ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 martie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, a solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea executării Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, privind soluționarea contestației formulată de A. împotriva Deciziei nr. 161 din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul B. SRL și a Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu debitorul B. SRL, pentru obligații de plată datorate bugetului general consolidat de către debitoare, în sumă totală de 1.073.054 RON.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2663 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, a dispus suspendarea deciziei de angajare a răspunderii solidare din 8 ianuarie 2016 și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că în ceea ce privește paguba iminentă, simpla susținere a reclamantului, în sensul că nu datorează suma la care a fost obligate, precum și împrejurarea că prin punerea în executare a acestei decizii s-ar produce prejudicii materiale nu sunt de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Or, în cauza de față, nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții.

Pe de altă parte, susține recurentul că revine instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei să verifice toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie susținute de contestator, acestea nereprezentând un asemenea aspect vădit, încât să conducă la concluzia existenței cerinței suspendării prevăzută de art. 14 prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Precizează recurentul că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, însă intimatul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscribe caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 31 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 17 iulie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, privind soluționarea contestației formulată de A. împotriva Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul B. SRL și a Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu debitorul B. SRL, pentru obligații de plată datorate bugetului general consolidat de către debitoare, în sumă totală de 1.073.054 RON.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) aplicându-se în mod corespunzător.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Or, aspectele reținute drept dovezi ale existenței cazului bine justificat pentru suspendarea executării actelor atacate sunt în realitate motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la aceste acte, iar susținerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalității actului nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Sentința nr. 4150 din 6 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant.

Acțiunea intimatului-reclamant, care viza anularea actelor administrative în litigiu, fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanță, prin sentința sus-menționată, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deși, nefiind irevocabilă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se apreciază că nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

Chiar în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ este de natură să producă intimatului un prejudiciu viitor sigur și previzibil ori o perturbare gravă a activității, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă în absența cazului bine justificat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând în fond, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva Sentinței nr. 2663 din 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând în fond, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL