arest preventiv, astfel: 18 august 2013 - 28 august 2013: 11 zile, 26 noiembrie 2013 - 28 noiembrie 201: 3 zile și 20 decembrie 2013 - 8 ianuarie 2014: 20 zile .

Raportat la aspectele anterior menționate, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată întrucât:

- hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, fapta reținuta în sarcina persoanei solicitate A. (cetățean român) este incriminată și în cazul în care ar fi fost săvârșită de acesta pe teritoriul României, realizând, în concret, conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., și sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, și de constituire de grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi,

- persoana condamnată are cetățenia română și este de acord să execute pedeapsa cu închisoarea în România,

- nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din aceeași lege.

De asemenea, Curtea a constatat că natura și durata pedepsei aplicate de instanța străină corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei respective, conform art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea, în parte, a sentinței penale criticate cu privire la cuantumul pedepsei recunoscute.

Astfel, Ministerul Public a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să dispună recunoașterea, pe cale incidentală, a unei pedepsei în cuantum de 2 ani care se compunea dintr-un rest de pedeapsă neexecutat din 697 de zile plus 34 de zile care fuseseră deja executate în arest preventiv, cuantumuri care însumate totalizează o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. Or, instanța fondului a dispus recunoașterea restului de pedeapsă rămas de executat, doar a celor 697 de zile, ceea ce în opinia parchetului echivalează cu o dublă deducere.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este fondată contestația, însă pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Critica pe care Ministerul Public o aduce hotărârii instanței de fond se referă strict la cuantumul pedepsei aplicate persoanei condamnate de autoritățile judiciare germane, precum și la modalitatea în care s-a făcut deducerea perioadei de arest preventiv.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că potrivit sentinței penale nr. Ls 1025 Js 8763/13 pronunțată de Judecătoria Idar - Oberstein la data de 28 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 8 martie 2014, A. a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare. Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat că perioada care a rămas de executat este de 1 an 10 luni și 26 de zile.

Curtea de Apel, prin sentința apelată, a recunoscut pedeapsa de 697 de zile din care a scăzut perioada de 34 de zile ca fiind deja executate în arest preventiv.

Ministerul Public a apreciat că prima instanța ar fi făcut o dublă deducere din pedeapsa totală de executat, a duratei arestului preventiv.

Înalta Curte constată critica întemeiată, întrucât din actele dosarului, dar și din hotărârea atacată, nu rezultă cu claritate pedeapsa care se recunoaște, perioada care trebuie dedusă, precum și pedeapsa care urmează a fi executată. Astfel, conform hotărârii atacate din pedeapsa de executat de 2 ani, conform mandatului european de arestare, urmează a se executa 1 an, 10 luni și 26 zile, adică 425 zile, în condițiile în care din cele 697 zile, pedeapsa recunoscută, curtea a dispus deducerea doar a 34 zile, astfel că apar diferențe majore privind durata pedepsei care se recunoaște.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a fi admisă contestația, desființată sentința penală contestată și trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

În rejudecare, curtea va trebui să clarifice aspectele privitoare la durata totală a pedepsei la care a fost condamnat intimatul-persoană solicitată A., respectiv durata pedepsei de executat totală după transformarea în zile, durata considerată ca executată din pedeapsă pe baza arestului preventiv din Germania, restul pedepsei ce urmează a fi executat în România prin transformarea în zile, sens în care va efectua adresă către autoritățile judiciare germane pentru clarificarea acestor aspecte.

Instanța de apel nu poate să dea o hotărâre în acest sens, hotărâre care ar echivala cu soluționarea pentru prima dată a acestor aspecte juridice, întrucât ar răpi persoanei solicitate dublul grad de jurisdicție, drept recunoscut prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Principiul disponibilității în calea de atac a apelului presupune analizarea legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond în limitele motivelor de apel invocate, adică ale criticilor aduse de apelant.

O interpretare per a contrario ar fi contrară spiritului legii în a impune instanței ierarhic superioare să judece direct în apel o cauză, iar nu să exercite, în primul rând, un control judiciar al hotărârii.

Drept urmare, se impune desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a o soluționa cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite părților și prin clarificarea tuturor aspectelor de care depinde completa și legala soluționare a acesteia.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, va desființa sentința penală contestată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată A., în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 3/F din data de 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală.

Desființează sentința penală contestată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată A., în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM