ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3962/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 13 mai 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Ministrul pentru Dialog Social, anularea, în parte, a Anexei de constatare a neconformităților și a măsurilor dispuse în domeniul relațiilor de muncă pentru controlul desfășurat în cadrul campaniei naționale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto, anexă la Procesul-verbal nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, strict cu privire la

- măsura prin care s-a dispus de către ITM obligația societății A. de a respecta prevederile art. 137 alin. (1) și (2) din C. muncii, cu privire la repausul săptămânal pentru conducătorii auto care își desfășoară activitatea în spațiul comunitar

- măsura prin care s-a dispus de către ITM obligația societății A. de a iniția negocierea contractului colectiv de muncă, conform Legii nr. 62/2011.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 828 din 11 martie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice-Ministrul pentru Dialog Social.

A anulat, în parte, Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014 în ceea ce privește constatarea neconformității prevăzute la pct. 3 - "la data începerii controlului nu era inițiată negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/2011".

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs reclamanta SC A. SRL și pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița.

2.1. Reclamanta SC A. SRL și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția cu privire la măsura dispusă de ITM la pct. 1 din Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014 privind obligarea societății de a aplica prevederile art. 137 alin. (1) și (2) din Codul muncii privind repausul săptămânal pentru conducătorii auto care își desfășoară activitatea în afara țării, în spațiul comunitar, în defavoarea prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la acest aspect.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea litigiului și, pe fond, admiterea acțiunii și în ceea ce privește cererea de anulare a măsurii cuprinse la pct. 1 din Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, prin care societatea a fost obligată să respecte prevederile art. 137 alin. (1) și (2) din Codul muncii în defavoarea prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 față de conducătorii auto care își desfășoară activitatea în afara țării, în spațiul comunitar.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că prin considerentele hotărârii atacate, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată în ceea ce privește cererea de anulare a măsurii cuprinse la punctul 1 din procesul-verbal de control, motivat de puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. x din 25 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/2014.

Or, excepția autorității de lucru judecat nu a fost pusă în discuția părților de instanța de judecată, încălcând astfel principiul contradictorialității părților în procesul civil și dreptul la apărare al pârâtului, făcând trimitere recurenta reclamantă la jurisprudența ÎCCJ sub acest aspect precum și la cea a CEDO sub aspectul definirii noțiunii de proces echitabil.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susține că excepția autorității de lucru judecat este nefondată, concluzie ce rezultă din faptul că între prezenta cauză și pricina ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 nu există identitate de obiect.

Astfel, Dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva Procesului-verbal de contravenție nr. x din 11 noiembrie 2014 în timp ce cauza pendinte are ca obiect cererea de anulare a procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014.

Nu în ultimul rând, recurenta reclamantă afirmă că, deși instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, dispozitivul sentinței nu prevede o atare măsură, astfel că pentru toate aceste motive apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În fine, susține recurenta reclamantă că în cauză sunt incidente și prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reiterând recurenta reclamantă, cu prilejul dezvoltării motivului de casare, criticile sale de fond la adresa legalității măsurii dispuse la punctul 1 din anexa Procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014.

Față de aceste considerente recurenta reclamantă solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat.

2.2. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul menținerii în tot a măsurii dispuse prin Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, apreciind că instanța de fond nu a procedat la o corectă analiză a legislației, nejustificându-se anularea în parte a acestuia.

2.3. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul SC A. SRL îndeplinește condițiile de admisibilitate și că se impune anularea recursului formulat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, ca netimbrat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2018, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, și, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a dispus comunicarea actului către părți.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat punct de vedere asupra raportului, prin care a precizat că este de acord cu concluziile acestuia.

2.4. Prin Decizia nr. 2036 din 17 mai 2018, Înalta Curte a anulat recursul formulat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, ca netimbrat, și a admis în principiu recursul formulat de SC A. SRL împotriva aceleiași sentințe, acordând termen pentru soluționare pe fond.

Examinând recursul formulat de recurenta reclamantă SC A. SRL, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva Procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, criticând măsura prin care s-a dispus de către ITM obligația societății A. de a respecta prevederile art. 137 alin. (1) și (2) din C. muncii cu privire la repausul săptămânal pentru conducătorii auto care își desfășoară activitatea în spațiul comunitar precum și măsura prin care s-a dispus de către ITM obligația societății A. de a iniția negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prev. Legii nr. 62/2011.

Prin sentința civilă ce face obiectul prezentului recurs instanța fondului a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea parțială a procesului-verbal de control mai sus menționat exclusiv cu privire la constatarea neconformității prev. la pct. 3, potrivit căruia la data începerii controlului nu era inițiată negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și dispunerea măsurii de a iniția negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011.

Prin aceeași hotărâre, curtea de apel a respins acțiunea reclamantei în ceea ce privește cererea de anulare a măsurilor dispuse în consecința constatării nerespectării dispozițiilor referitoare la repausul săptămânal, reținând prima instanță că în cauză operează puterea lucrului judecat, ca efect al Sentinței civile nr. 395 din 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1061 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/2014.

Astfel cum rezultă din cele de mai sus, recurenta reclamanta aduce o primă critică hotărârii primei instanțe pentru faptul că instanța fondului nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, încălcând astfel principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

Dezlegând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât analiza atentă a hotărârii recurate relevă faptul că prima instanță nu a admis excepția autorității de lucru judecat, în accepțiunea prevăzută de art. 430 C. proc. civ. ci a valorificat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 395 din 25 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia, din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Este esențial de precizat faptul că și sub imperiul prezentului C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 430 C. proc. civ. și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți, art. 431 C. proc. civ.

Exemplificativă în acest sens este Decizia civilă nr. 1777/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția II Civilă, în cuprinsul căreia instanța supremă arată că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Așadar, contrar susținerilor recurentei reclamante, analiza puterii de lucru judecat a fost efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond soluționând cererea de anulare a procesului-verbal de control cu luarea în considerare a dezlegării deja date asupra problemei de drept dedusă judecății, respectiv problema încălcării prevederilor legale în materia timpului de muncă și a repausului săptămânal, dând eficiență prezumției de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.

Indiferent de faptul că între cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Slobozia și prezenta cauză nu există identitate de obiect, în mod legal a reținut prima instanță că recurenta reclamantă nu mai era îndreptățită să repună în discuție o problemă de drept tranșată definitiv și irevocabil de către o altă instanță, în favoarea intimatei.

Esențial este faptul că, atât în cauza de față cât și în Dosarul nr. x/2014 a fost pusă în discuția instanțelor judecătorești aceeași situație de fapt, respectiv modalitatea de respectare, de către recurenta reclamantă a dispozițiilor legale privind timpul de muncă și repausul săptămânal, atât din perspectiva normelor comunitare cât și a celor ale Codului muncii, fiind de subliniat faptul că atât procesul-verbal de control, contestat în cauza de față cât și procesul-verbal de contravenție, contestat în Dosarul nr. x/312/2014 pornesc de la aceeași premisă și anume nerespectarea, de către recurenta reclamantă SC A. SRL, a normelor legale privind timpul de muncă și repausul săptămânal.

În atare context este nefondată critica recurentei reclamante, prin care susține că instanța fondului nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat și, de asemenea, că nu a fost menționată în dispozitivul sentinței atacate, dat fiind faptul că o atare excepție nici nu a fost invocată și nici reținută pentru soluționarea cauzei, așa cum s-a arătat mai sus.

În egală măsură, nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi primită, cât timp recurenta reclamantă are cunoștință atât de cuprinsul Sentinței civile nr. 395 din 25 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia cât și de al Deciziei civile nr. 1061/A din 17 noiembrie 2015, prin care a fost respins recursul formulat de petenta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 395 din 25 februarie 2015.

În fine, considerentele anterior enunțate lipsesc de suport și critica recurentei reclamante, grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia instanța de fond a apreciat greșit că în cauză există putere de lucru judecat, subliniind Înalta Curte că nu identitatea de obiect este necesară pentru valorificarea prezumției puterii lucrului judecat ci tranșarea aceleiași probleme litigioase, așa cum este cazul în speță.

Față de aceste considerente recursul civil de față va fi respins, constatând Înalta Curte că niciunul din motivele de casare invocate de recurenta reclamantă nu este incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 828 din 11 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM